Sfârșitul felului de viețuire

Vorbirea fratelui Nistor Arcadie la adunarea de Rusalii de la Sibiu - 2 iunie 1985

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

„În fiecare an, la Rusalii, să veniți la mormântul meu cu câte o floricică și cu câte o cântare, ca să vă simt mereu aproape de mine, să văd că nu m-ați uitat.” (Din cuvântarea Părintelui Iosif de la Rusalii 1937.)

Iubiți frați și surori!

Mai întâi, mulțumim lui Dumnezeu pentru marea Sa dragoste cu care ne-a iubit, fiindcă atât de mult a iubit El această lume, atât de mult ne-a iubit pe noi, că a dat pe Fiul Său, pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Atât de mult am fost iubiți și atât de mare este jertfa pe care El a rânduit-o pentru noi ca să fim izbăviți, să fim scăpați din păcat, din noaptea adâncă în care eram!

Căci fără de Domnul Iisus nu este lumină. Orice cuvânt, orice faptă... și orice suflet unde nu a ajuns și nu a pătruns Domnul Iisus este-n umbra morții, este-n moarte. Dar mulțumim lui Dumnezeu că ne-a iubit și a rânduit pentru noi acest mare har pentru țara noastră, pentru poporul nostru, trimițând pe profetul Său, pe Părintele Iosif, cum Dumnezeu a trimis și la alte neamuri, în trecut, oamenii Săi sfinți, să le aducă vestea cea bună a mântuirii, a împăcării cu Dumnezeu.

Am venit aici la acest mormânt sfânt aduși de dragostea pentru Părintele nostru iubit, care nu numai că ne-a chemat, dar care ne-a adus prin lacrimile sale, prin suferințele sale, prin credința și dragostea sa și ne-a îngenuncheat la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa însângerată. Și [pentru a ne împlini] o datorie de conștiință față de Părintele Iosif, față de această Lucrare în care am fost născuți din Cuvântul lui Dumnezeu la viață nouă și am fost aduși în această stare în care altfel de cuvinte s-au născut în noi, alte gânduri, alte porniri, alte doruri (...) se înflăcărează în inima noastră.

Deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7, să citim un cuvânt așa: „Aduce-ți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința. Iisus Hristos este același ieri și azi, și în veci”.

Aducerea aminte este un dar de la Dumnezeu. Și Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește, căci este o poruncă cuvântul acesta, să ne aducem aminte de mai-marii noștri, de aceia care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, care ne-au chemat, care s-au rugat pentru noi, care ne-au adus, prin harul lui Dumnezeu, în starea în care ne găsim și ne vedem astăzi. Și Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește ca să luăm aminte, să ne uităm cu băgare de seamă nu numai la începutul, nu numai la viața de pe parcurs, ci, [mai ales], cum și-au sfârșit viața acești oameni mari ai lui Dumnezeu care ne-au îndreptat pașii pe calea Domnului. Noi suntem chemați nu numai să pronunțăm cu drag numele Părintelui Iosif, ci să cercetăm cu băgare de seamă cum a trăit el și cum și-a sfârșit el viața, călătoria, munca și lupta lui. Și astfel, să-i urmăm credința.

În decursul vremii, în Biserica creștină s-au ridicat mulți oameni reformatori, ca să spunem așa. Însă cei mai mulți au început cu reforma cultului, a rânduielilor. Dar Părintele Iosif, omul trimis de Dumnezeu, a început cu reforma sufletului, cu schimbarea vieții păcătoase, cu întoarcerea la Dumnezeu, cu trăirea, cu viața. Și noi suntem chemați să cercetăm cu băgare de seamă, să vedem cum a trăit, cum a luptat, pentru ce s-a jertfit el și cum și-a sfârșit și și-a păzit credința.

Ce minunat a fost începutul! Începutul a fost cu lacrimi, cu plâns, cu rugăciune, cu zdrobire de inimă, cu durere. În noaptea [aceea a] Anului Nou, Părintele Iosif, zdrobit de durere pentru neamul său, pentru poporul său, a căzut plângând în genunchi la rugăciune, cerând de la Dumnezeu îndurarea și mila. Și ce urmări binecuvântate a avut acest început! Să privim apoi la munca și la lupta lui, la felul de viață pe care el l-a [avut]: în luptă, în sărăcie, pentru ca, Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă până la noi și fiecare să poată să cumpere o carte, să cumpere o foaie din care să-L poată afla pe Domnul, să poată afla voia lui Dumnezeu, să poată cunoaște cum trebuie să trăiască și cum trebuie să umble în această lume.

