Privirile ațintite...
Cornel Silaghi - Strângeți fărâmiturile Vol. 7
Vorbirea fratelui Cornel Silaghi la o nuntă de la Vălani de Pomezeu (BH) - 4 iulie 1978(?)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Slăvit să fie Domnul!
„Și cine aude să zică: «Vino!». Și celui ce îi este sete să vină... să ia apa vieții fără de plată.”
[Se amintește mereu], cu prilejul acestor nunți minunate - așa cum a citit aseară un frate -, că la Cana s-a făcut o nuntă și acolo se afla încă dinainte Mama Domnului Iisus. Și a fost chemat și Domnul Iisus cu ucenicii Săi.
S-or fi făcut multe, multe nunți pe vremea Domnului Iisus, dar despre nici una nu se scrie în paginile Sfintei Scripturi, decât de nunta din Cana. Pentru că acolo se afla o mamă bună. Pe lângă mamele mirilor preaiubiți, mai era și Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Câtă fericire au adus aceste mame bune, că ele au pregătit mai dinainte [totul], ca să poată fi chemat din toată inima și dorit și așteptat cu toată inima și Domnul Iisus cu ai Săi.
Multe nunți s-or fi făcut în Vălanii aceștia, multe nunți... Dar minunată nuntă și binecuvântată este nunta aceasta (am mai luat parte la o nuntă tot aici în Vălani). Chiar dacă vin de departe, de peste dealuri, de peste meleaguri - Dumnezeu știe cât au jertfit și cât au cheltuit frații - au venit pentru că ceva i-a adus aici la o nuntă minunată, aici într-un vârf de deal, într-un loc poate necunoscut de mulți; totuși ceva ne-a adunat aici, așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dragostea lui Hristos ne strânge” laolaltă.
Nunta aceasta a fost o minune și rămâne o minune... și pentru cei tineri, copiii dragi și preaiubiți care cântați aici din instrumente, și pentru cei care au stat la masă, și pentru cei care au fost aici - tineri sau bătrâni. Rămâne o minune. Pentru că Hristos a fost pricina bucuriei noastre în nunta aceasta. A fost chemat Hristos cu multe lacrimi și rugăciuni.
Cineva a pregătit drumul spre nunta aceasta. Dacă noi astăzi ne bucurăm cu lacrimi, cineva cu lacrimi se roagă pentru nunta aceasta, oriunde s-ar găsi. Dar simțim că aici în mijlocul nostru este și ființa iubită ale cărei poezii au fost recitate cu lacrimi. Este aici și Părintele Iosif Trifa; sunt și înaintașii credinței noastre, norul mare de martori de care spune Sfântul Apostol în Evrei: „Fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa mare de martori...”. Norul acela mare de martori prin care a ajuns Cuvântul lui Dumnezeu până la noi. Nu ușor a ajuns Cuvântul lui Dumnezeu până aici. Într-o cântare se spune: „Mântuire am primit fără nici o plată”. Și totuși mântuirea aceasta și bucuria mântuirii din sufletele noastre a costat multe jertfe, osteneli și atâtea lacrimi în rugăciune.
Preaiubiții noștri, [numai] Dumnezeu știe în ce fel a rânduit lucrurile și cum au fost pregătite ca să ne aflăm aici în nunta aceasta. Cum să nu ne bucurăm? Cum să nu cântăm de bucurie?
Am fost odată la ființa preaiubită [la fratele Traian Dorz]... demult, după ce trecuserăm prin furtună. Era într-o zi de lucru. El era îmbrăcat în salopetă, [căci lucra la construirea casei fiicei Florica. Avea lucrători și meșteri acolo la lucru. Când ne-a zărit, a coborât în grabă de pe schelă la noi... Am intrat în căsuța unde locuia, ne-am rugat și am stat mult de vorbă împreună acolo. De la o vreme, vine mama fratelui și-i zice: „Trăiene], la Florica oamenii te așteaptă...”. A privit-o duios și dulce, să n-o rănească și să n-o întristeze. Dar ne-a privit și pe noi cu lacrimi... Și-i zice: „Mamă, astăzi e sărbătoare, că au venit frații!”. Dacă cei vreo șapte frați câți am fost acolo înăuntru, în chilia în care stătea, am fost pentru el o pricină de mare sărbătoare și de mare bucurie, că a zis: „Mamă, astăzi e sărbătoare! Întâlnirile cu frații sunt o mare sărbătoare”, atunci cu cât mai mult [întâlnirea de astăzi este o sărbătoare], la nunta ființelor preaiubite care ne-au umplut de bucurie pe meleagurile noastre sau pe oriunde au ajuns... Căci creșterea lor duhovnicească, purtarea lor, umblarea și trăirea lor sfântă, curată, neprihănită, smerită în fața lui Dumnezeu și în fața fraților ne umplu sufletul de bucurie. Și peste toate acestea, [ne bucurăm] pentru că aici o mamă bună a pregătit prin lacrimi nunta aceasta, rugându-se: „Doamne, fă ca ziua aceasta pe care o punem în fața Ta să fie o zi minunată, o zi de mare sărbătoare. Neuitată și neștearsă nici aici, nici în veșnicie”.
