Petru iar s-a lepădat. Și îndată a cântat cocoșul.
Când o iei pe calea cea bună, orice nou pas îți cere o nouă jertfă, un nou efort, o nouă putere ca să-l împlinești.
Pentru că la orice nouă lucrare bună trebuie să iei parte cu toată ființa ta ca la o bătălie frumoasă dar grea, cu tot felul de piedici și de puteri potrivnice. Dinăuntrul tău mai întâi. Apoi și din afară.
Mintea trebuie să facă planul,
inima trebuie să depună voința.
Celelalte mădulare trebuie să-și dea fiecare osteneala sa.
Sunt foarte multe de învins când vrei să faci un bine.
Când o iei pe calea cea rea, nu mai ai de făcut nici un efort. Nu ți se mai cere nici o jertfă. Nu mai ai de luptat cu nimic.
E puțin mai greu până faci primul pas, căci după aceea nu te mai poți opri nicăieri.
Pe scara trufiei nu sunt trepte decât pentru suiș.
Când ai luat piciorul de pe treapta de jos, aceasta s-a și rupt.
De aceea cei ce nu mai urcă se prăbușesc.
De aceea și după Hristos trebuie mereu să urci;
altfel, dând înapoi, te pomenești în prăpastie.
Nici scara lui Hristos n-are trepte pentru coborâș.
Petru iar s-a lepădat.
Amețeala era totală.
Cernerea era grozavă. Întunecimea cuprinsese întreaga lui lumină. Și în tot cuprinsul ființei sfântului ucenic, era acum numai prăbușire.
Lumina înțelepciunii omenești este ca lumina de lună, cu scăderi și cu creșteri. Cu multe amăgiri și cu multe umbre. Lumină slabă, și neputincioasă, moartă,
- pe când lumina lui Hristos este ca lumina soarelui. Totdeauna puternică. Totdeauna limpede. Totdeauna caldă și vie.
În vremea când se întâmplă întunecimi ale acestor lumini, lumea rămasă fără luminător, se scufundă în noapte, în frig și în groază.
Desigur este foarte dureroasă orice pierdere a luminii.
Chiar când luminătorul cel mai slab se întunecă, de peste întinderile lui se pierde și puțina lumină pe care o dădea el și totul devine un pustiu.
Vai de lumea sufletească a celui ce și-a pierdut și puțina lumină a unei credințe slabe!
Vai de omul care a ajuns fără nici o credință. Și de societatea fără nici un luminător credincios.
Lumea sufletească a unui astfel de om, a unei astfel de societăți, se scufundă pe totdeauna într-un întuneric total și veșnic.
Dar cel care a avut un luminător mare...
cel care a avut o cunoaștere strălucită,
cel care a avut cunoașterea lui Hristos și înțelepciunea nespus de felurită, vie, frumoasă și limpede a lui Dumnezeu
- și care totuși a ajuns să și-o piardă, vai cu cât mai înspăimântătoare este bezna în care se scufundă acesta.
Orice ispită este o întunecime care vine peste lumina noastră.
Ispitele trupești ne întunecă lumina omenească și ne aruncă în căderi care pot fi trecătoare.
Dar ispitele sufletești ne întunecă lumina lui Dumnezeu și ne prăbușesc în căderi care pot fi veșnice.
Au fost vremi când întunecimile de soare și de lună nu se puteau prevedea.
Dar a venit și timpul când ele sunt cunoscute. Acum suntem înștiințați mai dinainte asupra lor.
Tot așa a fost o vreme când nu cunoșteam înștiințările lui Dumnezeu asupra cauzelor pierzării sufletului nostru, a luminii lui Hristos din noi.
Atunci nu știam să ne ferim de ispite.
Atunci nu știam să ne păzim de păcat.
Atunci nu puteam să nu cădem în întuneric.
- Dar acum avem Cuvântul lui Dumnezeu. Acum avem cunoașterea lui Hristos. Avem înștiințările Duhului Sfânt.
Prin ele putem vedea și prevedea aceste primejdii, ca să ne ferim și să nu cădem în ele.
Lumii acesteia trupești nu i s-a dat pe lângă cunoașterea eclipselor de soare și de lună, puterea de a ocoli eclipsele acestea.
Dar lumii noastre sufletești i s-a dat și această putere.
Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii, nu numai că ne descopere ispitele și păcatul, dar ne și dă puterea să le biruim. Să ne știm feri de ele. Și să ne putem ridica deasupra lor.
Dar aceasta cere neîncetat veghere și priveghere.
Care să vezi și să prevezi.
Care să voiești și să te nevoiești.
Adu-ți aminte de lepădările lui Petru.
Adu-ți aminte de nefericirea și întunericul în care te poate prăbuși o clipă de neveghere și pe tine ca pe ei, căci diavolul este același.
Nu te uita înapoi. Și nu rămânea înapoi de frații tăi și de Domnul tău.
Pe femeia lui Lot a pierdut-o rămânerea de ai ei și uitarea poruncii Domnului.
Atunci ea a privit spre ceea ce era înfricoșat și înfricoșător - și a pierit.
Pe ucenicul Domnului tot aceste ispite l-au prăbușit.
Și numai harul lui Hristos l-a salvat de la aceeași moarte sigură.
Să luăm bine aminte și noi.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Cu inima cutremurată de durere privim la această clipă de grea eclipsă și întunecime în care s-a prăbușit dintr-o dată unul dintre cei mai străluciți luminători ai Tăi.
Îți mulțumim că Tu Însuți, Soare al Sfințirii și al Dragostei, l-ai scos de sub puterea întunericului,
și l-ai înălțat pe totdeauna în lumină.
Dar slăvim înțelepciunea orânduirilor Tale prin care ne pregătești și pe noi tocmai prin astfel de experiențe, pentru slujba de care n-am fi în stare, fără învățătura lor.
Te rugăm Doamne Isuse să nu ne lași pe nici unii fără izbăvirea adusă de rugăciune și de strălucirea Ta răscumpărătoare.
Amin.