Răbdarea și loviturile
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Fii răbdător în clipele nenorocirii și loviturilor.
Fii răbdător în ceasul cel greu al despărțirii și al nedreptății.
Alungă atunci gândurile deznădăjduite și negre, care vin să te împingă în prăpastia hotărârilor nefericite.
Amână răzbunarea,
amână hotărârea grozavă și grea.
Amână lovirea și jignirea, înjurătura și revanșa.
Amână-le pe toate acestea, până peste altă clipă, pe când gândurile negre nu vor avea atâta putere,
până când va reveni iarăși echilibrul în mintea ta.
2 - Ce fericit vei fi apoi, după ce va fi trecut clipa cea rea când te vei vedea scăpat de ceea ce erai gata să faci.
Primejdia trecută te va cutremura încă,
și îți va face rugăciunea plină de nemărginită recunoștință față de Domnul Isus Hristos, care te-a salvat.
3 - Cântarea este de obicei izbucnirea fericită a unui suflet vesel,
este izbucnirea unei veselii de care sufletul cuiva este prea plin.
Este strigătul unei bucurii pe care sufletul nu și-o mai poate stăpâni în tăcere.
Sau al unei iubiri care caută cea mai frumoasă, cea mai dulce și cea mai plăcută formă în care să se îmbrace
când se îndreaptă spre ceea ce iubește.
4 - În urma împlinirii unei mari dorințe, ce fericită este cântarea,
în ceasul ascultării unei fierbinți rugăciuni, - nimic nu descarcă mai mult povara mulțumirii decât ea.
În clipa izbăvirii dintr-o grea primejdie,
sau după trecerea unei prea îndelungate și prea grele asupriri,
- cântarea este cea mai mare nevoie a sufletului.
5 - Nu există o mai fericită formă în care să-ți poți descărca sufletul, decât cântarea,
spre lume,
în valuri de recunoștință și de bucurie, mai mari decât cântarea.
O, cântare cu lacrimi,
cântarea cu toată inima,
cântarea descărcării sufletești!
Ce Dumnezeiască binecuvântare este ea!
6 - Adevărații credincioși, trăind neîncetat pe înălțimile duhovnicești, rămân mereu deasupra tuturor zbuciumărilor lumii acesteia,
rămân în seninul dulce al păcii cu Dumnezeu și al păcii lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere (Filip. 4, 7).
Bizuindu-se pe Puterea lui Dumnezeu, aceștia au o neclintită încredere în izbăvirea Domnului Isus Hristos
și nu numai că n-au apoi motive să se plângă și să cârtească,
- dar simt o nemărginită trebuință să se bucure și să cânte din tot sufletul lor,
mulțumiți și mulțumitori.
7 - Părtășia la suferințele lui Hristos (Filip. 3, 10) le dă o așa strălucită revărsare de bucurie, încât nu poți să nu cânți.
Cu trupul plin de rane,
sau cu picioarele în butuci,
și cu mâinile încătușate,
- martirii flămânzi și însetați,
chinuiți și închiși, -
au putut trăi stări atât de Dumnezeiești și de înalte, încât cântările lor și Puterea lui Dumnezeu au zguduit nu numai toate sufletele din jurul lor,
8 - Frații mei iubiți, este foarte adevărat că noi totdeauna avem temeiuri să cântăm,
dar vai, noi nu cântăm totdeauna.
Sunt împrejurări în care îndemnul: veniți să cântăm, - răsună pentru noi nu numai foarte străin dar și foarte dureros.
9 - Sunt câteodată vremuri și destul de lungi, în care lacrimile nu mai pleacă de la noi,
iar cântările nu mai vin.
Sufletul ni se deprinde atunci cu un alt gust și își face o mai grabnică locuință în amărăciune, ca viermele în hrean, decât în cântare.
10 - Doamne Isuse, noi de dragul Tău am învățat frumusețea și am gustat dulceața cântării.
Slavă Ție Isuse, de dragul căruia am cântat tot ce am știut mai frumos și mai mișcător...
cu o inimă care a dorit neîncetat să-Ți cânte Ție și mai mult
și mai frumos
- și mai bine!
11 - Dar și mai slavă Ție Isuse Doamne, pentru anii când ne-ai făcut să descoperim că cea mai înaltă și mai fericită cântare este totuși cea picurată de șiroaiele lacrimilor prelinse în întuneric
și amestecate cu sudoarea și sângele părtășiei la suferința și la ocara Ta...
