Vorbirea cu har
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Harul lui Dumnezeu dobândit prin rugăciune îţi va îmbrăca fiinţa ta în semnul sfânt care însoţeşte pe toţi aleşii adevăraţi ai lui Dumnezeu,
îţi va încununa munca ta cu minunile Sale
şi îţi va înconjura umblarea cu puterea Duhului Sfânt.
Atunci vorbirea ta nu va izvorî din gura ta ci numai va trece prin ea, venind din gura lui Hristos.
2 - Când tu vei fi plin de harul lui Dumnezeu, atunci scrisul tău nu va izvorî din condeiul tău, ci numai va trece prin el, venind din inspiraţia Duhului Sfânt.
Atunci fraţii te vor ruga cu lacrimi să le vorbeşti şi nu să taci.
Vor aştepta cu nerăbdare să vii şi nu să pleci.
Şi se vor grăbi să te caute şi nu să te părăsească.
De aşa vorbitori are nevoie mulţimea.
Pentru aşa ucenici să ne rugăm Domnului să ne trimită
şi Duhului Sfânt să ni-i păstreze.
3 - Tot ce se face cu cunoştinţa şi cu binecuvântarea fraţilor, este binecuvântat şi de Dumnezeu. Dar tot ce se face în ascuns de fraţi şi împotriva cuvântului lor, nu va putea fi niciodată nici binecuvântat de Dumnezeu şi nici pecetluit de Duhul Sfânt.
4 - Totdeauna a fost ordine în Biserica lui Dumnezeu. Numai în sinagoga Satanei a fost totdeauna dezbinare, fiindcă dezordinea este elementul diavolului şi sistemul prin care guvernează el.
Hristos Domnul şi Împăratul nostru a vrut şi a poruncit totdeauna supuşilor Lui unirea şi părtăşia între toţi. Voi toţi să fiţi una - a zis şi S-a rugat El (Ioan 17, 20-23).
5 - Diavolul, vrăjmaşul lui Hristos, a vrut şi a lucrat totdeauna dezbinarea: Dezbină şi stăpâneşte! - este lozinca lui, împotriva Bisericii şi Evangheliei lui Hristos.
Unitatea şi părtăşia stă în ordinea şi în ascultarea frăţească, iar dezbinarea şi nimicirea stă în dezordinea şi neascultarea dintre fraţi.
6 - Creşterea şi propăşirea Lucrării lui Dumnezeu stă în unitatea şi rânduiala frăţească, iar nimicirea şi moartea ei stă în dezbinare şi în neorânduiala dintre fraţi.
Oricine lucrează în unitate cu fraţii, în rânduială şi în părtăşie, - ajută creşterea şi zidirea bisericii. Şi este un slujitor al lui Hristos.
Dar oricine lucrează în neorânduială, în împotrivire cu fraţii, grăbeşte nimicirea Lucrării Domnului - şi este un slujitor al diavolului.
Oricine ar fi el sau ar fi fost.
7 - Când fraţii din fruntea adunării sunt la locul lor în rugăciune şi în propovăduire, - exemplul lor este urmat cu bucurie şi cu grabă de toţi fraţii şi surorile din adunare.
Atunci surorile sunt mâinile care lucrează, care mângâie şi ajută, iar tineretul sunt picioarele care aleargă, ostenesc şi cercetează.
8 - Când este unitate între fraţi, atunci cei bogaţi nu risipesc şi cei săraci nu duc lipsă.
Atunci cei ce au mult dau prisosul lor Domnului, iar cei ce au puţin îşi acoperă lipsurile de la Domnul.
Atunci nimeni nu merge gemând sub două poveri - şi nimeni nu vine cântând fără nici una.
9 - Când este dragoste şi părtăşie între fraţi, atunci toţi cei care privesc dinafară, doresc să vină înăuntru. Şi toţi cei ce aud chemarea lui Hristos, se grăbesc să vină îndată la El. Iar toţi cei ce sunt departe de Ierusalim, îşi dau toate silinţele să ajungă şi ei acolo.
O, ce binecuvântate sunt astfel de vremuri.
Dumnezeule, fă-ne să le trăim mai îndelung...
10 - Când îndrumătorii adunărilor Domnului sunt oameni ai rugăciunii şi ai propovăduirii puternice,
când surorile sunt suflete de jertfă şi de binefacere
şi când tineretul este ascultător şi harnic,
- urmarea cea binecuvântată nu este numai că adunarea creşte şi că biserica se umple, - dar şi că preoţii care văd astfel de credincioşi în bisericile lor, se transformă şi ei în chip fericit, - după cum se spune şi despre creştinii cei dintâi.
