S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el.
Numai Acela care plin de mângâiere, știe că de la Dumnezeu a venit și că la Dumnezeu Se duce, numai Acela are puterea să Se dezbrace de Sine și de ale Sale...
Acela a fost Hristos și acela este cel care vrea să-L urmeze pe Hristos.
Numai acela se poate dezbrăca de orice mândrie a sa,
de orice pretenție și de orice merit personal,
și de orice interes pământesc și chiar sufletesc,
de orice laudă trupească, sau chiar duhovnicească
și chiar de orice merite și răsplătiri pe dreptate.
Și numai acela se poate dezbrăca de hainele lui pentru a le da celui mai dezbrăcat ca el
și se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el,
Cel al lui Isus, acela poate. Da, numai acela poate.
Dar cel care nu poate face aceasta cu bucurie adâncă și din toată inima sa, acela nu este al lui Hristos (Rom. 8, 9) și n-are Duhul Lui fiindcă dacă ar fi al Lui, - ar putea.
Când eram odată într-un loc pustiu și eram foarte însetat, am întâlnit pe drum doi prieteni cunoscuți, care aduceau un vas plin cu apă.
Știind că totuși aduc apa de departe, i-am rugat zicând: Dacă vreți și dacă puteți să-mi dați cu bucurie puțină apă să beau, vă rog - sunt ars de sete și foarte obosit.
Dar ei au răspuns: Nu putem să-ți dăm cu bucurie.
Atunci nu voi mai bea, le-am răspuns, plecând.
Și n-am mai băut.
Dar am plecat cu inima zdrobită, nu de setea mea - ci pentru uscăciunea inimii lor.
Tot ce ne cere Dumnezeu să facem pentru El, dorește să facem cu bucurie și din toată inima (Colos. 3, 23).
Și tot ce facem pentru semenii noștri să fie tot așa. Căci de aceea ce nu-I putem da Lui și alor Lui cu bucurie, El Se lipsește cu întristare - și ne lasă plecând - însetat și trist.
Atunci fie vasul nostru cât de plin - în zadar e tot ce avem.
În ce mă privește, m-am hotărât demult ca tot ce fac să mă străduiesc să fac cu bucurie. Nu am reușit chiar totdeauna, dar totdeauna mă rog să reușesc așa - și vreau ca și din tot ce primesc, să iau numai ceea ce mi se poate da cu bucurie. Ce nu mi se poate da așa nici să nu pot primi
și cred că mai sunt foarte multe suflete în felul acesta. De aceea tot ce dăm, să vadă toți că dăm cu bucurie.
Ca să poată și ei primi așa. E singurul fel fericit de a da și de a primi, între oameni.
Dacă întrebi pe cel venit la tine: vrei să mănânci? - Nu numai că el nu-ți va spune: vreau. Dar văzând că nu-i dau bucuros, va refuza, - și dacă te vei preface că vrei să-i pui pe masă, - fiindcă dincolo de vorbe, se vede inima omului.
Cine întreabă, nu dă bucuros. Cine dă bucuros nu întreabă.
Dacă poftești pe cineva în casă la tine, și voind să intre, te va vedea pe tine uitându-te cu groază la încălțămintea lui - mai degrabă se va grăbi să plece la alții decât să-ți ducă vreun fir de praf pe covoarele tale.
Ce minunat este acel suflet credincios, care ca și Domnul său, s-a putut dezbrăca de toate hainele sale, care Îi slujește Domnului, fraților și tuturor semenilor săi, cu o inimă plină de bunătate, de dragoste și de lepădare de sine, nu numai cu vorbele sale dar și cu cămara sa și chiar cu covoarele sale. Unde calcă frații e sfânt, ca și unde calcă Domnul Isus.
Ce multe astfel de suflete curate am cunoscut printre minunații mei frați și surori! Dumnezeu să fie binecuvântat pentru ei cum a fost binecuvântat prin ei.
Cred că din pricina lor Dumnezeu a iertat multe Sodome. Și mai rabdă încă multe Gomore (Facere 18, 24-32).
Dragă suflete, să înveți și tu, să învăț și eu, mereu și mereu, de la Domnul nostru, cum să facem voia lui Dumnezeu. Și cum să-I împlinim Cuvântul Său cât mai frumos.
Căci nu vom putea fi în stare niciodată să spălăm picioarele nimănui, dacă n-am învățat mai întâi să ne dezbrăcăm de toate hainele noastre,
adică de toate dorințele și planurile, de toate ambițiile și chiar trebuințele noastre, pentru Domnul nostru și semenii noștri.
Dacă nu te-ai învățat să te rupi de orice lucru al tău pe pământ,
să poți renunța la orice drept al tău,
să ajungi până la a-ți putea urî chiar viața ta - atunci încă nu poți face cu adevărat nici un bine pentru nimeni.
Dacă slava lui Dumnezeu,
sau cauza Lucrării Sale,
sau mântuirea cuiva, ți-ar cere și acest preț (Luca 14, 26) - tu trebuie să fii în stare să dai totul cu bucurie,
iar până când n-ai ajuns în această stare, nu vorbi de spălarea picioarelor.
Slavă veșnică Ție Doamne Isuse,
Ție, care Te-ai putut dezbrăca pe Tine Însuți, nu numai în seara Cinei spre a spăla picioarele celor mai apropiați ai Tăi,
ci cu mult mai înainte, când ai primit să Te dezbraci de slava Ta cerească,
să iei chip de rob, făcându-Te asemenea oamenilor
și smerindu-Te pe Tine Însuți, până la cea mai grea și mai rușinoasă ascultare (Filip. 2, 7-8), ascultarea morții, - ne-ai mântuit pe noi toți. Căci numai așa puteai să ne mântuiești de unde eram căzuți.
Slavă Ție Doamne Isuse care ne-ai spălat nouă tuturor întinăciuni mult mai mari decât tot noroiul sau lepra sau praful oricăror picioare trupești
și ne-ai curățit nu cu o apă moartă ci cu un preț mult mai scump (1 Petru 1, 19; Evrei 9, 12) decât o îngenunchere până la pământ.
Slavă Ție, pentru toate acele suflete sfinte care au învățat de la Tine nu numai litera dinafară a Cuvântului, ci mai ales dinăuntrul lui,
și care au înțeles ceea ce Tu într-adevăr ai vrut să ne înveți. Ca nu numai în dezbrăcarea dinafară, ci mai ales în dezbrăcarea lăuntrică, omul nostru cel nou să se curățească din zi în zi.
Tu Creatorul nostru. Și Modelul nostru, fii slăvit.
Amin.