Răbdarea şi loviturile
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Fii răbdător în clipele nenorocirii şi loviturilor.
Fii răbdător în ceasul cel greu al despărţirii şi al nedreptăţii.
Alungă atunci gândurile deznădăjduite şi negre, care vin să te împingă în prăpastia hotărârilor nefericite.
Amână răzbunarea,
amână hotărârea grozavă şi grea.
Amână lovirea şi jignirea, înjurătura şi revanşa.
Amână-le pe toate acestea, până peste altă clipă, pe când gândurile negre nu vor avea atâta putere,
până când va reveni iarăşi echilibrul în mintea ta.
2 - Ce fericit vei fi apoi, după ce va fi trecut clipa cea rea când te vei vedea scăpat de ceea ce erai gata să faci.
Primejdia trecută te va cutremura încă,
şi îţi va face rugăciunea plină de nemărginită recunoştinţă faţă de Domnul Isus Hristos, care te-a salvat.
3 - Cântarea este de obicei izbucnirea fericită a unui suflet vesel,
este izbucnirea unei veselii de care sufletul cuiva este prea plin.
Este strigătul unei bucurii pe care sufletul nu şi-o mai poate stăpâni în tăcere.
Sau al unei iubiri care caută cea mai frumoasă, cea mai dulce şi cea mai plăcută formă în care să se îmbrace
când se îndreaptă spre ceea ce iubeşte.
4 - În urma împlinirii unei mari dorinţe, ce fericită este cântarea,
în ceasul ascultării unei fierbinţi rugăciuni, - nimic nu descarcă mai mult povara mulţumirii decât ea.
În clipa izbăvirii dintr-o grea primejdie,
sau după trecerea unei prea îndelungate şi prea grele asupriri,
- cântarea este cea mai mare nevoie a sufletului.
5 - Nu există o mai fericită formă în care să-ţi poţi descărca sufletul, decât cântarea,
spre lume,
în valuri de recunoştinţă şi de bucurie, mai mari decât cântarea.
O, cântare cu lacrimi,
cântarea cu toată inima,
cântarea descărcării sufleteşti!
Ce Dumnezeiască binecuvântare este ea!
6 - Adevăraţii credincioşi, trăind neîncetat pe înălţimile duhovniceşti, rămân mereu deasupra tuturor zbuciumărilor lumii acesteia,
rămân în seninul dulce al păcii cu Dumnezeu şi al păcii lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere (Filip. 4, 7).
Bizuindu-se pe Puterea lui Dumnezeu, aceştia au o neclintită încredere în izbăvirea Domnului Isus Hristos
şi nu numai că n-au apoi motive să se plângă şi să cârtească,
- dar simt o nemărginită trebuinţă să se bucure şi să cânte din tot sufletul lor,
mulţumiţi şi mulţumitori.
7 - Părtăşia la suferinţele lui Hristos (Filip. 3, 10) le dă o aşa strălucită revărsare de bucurie, încât nu poţi să nu cânţi.
Cu trupul plin de rane,
sau cu picioarele în butuci,
şi cu mâinile încătuşate,
- martirii flămânzi şi însetaţi,
chinuiţi şi închişi, -
au putut trăi stări atât de Dumnezeieşti şi de înalte, încât cântările lor şi Puterea lui Dumnezeu au zguduit nu numai toate sufletele din jurul lor,
8 - Fraţii mei iubiţi, este foarte adevărat că noi totdeauna avem temeiuri să cântăm,
dar vai, noi nu cântăm totdeauna.
Sunt împrejurări în care îndemnul: veniţi să cântăm, - răsună pentru noi nu numai foarte străin dar şi foarte dureros.
9 - Sunt câteodată vremuri şi destul de lungi, în care lacrimile nu mai pleacă de la noi,
iar cântările nu mai vin.
Sufletul ni se deprinde atunci cu un alt gust şi îşi face o mai grabnică locuinţă în amărăciune, ca viermele în hrean, decât în cântare.
10 - Doamne Isuse, noi de dragul Tău am învăţat frumuseţea şi am gustat dulceaţa cântării.
Slavă Ţie Isuse, de dragul căruia am cântat tot ce am ştiut mai frumos şi mai mişcător...
cu o inimă care a dorit neîncetat să-Ţi cânte Ţie şi mai mult
şi mai frumos
- şi mai bine!
11 - Dar şi mai slavă Ţie Isuse Doamne, pentru anii când ne-ai făcut să descoperim că cea mai înaltă şi mai fericită cântare este totuşi cea picurată de şiroaiele lacrimilor prelinse în întuneric
şi amestecate cu sudoarea şi sângele părtăşiei la suferinţa şi la ocara Ta...