Pentru că dragostea care ne-a adus aici - dragostea care ne unește și ne face să simțim la fel, să privim la fel, să nădăjduim la fel, să plângem la fel, să ne rugăm la fel, împreună, în același gând - nu merge numai până la mormânt. Trece până dincolo de mormânt. Căci dragostea este mai tare decât moartea. Dragostea este mai tare decât moartea... Cine ar putea măsura, cine ar putea cântări, cine ar putea aprecia dragostea unei inimi de mamă care arde în focul iubirii pentru ființele scumpe pentru care se jertfește, pentru care își dăruiește - dacă este nevoie - până și viața? Cine ar putea prețui și măsura dragostea din inima unei mame bune? Cu cât mai mult dragostea lui Dumnezeu, care ne strânge laolaltă!
Iată ce a făcut dragostea lui Dumnezeu! De departe, de pe meleagurile îndepărtate ale Moldovei, ale Ardealului și din mai câte părți ale țării, Dumnezeu ne-a adus aici! Și ne e de-ajuns, preaiubiții noștri - chiar să nu spunem nici un cuvânt - , dacă [vedem] dragostea pe care o citim în seninătatea [ochilor] și în lacrimile de bucurie ale fraților, în starea de părtășie din această nuntă.
Preaiubiții noștri, spune Sfântul Apostol Pavel: „Am vrut, în biserică, să vorbesc doar cinci cuvinte înțelese, ca să capete biserica zidire sufletească”. Și m-aș bucura din toată inima ca fiecare dintre frați să-și răcorească sufletul aici, în mijlocul fraților, și, prin câteva cuvinte, să-și descarce bucuria pe care o simte în inimă: fie printr-o poezie, fie printr-o cântare, fie chiar printr-un salut sau prin câteva cuvinte. Pentru că dragostea caută folosul altuia. Am dori din toată inima ca frații să-și răcorească sufletul aici (așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel: „Cât aș dori să-mi răcoresc duhul în mijlocul vostru”); să-și răcorească duhul și inima aici, prin câteva cuvinte.
Am vrut doar puțin să mai citesc (...) despre numele lui Iisus, care e mai presus de orice nume: „N-am vrut să știu nimic altceva între voi, fraților, decât pe Hristos și pe El răstignit”; „Taina ținută ascunsă de veacuri, descoperită acum aleșilor Săi: Hristos în voi, nădejdea slavei”
Eram copil... dus de o măicuță bună - care nu mai este -, împreună cu frații mei, la biserică, în fața sfântului altar. Am fost crescut și dus în adunarea Oastei Domnului. Și veneau frații așa de simpli, încălțați cu opinci, îmbrăcați cu sumane și cu cioareci (cum se spunea pe la noi)... veneau peste dealuri, peste munți, prin zăpadă și când apăreau, Doamne, cât ne bucuram!...
Cerbul merge de la baltă la baltă și nu bea apă, oricât i-ar fi de sete, până ajunge la izvor.
Preaiubiții noștri, a lucrat Dumnezeu pentru neamul nostru, pentru poporul nostru, pentru țara și Biserica noastră și a rânduit El un „cerb”, a rânduit un mare om al Său care să meargă până la izvor. În zilele noastre și în timpul nostru s-a ridicat un mare om al lui Dumnezeu și gornist care să ne trezească, pentru ca să ne întoarcem la izvorul de învățătură al Sfinților Părinți, al înaintașilor credinței noastre. Și frații noștri ni L-au vestit pe Hristos în simple cuvinte, dar care ne-au îngenuncheat și ne-au pus cu ochii în lacrimi la picioarele Domnului, să facem o juruință și un legământ: „Și noi vrem să-L slujim pe Hristos”. Chiar de copii. Acei frați așa de simplu ne-au vestit Evanghelia și pe Hristos...
N-au putut să ne miște nici cei cu vorbiri faimoase, n-au putut să ne miște nici cei cu vorbiri în limbi sau cu alte... încurcături de vorbire. Dar cei care simplu ne-au adus pe Hristos cel răstignit ne-au mișcat inimile și de-atunci am rămas, prin harul și îndurarea lui Dumnezeu, aici. Sfântul Apostol Pavel, pe de altă parte, spune: „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia; nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva Crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică”, Nu cu înțelepciunea vorbirii ne-au vorbit frații noștri înaintași, cei care ne-au legănat și ne-au adus la picioarele lui Hristos. Ci din toată inima și cu ochii în lacrimi ni L-au zugrăvit pe Hristos cel răstignit.
N-am vrut nici noi să vestim altceva. Nu vrem nici noi să amintim de altceva, decât să ațintim privirile tuturora la Hristos cel răstignit. Și apoi, în statornicie, după cum L-ați primit pe Hristos, așa să umblați cu El, în dragostea Lui. Preaiubiții noștri, din toată inima Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua aceasta și, așa cum am spus, dorim ca și ceilalți frați, câți au îndemnul, [să ne spună] cinci cuvinte înțelese, ca [toți] să căpătăm zidire și fiecare să se întoarcă mulțumit.
Dumnezeu să binecuvânteze nunta!
Preaiubiții noștri mire și mireasă: din toată inima vă dorim ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pasul și hotărârea pe care ați luat-o în fața sfântului altar, în fața multor martori și în fața lui Dumnezeu. El să vă ajute ca familia voastră, casa voastră să fie o binecuvântare pentru locul în care v-a așezat, pentru țara aceasta și pentru societate.
Slăvit să fie Domnul!