S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.
Numai Acela care plin de mângâiere, ştie că de la Dumnezeu a venit şi că la Dumnezeu Se duce, numai Acela are puterea să Se dezbrace de Sine şi de ale Sale...
Acela a fost Hristos şi acela este cel care vrea să-L urmeze pe Hristos.
Numai acela se poate dezbrăca de orice mândrie a sa,
de orice pretenţie şi de orice merit personal,
şi de orice interes pământesc şi chiar sufletesc,
de orice laudă trupească, sau chiar duhovnicească
şi chiar de orice merite şi răsplătiri pe dreptate.
Şi numai acela se poate dezbrăca de hainele lui pentru a le da celui mai dezbrăcat ca el
şi se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el,
Cel al lui Isus, acela poate. Da, numai acela poate.
Dar cel care nu poate face aceasta cu bucurie adâncă şi din toată inima sa, acela nu este al lui Hristos (Rom. 8, 9) şi n-are Duhul Lui fiindcă dacă ar fi al Lui, - ar putea.
Când eram odată într-un loc pustiu şi eram foarte însetat, am întâlnit pe drum doi prieteni cunoscuţi, care aduceau un vas plin cu apă.
Ştiind că totuşi aduc apa de departe, i-am rugat zicând: Dacă vreţi şi dacă puteţi să-mi daţi cu bucurie puţină apă să beau, vă rog - sunt ars de sete şi foarte obosit.
Dar ei au răspuns: Nu putem să-ţi dăm cu bucurie.
Atunci nu voi mai bea, le-am răspuns, plecând.
Şi n-am mai băut.
Dar am plecat cu inima zdrobită, nu de setea mea - ci pentru uscăciunea inimii lor.
Tot ce ne cere Dumnezeu să facem pentru El, doreşte să facem cu bucurie şi din toată inima (Colos. 3, 23).
Şi tot ce facem pentru semenii noştri să fie tot aşa. Căci de aceea ce nu-I putem da Lui şi alor Lui cu bucurie, El Se lipseşte cu întristare - şi ne lasă plecând - însetat şi trist.
Atunci fie vasul nostru cât de plin - în zadar e tot ce avem.
În ce mă priveşte, m-am hotărât demult ca tot ce fac să mă străduiesc să fac cu bucurie. Nu am reuşit chiar totdeauna, dar totdeauna mă rog să reuşesc aşa - şi vreau ca şi din tot ce primesc, să iau numai ceea ce mi se poate da cu bucurie. Ce nu mi se poate da aşa nici să nu pot primi
şi cred că mai sunt foarte multe suflete în felul acesta. De aceea tot ce dăm, să vadă toţi că dăm cu bucurie.
Ca să poată şi ei primi aşa. E singurul fel fericit de a da şi de a primi, între oameni.
Dacă întrebi pe cel venit la tine: vrei să mănânci? - Nu numai că el nu-ţi va spune: vreau. Dar văzând că nu-i dau bucuros, va refuza, - şi dacă te vei preface că vrei să-i pui pe masă, - fiindcă dincolo de vorbe, se vede inima omului.
Cine întreabă, nu dă bucuros. Cine dă bucuros nu întreabă.
Dacă pofteşti pe cineva în casă la tine, şi voind să intre, te va vedea pe tine uitându-te cu groază la încălţămintea lui - mai degrabă se va grăbi să plece la alţii decât să-ţi ducă vreun fir de praf pe covoarele tale.
Ce minunat este acel suflet credincios, care ca şi Domnul său, s-a putut dezbrăca de toate hainele sale, care Îi slujeşte Domnului, fraţilor şi tuturor semenilor săi, cu o inimă plină de bunătate, de dragoste şi de lepădare de sine, nu numai cu vorbele sale dar şi cu cămara sa şi chiar cu covoarele sale. Unde calcă fraţii e sfânt, ca şi unde calcă Domnul Isus.
Ce multe astfel de suflete curate am cunoscut printre minunaţii mei fraţi şi surori! Dumnezeu să fie binecuvântat pentru ei cum a fost binecuvântat prin ei.
Cred că din pricina lor Dumnezeu a iertat multe Sodome. Şi mai rabdă încă multe Gomore (Facere 18, 24-32).
Dragă suflete, să înveţi şi tu, să învăţ şi eu, mereu şi mereu, de la Domnul nostru, cum să facem voia lui Dumnezeu. Şi cum să-I împlinim Cuvântul Său cât mai frumos.
Căci nu vom putea fi în stare niciodată să spălăm picioarele nimănui, dacă n-am învăţat mai întâi să ne dezbrăcăm de toate hainele noastre,
adică de toate dorinţele şi planurile, de toate ambiţiile şi chiar trebuinţele noastre, pentru Domnul nostru şi semenii noştri.
Dacă nu te-ai învăţat să te rupi de orice lucru al tău pe pământ,
să poţi renunţa la orice drept al tău,
să ajungi până la a-ţi putea urî chiar viaţa ta - atunci încă nu poţi face cu adevărat nici un bine pentru nimeni.
Dacă slava lui Dumnezeu,
sau cauza Lucrării Sale,
sau mântuirea cuiva, ţi-ar cere şi acest preţ (Luca 14, 26) - tu trebuie să fii în stare să dai totul cu bucurie,
iar până când n-ai ajuns în această stare, nu vorbi de spălarea picioarelor.
Slavă veşnică Ţie Doamne Isuse,
Ţie, care Te-ai putut dezbrăca pe Tine Însuţi, nu numai în seara Cinei spre a spăla picioarele celor mai apropiaţi ai Tăi,
ci cu mult mai înainte, când ai primit să Te dezbraci de slava Ta cerească,
să iei chip de rob, făcându-Te asemenea oamenilor
şi smerindu-Te pe Tine Însuţi, până la cea mai grea şi mai ruşinoasă ascultare (Filip. 2, 7-8), ascultarea morţii, - ne-ai mântuit pe noi toţi. Căci numai aşa puteai să ne mântuieşti de unde eram căzuţi.
Slavă Ţie Doamne Isuse care ne-ai spălat nouă tuturor întinăciuni mult mai mari decât tot noroiul sau lepra sau praful oricăror picioare trupeşti
şi ne-ai curăţit nu cu o apă moartă ci cu un preţ mult mai scump (1 Petru 1, 19; Evrei 9, 12) decât o îngenunchere până la pământ.
Slavă Ţie, pentru toate acele suflete sfinte care au învăţat de la Tine nu numai litera dinafară a Cuvântului, ci mai ales dinăuntrul lui,
şi care au înţeles ceea ce Tu într-adevăr ai vrut să ne înveţi. Ca nu numai în dezbrăcarea dinafară, ci mai ales în dezbrăcarea lăuntrică, omul nostru cel nou să se curăţească din zi în zi.
Tu Creatorul nostru. Şi Modelul nostru, fii slăvit.
Amin.