Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.
Când un fiu poate vorbi singur şi ştie să vorbească bine, adică are înţelepciunea necesară pentru a se orienta bine, în tot ce trebuie să spună şi să nu spună,
- atunci el a ajuns la maturitatea sa, la vârsta bărbăţiei sale înţelepte.
Vorbirea cuiva este dovada maturităţii sale, dovada înţelepciunii până la care a putut ajunge el şi al creşterii sale duhovniceşti până la care s-a putut ridica.
Dacă după ani lungi de credinţă, felul de vorbire al cuiva este tot fără sare şi tot fără har (Colos. 4, 6),
sau dacă acela este încă tot copil în purtări, slab în credinţă, schimbător în hotărâri şi în atitudini, neputincios, în felul lui de gândire şi de umblare (Efes. 4, 14; 1 Cor. 14, 20),
sau dacă este dus încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură şi înşelat de orice amăgitor (Colos. 2, 4),
- atunci el este o fiinţă anormală, un biet om neîmplinit, un nefericit copil rămas necrescut.
Dar cine poate vorbi singur, fără să trebuiască să stea mereu lângă el îndrumătorul care să-l tot corecteze cum să vorbească, ce să spună şi ce să nu spună,
să tot spună când să tacă şi când să nu tacă,
- acela este într-adevăr un om matur.
Cine este în stare să vorbească singur şi să dovedească ce spune,
acela este un om înţelept şi cu minte întreagă.
Cine ştie să tacă singur şi să dovedească de ce tace, acela este şi mai înţelept.
Doamne Isuse, Înţelepciunea lui Dumnezeu,
Te rog dăruieşte Bisericii Tale şi Lucrării Tale, oameni plini de înţelepciunea care vine de Sus (Iacov 3, 17)
şi care să-i poată face în stare să vorbească singuri despre tot adevărul. Şi să vorbească în felul acela înalt şi puternic, pe care îl ceri Tu de la mărturisitorii Tăi,
spre a putea lucra împreună cu Tine, numai astfel de lucrători Doamne,
ca prin vorbirile lor, ei să fie totdeauna o puternică dovadă despre Adevărul şi despre Viaţa pe care au adus-o în lume despre dragostea şi Jertfa Ta.
Amin.