Și viața, munca, și lupta lui, ce roade binecuvântate au fost pentru țara noastră! Atâtea suflete pierdute, care erau o povară pentru familiile lor, pentru societate, au ajuns o binecuvântare.

Și noi să-i urmăm credința lui în trăire, în umblare și-n tot ce facem, și-n tot ce trebuie să facem în viața noastră, în locul unde trăim. Noi înșine să fim, în primul rând, lumină. Noi înșine să fim o pildă vrednică de urmat pentru alții. Să vadă alții în noi lumina, să vadă viața, să vadă trăirea. Căci ce înseamnă un om nou, o făptură nouă? A fi cinstit, a fi drept, a fi corect, a nu umbla cu vicleșug, cu furtișaguri, a nu-ți căuta scuze atunci când faci răul, a nu întinde mâna să iei ce nu-ți aparține și nu este cuvenit ca să iei. Aceasta este viața creștină. Aceasta este lumina în care trebuie să umblăm.

De aceea, dragii mei, și noi să urmăm credința acestui om mare al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu l-a trimis la noi și el ne-a spus Cuvântul curat și limpede, că poate să-l înțeleagă și copiii, și cei bătrâni, atât este de curat. Atât este de frumos și atât este de dulce și de plăcut, încât oricine poate să-l primească și oricine poate să-l asimileze și să aibă parte de roadele binecuvântate ale Cuvântului în viața sa.

Dragii mei, a fi creștin, a fi credincios, a fi ostaș înseamnă a fi om corect, om născut din nou, om care să fie și-n gândire, și-n sentimente, și-n vorbire, și-n trăire curat.

Dumnezeu să ne binecuvânteze, să ne dea harul Lui, ca să putem înțelege că fără reforma sufletului în viața noastră, iată, nu se poate face o reformă în jurul nostru. Și nu-L pot afla [nici] alții pe Domnul, câtă vreme noi nu L-am aflat. Că nu este naștere din nou fără Cuvântul lui Dumnezeu; că nu este nici credință fără Cuvântul lui Dumnezeu. Căci credința vine în urma auzirii; și auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deci acolo unde este mărturisit Hristos, Domnul nostru, Mântuitorul nostru iubit, unde este Cuvântul Lui, acolo este și credința. Și apoi credința trăiește tot prin acest Cuvânt.

Dumnezeu să ne binecuvânteze. Să ne învrednicească El să fim cu mai multă luare aminte la ceea ce auzim, la ceea ce vedem. Că vedeți frățiile voastre ce mulțime suntem aici adunați. Și aceasta este o dovadă a prezenței Domnului, a dragostei Lui, a puterii cu care lucrează în lume și în mijlocul nostru. Pentru ca Numele Lui să fie slăvit, să fie binecuvântat și cântat, și mărturisit cu dragostea credinței. Pentru ca soții noștri, familiile noastre, vecinii noștri, consătenii noștri și tot poporul nostru să ajungă la Dumnezeu, să ajungă la lumină, să ajungă la trăirea și părtășia cu El.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru îngăduința pe care o avem din partea stăpânirii. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră, poporul nostru, conducătorii țării noastre, care se luptă pe toate căile ca toți să ajungă la o viață mai bună, la o viață dreaptă. Și această viață dreaptă și sfântă vine prin Mântuitorul nostru, prin Cuvântul Său, prin Evanghelia Sa. De aceea noi avem în societate o datorie mult mai mare... Cuvântul spune că cei ce-au crezut, mai întâi ei, sunt datori.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu (...) și să-L rugăm pe Domnul să ne umple El cu harul Său și cu darul Său, pentru ca viața noastră, anii noștri, pașii noștri puțini pe care-i avem de străbătut în această viață să poată fi o binecuvântare pentru cei din mijlocul nostru. Ca la sfârșitul vieții noastre, al luptei, să putem să vedem Fața dulce și frumoasă, și minunată a Domnului nostru și să rămânem cu El.

Slăvit să fie Domnul!