Puţina noastră credinţă
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
- adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii,
la umbra aceluia de care ne temem târându-ne în faţa lui.
Pentru că nu mai putem vedea dincolo de el nimic. Din pricina necredinţei noastre.
2 - Când se înalţă nelegiuitul, ca un leu răcnind şi zdrobind pe cei slabi - ne îngrozim şi ne târâm spre labele lui
căutăm să ne salvăm mişelnica viaţă
şi netrebnica libertate
prin bunăvoinţa lui.
Nu mai putem crede dincolo de el nimic.
Ce slabi suntem, ce nevrednici suntem atunci!
3 - Când, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în zilele de încercare,
iar alipirea de Hristos este cântărită cu ani de foamete, de chinuri, de strâmtorare şi de jertfe -
- atunci mulţi suntem gata să tăgăduim că L-am cunoscut vreodată pe Hristos şi că am fost vreodată cu El.
Nu mai putem nădăjdui nimic dincolo de azi pentru Viitor.
Ce amarnică înşelare este aceasta pentru noi!
4 - De ce uităm oare câţi astfel de arbori falnici, a cunoscut Istoria, -
şi cum i-a prăbuşit pe neaşteptate un trăsnet venit din senin!
De ce uităm oare câţi astfel de lei fioroşi a cunoscut Evanghelia, -
şi cum au ajuns zdrobiţi pe neaşteptate, din umbra lui Dumnezeu.
De ce uităm oare câte astfel de vremuri a cunoscut Hristos
- şi cum le-a biruit El prin sărmanii Săi, prin smeriţii şi răbdătorii Lui ostaşi credincioşi!
5 - Să privim spre Trecut, ca să vedem Viitorul:
Iată toţi vrăjmaşii lui Hristos de până astăzi, s-au nimicit - şi cât de puternici erau ei cândva
- iar El Se înalţă tot mai strălucitor deasupra veacurilor.
Tot El va ieşi biruitor din această ultimă încleştare. Fiţi siguri de asta toţi.
6 - Toate furtunile lui Dumnezeu au trecut, iar El Se iveşte după fiecare, parcă şi mai Înalt, parcă şi mai neclintit
ca o stâncă după toate valurile
şi ca un pisc după toate negurile spulberate de lumina şi de trecerea peste el.
7 - Deci nu te teme fiica Sionului Ceresc.
Şi nu te teme Biserică luptătoare a lui Hristos
şi nu te teme Oaste a Domnului Isus!
Împăratul tău Isus Hristos veşnic Biruitorul, - vine...
Vine pentru totdeauna în ajutorul tău,
în mărirea Sa.
Şi în Slava Veşnică a Împărăţiei Sale.
Ieşi în întâmpinarea Lui cu încredere!
8 - Lucrurile cele mari, nu le vezi de prea aproape.
Momentele cele mari nu le înţelegi atunci când se petrec,
şi pe oamenii cu adevărat mari nu-i cunoşti decât foarte rar în zilele vieţii lor,
văd numai ochii care au lumina de Sus în ei. Numai aceştia pot vedea aceste adevăruri la timpul lor.
Ceilalţi le văd numai după ce au trecut,
târziu... sau mult prea târziu!
9 - În zilele vieţii lor cu Mântuitorul, ucenicii Domnului, luaţi dintr-un alt fel de viaţă pe care o avuseseră, atât de străin de felul cel nou în care erau acum,
văzând mereu lucruri noi
şi auzind mereu cuvinte atât de neobişnuite faţă de cele pe care le ştiau ei dinainte -
puteau şi ei pricepe numai atât de puţin adevărul pe care îl auzeau. Şi înţelege aşa de greu minunea care se petrecea cu ei.
10 - Adeseori puterea de pricepere a ucenicilor Domnului, era mult depăşită de uriaşa Clipă Istorică pe care o trăiau
atunci şi ei priveau fără să vadă, trăiau fără să ştie şi auzeau fără să înţeleagă,
- cum nu înţelegem nici noi astăzi multe din cele ce le trăim.
Mereu facem fiecare experienţa aceasta.
11 - Pentru înţelegerea marilor adevăruri pe care le rostea cu fiecare cuvânt Hristos Domnul lor, ucenicilor Lui le trebuia o atenţie mereu ascuţită,
un ochi mereu treaz,
o înţelegere mereu pătrunzătoare...
