Rugăciunea și fiii ei
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraților... ea este pusă chiar înaintea plinătății Duhului și a înțelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei și curăția Lucrării lui Dumnezeu.
Unitatea frățească în orice hotărâre bună, este de cel mai mare preț în fața Domnului - și El nu face nimic împotriva ei.
2 - Fraților, alegeți dintre voi numai oameni plini de blândețe, de smerenie și de înțelepciune pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraților, încredeți-vă numai în astfel de aleși și primiți numai pe acei care au o astfel de alegere.
Fraților și surorilor, rugați-vă neîncetat Domnului, ca să ridice în Lucrarea Lui și să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiți de bine de către frați, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, fiindcă numai astfel de aleși dorește Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu ci și cinstea voastră.
3 - Despre rugăciune s-a vorbit mult și s-a scris mult în Biserica lui Dumnezeu.
Dar despre marele ei rost în viața fiecărui credincios, în viața întregii frățietăți, în orice vreme, în orice stare, în orice loc, - încă trebuie mereu să se tot spună și să se tot vorbească mult și mai mult.
Fiindcă foarte puțini credincioși au aflat taina aceasta.
4 - Din ce trece timpul către sfârșit cu înmulțirea fărădelegilor, cu răcirea dragostei și cu pierderea credinței, - se va face tot mai rară și tot mai necesară rugăciunea adevărată și puternică, fierbinte și curată în viața Bisericii și a credincioșilor. Cea mai mare nevoie a lumii sunt oamenii de rugăciune. Pentru ei sunt date toate binecuvântările și peste ceilalți oameni.
5 - Rugăciunea este mai necesară chiar și decât propovăduirea Cuvântului, căci sfinții apostoli așa au spus-o.
În viața Mântuitorului Însuși, rugăciunea a avut un astfel de loc. El mergea la propovăduirea Cuvântului de la rugăciune (Matei 14, 23).
Apostolii Săi, iată că tot așa au făcut.
De aceea propovăduirea lor e plină de putere, fiindcă rugăciunea lor era plină de foc.
De aceea sufletele care ascultau Cuvântul propovăduirii lor erau cutremurate, fiindcă rugăciunea de la care plecase propovăduitorul, fusese plină de cutremur.
6 - Știi tu oare ce mare însemnătate are rugăciunea?
Te-ai atins tu oare des de fiorul ei care curentează, care cutremură, care aprinde?
Trăiești tu oare la cea mai înaltă tensiune momentele și ceasurile, nopțile și zilele tale de rugăciune?
Despre apostolii Domnului spune Cuvântul că atunci când s-au rugat ei s-a cutremurat și locul unde erau (Fap. Ap. 4, 31).
Noi, oare, cum ne rugăm? Ne cutremură rugăciunea noastră măcar pe noi, - sau ea n-are nici puterea să scuture măcar somnolența de peste adunarea noastră și dormitarea de peste ochii noștri?
7 - Fiecare rugăciune pe care o facem este ca un răspuns mai vrednic sau mai nevrednic pe care noi îl dăm lui Dumnezeu.
Este ca un vas pe care noi îl trimitem în cer, mai plin sau mai gol.
Este ca o lucrare de un preț mai mare, mai mic sau mai de nimic pe care i-o prezentăm Dumnezeului nostru.
8 - Nimeni nu știe mai bine decât noi înșine cât de plină sau de goală este rugăciunea noastră. Cât de fierbinte sau de rece este ea. Cât prețuiește ea sau nu, înaintea Cerului Sfânt.
Când noi înșine nu-i punem nici un preț rugăciunii noastre, - ce preț să-i mai dea ei Dumnezeu?
9 - Când noi înșine nu ne putem asculta rugăciunea noastră - cum să ne-o poată Dumnezeu?
Și când noi înșine simțim că lucrarea rugăciunii noastre nu merită nici nota trei, - ce răspuns să mai așteptăm noi de la Dumnezeu la ea?
Iată de ce atât de puține rugăciuni ajung până la Cer - și atât de multe nu răzbat nici până la tavanul sub care ne rugăm!
10 - Propovăduitorul Cuvântului trebuie să se scoale nu de pe scaun, sau de la masă la amvon, - ci să se ridice de pe genunchi de la rugăciune.
Vestitorul Evangheliei nu trebuie să aibă bătături nici la șolduri de dormit, nici la limbă de vorbire, nici la degete de lingură, - ci la genunchi de rugăciune și la picioare de mers.
11 - Mărturisitorul lui Hristos, nu trebuie să aibă pe față urme de îmbuibare, ci urme de lacrimi, de post, de osteneli și de pătimiri pentru Domnul său.
