Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
Încă odată şi încă odată: nu există nici un păcat mai mare şi nici o crimă mai grea în viaţa oamenilor ca faptul că n-au primit pe Hristos care venea în Numele Tatălui.
Căci din această crimă izvorăsc toate celelalte.
Vina aceasta va atrage după sine toată osânda pe care vor primi-o pentru veşnicie toţi cei judecaţi de Dumnezeu.
Dar vina aceasta mai are şi o altă pedeapsă, chiar pe pământ.
Prin Cuvântul Său cel adevărat Domnul Isus ne-a înştiinţat că în urma Lui se va arăta omul păcatului, nelegiuitul potrivnic, însoţit de tot felul de semne, de minuni şi puteri mincinoase.
Cu el, şi de la el, vor veni atunci toate amăgirile nelegiuirilor,
toate abaterile şi rătăcirile de la credinţă şi de la Adevăr,
pentru toţi cei care n-au vrut să primească pe Hristos.
Din pricina aceasta Dumnezeu va îngădui să vină tot felul de lucrări de rătăciri, pentru ca să creadă oamenii minciuna. Şi să fie osândiţi (2 Tes. 2, 1-12).
Fiindcă nu-i osândă mai mare decât să respingi adevărul ca să rămâi cu minciuna.
Nici ispăşire mai cumplită, nu-i alta.
Hristos a venit în Numele Tatălui,
în numele Bunătăţii, Iubirii şi Milei Tatălui Ceresc,
dar omenirea nu L-a primit.
Diavolul vine în numele lui însuşi.
Omul păcatului va veni în numele lui însuşi,
după cum rătăcirea şi minciuna vin în numele nelegiuitului însuşi,
- iar oamenii le primesc!
Priviţi ce adevărat e lucrul acesta azi chiar: poţi să spui orice minciună, oricât de fantastică, oamenii o cred.
Poţi să răspândeşti un zvon cât de imposibil, oamenii îl cred şi-l duc mai departe fără să-l controleze,
cred minciuna!
Dar adevărul, cât de mult l-au controlat - şi totuşi nu-l pot crede!
Mai anii trecuţi, prin multe părţi ale ţării se auzea că a căzut undeva o mireasă din cer şi stă într-un loc pe câmp. Dar nimeni nu se poate apropia de ea...
Cei de aici spuneau că a căzut acolo,
cei de acolo că este în altă parte.
Şi bieţii oameni credeau... Au fost chiar şi nebuni care s-au dus pe drumuri de colo până colo, ca s-o vadă...
Tuturor acestor oameni dacă le-ai fi spus despre Hristos, despre adevărul Cuvântului Sfânt şi despre starea lor sufletească, nu credeau sau nu-i interesa.
De Hristos n-au nici plăcere nici interes.
Sunt gata oamenii să asculte orice şi să creadă orice, dar Adevărul lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui nu.
Pe Hristos nu-L ascultă şi nu vor să-L primească.
De aceea vor fi lăsaţi în mâinile înşelătorului. Pedeapsa este numai urmarea neascultării.
Dar pe diavolul îl vor primi. De el au plăcere.
Iată ce greu pot primi şi pot ţinea adevărul pe care ni l-au adus înaintaşii noştri în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh... Şi cât de uşor pot primi chiar unii fraţi pe cei care vin cu un alt Isus, cu alt duh şi cu altă evanghelie, chiar dacă ştiu că este scris că astfel de oameni sunt blestemaţi de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu (Gal. 1, 8-9)
A nu primi şi a nu păstra Adevărul (adevărata învăţătură dintâi) şi dragostea (adică unitatea frăţească) - este un păcat atât de mare, încât Însuşi Dumnezeu îl pedepseşte cu o pierzare şi osândă veşnică.
Căci şi ispăşirea este totdeauna pe măsura păcatului făcut. Păcatul însuşi o aduce. Ea este o parte din el.
O Dumnezeule Drept,
adevărate sunt Cuvintele Tale şi adevărate sunt ameninţările Tale pentru cei care nu le primesc.
Adevărate sunt şi înştiinţările despre rătăcirile care se vor ivi pe pământ, scornite de cel înşelător şi în care vor crede toţi cei care n-au păstrat credinţa pe care le-ai dat-o Tu de la început.
Îndură-Te şi păzeşte inima noastră să nu cadă în ele,
ci păstrează-ne în învăţătura Ta adevărată în care ne-ai mărturisit Evanghelia Ta prin înaintaşii noştri,
ca să nu fim osândiţi.
Amin.
+
Chemarea Cărţii Sfinte curând o să apună
ecouri tot mai slabe în lume-acum răsună.
Câţi n-o primesc pieri-vor umblând cu disperare
nefericiţi prin crezuri şi căi înşelătoare.