Îndată ce una din virtuţile acestea li se obosea, ei se pomeneau, dibuind în nepricepere şi rămânând în îndoieli.
Oare noi am fi fost altfel în locul lor?
12 - Credinţa vieţii în Hristos
şi realităţile duhovniceşti ale acestei vieţi, cum sunt cunoştinţa şi înfrânarea, răbdarea şi evlavia, toate acestea merg mereu înainte,
cresc în lumină, în înţeles şi în roade,
atât în ce priveşte dragostea de fraţi cât şi iubirea de oameni...
În omul care este în Hristos, acestea cresc normal, cum cresc roadele într-un pom sănătos, sădit în pământ bun.
13 - Fiecare dintre noi, pentru ca să ţinem pasul duhovnicesc cu Lucrarea Domnului trebuie neapărat să ne dăm toate silinţele(2 Petru 1, 5-11).
Fiindcă numai în acest chip ni se va da din belşug intrare în Împărăţia Veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Iar până atunci numai aşa vom simţi în noi curgând râul puterii care vine din Hristos - şi merge spre alţii prin noi.
14 - Îndată ce rămânem doar cât de puţin înapoi, lucrurile ne depăşesc... Şi atunci începem să nu mai înţelegem nimic,
atunci pe măsură ce vedem alte fapte şi auzim alte cuvinte
- noi le vom înţelege tot mai greu, până nu vom mai înţelege nimic.
De aceea unii fraţi înapoiaţi nu mai pot înţelege Lucrarea Domnului care i-a depăşit. Şi nu mai pot cuprinde nici o bucurie acum, fiindcă inima lor a rămas mică, îngustă, neputincioasă.
15 - Ce dureros este să vezi uneori câte un suflet care a rupt demult legătura cu fraţii, rămânând în starea de creştere de atunci.
Astăzi oricât ai vrea să mai poată înţelege cântările, vorbirile, scrierile Lucrării ca şi ceilalţi - le este nespus de greu.
Dacă nu chiar cu neputinţă.
O, nu vă rupeţi de Copacul Lucrării Domnului, ca să nu vă uscaţi.
16 - Deşi învăţătura şi credinţa sunt aceleaşi între fraţi - totuşi cunoaşterea lor, pătrunderea lor, feţele lor, cântările lor, rugăciunile şi vorbirile frăţeşti au crescut şi în număr şi în adâncime.
Şi sunt tot mai felurite faţă de cele de demult.
Trebuie să ţii mereu pasul cu Lucrarea Domnului, ca să nu pierzi adevărul.
17 - Ca să poţi creşte în toate privinţele până la Cel care este Capul, adică Hristos,
împreună cu tot trupul care creşte şi se primeneşte mereu, trebuie să fii un mădular mereu strâns legat de toate celelalte mădulare, prin legătura desăvârşirii care este dragoste şi unitate (Efes. 4, 15-16),
adică să umbli cu celelalte mădulare, şi între ele,
să te hrăneşti cu ele şi împreună cu ele,
şi să ai totdeauna o strânsă şi sănătoasă legătură cu ele.
Altfel, fără acestea, te anchilozezi şi te usuci.
18 - Puţini îşi dau şi astăzi seama de însemnătatea momentului pe care îl trăim noi acum,
şi de marea trebuinţă a ascultării de adevărurile pe care le auzim.
Multe din îndemnurile atât de sfinte din zilele acestea atât de scumpe, rămân fără folos pentru cei care nu iau seama la aceste lucruri mari.
Rugaţi-vă să căpătăm o inimă înţeleaptă şi o vedere limpede.
19 - Tot ce ni s-a spus ieri, se împlineşte astăzi,
iar mâine tot ce ni s-a spus astăzi, se va împlini în chip cutremurător,
cu ce amare păreri de rău, îşi vor aduce aminte mulţi toate ce le vor vedea atunci şi îşi vor aduce aminte că li s-au spus mai înainte
dar din pricină că n-au putut - sau n-au vrut să înţeleagă atunci, - au pierdut atât de mult.
20 - Mărturisirea despre Isus, este nu numai vorbirea despre Evanghelia Sa, sau predicarea poruncilor şi a învăţăturii Lui,
- ci adevărata mărturisire despre Isus este aceea a vieţii şi a trăirii zilnice, cu fapte şi cu umblarea noastră în lumină, în duhul şi în exemplul Lui.
Doamne Duhule Sfinte, ajută-ne ca să fie aşa mărturisirea noastră.
Amin.