Puterea lacrimilor
Traian Dorz - Poruncile Iubirii
1 - Sfântul apostol Pavel, spune celor din Efes, că timp de trei ani de zile - cât fusese între ei, nu încetase să-i sfătuiască zi şi noapte cu lacrimi pe fiecare dintre dânşii.
Trei ani de zile, - zi şi noapte, pe fiecare... cu lacrimi!...
O, de câte lacrimi a fost nevoie pentru fiecare, atâtea zile şi atâtea nopţi, trei ani întregi...
Fiţi binecuvântaţi ochi sfinţi, atât de frumoşi când plângeţi.
2 - Câtă împietrire şi câtă nepăsare, câtă neascultare şi câte alte păcate trebuie să fi fost în Efes,
şi mai ales câtă dragoste de a putea da atâta preţ de lacrimi sfinte şi sfâşietoare, pentru fiecare dintre fraţii şi surorile de acolo.
Dar după aceea, ce frumoasă dragoste au arătat şi ei aceluia care i-a stropit cu plânsul lui, spre a-i face să rodească aşa frumos apoi, pentru Dumnezeu (Fap. Ap. 20, 31).
3 - Scumpă mamă credincioasă, nu înceta nici tu să te rogi cu lacrimi pentru fiii tăi -
şi de fiii tăi.
Căci lacrimile tale, până la urmă vor birui, deschizând inimile lor pentru Domnul
şi porţile harului ceresc, pentru ei.
4 - Soră şi frate, nu înceta şi tu ca să te rogi, dar cu multe lacrimi, pentru sora şi fratele vostru,
lângă ea, cu el şi pentru ei,
până când lacrimile voastre vor birui.
Căci nu se poate să nu biruiască!
5 - Dacă veţi face cu toţii această lucrare a lacrimilor, şi dacă o veţi face cu străduinţă,
şi dacă veţi umbla cu toată credinţa şi cu toată răbdarea pentru aceasta,
- prin harul Domnului Isus Hristos şi prin mijlocirea Lui,
lacrimile voastre, nu se poate să nu fie ascultate.
Vor fi ascultate cu bucurie şi cu siguranţă!
6 - Când Domnul Isus vă va vedea plângând mereu, şi cerându-I cu stăruinţă şi cu încredere lucrul dorit - Domnul, El nu va mai putea opri împlinirea cererilor voastre, vă va îndepărta pe toţi potrivnicii voştri,
şi vă va întocmi toate evenimentele, pentru împlinirea rugăciunii voastre.
7 - La rugăciunea înlăcrimată şi sinceră, Domnul va răspunde totdeauna binevoitor,
va influenţa toate inimile
şi va grăbi trecerea vremii care mai era, - în aşa fel, încât aşteptarea noastră să fie răsplătită strălucit,
mult mai curând decât am crezut!
8 - Dacă o inimă omenească, rea şi învârtoşată, nu poate rămânea nepăsătoare, ci lacrimile o biruiesc,
- cu cât mai mult Inima Cea nespus mai Bună a lui Dumnezeu Tatăl nostru, şi a Dulcelui nostru Mântuitor Isus, care abia aşteaptă să Se îndure de noi, va fi biruită de lacrimile noastre curate şi fierbinţi? (Isaia 51, 3)
Numai noi să credem puternic. Şi să stăruim neîncetat.
9 - Dacă un frate al nostru a murit
- sau dacă vrea ca să-l considerăm ca mort, nemaiavând cu el nici un fel de legătură,
- în ce loc îl punem noi apoi, în viaţa şi în inima noastră?
10 - Dacă un copil al nostru cade în neascultare - şi nici îndelungatele noastre îndemnuri totuşi nu vrea să le asculte,
- ci merge tot pe calea cea rea, cu încăpăţânare îndepărtându-se tot mai mult de sufletul nostru, de prietenia şi părtăşia cu noi, până când se rupe total de această părtăşie, prăbuşindu-se în valul pierzării ca un mort, - ce facem apoi cu el?
