
Să nu te uiți napoi prea mult
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Preaiubitul duhului meu, - Tu îmi cunoști totdeauna gândurile cu care vin la Tine, dar dincolo de gânduri îmi cunoști și mai bine inima din care îmi izvorăsc aceste gânduri.
2 - Chiar atunci când a trebuit să zac o vreme departe de Tine, - căci pentru dragoste este nevoie uneori de despărțiri după cum pentru curățirea și primirea aerului este uneori nevoie de furtună -
3 - chiar și atunci tot timpul acela amar (Tu știi) - n-am avut în adâncul inimii mele alt dor, alt gând mai adânc și mai statornic decât dorul și gândul după Tine.
4 - Slujeam lui Saul, dar tânjeam după David.
Mâncam la masă cu străinul, dar toată iubirea inimii mele se uita după Tine. Trupul meu era cu el acolo, dar tot sufletul meu era aici cu Tine.
5 - O, ce mult am suferit departe de Tine și cât de mult am așteptat să scap din orice legătură chinuitoare pentru a alerga la Tine, să-mi înlănțuiești toată ființa mea numai cu dragostea Ta.
Numai așa o puteam avea atunci.
6 - Toate lanțurile afară de al Tău sunt amare, - dar eu trebuia să le port ca și cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai așa puteam fi al Tău.
7 - Orice apropiere de altă făptură decât a Ta, este chinuitoare dar eu trebuie să o suport ca și cum mi-ar fi fost plăcută, - tocmai pentru Tine.
8 - Sunt încă și acum într-o prea mare măsură un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici - și atunci voi fi veșnic și veșnic, numai al Tău.
Numai al Tău.
9 - O, iartă-mi nerăbdarea cu care îmi doresc ca și ultimul lanț să mi se rupă,
10 - și ca Despărțirea să-și prăbușească dincolo de noi zidul ei eliberându-mă total, de tot ce a fost al străinului peste mine.
11 - Ca să nu mai fiu și aici și acolo.
Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde ești Tu.
12 - Este ceva nepotrivit înaintea Ta oare acest gând greu de nerăbdare - mai înainte de a-i veni vremea lui?
13 - Aș fi vrut ca Mâna Ta - și nu a mea - să grăbească sfârșitul, dezlegarea, împlinirea...
14 - Dar căile Tale nu sunt uneori și căile mele.
15 - Gândurile Tale liniștite nu sunt uneori ca gândurile mele frământate.
16 - Așteptarea Înțelepciunii Tale, nu este așa ca graba nerăbdării mele.
17 - Săgețile Tale țintesc departe - și nimeresc toate bine.
18 - Ale multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii.
19 - Azi Saul a murit. Desigur nu din vina mea...
dar în mine, gândul că odată îi doream mai grabnic sfârșitul, - îmi este acum ca o povară grea pe inimă și cu un gust amar pe cugetul meu.
20 - De aceea bucuria mea nu va mai putea fi senină, nu știu câtă vreme. Nici mergerea mea spre Tine bucuroasă, nu știu cât drum.
21 - De ce oare Preaiubitul meu, eu nu am avut până acum nici o eliberare pe deplin fericită? Fiecare lăsând asupra amintirilor mele, povara unei nerăbdări cu care am dorit-o.
22 - Pentru că încă te uiți prea mult înapoi, la Timp. Și prea puțin înainte, la Veșnicie!