Puterea lacrimilor
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Sfântul apostol Pavel, spune celor din Efes, că timp de trei ani de zile - cât fusese între ei, nu încetase să-i sfătuiască zi și noapte cu lacrimi pe fiecare dintre dânșii.
Trei ani de zile, - zi și noapte, pe fiecare... cu lacrimi!...
O, de câte lacrimi a fost nevoie pentru fiecare, atâtea zile și atâtea nopți, trei ani întregi...
Fiți binecuvântați ochi sfinți, atât de frumoși când plângeți.
2 - Câtă împietrire și câtă nepăsare, câtă neascultare și câte alte păcate trebuie să fi fost în Efes,
și mai ales câtă dragoste de a putea da atâta preț de lacrimi sfinte și sfâșietoare, pentru fiecare dintre frații și surorile de acolo.
Dar după aceea, ce frumoasă dragoste au arătat și ei aceluia care i-a stropit cu plânsul lui, spre a-i face să rodească așa frumos apoi, pentru Dumnezeu (Fap. Ap. 20, 31).
3 - Scumpă mamă credincioasă, nu înceta nici tu să te rogi cu lacrimi pentru fiii tăi -
și de fiii tăi.
Căci lacrimile tale, până la urmă vor birui, deschizând inimile lor pentru Domnul
și porțile harului ceresc, pentru ei.
4 - Soră și frate, nu înceta și tu ca să te rogi, dar cu multe lacrimi, pentru sora și fratele vostru,
lângă ea, cu el și pentru ei,
până când lacrimile voastre vor birui.
Căci nu se poate să nu biruiască!
5 - Dacă veți face cu toții această lucrare a lacrimilor, și dacă o veți face cu străduință,
și dacă veți umbla cu toată credința și cu toată răbdarea pentru aceasta,
- prin harul Domnului Isus Hristos și prin mijlocirea Lui,
lacrimile voastre, nu se poate să nu fie ascultate.
Vor fi ascultate cu bucurie și cu siguranță!
6 - Când Domnul Isus vă va vedea plângând mereu, și cerându-I cu stăruință și cu încredere lucrul dorit - Domnul, El nu va mai putea opri împlinirea cererilor voastre, vă va îndepărta pe toți potrivnicii voștri,
și vă va întocmi toate evenimentele, pentru împlinirea rugăciunii voastre.
7 - La rugăciunea înlăcrimată și sinceră, Domnul va răspunde totdeauna binevoitor,
va influența toate inimile
și va grăbi trecerea vremii care mai era, - în așa fel, încât așteptarea noastră să fie răsplătită strălucit,
mult mai curând decât am crezut!
8 - Dacă o inimă omenească, rea și învârtoșată, nu poate rămânea nepăsătoare, ci lacrimile o biruiesc,
- cu cât mai mult Inima Cea nespus mai Bună a lui Dumnezeu Tatăl nostru, și a Dulcelui nostru Mântuitor Isus, care abia așteaptă să Se îndure de noi, va fi biruită de lacrimile noastre curate și fierbinți? (Isaia 51, 3)
Numai noi să credem puternic. Și să stăruim neîncetat.
9 - Dacă un frate al nostru a murit
- sau dacă vrea ca să-l considerăm ca mort, nemaiavând cu el nici un fel de legătură,
- în ce loc îl punem noi apoi, în viața și în inima noastră?
10 - Dacă un copil al nostru cade în neascultare - și nici îndelungatele noastre îndemnuri totuși nu vrea să le asculte,
- ci merge tot pe calea cea rea, cu încăpățânare îndepărtându-se tot mai mult de sufletul nostru, de prietenia și părtășia cu noi, până când se rupe total de această părtășie, prăbușindu-se în valul pierzării ca un mort, - ce facem apoi cu el?
Unde îl punem?
11 - Dacă o întreagă adunare frățească ajunge ruptă de învățătura cea dreaptă de la început,
căzută din credința și din dragostea dintâi,
- unde îi punem pe acești frați atunci?
- unde punem această adunare,
și cum îi privim?
12 - Iată un lucru la care trebuie să gândim bine, căci aici litera ne poate călăuzi într-un fel,
pe când Duhul ne poate îndemna în alt fel,
iar firea noastră ne poate împinge să facem cu totul în alt chip, nici după literă, nici după Duh.
13 - Moartea trupească e la fel ca cea duhovnicească. Oriunde se întâmplă moartea trupească ea aduce trupului aceeași stare de nesimțire și de nepăsare în care cad toți cei morți cu duhul.
Și tot așa este și cu cealaltă moarte; amândouă se aseamănă între ele.
14 - Pe un mort trupesc poți să-l pui ori unde vrei,
poți să-l îmbraci, sau să-l dezbraci oricum vrei,
poți să te porți față de el ori în ce fel vrei,
- lui tot atâta îi faci!
Nu va fi cu nimic mai mulțumit sau mai nemulțumit, dacă te vei purta față de el așa sau altfel. La toți muritorii trupești moartea e la fel.
15 - Numai felul morții sufletești, totuși este deosebit, de la unul la altul...
Unul moare sufletește într-un fel, altul moare în alt fel...
Când au ajuns însă morți definitiv, toți sunt la el.
16 - Moartea duhovnicească a multora poate fi uneori, o moarte aparentă, adică ei iarăși se mai pot trezi.
Și într-adevăr, vine o zi în care se mai trezesc unii dintre ei. Aceștia mai pot fi salvați, dacă atunci când i-am considerat morți - nu i-am îngropat pe totdeauna. Și n-am pus peste ei lespedea uitării.
17 - Credem că este foarte însemnat lucru, să nu ne grăbim să înmormântăm niciodată pe cei iubiți ai noștri, pe care ni se pare că i-am pierdut.
Să mai așteptăm, să le mai facem tratamentul iubitor, poate că își vor mai reveni iarăși.
18 - Să continuăm să mergem pe la cei ce par morți duhovnicește cu lacrimi și cu îndemn la trezire și la înviere.
Poate că Dumnezeu Se va îndura de ei totuși, până la urmă și îi va trezi.
Mult depinde de stăruința în tratamentul cu care ne ducem la ei.
19 - Nici pe copilul plecat, să nu-l îngropăm de tot
nici pe soția plecată, nici pe soțul plecat
nici pe fratele, sau pe sora plecată,
pe nici unii să nu-i înmormântăm de tot, niciodată.
Oricât de căzuți și de depărtați ar fi ei, până nu-i înmormântăm mai poate fi o nădejde și pentru noi și pentru ei.
Să nu-i lăsăm. Să tot încercăm a-i mișca și a-i învia.
Poate unii totuși vor putea fi salvați.
20 - Să mergem însă la ei cu lacrimi și cu rugăciune.
Numai cu lacrimi și cu rugăciune, ca la niște morți, ca la cei într-adevăr morți și înțepeniți.
Singure aceste două mijloace, îi mai pot trezi, dacă mai este să se trezească vreodată.
Dacă nici acestea nu-i vor mai mișca și trezi, atunci nu mai este nici o nădejde.
Atunci singura grijă pe care trebuie s-o avem, este ca nu cumva să ne molipsim de această boală și moarte și noi.
Doamne Isuse, ai milă de noi toți și ne izbăvește.
Amin.