Plugul și fabrica

Munca celor credincioși și munca celor necredincioși

Munca, lucrul mâinilor, i s-a lăsat omului spre binele lui și spre sănătatea lui cea trupească și sufletească. Însă necredința și decăderea omului au tulburat și au stricat și această rânduială binecuvântată.

Munca stă și ea împărțită în două tabere: în munca celor credincioși (în munca cea binecuvântată cu spor și binecuvântarea de la Domnul de Sus) și munca celor necredincioși (în munca ce rodește ură, nemulțumire și lipsă).

Această deosebire se vede mai ales între munca cea de la plug și cea de la fabrică. Fabrica a atras lucrul mâinilor în atelierele ei și la mașinile ei. Și asta a tulburat rânduiala muncii lăsate de Dumnezeu, căci în fabrică s-a născut lăcomia patronului de a câștiga cât mai mult, iar lăcomia aceasta a zămislit, la rândul ei, ura muncitorului.

Lăcomia cu ura se războiesc mereu aproape în toate fabricile. Față de această ură otrăvită de păcat și necredință, cât de frumoasă este munca plugarului credincios; munca cea legată cu cerul, cu Dumnezeu! Plugarul muncește rugându-se, muncitorul ateu, înjurând. Plugarul iubește plugul și munca și cere mereu darul și ajutorul cerului de Sus. Această muncă aduce mulțumiri, bucurie și îndestulare. În câmp la lucru, sub darul și binecuvântarea cerului de Sus - asta este viața cea rânduită de Dumnezeu! Această viață i s-a lăsat cu testament lui Adam, să-și scoată pâinea din pământ. Iar mai târziu Dumnezeu, prin Moise, a rânduit ca fiecare izraelitean să-și aibă moșioara lui, bucata lui de pământ (Num 36, 7-9).

Dumnezeu a pus în mâinile omului plugul. Și nu i l-a pus ca pe o pedeapsă, ci ca pe un mare ajutor de mântuire sufletească.

Munca plugarului este o rugăciune. El ară și sapă cu ochii și gândul sus la cer, de unde așteaptă dar și binecuvântare peste munca lui. Plugăria, viața de muncă de la țară - asta este viața cea rânduită oamenilor de Dumnezeu.

Vestitul scriitor rus Tolstoi spunea că omenirea se va întoarce la Dumnezeu numai întorcându-se la rânduiala lăsată de El, ca fiecare om să-și aibă moșioara lui și plugul lui. El însuși s-a retras la plug, în mijlocul țăranilor, și predica binefacerile vieții de la țară.

Dar alături cu această viață a pășit, încă de la început, și viața cea fără plug, viața de la oraș. „Și Cain a început apoi să clădească o cetate” (Facere 4, 17). Cainiții au întemeiat primele cetăți, primele orașe; și după chipul și asemănarea lor a devenit și viața din acele cetăți.

Din cetățile cainiților au ieșit babiloanele din Biblie și cele de azi. Viața de la oraș a fost de la început o viață mai stricată, o viață ieșită din rânduiala Bunului Dumnezeu. O viață care face noapte din zi și zi din noapte.

Și așa e și azi. Orașele de azi sunt tot atâtea Sodome și Gomore, tot atâtea babiloane pline de vuietul stricăciunilor. Destrăbălarea vieții de oraș și-a ajuns culmea. Și orașele au stricat și satele, au stricat și viața cea curată de la țară.

Cititorule de la țară! Dă slavă lui Dumnezeu că trăiești departe de vuietul stricăciunilor de la oraș! Voi, plugarii, puteți apuca Împărăția lui Dumnezeu pe jumătate mai ușor decât cei care trăiesc în babilonul orașelor de azi.

Mașina...

Tot aici trebuie amintit și răul ce l-a făcut mașina, care a tulburat rânduiala lăsată de Bunul Dumnezeu cu lucrul mâinilor. Fabrica și mașinile au înlocuit mâinile, dar prin asta au creat armata cea mare a șomerilor, a celor fără lucru. Mașina a creat șomajul și mizeria. Fabrica și mașina au otrăvit și au tulburat lucrul mâinilor lăsat de Bunul Dumnezeu.

Dacă omul ar fi rămas la rânduiala muncii cea lăsată de Dumnezeu: la plugari și meșteșugari, la lucrul pe câmp și la industria casnică și de meșteșugari din sat și oraș, poate n-am avea azi marile crize morale și financiare din lume.

Pe toți aleșii Domnului,

chemarea apostoliei i-a aflat lucrând

Biblia ne arată un lucru foarte mult grăitor despre binecuvântarea muncii: pe toți aleșii Domnului chemarea apostoliei i-a aflat lucrând.

Când Ilie Proorocul a fost trimis la Elisei să-l cheme în slujba Domnului, Scriptura ne spune că l-a aflat pe acela arând (1 Regi 19, 19). Pe Moise chemarea Domnului l-a aflat îngrijind de oi. Pe David, de asemenea. Pe Ghedeon, treierând.

Pe Apostoli chemarea Domnului i-a aflat pescuind. Pe Matei (Levi) l-a aflat Domnul stând la vamă; pe Iacov și pe Ioan, cârpind mrejele; iar pe Simon Petru și pe Andrei, pescuind. Apostolul Pavel era de meserie împletitor de corturi.

Despre nici un ales al Domnului nu ne spune Scriptura că chemările Domnului l-ar fi aflat dormind sau lenevind. Pe nici un leneș nu l-a chemat Domnul în slujba Lui. Oare nu este și lucrul acesta o grăitoare mărturie despre binecuvântarea muncii?

Munca, sudalma și păcatul

Pe cât de frumoasă este munca cea împreunată cu credința și cu rugăciunea, pe atât de urâtă este munca cea împreunată cu păcatul.

Durere! Poporul nostru are mai ales munca cea împreunată cu păcatul. Suduie românul la plug, suduie la sapă, suduie la coasă, își suduie vaca și boii de la car. Pe tot locul românul nostru cel creștin își spurcă munca cu păcatul. Își spurcă și țarina cu păcatul, de aceea nu ne mai slăbesc secetele, furtunile și alte urgii cerești.

Vai de sporul ce-l are omul care lucrează suduind și păcătuind!

„Vai de cel ce-și zidește casa cu nedreptate și odăile cu nelegiuiri și care pune pe deaproapele să lucreze degeaba, fără să-i dea plată!” (Ier 22, 13).

* * *

Cât de frumoasă este munca cea împreunată cu rugăciunea și cu binecuvântarea cerului de Sus! Și cât de urâtă este munca cea împreunată cu păcatul! Iată alături două pilde: