Salvator și salvare
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Dacă atunci când păcatul a ajuns general, nu se găsește nimeni care să-și simtă răspunderea pentru starea și pentru viitorul tuturora - atunci nu mai poate fi nici o salvare.
Lucrurile de care trebuie să-i fie cuiva rușine, sunt cele care îl duc mai curând și mai sigur la nimicire.
Și pe un om și pe un popor.
2 - Un conducător conștient al unei familii, al unei adunări, al unui popor, - nu trebuie să poată sta liniștit niciodată când familia lui și poporul lui stă rău în felul acesta.
Ci oricât ar fi el în primejdie din toate părțile, fie dinăuntru fie dinafară,
salvatorul acela trebuie să-și simtă întreaga conștiință a răspunderii sale pentru starea și pentru salvarea acelora în fruntea cărora este pus.
3 - Până se mai găsește un salvator, poporul nu-i pierdut, adunarea nu-i nimicită, urmașii pot nădăjdui:
Vai de poporul care n-are în sânul său nici un viteaz înțelept și curajos, care în momentul greu să știe să poată ieși în frunte spunând:
- Veniți după mine!
4 - Sunt uneori vremuri de mari ispitiri și de mari căderi între credincioșii Domnului.
Vin uneori valuri de slăbiciuni și de întunecime duhovnicească peste toată fața unor luminători ai adunării Domnului,
cum vin eclipsele peste fața strălucită a soarelui și a lunii.
Să ne rugăm puternic ca aceste vremuri grele să nu vină niciodată. Sau dacă vin, să treacă repede.
5 - În mod normal, acești luminători ai Domnului trebuie să strălucească totdeauna. Dar câteodată și ei se umbresc.
Umbrirea trecătoare nu-i anulează, dar îi întunecă.
Ce dureros este atunci, după cum stă scris: Dacă lumina din tine este întuneric - cât de mare trebuie să fie întunericul!
6 - Cel mai greu lucru este atunci nu că cineva sau ceva este umbrit
- ci că acel cineva și acel ceva nu vrea să se recunoască umbrit.
Fiindcă el în sinea sa, se crede că tot nu este așa.
7 - Una din cele mai mari nenorociri atunci când cineva stă rău - este că el nu-și dă - sau nu vrea să-și dea seama, de adevărata lui stare.
Și de aceea nici nu crede și nici nu primește mustrările și îndemnurile dinafară, ale acelora ce văd eclipsarea lui, de către un păcat.
Sau și de către mai multe.
8 - Niciodată, noi cei care vedem ceva mai mult sau mai larg decât alții, nu vom scăpa de răspunderea pentru păcatele lor.
Putem spune dacă suntem nepăsători sau necinstiți, - cum a pus Cain:
- „Ce-mi pasă mie, ce vină am eu că ei sunt așa?”
- Dar dacă vom fi cinstiți înaintea lui Hristos, ne vom simți și noi vinovați de fiecare păcat al celorlalți. Fiindcă dacă într-adevăr noi ne-am fi făcut toată datoria noastră față de cei care au căzut, poate că ei n-ar fi ajuns așa.
9 - Drag suflet depărtat... Numai Singur Dumnezeu te știe cât de departe spre pierzare au ajuns pașii tăi - și s-au prăbușit gândurile tale.
Poate că te găsești abia la un pas de moarte, de iad, de rușinea și căderea veșnică...
Trezește-te, cercetează-te, îngrozește-te!
10 - Poate că un păcat, sau mai multe, te-au cuprins și te-au înstrăinat cu totul de lăcașul și de adunarea Domnului.
Poate că ani de zile n-ai mai mers la biserică, la adunare, la frați - sau poate nici la rugăciune în odăița ta, dincolo, singur...
Trezește-te, cercetează-te, îngrozește-te - înainte de-a fi prea târziu.
11 - Poate că peste Biblia ta și peste cartea ta de cântări, s-au așezat straturi multe de praf.
Iar peste sufletul tău poveri multe de păcate.
Alergând după deșertăciuni și ispite lumești ai uitat sfintele cărări ale Domnului pe care mergeai cândva și tu cântând... și de pe care te întorceai atât de fericit...
Unde este acum fericirea ta de atunci?
O, dacă te-ai putea trezi și întreba astfel!
12 - Acolo unde odată a ars puternic focul iubirii, ușor se poate aprinde din nou.
Aprinde-l iarăși, - și-l fă să ardă mai puternic.
Domnul tău și frații tăi te cheamă și te așteaptă. Vino...
13 - Câtă vreme în mijlocul unui popor se mai găsesc o parte de suflete credincioase, care se roagă lui Dumnezeu și țin legătura cu El prin ascultarea împlinitoare a Voii Sale,
această rămășiță binecuvântată de credincioși este mijlocul binecuvântat și salvator pentru care Dumnezeu are milă de întreg poporul acela.
14 - Oricât de mari ar fi greșelile unui popor și ale conducătorilor lui,
pentru rugăciunile acelora buni, Dumnezeu nu-Și depărtează bunătatea Sa de la toți.
Ci le reînnoiește iarăși mila Sa și ajutorul Său.
15 - Bunătatea lui Dumnezeu a avut mare grijă ca sămânța aceasta sfântă, să nu piară cu totul niciodată din mijlocul nici unui popor.
Această rămășiță a fost mereu salvarea tuturor celorlalți între care i-a păstrat Dumnezeu.
16 - Din pricina rămășiței credincioase, Dumnezeu Se va îndura de întreg poporul căzut, fiindcă credincioșii sunt conștiința națiunii lor. Acei care nu-i lasă pe ceilalți în pace să piară în păcatele în care zac.
Ci le strigă mereu Cuvântul lui Dumnezeu: „Sculați-vă și binecuvântați pe Domnul”...
17 - Frații mei, să facem și noi la fel: din dragostea de Dumnezeul nostru și din dragostea de poporul nostru, - să nu tăcem.
Să strigăm mereu la semenii noștri, la consătenii și la concetățenii noștri, - până ce se vor trezi și ei, să-L binecuvânteze pe Dumnezeu,
ca și Dumnezeu să binecuvânteze tot mai mult pe poporul nostru și pe conducătorii lui.
Ce fericită este salvarea - când este a tuturor.
18 - Ce minunat este atunci când dragostea lui Hristos găsește în mijlocul unui popor suflete de jertfă și de rugăciune,
suflete care să nu facă aceste lucruri doar de formă sau dintr-o datorie greoaie
- ci dintr-o dragoste fierbinte față de Dumnezeu - și față de ai lor.
Jertfele și rugăciunile unor astfel de suflete, nu vor fi niciodată în zadar.
19 - Închinătorii de formă, - nu vor ști niciodată ceea ce dorește Dumnezeu.
Ei nu vor înțelege niciodată ceea ce așteaptă Hristos.
Nu vor simți niciodată ceea ce caută Duhul Sfânt: fiorul inimii,
simțul răspunderii,
bucuria salvării.
Aceasta o simt numai închinătorii și luptătorii adevărați.
20 - Cine L-a înțeles vreodată pe Hristos acela a înțeles că mai presus de orice, El caută și așteaptă și dorește și vrea numai acestea de la noi, din primul și până în ultimul rând,
- fiorul inimii iubite și iubitoare,
- simțul răspunderii pentru mântuirea tuturor
- și bucuria cea nespus de mare a salvării chiar și numai a unui singur suflet de la pierzare - când nu poți și nu poți mai mult.
O Doamne, dăruiește neamului nostru trupesc și sufletesc mulți-mulți astfel de salvatori.
Amin.