
Plânge ucigaşul
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Mă chinuie mustrarea şi-n mintea mea răsar
vedenii ce m-alungă s-alerg prin noapte iar
căci ziua-n orice lucru şi noaptea-n orice vis
văd faţa-nsângerată a fratelui ucis
văd chipul lui aievea, din ce în ce mai viu
şi fug gonit din urmă de-al spaimelor pustiu.
Lovit-am mii de oameni la fiecare pas,
pe urma mea doar sânge şi blesteme-au rămas.
În mâna rugătoare a bietului orfan
am pus râzând o piatră în loc să pun un ban.
Pe golul ce la uşă o zdreanţă mi-a cerşit
cu ură şi cruzime tot gol l-am izgonit!
Flămândului ce-n uşă plângând mi-a aşteptat
nici cojile rămase vreodată nu i-am dat!
Străinului ce-n noapte la poartă mi-a bătut
nici loc în grajd cu vita să stea nu i-am făcut!
Pe cel mai bun ca mine cu ură l-am bârfit,
un bine totdeauna cu rău l-am răsplătit!...
... Iar azi de orişiunde de toţi sunt alungat
cu sufletul de-al crimei blestem împovărat
şi-oriunde-alerg în lume mereu sunt urmărit
de blestemul vieţii în care am trăit.
Căci şi-n al apei murmur şi-n tunetul din cer
aud vieţi ucise cum sângele mi-l cer,
în praful plin de urme şi-n norii ce plutesc
eu peste tot, vedenii de crime desluşesc.
Urechea de-mi acopăr şi ochii de-i închid
zadarnic,
conştiinţa eu nu pot să-mi ucid!
Pot să m-ascund de oameni... dar şi-n al nopţii-afund
zadarnic
căci de mine eu nu pot să m-ascund!
Gonit de spaima vieţii alerg şi iar alerg
mustrarea s-o înăbuş sau sângele să-l şterg
şi-oriunde-aş vrea o clipă să stau să m-odihnesc
şi oamenii,
şi îngeri,
şi demoni, mă gonesc...
mi-s zilele ca iadul de negre şi de lungi,
m-alungă toţi...
Isuse, ah Tu nu mă alungi?
Ah! Tu nu m-alungi Isuse, poţi Tu să mă primeşti,
un strop de milă, mie, poţi oare să-mi găseşti?
poţi oare Tu Isuse pe-un ucigaş primi,
poţi fără de mustrare şi ură a-l privi,
pe-un vinovat ca mine poţi Tu să nu-l loveşti,
poţi Tu când toţi m-alungă, un loc să-mi dăruieşti?
Ah, nu m-a-nvins nici ura, nici blestemul aprins,
dar dragostea, iertarea
şi mila Ta m-a-nvins!
Şi-ntâia dată-n viaţă genunchii mi se frâng
mă rog
şi gem
şi plâng...