Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
Plânsul este cea mai dintâi, cea mai frumoasă, dar și cea mai neputincioasă dovadă a durerii și iubirii noastre.
Cine șade și plânge arată că nu mai știe și că nu mai poate face altceva nimic. Toate încercările și speranțele sale s-au sfârșit. Și că nu mai vede nici o ieșire din durerea sa...
O astfel de stare este însă tocmai acea stare pe care o dorește Hristos la noi.
Tocmai de la o astfel de stare începe lucrarea minunată a lui Dumnezeu.
Până când nici n-am ajuns să vedem neputințele firii noastre și zădărnicia abaterilor noastre omenești,
- până atunci noi încă nu suntem în stare să prețuim harul lui Dumnezeu și mântuirea Crucii lui Hristos.
Numai până când am ajuns să spunem: Nimic bun nu mai locuiește în mine, adică firea mea omenească (Rom. 7, 18). Îmi este scârbă de starea mea (Iov 42, 6)... Nimic nu mai pot, nimic nu mai știu. O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte? (Rom. 7, 24),
- până atunci încă nu ședem lângă mormântul speranțelor noastre, zdrobiți de tot.
Până atunci nu plângem cu durerea cu care poate plânge cineva numai pe unicul și primul său născut (Zah. 12, 10). Și numai cu ultima sa nădejde.
Și până nu plânge în felul acesta, nu ni se poate arăta Hristos.
Nu suntem pregătiți să ni se poată arăta El.
Maria alerga înainte...
Era o dragoste frumoasă în această alergare, dar era și o dragoste pripită.
Pentru că o luase prea înainte, ea a ajuns la o cunoaștere greșită. Și tot așa s-a grăbit să răspândească această părere a ei înainte de a se încredința dacă este bună sau nu, adevărată sau nu.
De aceea când mergi după Domnul e primejdios să o iei prea înaintea fraților...
Și este primejdios mai ales să le insufli și altora aceste păreri ale tale, de a nu rămâne cu ei.
Ci dacă am pornit odată cu cei iubiți ai noștri și ai Domnului, e bine să mergem în unitate și în părtășie împreună cu ei până la capăt.
Dacă sunt mai slabi să-i ajutăm.
Dacă sunt mai înapoiați, să-i sprijinim.
Dacă sunt mai fricoși, să-i îmbărbătăm,
sau să nu ne depărtăm niciodată de frați încât să-i pierdem din vedere și din atenție. Poate că ei sunt mai cumpătați - și ne vor ajuta să nu ne pripim.
Căci numai atunci, când suntem împreună cu ei și când rămânem plângând mai cu durere, ne vom împărtăși de revelația aflării lui Hristos.
Cele mai multe credințe greșite au pornit de la cei care au rupt-o cu unitatea și părtășia frățească, luând-o prea înainte, sau mai într-o parte. Și considerându-se mai presus decât cu care au pornit deodată după Hristos, s-au prăbușit.
Dar Maria face acum un lucru mult mai frumos și mai bun decât înainte.
După toate căutările ei, după toate eforturile și zbuciumările ei, Maria află adevărul și numai aici este locul în care se poate afla mângâierea. În tăcere, în smerenie, în meditație, în lacrimi.
- Și numai aceasta este starea în care se poate să înțeleagă și să prețuiască bucuria aflării și părtășiei cu Hristos și cu frații.
O, trupește oamenii se pot deplasa acum în lumi îndepărtate de pământ.
Fac eforturi nebănuite
și plătesc jertfe nemăsurate,
- pentru a-și afla locul și pacea.
Dar de la capătul tuturor acestor zbateri, la capătul tuturor acestor depărtări până la care vor fi ajuns, - omul și omenirea va afla că tot pământul este locul rânduit de Dumnezeu pentru om, pentru omenire. Că nicăieri decât aici nu mai există condiții prielnice de viață pentru om ca pe pământ.
Și că aici pe pământ trebuie ori să trăiască cu frații săi și cu Dumnezeul său, ori să moară fără El și fără ei.
Sufletește este tot așa: oricât s-ar zbate și s-ar depărta, omul nu-și poate afla fericirea și pacea decât când ajunge să se aplece și să plângă pentru Hristos, lângă frații lui, în familia sa.
Starea cu lacrimi, cu meditație și cu rugăciuni, dorind mai presus de orice lucru din lume să-L afli pe Isus - este locul și clipa cea mai scumpă din viața unui suflet.
Lacrimile vărsate din durerea pierderii lui Dumnezeu și pentru dorința aflării Lui - sunt cele mai fericite și folositoare lacrimi.
Locul cel din urmă, starea cea mai zdrobită și singurătatea cea mai smerită, - iată ce te poate face vrednic să-L întâlnești pe Hristos.
Până a luat-o mereu înainte Maria a umblat în păreri greșite și în încredințări dureroase și răufăcătoare atât ei cât și fraților. Dar acum când rămâne în urmă să plângă, să se roage și să mediteze cu smerenie - i se descoperă Strălucitul Adevăr al Învierii și Taina fericită a Iubirii. Căci sufletul ei prin asta s-a dovedit că era curățat, iar dragostea ei sinceră.
Suflete al meu, învață și tu adânc ceea ce vrea Duhul Sfânt să te facă să afli și tu din aceste gânduri, aici lângă plânsul Mariei la mormânt.
- Dă-ți silințele să fii cel dintâi la Domnul, la adunare, la biserică, la rugăciune, la mormântul celor iubiți, - aceasta este frumos și bine.
Dar nu căuta să fii cel dintâi și la plecarea de acolo, sau la încredințările străine și părerile noi.
La plecare caută să fii cel din urmă.
Fă-ți timp să rămâi în rugăciune și în meditație cu lacrimi acolo lângă Domnul și în preajma locului Său.
Din astfel de stări, te vei întoarce totdeauna cu sufletul strălucind de bucurie și cu glasul vibrând de emoția aflării adevărului. Căci acolo ți se va descoperi Hristos, spre bucuria fraților și spre încredințarea ta.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Din toată inima Îți cerem iertare dacă vreodată am făcut greșeala de a o lua înaintea fraților noștri și a ne socoti mai vrednici decât ei.
Din pricina aceasta cei care au făcut astfel au avut adeseori păreri greșite și învățături greșite, tulburându-se pe ei și pe alții. Dar când Tu ne-ai dus lângă mormântul suferinței și ne-ai făcut să ședem acolo și să plângem cu amar, - ne-ai descoperit Lumina și ne-ai adus bucuria Învierii și unității cu frații noștri. Te rog Doamne Isuse, ajută-mi și mie să rămân mereu în smerenie și în lacrimi, una cu frații mei și cu frățietatea mea, ca să Te pot cunoaște și să Te pot cuprinde pe Tine deplin, împreună cu ei.
Amin.
+