11 - O, câţi preoţi au devenit ei înşişi nişte oameni noi, datorită stării înalte duhovniceşti a fraţilor şi surorilor din adunările frăţeşti.
O, câte biserici s-au umplut şi câte biserici s-au lipit de Domnul, acolo unde sunt şi au fost, astfel de adunări şi de oameni ai rugăciunii şi ai mărturisirii pline de puterea şi de roadele Duhului Sfânt.
12 - Dacă sunt locuri în care preotul este un vrăjmaş al Lucrării Domnului şi al adunării frăţeşti, aceasta este şi din vina fraţilor şi a surorilor - care n-au ştiut cum să se poarte sau să-i vorbească.
Din pricina că nu s-a văzut acolo între ei aşa cum ar fi trebuit să se vadă, - dovada Duhului Sfânt, semnul şi puterea Lui, peste faţa şi peste viaţa slujitorilor Cuvântului Sfânt, a tuturor fraţilor şi surorilor din biserica şi din adunarea de acolo.
13 - Desigur că oameni ca marii preoţi Ana şi Caiafa vor fi totdeauna şi vor fi cam peste tot în bisericile Domnului.
Când inima acestora este plină de duhul diavolului, poţi să te porţi cu ei ca Hristos - că tot în zadar va fi.
Ei vor urî şi vor căuta să ucidă totdeauna, chiar dacă le-ai face cel mai mare bine şi dacă le-ai vorbi în limba cea mai îngerească.
Dar nu despre aceştia este vorba acum.
14 - Este vorba despre preoţii cei care au bună credinţă în ei şi au un cuget curat.
Faţă de aceştia noi trebuie să avem totdeauna o grijă deosebită, fiindcă şi ei doresc o viaţă nouă şi o evlavioasă slujire faţă de Dumnezeu. Şi se bucură când le văd la noi.
Aceşti preoţi adevăraţi să vadă şi să se bucure, că sunt şi suflete care Îl iubesc pe Dumnezeu, care iubesc biserica Sa şi iubesc viaţa sfântă şi trăirea cu fapta a Evangheliei.
Aceştia uşor se vor adăuga la numărul fraţilor şi credincioşilor adevăraţi.
15 - Preoţii adevăraţi se vor alătura totdeauna Lucrării vii a Domnului cu toată încrederea şi dragostea lor. Şi vor deveni nişte preoţi şi fraţi, adevăraţi ispravnici vrednici ai tainelor Dumnezeieşti, fiind împreună cu turma lor nişte fericiţi păstoriţi ai lui Hristos Bunul Păstor... O, ce fericire e acolo unde este aşa.
16 - Bisericile unor astfel de preoţi şi adunările unor astfel de fraţi, vor deveni una, - iar Hristos va fi totul în toţi acolo. Duhul Sfânt va lucra cu putere şi va odihni cu bucurie peste ei.
Fraţii mei iubiţi, doriţi voi o astfel de stare cerească pe pământul acesta, în biserica voastră şi în adunarea voastră?
Dacă doriţi, rugaţi-vă şi lucraţi. Şi o veţi avea.
17 - Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia până la urmă n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace... După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, se linişteşte iarăşi un timp.
În acest timp dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, - ce bine ar fi.
18 - Acum ne vor lăsa în pace o vreme - spuneau nişte fraţi, amendaţi pentru a treia oară pentru adunare. În timpul acesta - ziceau ei - haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul.
Cei ce ne-au amendat socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, - noi să fim departe. Să folosim bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut, e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului la început.
Aşa să facem şi noi.
19 - Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni multă vreme ştiind că Domnul lucrează. Dar cât timp ţine pacea - noi să o ştim folosi bine.
O, ce minunată e vremea de pace, dar ce scurtă este această vreme şi ce puţin o ştiu folosi bine credincioşii Domnului.
20 - Ce mult s-ar fi putut lucra în anii de pace - dar ce puţin am ştiut noi folosi acest timp fericit.
Cei ce aveau condiţii nu dădeau din ele nimic pentru Domnul...
Câte cărţi, Biblii, reviste şi cântări s-ar fi putut răspândi atunci, cu avuţiile pe care le-a mâncat îndată după aceea focul, împreună cu stăpânii lor cei zgârciţi cu tot!
Doamne şi Dumnezeul nostru, învaţă-ne prin Duhul Tău, cum să ştim folosi totdeauna în cel mai bun fel vremile şi condiţiile bune pe care le avem pentru lucrul Tău.
Amin.