Căci această cântare, îngerii nu o cunosc.
12 - Oricât de bine v-ar merge pe pământul acesta, în vreo zi sau în vreun loc,
- nu vă pierdeţi totuşi bunul cumpăt!
Oricât de sus veţi fi ajuns pe scara vieţii între oameni, în vreo situaţie sau vreme
şi oricât de siguri vi s-ar părea că puteţi fi pe scaun,
- nu vă umpleţi totuşi de mândrie prea tare.
Oricât de departe vi s-ar părea că sunteţi de moarte,
şi oricât de mult v-ar plăcea să nu fie adevărate înştiinţările lui Dumnezeu,
- totuşi, voi nu vă împietriţi inima în nebunia trufiei
- şi nu dispreţuiţi înştiinţările înţelepciunii
şi nu râdeţi de Cuvântul lui Dumnezeu!
13 - Căci dacă batjocoriţi credinţa părinţilor şi a strămoşilor voştri,
şi dacă huliţi biserica lui Hristos în care s-a închinat mama voastră,
- voi vă veţi încuraja la rău,
vă veţi prăbuşi în orbie
şi vă veţi uni cu pierzătorul sufletului vostru, cu diavolul,
- devenind ca el.
14 - Nu-ţi aduna, prin împietrirea inimii tale, revărsarea pedepsei dreptei mânii a lui Dumnezeu (Rom. 2, 5)!
Nu grămădi osânda asupra capului tău, îndrăzneţ şi trufaş!
Nu-ţi îmbărbăta picioarele pe drumul încăpăţânării sau al desfrânărilor!
Nu-ţi urzi, chiar cu mâinile tale, lanţul nimicirii, prin faptele neascultării, nepăsării şi stricăciunii.
Nu-ţi acoperi ochii şi nu-ţi înfunda urechile!
Nu-ţi împietri inima şi nu-ţi prăbuşi singur sufletul în flăcări.
Nu huli pe fraţi şi nu unelti împotriva nimănui.
Ca să nu te trăsnească mânia lui Dumnezeu.
15 - Nu lepăda mustrările tatălui tău şi nu batjocori lacrimile mamei tale!
Nu nesocoti îndemnurile mai-marilor tăi cinstiţi,
şi nu râde de bunele sfaturi pe care se trudesc să ţi le dea binevoitorii tăi.
Căci pedeapsa acestora poate veni peste tine pe neaşteptate.
16 - Frate sau soră, nu-ţi împietri inima ta ca să nu mai asculţi de fraţi,
ca să nu mai iubeşti părtăşia cu ei,
ca să nu mai alergi în lucrul Domnului între ei, - şi să nu mai ţii la ei, - şi ca să unelteşti contra cuiva...
Teme-te din timp, de soarta pietrelor.
Şi nu te face de piatră, ca să nu fii împietrit pe veci.
17 - Şi voi tată sau mamă, nu vă împietriţi inima faţă de copiii voştri,
căci dintre toate pietrele, piatra aceasta ar fi cea mai tare şi mai blestemată.
18 - Voi toţi cei care provocaţi zilnic pe Dumnezeu şi-L întărâtaţi împotriva voastră prin păcatele pe care le săvârşiţi,
- nu vă împietriţi,
o, nu vă împietriţi inima, rămânând mereu aşa!
Veniţi-vă în minţi şi prăbuşiţi-vă înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă!
Căci imensa Lui milă Se va îndura şi de voi!
Nu rămâneţi cu inima împietrită mereu, despietriţi-vă inimile!
19 - O Doamne, ai milă de toate acele inimi care trebuie să rămână deschise până la moarte,
- dar s-au închis...
Care trebuiau să rămână calde, iubitoare, ascultătoare, apropiate de Tine şi de ai lor,
- dar s-au împietrit devenind gheaţă şi lemn şi stâncă.
Trimite peste ele iarăşi Duhul Tău de viaţă,
ca să se moaie şi să se încălzească iarăşi.
20 - Trimite Doamne focul încercării milostive peste toate inimile împietrite, pe care nu le moaie dragostea, focul acesta să le dezgheţe, mai înainte de a veni peste ele focul iadului,
- care le-ar pietrifica pe veşnicie.
Pune în noi toţi, în locul unei inimi de piatră, o inimă de ceară, gata să se moaie, să se încălzească
şi să se înduplece pentru orice lucru bun.
Amin.