Căci această cântare, îngerii nu o cunosc.
12 - Oricât de bine v-ar merge pe pământul acesta, în vreo zi sau în vreun loc,
- nu vă pierdeți totuși bunul cumpăt!
Oricât de sus veți fi ajuns pe scara vieții între oameni, în vreo situație sau vreme
și oricât de siguri vi s-ar părea că puteți fi pe scaun,
- nu vă umpleți totuși de mândrie prea tare.
Oricât de departe vi s-ar părea că sunteți de moarte,
și oricât de mult v-ar plăcea să nu fie adevărate înștiințările lui Dumnezeu,
- totuși, voi nu vă împietriți inima în nebunia trufiei
- și nu disprețuiți înștiințările înțelepciunii
și nu râdeți de Cuvântul lui Dumnezeu!
13 - Căci dacă batjocoriți credința părinților și a strămoșilor voștri,
și dacă huliți biserica lui Hristos în care s-a închinat mama voastră,
- voi vă veți încuraja la rău,
vă veți prăbuși în orbie
și vă veți uni cu pierzătorul sufletului vostru, cu diavolul,
- devenind ca el.
14 - Nu-ți aduna, prin împietrirea inimii tale, revărsarea pedepsei dreptei mânii a lui Dumnezeu (Rom. 2, 5)!
Nu grămădi osânda asupra capului tău, îndrăzneț și trufaș!
Nu-ți îmbărbăta picioarele pe drumul încăpățânării sau al desfrânărilor!
Nu-ți urzi, chiar cu mâinile tale, lanțul nimicirii, prin faptele neascultării, nepăsării și stricăciunii.
Nu-ți acoperi ochii și nu-ți înfunda urechile!
Nu-ți împietri inima și nu-ți prăbuși singur sufletul în flăcări.
Nu huli pe frați și nu unelti împotriva nimănui.
Ca să nu te trăsnească mânia lui Dumnezeu.
15 - Nu lepăda mustrările tatălui tău și nu batjocori lacrimile mamei tale!
Nu nesocoti îndemnurile mai-marilor tăi cinstiți,
și nu râde de bunele sfaturi pe care se trudesc să ți le dea binevoitorii tăi.
Căci pedeapsa acestora poate veni peste tine pe neașteptate.
16 - Frate sau soră, nu-ți împietri inima ta ca să nu mai asculți de frați,
ca să nu mai iubești părtășia cu ei,
ca să nu mai alergi în lucrul Domnului între ei, - și să nu mai ții la ei, - și ca să uneltești contra cuiva...
Teme-te din timp, de soarta pietrelor.
Și nu te face de piatră, ca să nu fii împietrit pe veci.
17 - Și voi tată sau mamă, nu vă împietriți inima față de copiii voștri,
căci dintre toate pietrele, piatra aceasta ar fi cea mai tare și mai blestemată.
18 - Voi toți cei care provocați zilnic pe Dumnezeu și-L întărâtați împotriva voastră prin păcatele pe care le săvârșiți,
- nu vă împietriți,
o, nu vă împietriți inima, rămânând mereu așa!
Veniți-vă în minți și prăbușiți-vă înaintea lui Dumnezeu cu pocăință!
Căci imensa Lui milă Se va îndura și de voi!
Nu rămâneți cu inima împietrită mereu, despietriți-vă inimile!
19 - O Doamne, ai milă de toate acele inimi care trebuie să rămână deschise până la moarte,
- dar s-au închis...
Care trebuiau să rămână calde, iubitoare, ascultătoare, apropiate de Tine și de ai lor,
- dar s-au împietrit devenind gheață și lemn și stâncă.
Trimite peste ele iarăși Duhul Tău de viață,
ca să se moaie și să se încălzească iarăși.
20 - Trimite Doamne focul încercării milostive peste toate inimile împietrite, pe care nu le moaie dragostea, focul acesta să le dezghețe, mai înainte de a veni peste ele focul iadului,
- care le-ar pietrifica pe veșnicie.
Pune în noi toți, în locul unei inimi de piatră, o inimă de ceară, gata să se moaie, să se încălzească
și să se înduplece pentru orice lucru bun.
Amin.