Prețuirea înaintașilor vrednici

Preaiubiții noștri frați și surori, dorim să împrospătăm în inimile noastre una dintre cele mai frumoase porunci ale Cuvântului lui Dumnezeu: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”. Aceasta este una dintre cele mai frumoase, mai scumpe și mai dulci porunci ale Cuvântului lui Dumnezeu. E vorba de porunca Noului Testament egală cu porunca a cincea din Vechiul Testament; după cele patru porunci din Decalog privitoare la dragostea de Dumnezeu, cea care urmează imediat este porunca aceasta care ne aduce aminte de părinții noștri: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Mântuitorul însuși spune și repetă această poruncă din Vechiul Testament, întregind-o cu acele făgăduințe minunate, că este singura poruncă însoțită de cea mai frumoasă făgăduință: „Ca să trăiești mulți ani pe pământ și să fii fericit”.

Dar, dacă față de părinții noștri trupești avem o datorie imediat următoare după datoriile noastre față de Dumnezeu, o datorie poate că și mai mare avem față de părinții noștri duhovnicești. Pentru că o veche înțelepciune a celui mai vechi popor credincios spune: „Dacă în același timp tatăl tău cel trupesc și tatăl tău cel duhovnicesc au aceeași nevoie de tine, dator ești întâi să-l ajuți pe părintele tău cel duhovnicesc. Căci părintele cel trupesc te-a născut pentru viața aceasta, dar părintele cel duhovnicesc te-a născut pentru viața veșnică”.

Mirele nostru iubit a avut, în privința aceasta, o adâncă prețuire și un mare respect față de unul dintre părinții săi duhovnicești, despre care am mai auzit și din cuvântul unui frate de la începutul acestei stări de vorbă; despre fratele nostru Petru Popa din Bihor, pe care mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți și-i imposibil să-l uitați. Totdeauna vă veți aduce aminte cu recunoștință față de Dumnezeu de cuvintele lui izvorâte din toată inima și din toată dragostea lui față de Domnul și din dragostea lui față de frați, Îndemnându-vă la tot ce poate fi mai înalt și mai frumos pentru om pe pământul acesta: dragostea de Dumnezeu și dragostea de semenii săi.

Am spus: mirele nostru iubit păstrează față de acest mare om al lui Dumnezeu și înaintaș al Evangheliei un respect și o recunoștință deosebite.

A vrut el ca, la nunta lui, să pună să vorbească câteva cuvinte și fratele Petru Popa, care acum e în cer la Domnul și care ne-a vorbit prin amintirea noastră și prin cuvintele mărturisite de el atât de frumos despre aceste lucruri scumpe. Dar fratele ține să reproducă dintr-o casetă și dintr-o vorbire mai veche a fratelui Petru câteva pasaje. Pentru că dorește el să spună și fratele Petru un cuvânt la nunta lui.

Și nu spune numai pentru el, ci și pentru noi. Și se întregește astfel în inimile noastre posibilitatea de a ne arăta recunoștința față de înaintașii noștri și de a nu uita - de a ne aminti mereu cuvintele lor scumpe prin care ei și-au arătat dragostea lor față de Domnul și au revărsat din această dragoste și-n inimile noastre o flacără Sfântă pe care trebuie să o întreținem mereu, să nu se stingă niciodată. Că dacă dragostea aceasta arde în noi, ea ne va face și pe noi propovăduitori ai acestei arderi Sfinte. Și, în felul acesta dragostea lui Dumnezeu va câștiga tot mai mult.

S-a spus aici despre un aluat pus în frământătură. Această dragoste de Dumnezeu, acest adevăr al Sfântului Cuvânt e aluatul care, pus în frământătura sufletului nostru, ne-a dospit pentru Hristos. Și [astfel El] a făcut din noi toți, din această mică ceată Sfântă, un aluat prin care Domnul vrea să dospească toată frământătura neamului nostru, pentru a face o pâine albă, sfântă, moale, caldă, dulce, duhovnicească, pentru cer și pentru pământ. Așa dorește Domnul și așa ne rugăm Domnului să ne ajute să ajungem să fim și noi.

Și acuma fratele mire va veni aici, să pună în fața microfonului caseta cu acea parte din vorbirea fratelui Petru pe care a ales-o el ca fratele să o spună la nunta lui.

Dorim din toată inima să rugăm pe Domnul să ne ajute să avem și noi o viață așa de frumoasă și un sfârșit așa de binecuvântat ca acest mare om al lui Dumnezeu care a fost smeritul nostru frate Popa Petru. Atât de asemănător cu Părintele Iosif, cu fratele Marini, cu ceilalți înaintași ai noștri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu și care, prin sfârșitul felului lor de viețuire, au rămas pentru noi niște neuitate modele de viață, după cum spune cântarea noastră: „Înaintașii noștri nu-s pietre și morminte, / ci-s steaguri și sunt râuri, și sori ce n-au apus”.

Așa să ne ajute Domnul să-i prețuim pe înaintașii noștri. Pentru ca, trăind o viață mai frumoasă, să putem fi și noi priviți și amintiți așa întotdeauna de urmașii noștri. Amin.