Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.
O, ce cuvânt necruţător este cuvântul acesta!
Domnul Isus vorbeşte aici în acest loc nu de cei care fac răul - ci de cei care nu fac binele.
Pentru că sunt destul de mulţi oameni care au fost altoiţi în Hristos...
cunosc viaţa din El,
cunosc puterea Lui,
cunosc voia şi poruncile Lui, -
şi totuşi ei nu aduc roadele pe care le aşteaptă Tatăl de la ei.
Aceştia stau în via lui Hristos, sunt chiar unele din frunte dintre mlădiţele care au primit cea mai mare parte din seva, din mustul sănătos al cunoaşterii, al binefacerilor, al luminii şi darurilor sfinte,
- dar n-aduc roadele pe care le pregătise Dumnezeu să le aducă, pentru propăşirea Cauzei Sale.
De roadele pe care trebuiau ei să le aducă, urma să se folosească alţii mulţi. Dar ei neaducându-le, toţi cei rânduiţi să crească prin ele, au rămas ori neputincioşi, ori pierduţi. Căci fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora (1 Cor. 12, 7).
Iată cât de mare păcat fac cei care ştiu şi pot să facă binele, dar nu-l fac (Iacov 4, 17; Luca 12, 47).
Ce vinovată şi nevrednică stare au sufletele care nu fac nimic pentru Dumnezeu. Sufletele în care tot ce primesc bun din Hristos se preface în nimic.
Din Cuvântul Evangheliei nu învaţă nimic.
Din sfătuirile frăţeşti nu ascultă nimic.
Din îndemnurile şi lacrimile păstorilor sufleteşti ei nu se aleg cu nimic.
Din rugăciunile altora, nu-i mişcă nimic.
Din mustrările Domnului, nu înţeleg nimic.
Din tot ce primesc ei nu dau nimic nimănui.
Ochii lor nu rodesc nici o lacrimă.
Gura lor nu poate rosti nimănui nici o vorbă mângâietoare.
Mâinile lor nu duc nimănui nici o mângâiere.
Picioarele lor nu fac nici o osteneală pentru nimeni.
Gândul lor nu-i în stare de nici o rugăciune curată şi fierbinte pentru alţii.
Duhul lor nici o înflăcărare,
inima lor nici o iubire
şi viaţa lor nu poate arăta nici un rod...
Dar de primit, primesc mereu şi mereu...
De ani de zile privesc mereu ochii Tatălui şi ochii multor fraţi, la astfel de mlădiţe neroditoare în via Domnului, în Lucrarea Domnului Isus, în Trupul Domnului Isus. Mlădiţele care nu fac nimic, lucrători care nu fac nimic, mădulare care nu fac nimic...
Dacă şi pe noi ne doare atât de mult ca să vedem în Casa Domnului vase nefolositoare care ocupă un loc acolo de atâta vreme, degeaba,
să vedem în via Domnului măslini care se hrănesc de acolo de atâţia ani - şi totuşi nu fac nimic pentru nimeni -
- atunci cât de mult trebuie să-L îndurereze aceasta pe Bunul şi Milostivul Vier, pe Tatăl Ceresc!
Dar pe cât de adevărată este bunătatea şi răbdarea îndelungă a lui Dumnezeu, care aşteaptă după îndreptarea celui nedrept,
după ascultarea celui neascultător,
după hotărârea celui nehotărât,
după roadele celui neroditor,
- tot aşa de adevărată este şi mânia Lui sfântă şi pedeapsa Lui dreaptă împotriva celor care mereu şi mereu rămân tot aşa şi aşa, fără rod, fără vlagă, fără viaţă şi voinţă.
Dragă suflete altoit cândva, prin naşterea din nou, în Viţa adevărată Hristos - şi părtaş la darurile Duhului Sfânt într-o lucrare frăţească, într-o comunitate sfântă, într-o vie aleasă - ia bine seama ce faci şi ce nu faci.
Ia bine seama că Ochii Viului Dumnezeu privesc şi cercetează viaţa ta, dacă ai, sau nu ai roade vrednice de Duhul Sfânt (Gal. 5, 22).
Se văd, sau nu, în viaţa ta cele cerute şi poruncite de Dumnezeu?
Află El, sau nu, în pomul vieţii tale, în mlădiţele tale roadele cerute şi datorate?
Ia seama cuţitul Judecăţii este aproape, este gata - gata să te taie. Nu te îngrozeşti tu de ceea ce te aşteaptă? Unde sunt roadele tale?
O, Bun şi Milostiv Dumnezeu, Tatăl şi Stăpânul nostru Sfânt,
slavă şi mulţumire Ţie, pentru toată îndelunga Ta răbdare cu care ne-ai aşteptat şi pe noi, să aducem roadele dătătoare de pace a neprihănirii (Evrei 12, 11).
Slavă Ţie pentru toată grija şi osteneala iubirii Tale, ca să putem aduce un rod vrednic de starea în care ne-ai aşezat Tu.
Dar vai nouă, pentru lipsa de orice roadă bună pe care o avem mulţi dintre noi.
Te rugăm ai milă Doamne şi trezeşte-ne cu putere din lenevia noastră. Ca să nu ne trezim abia sub cuţitul, sub coasa, sau sub securea morţii şi a pedepsei, pentru nerodirea noastră.
Ci trezindu-ne să ne grăbim a aduce cât mai multă roadă bună.
Amin.
+
Nicicând tu nu-ţi pierde vremea
fără-a face ceva bine
căci de pierzi tu astăzi vremea
mâine-ai să te pierzi pe tine.