19/22
Text:

Fuga lui Ilie în pustie

1

Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum ucisese* cu sabia pe toți prorocii.

2

Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă* pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.”

3

Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo.

4

El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea* să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.”

5

S-a culcat și a adormit sub un ienupăr. Și, iată, l-a atins un înger și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă.”

6

El s-a uitat și, la căpătâiul lui, erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou.

7

Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”

8

El s-a sculat, a mâncat și a băut și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci* de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb**.

Dumnezeu Se arată

9

Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

10

El a răspuns: „Am* fost plin de râvnă** pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas†† numai eu singur, și caută să-mi ia viața!”

11

Domnul i-a zis: „Ieși și stai pe munte* înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt** tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

12

Și după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire.

13

Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața* cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și** un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

14

El a* răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața.”

15

Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc și, când* vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

16

Să ungi și pe Iehu*, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel și să ungi pe Elisei**, fiul lui Șafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.

17

Și se va întâmpla* că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu și pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî** Elisei.

18

Dar voi lăsa în Israel* șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal și a căror gură** nu l-au sărutat.”

Elisei, ucenicul lui Ilie

19

Ilie a plecat de acolo și a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, și el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el și și-a aruncat mantaua pe el.

20

Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie și a zis: „Lasă-mă să sărut* pe tatăl meu și pe mama mea și te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te și apoi întoarce-te, dar gândește-te la ce ți-am făcut.”

21

După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors și a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert* carnea și a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie și a fost în slujba lui.

Capitol 19 din 22
Folosește săgețile ← → pentru navigare