
Rugăciune (6)
Popa Petru (Batiz) - Strângeți fărâmiturile Vol. 5
a fratelui Popa Petru (Batiz) la sfârșitul unei adunări - înainte de 1983
( ...) În această binecuvântată zi, stând în fața Ta un număr așa de frumos de suflete dornice după Tine și după Cuvântul Tău, acum, la sfârșitul adunării noastre, Îți mulțumim cu toată dragostea și recunoștința pentru toate învățăturile sfinte și curate pe care ni le-ai dat din Sfintele Scripturi.
Îți mulțumim din toată inima noastră că Tu ai înlăturat toate piedicile din calea noastră, ca să putem veni aici, ca să petrecem câteva clipe aici, după Cuvântul Tău: „Mai bună este o zi în curțile Tale, decât o mie în altă parte”. Mai bine ne este nouă că am fost aici lângă Cuvântul Tău, decât acelora care au pierdut vremea departe, departe de Tine.
Cu prilejul acesta, Doamne, noi Te rugăm: toate învățăturile curate și sfinte, toate îndemnurile pe care Duhul Sfânt le-a făcut inimilor noastre în această zi, ajută-ne să le împlinim. Ajută-ne să le dăm viață în corpurile noastre, în mintea noastră și în duhurile noastre. Ajută-ne, Dumnezeul nostru, ca să trăim așa cum ne-a învățat Evanghelistul Ioan: „Cine zice că-L cunoaște pe Hristos să trăiască și el cum a trăit Hristos”. Noi Te rugăm pentru acest tineret drag și scump. Pentru aceste suflete care au venit la Tine, Te rugăm să le binecuvântezi. Să le sfințești trupurile, duhurile și sufletele lor. Să le dai putere și hotărâre puternică, ca, din seara aceasta, să se alipească mai mult de Tine. Ca, din seara aceasta, să se hotărască să-Ți predea în întregime, fără de nici o rezervă, toată ființa lor, ca să Te folosești de mădularele lor ca de niște unelte ale neprihănirii.
Iar acum, când ne vom despărți de-aici, ne vom duce fiecare la ale noastre, însoțește-ne pe noi în drumurile noastre, Doamne. Păzește-ne pe noi în toate zilele vieții, ca să putem să-Ți rămânem credincioși în toate stările prin care va trebui să trecem.
Binecuvântează părinții acestor tineri care i-au îndemnat și ajutat să vină la Tine și care priveghează asupra sufletelor lor ca niște părinți buni și iubitori. Dă-le putere, o, Doamne Dumnezeul nostru, ca să-i ocrotească prin rugăciunile lor tot mereu, ca acești tineri să crească înaintea Ta ca niște falnici [stejari], lăudând și preamărind Numele Tău veșnic.
Binecuvântează și casa în care ne găsim, și pe cei care locuiesc în ea. Și prilejul cu care am fost chemați aici, Doamne, Tu să-l binecuvântezi. Să le sfințești casa, să le sfințești ziua de naștere și ziua când Te-au cunoscut pe Tine. Să binecuvântezi și copiii care sunt puși în slujba Ta și doresc să trăiască o viață pentru Tine.
Adu-Ți aminte, Te rugăm, Doamne, și de Lucrarea aceasta, care este pornită de la Duhul Sfânt. Călăuzește-o pe mai departe, Doamne, poartă de grijă Lucrării Tale și vaselor alese, pe care le-ai ales Tu și le-ai pus în lucrarea și-n slujba Ta.
Te rugăm îndeosebi pentru fratele Traian să-l binecuvântezi, Dumnezeul nostru, ca să lucreze cu toată dragostea și mai departe pentru Tine. Ca să ne dea prilej și nouă, Doamne, ca să-Ți cântăm din toată inima noastră cântări noi, prin care să fie slăvit și binecuvântat Numele Tău.
Te rugăm să binecuvântezi despărțirea noastră și să ne sfințești întotdeauna. Amin.