Urme de veghere, de înfrânare, de extaz sfânt, petrecut cu Domnul său în împărtășirile tainice și strălucite ale rugăciunii.
Numai atunci acesta va fi un propovăduitor sfânt, de al cărui cuvânt mulțimile vor rămânea străpunse la inimă și fiecare va striga: Fraților, ce să facem ca să fim mântuiți?
12 - Fratele meu ales și iubit, vino să ne cercetăm pe noi înșine cum este rugăciunea noastră - și atunci vom vedea bine cum este și propovăduirea noastră.
Vino să fim mai întâi oameni ai rugăciunii - și apoi să ne înghesuim la Cuvânt înaintea fraților.
Vino să ne rugăm, până vom ajunge să dorim fierbinte ca să fim niște oameni ai rugăciunii fierbinți.
Vino să stăm pe genunchi până când vom simți curentul, luminându-ne ființa, scăldându-ne ochii...
Și numai atunci să mergem la propovăduirea Cuvântului.
13 - Tot ce-I place lui Dumnezeu, este plăcut și înaintea celor ce sunt ai Lui.
Și când o hotărâre este luată de către frați, potrivită cu voia Domnului, Duhul Sfânt o binecuvântează cu roadele sfinte și cu urmările frumoase.
14 - Când gândurile noastre sunt curate înaintea lui Dumnezeu,
când intențiile noastre sunt bune,
când umblarea noastră este în lumină, ascultarea noastră în adevăr și părtășia noastră în dragoste,
- atunci orice vorbire a noastră va fi ascultată cu plăcere de întreaga adunare, și orice vorbă a noastră va fi cu har, dreasă cu sare, ca să dea har celor ce o ascultă.
15 - Când un vorbitor este plin de Duhul Sfânt, el oricând va vorbi, va avea un cuvânt de zidire pentru fiecare ascultător.
Atunci oricât va vorbi, nu va obosi pe nimeni din cei ce-l ascultă.
Atunci orice va vorbi el, va fi de la Duhul Sfânt pentru toți și atunci oricine ne va asculta, va fi aprins de Focul Ceresc.
16 - O, cât de puține sunt vorbirile despre care întreaga adunare să spună că a fost plăcută și hrănitoare pentru toți. Și cât de puțini sunt vorbitorii la care totdeauna cei adunați ascultă cu plăcere și se întorc zidiți de vorbirea lor.
O, cât de puțini sunt în adevăr acei vorbitori binecuvântați la care ai alerga și bolnav să-i auzi. Și la care ai sta și flămând să-i asculți.
17 - Și aceasta numai pentru că marea mulțime a celor care se grăbesc să vorbească, nu se grăbesc să se roage. Și pentru că ei n-au ce să-I mai spună Domnului în rugăciune de aceea nu mai au nici ce să le spună fraților în vorbire.
Pentru că ei doresc așa de puțin să stea în fața Domnului în genunchi, de aceea și oamenii doresc așa de puțin să-i vadă stând în fața lor în picioare.
18 - Frate bătrân de ani și grăbit la vorbă, - cum poți tu oare să te întrebi de ce nu te dorește nimeni să vorbești în adunare,
de ce te opresc frații de la cuvânt,
de ce te trag de mânecă să încetezi
și de ce se mișcă nerăbdători pe scaune, ori se ridică să iasă, - când tu nu încetezi cu toate acestea să vorbești?
19 - Sunt ani de zile, poate zeci de ani, de când tu n-ai spus fraților decât aceleași predicuțe slabe pe care ascultătorii tăi le-au tot auzit de sute de ori - mereu aceleași, fără nici o căldură, fără nici o putere, fără nici o hrană...
Cum poți fi atât de orb ca numai tu să nu vezi ceea ce văd și copiii?
Cum poți să fii atât de nesimțit ca numai ție să nu-ți pese nici de ceea ce s-ar rușina și locul pe care stai?
Când oare vei înțelege că tu trebuie să te schimbi și nu alții?
20 - Frate tânăr de azi, și sfios la cuvânt,
învață din aceste adevăruri Dumnezeiești cât de mare lucru este la un propovăduitor al Cuvântului lui Hristos, trebuința de a fi un om al rugăciunii adânci, însoțită de post, de smerenie, de curăție, de evlavie.
Pătrunde-te scump frate tânăr de aceste haruri cerești, veghează în practicarea lor, până vei deprinde gustul, până le vei descoperi puterea și până le vei dobândi harul.
Domnul să ți le dea.
Amin.