Plugul şi fabrica

Munca celor credincioşi şi munca celor necredincioşi

Munca, lucrul mâinilor, i s-a lăsat omului spre binele lui şi spre sănătatea lui cea trupească şi sufletească. Însă necredinţa şi decăderea omului au tulburat şi au stricat şi această rânduială binecuvântată.

Munca stă şi ea împărţită în două tabere: în munca celor credincioşi (în munca cea binecuvântată cu spor şi binecuvântarea de la Domnul de Sus) şi munca celor necredincioşi (în munca ce rodeşte ură, nemulţumire şi lipsă).

Această deosebire se vede mai ales între munca cea de la plug şi cea de la fabrică. Fabrica a atras lucrul mâinilor în atelierele ei şi la maşinile ei. Şi asta a tulburat rânduiala muncii lăsate de Dumnezeu, căci în fabrică s-a născut lăcomia patronului de a câştiga cât mai mult, iar lăcomia aceasta a zămislit, la rândul ei, ura muncitorului.

Lăcomia cu ura se războiesc mereu aproape în toate fabricile. Faţă de această ură otrăvită de păcat şi necredinţă, cât de frumoasă este munca plugarului credincios; munca cea legată cu cerul, cu Dumnezeu! Plugarul munceşte rugându-se, muncitorul ateu, înjurând. Plugarul iubeşte plugul şi munca şi cere mereu darul şi ajutorul cerului de Sus. Această muncă aduce mulţumiri, bucurie şi îndestulare. În câmp la lucru, sub darul şi binecuvântarea cerului de Sus - asta este viaţa cea rânduită de Dumnezeu! Această viaţă i s-a lăsat cu testament lui Adam, să-şi scoată pâinea din pământ. Iar mai târziu Dumnezeu, prin Moise, a rânduit ca fiecare izraelitean să-şi aibă moşioara lui, bucata lui de pământ (Num 36, 7-9).

Dumnezeu a pus în mâinile omului plugul. Şi nu i l-a pus ca pe o pedeapsă, ci ca pe un mare ajutor de mântuire sufletească.

Munca plugarului este o rugăciune. El ară şi sapă cu ochii şi gândul sus la cer, de unde aşteaptă dar şi binecuvântare peste munca lui. Plugăria, viaţa de muncă de la ţară - asta este viaţa cea rânduită oamenilor de Dumnezeu.

Vestitul scriitor rus Tolstoi spunea că omenirea se va întoarce la Dumnezeu numai întorcându-se la rânduiala lăsată de El, ca fiecare om să-şi aibă moşioara lui şi plugul lui. El însuşi s-a retras la plug, în mijlocul ţăranilor, şi predica binefacerile vieţii de la ţară.

Dar alături cu această viaţă a păşit, încă de la început, şi viaţa cea fără plug, viaţa de la oraş. „Şi Cain a început apoi să clădească o cetate” (Facere 4, 17). Cainiţii au întemeiat primele cetăţi, primele oraşe; şi după chipul şi asemănarea lor a devenit şi viaţa din acele cetăţi.

Din cetăţile cainiţilor au ieşit babiloanele din Biblie şi cele de azi. Viaţa de la oraş a fost de la început o viaţă mai stricată, o viaţă ieşită din rânduiala Bunului Dumnezeu. O viaţă care face noapte din zi şi zi din noapte.

Şi aşa e şi azi. Oraşele de azi sunt tot atâtea Sodome şi Gomore, tot atâtea babiloane pline de vuietul stricăciunilor. Destrăbălarea vieţii de oraş şi-a ajuns culmea. Şi oraşele au stricat şi satele, au stricat şi viaţa cea curată de la ţară.

Cititorule de la ţară! Dă slavă lui Dumnezeu că trăieşti departe de vuietul stricăciunilor de la oraş! Voi, plugarii, puteţi apuca Împărăţia lui Dumnezeu pe jumătate mai uşor decât cei care trăiesc în babilonul oraşelor de azi.

Mașina...

Tot aici trebuie amintit şi răul ce l-a făcut maşina, care a tulburat rânduiala lăsată de Bunul Dumnezeu cu lucrul mâinilor. Fabrica şi maşinile au înlocuit mâinile, dar prin asta au creat armata cea mare a şomerilor, a celor fără lucru. Maşina a creat şomajul şi mizeria. Fabrica şi maşina au otrăvit şi au tulburat lucrul mâinilor lăsat de Bunul Dumnezeu.

Dacă omul ar fi rămas la rânduiala muncii cea lăsată de Dumnezeu: la plugari şi meşteşugari, la lucrul pe câmp şi la industria casnică şi de meşteşugari din sat şi oraş, poate n-am avea azi marile crize morale şi financiare din lume.

Pe toți aleșii Domnului,

chemarea apostoliei i-a aflat lucrând

Biblia ne arată un lucru foarte mult grăitor despre binecuvântarea muncii: pe toţi aleşii Domnului chemarea apostoliei i-a aflat lucrând.

Când Ilie Proorocul a fost trimis la Elisei să-l cheme în slujba Domnului, Scriptura ne spune că l-a aflat pe acela arând (1 Regi 19, 19). Pe Moise chemarea Domnului l-a aflat îngrijind de oi. Pe David, de asemenea. Pe Ghedeon, treierând.

Pe Apostoli chemarea Domnului i-a aflat pescuind. Pe Matei (Levi) l-a aflat Domnul stând la vamă; pe Iacov şi pe Ioan, cârpind mrejele; iar pe Simon Petru şi pe Andrei, pescuind. Apostolul Pavel era de meserie împletitor de corturi.

Despre nici un ales al Domnului nu ne spune Scriptura că chemările Domnului l-ar fi aflat dormind sau lenevind. Pe nici un leneş nu l-a chemat Domnul în slujba Lui. Oare nu este şi lucrul acesta o grăitoare mărturie despre binecuvântarea muncii?

Munca, sudalma și păcatul

Pe cât de frumoasă este munca cea împreunată cu credinţa şi cu rugăciunea, pe atât de urâtă este munca cea împreunată cu păcatul.

Durere! Poporul nostru are mai ales munca cea împreunată cu păcatul. Suduie românul la plug, suduie la sapă, suduie la coasă, îşi suduie vaca şi boii de la car. Pe tot locul românul nostru cel creştin îşi spurcă munca cu păcatul. Îşi spurcă şi ţarina cu păcatul, de aceea nu ne mai slăbesc secetele, furtunile şi alte urgii cereşti.

Vai de sporul ce-l are omul care lucrează suduind şi păcătuind!

„Vai de cel ce-şi zideşte casa cu nedreptate şi odăile cu nelegiuiri şi care pune pe deaproapele să lucreze degeaba, fără să-i dea plată!” (Ier 22, 13).

* * *

Cât de frumoasă este munca cea împreunată cu rugăciunea şi cu binecuvântarea cerului de Sus! Şi cât de urâtă este munca cea împreunată cu păcatul! Iată alături două pilde: