Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine.
Domnul nostru Isus Hristos Se găsea acum numai cu cei unsprezece ucenici rămași credincioși până la sfârșit.
Iuda plecase, plin de Satana, să-și ducă la îndeplinire planul ucigaș al vânzării.
Petru fusese înștiințat despre lepădarea pe care avea s-o facă și el, peste câteva ceasuri, la a doua cântare a cocoșului.
Iar ceilalți fuseseră și ei înștiințați că de frică vor fugi și Îl vor părăsi lăsându-L doar Singur pe Domnul (Matei 26, 31-35; Marcu 14, 27).
Era un ceas nespus de greu și niște cuvinte nespus de grele.
Ceea ce vedeau, ceea ce auzeau, dar mai ales ceea ce presimțeau ucenicii Domnului în clipele acelea, le umplea sufletul de durere, ochii de spaimă și inimile de tulburare.
Prin astfel de clipe nu mai trecuseră niciodată.
Astfel de stări nu mai întâlniseră niciodată până acum.
Prin primejdii mai trecuseră, în stări grele mai fuseseră și altădată. Dar atunci Mântuitorul le vorbise cu totul altfel decât acum. Atunci totul trecuse repede.
Acum totul se prelungea plin de mâhnire atât de mult...
Domnul Isus le-a văzut inimile tulburate și știind bine prin ce vor avea să treacă, începând din seara aceasta și până la sfârșit, le-a insuflat acel curaj, le-a făcut acea făgăduință și le-a zidit acea temelie prin care nimic să nu-i poată zdruncina niciodată:
Să nu vi se tulbure inima, aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine...
Când inimile se tulbură, - credința care în inimă locuiește, se prăbușește și ea și se pierde.
Într-o inimă tulburată totul se răstoarnă și se dărâmă. Toate ușile i se rup ca mânate de furtună și toate ferestrele se sparg.
Într-o astfel de inimă, fără uși și fără ferestre urlă apoi toate spaimele și pătrund toate duhurile nimicitoare.
O, cât de mari nenorociri au venit totdeauna în marile primejdii ale oamenilor, tocmai în cele mai grele și hotărâtoare clipe din partea unor inimi tulburate, înspăimântate, pierzând multe prilejuri și multe vieți.
Domnul Isus ne-a spus că totdeauna când începe să ni se tulbure inima, să avem credință în Dumnezeu și să avem credință în El.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că în fața unei primejdii mai mari decât puterea noastră, să ne ridicăm într-un salt suprem, cu credință și mare nădejde, gândul și privirea noastră spre Dumnezeul Cel Viu și Hristosul Cel Biruitor,
a cărui putere este nespus mai mare decât valurile mării înfuriate
și a cărui Prezență este lângă noi, mai aproape decât primejdia amenințătoare
și a cărui iubire vrea să ne vină în ajutor, ori mărind puterea noastră spre a birui vrăjmașul de care ne temem, ori micșorând primejdia sau chiar înlăturând-o de tot.
Când vine gândul credinței puternice în inimă, ea nu se mai tulbură, ci se liniștește dintr-o dată și toată,
dar când locuiește în inimă statornica încredere, atunci ea stă veșnic netulburată de nimeni și de nimic.
și trebuie să ne rugăm cu atât mai mult cu cât primejdiile care ne pot tulbura inima sunt mai multe. Și cu cât știm cât de slabă ne este nouă inima și cât de gata ne este ea, să se tulbure la cea dintâi veste de primejdie, la cea dintâi amenințare, la cea dintâi încercare.
O Doamne Dumnezeul nostru,
Îți mulțumim pentru adevăratele Tale făgăduințe, puternice, apropiate și binefăcătoare.
Și pentru puternicul Tău ajutor cu care ești gata să ne aperi totdeauna, când suntem în primejdie. Sau când ne pregătești să trecem prin ea.
Te rugăm Atotputernic Dumnezeul nostru, ai milă de noi toți atunci când din pricina prea multor vrăjmași, sau prea multor lovituri, inimile noastre încep să se tulbure pierzându-și credința în Tine și în Biruitoarea Ta Venire.
Îndură-Te atunci de noi Doamne și trimite-ne puternic în inimă Duhul Tău, care prin credința în puterea și în ocrotirea Ta, să ne umple inimile din nou de curaj și de liniștire.
Pentru ca astfel întăriți să nu fim fricoși, ca să ajungem niște slugarnici și niște vânzători de frați, ori niște dezertori din oștirea Ta sfântă și biruitoare.
Ci păstrează-ne inimile totdeauna netulburate, în orice loc ne-ai duce, în orice stare ne-ai lăsa și orice primejdii ar fi să vină peste noi.
Amin.
+
Mai bine sufletul din trup nevinovat să-ți iasă
decât să scoți din gura ta, o vorbă mincinoasă.
+
Rugăciunea care omul numai pentru el și-o spune
și nu pentru tot poporul, - aia nu e rugăciune.
+
Până sufletu-i smerit, ține Sfânta Lege
când ajunge îngâmfat, n-o mai înțelege.
+
Fiecare întâmplare minunată, - e un nor
după care se ascunde Dumnezeul Iubitor.