Unde îl punem?
11 - Dacă o întreagă adunare frăţească ajunge ruptă de învăţătura cea dreaptă de la început,
căzută din credinţa şi din dragostea dintâi,
- unde îi punem pe aceşti fraţi atunci?
- unde punem această adunare,
şi cum îi privim?
12 - Iată un lucru la care trebuie să gândim bine, căci aici litera ne poate călăuzi într-un fel,
pe când Duhul ne poate îndemna în alt fel,
iar firea noastră ne poate împinge să facem cu totul în alt chip, nici după literă, nici după Duh.
13 - Moartea trupească e la fel ca cea duhovnicească. Oriunde se întâmplă moartea trupească ea aduce trupului aceeaşi stare de nesimţire şi de nepăsare în care cad toţi cei morţi cu duhul.
Şi tot aşa este şi cu cealaltă moarte; amândouă se aseamănă între ele.
14 - Pe un mort trupesc poţi să-l pui ori unde vrei,
poţi să-l îmbraci, sau să-l dezbraci oricum vrei,
poţi să te porţi faţă de el ori în ce fel vrei,
- lui tot atâta îi faci!
Nu va fi cu nimic mai mulţumit sau mai nemulţumit, dacă te vei purta faţă de el aşa sau altfel. La toţi muritorii trupeşti moartea e la fel.
15 - Numai felul morţii sufleteşti, totuşi este deosebit, de la unul la altul...
Unul moare sufleteşte într-un fel, altul moare în alt fel...
Când au ajuns însă morţi definitiv, toţi sunt la el.
16 - Moartea duhovnicească a multora poate fi uneori, o moarte aparentă, adică ei iarăşi se mai pot trezi.
Şi într-adevăr, vine o zi în care se mai trezesc unii dintre ei. Aceştia mai pot fi salvaţi, dacă atunci când i-am considerat morţi - nu i-am îngropat pe totdeauna. Şi n-am pus peste ei lespedea uitării.
17 - Credem că este foarte însemnat lucru, să nu ne grăbim să înmormântăm niciodată pe cei iubiţi ai noştri, pe care ni se pare că i-am pierdut.
Să mai aşteptăm, să le mai facem tratamentul iubitor, poate că îşi vor mai reveni iarăşi.
18 - Să continuăm să mergem pe la cei ce par morţi duhovniceşte cu lacrimi şi cu îndemn la trezire şi la înviere.
Poate că Dumnezeu Se va îndura de ei totuşi, până la urmă şi îi va trezi.
Mult depinde de stăruinţa în tratamentul cu care ne ducem la ei.
19 - Nici pe copilul plecat, să nu-l îngropăm de tot
nici pe soţia plecată, nici pe soţul plecat
nici pe fratele, sau pe sora plecată,
pe nici unii să nu-i înmormântăm de tot, niciodată.
Oricât de căzuţi şi de depărtaţi ar fi ei, până nu-i înmormântăm mai poate fi o nădejde şi pentru noi şi pentru ei.
Să nu-i lăsăm. Să tot încercăm a-i mişca şi a-i învia.
Poate unii totuşi vor putea fi salvaţi.
20 - Să mergem însă la ei cu lacrimi şi cu rugăciune.
Numai cu lacrimi şi cu rugăciune, ca la nişte morţi, ca la cei într-adevăr morţi şi înţepeniţi.
Singure aceste două mijloace, îi mai pot trezi, dacă mai este să se trezească vreodată.
Dacă nici acestea nu-i vor mai mişca şi trezi, atunci nu mai este nici o nădejde.
Atunci singura grijă pe care trebuie s-o avem, este ca nu cumva să ne molipsim de această boală şi moarte şi noi.
Doamne Isuse, ai milă de noi toţi şi ne izbăveşte.
Amin.