Școala Duhului Sfânt

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Și bine v-am găsit, fraților iubiți și scumpe surori!

De mult am așteptat bucuria aceasta și, iată, acum se împlinește sub ochii noștri.

Iubiți miri și nași, și părinți [ai mirilor], vouă mă adresez în primul rând, că suntem (...) la o nuntă. Dar nu la o nuntă oarecare, la o nuntă obișnuită, ci ne găsim la o nuntă duhovnicească (...), la o nuntă în care este chemat Domnul Iisus, apostolii Lui, Maica Domnului și toți sfinții, care-L iubesc pe Hristos. Și voi toți puteți fi sfinții lui Dumnezeu, dacă stăruiți să vă puneți viața voastră de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a citit mai înainte antevorbitorul meu, că frații, când au auzit cuvântarea lui Petru, au rămas străpunși în inimă și au întrebat: „Ce să facem?”.

Și voi, fraților, dacă ați venit la această nuntă - și poate că unii ați venit pentru prima dată sau a doua oară - și vreți să vă folosiți sufletește de această întâlnire, faceți-vă și voi școlarii Duhului Sfânt, așa cum i-a numit Părintele Iosif pe toți cei care intră în Lucrarea Oastei Domnului. Căci aici, la picioarele Mântuitorului, am învățat multe lucruri, pe care nu ne-au putut învăța părinții noștri, profesorii noștri și nimeni din lumea aceasta așa cum ne-a învățat Cuvântul lui Dumnezeu, pe care am pus mâna din clipa în care Domnul ni l-a descoperit.

Dragi frați, scumpe surori și voi, prieteni care ați venit să vedeți ce se petrece la o astfel de nuntă, luați notă și învățați din tot ce vi se va spune, căci aveți ce învăța. Să facem o comparație între astfel de nunți și nunțile lumești, nunțile destrăbălate, nunțile acestea care păcat că fură binecuvântarea lui Dumnezeu de la biserică, fiindcă pe urmă o batjocoresc cu rachiu, cu vin, cu bere, cu dansuri și, la urmă, se termină cu cuțite... așa cum foarte bine a spus un frate din Bucovina la o nuntă la care am fost în această primăvară. El, cu lacrimi în ochi, mărturisind Cuvântul lui Dumnezeu, a spus: „Plâng de bucurie că sunt la această nuntă, dar plâng și de durere, că nunta mea nu s-a sfârșit așa cum se sfârșește această nuntă.

Nunta mea s-a terminat cu o moarte, cu un cuțit înfipt în inima unuia care era plin de băutură. De aceea vă fericesc pe voi, fraților, că sunteți la o nuntă în care Duhul lui Dumnezeu se sălășluiește nu «între voi», ci «întru voi»”.

Când spunem: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață vino și Te sălășluiește...” nu între noi, ci întru noi. Vă rugăm să luați aminte la acest întru noi. Și, dacă vă duceți acasă în seara aceasta și vă rugați, să rostiți cuvântul acesta. Întru noi să Se sălășluiască Duhul lui Dumnezeu. Numai așa ne este de folos această rugăciune, când Duhul lui Dumnezeu Se va sălășlui întru noi, nu între. Că nu ne folosește la nimic dacă-I lângă, ci trebuie să fie în lăuntrul nostru.

Acesta este un folos al școlarului Duhului Sfânt care a venit aici să învețe o lecție.

Noi înainte n-am cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu. Mergeam și noi ca toată lumea aceasta la nunți, la petreceri, la baluri, la lucruri lumești, pentru că nu cunoșteam Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când a sunat clipa binecuvântată și ne-a chemat Dumnezeu și pe noi la această Lucrare de mântuire, din clipa aceea am lepădat tot ce a fost firesc, tot ce a fost pământesc și ne-am încadrat în această Lucrare. Vă spun, mă simt fericit acum, la cei 77 de ani, că permisele mele pe care le-am avut ca ceferist le-am consumat mergând numai la frați, numai la adunări și numai între frații noștri scumpi, pe care i-am cercetat în toată țara aceasta. Faceți și voi la fel, fraților! Cheltuiți-vă banii voștri, permisele voastre pe care le aveți de la CFR și tot ce aveți pentru ca să cercetați astfel de adunări, de unde să veniți acasă plini de Duhul Sfânt, plini de putere, ca să vedeți ce lucrare minunată face această Mișcare în Biserica noastră.

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că a ridicat un preot și un urmaș vrednic care ne-a adus aici unde suntem astăzi. N-avem cuvinte să-I mulțumim lui Dumnezeu... În casa noastră a coborât raiul, fraților! Când tu, ca soț și soție, ești în credință, raiul este în casa ta. Ce-ai zis tu, a zis și nevasta. Ce a zis nevasta, ai zis și tu. Ce ai zis tu și nevasta, au zis și copiii. Cu ce zic copiii credincioși, părinții sunt de acord. Acesta este raiul! Aceasta-i fericirea! Acesta-i rostul Lucrării acesteia care a venit în țara noastră, în Biserica noastră, să transforme această lume și s-o facă mai bună, mai sfântă, mai curată, mai desăvârșită. Aceasta-i voia lui Dumnezeu: sfințirea voastră. Noi aici nu facem altceva decât să [învățăm ca], întorcându-ne acasă, să fim mai buni, mai curați, mai sfințiți.(...)

Zice Cuvântul lui Dumnezeu așa: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți, dar, și vegheați în vederea rugăciunii”. Fraților dragi, ce fericiți vor fi toți acei pe care îi va găsi Domnul, la venirea Sa, veghind și rugându-se! Rugăciunea este telefonul nostru cu Dumnezeu. Când ne rugăm, noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Când citim Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, atunci stă de vorbă Dumnezeu cu noi. El ne învață, noi primim învățătura, ne schimbăm și ne transformăm așa cum ne cere Cuvântul lui Dumnezeu și apoi, în rugăciunile noastre, Îi spunem Lui tot ce avem pe inimă (și bune, și rele, tot ce avem).

Și-L rugăm - așa cum s-a rugat și fratele în rugăciune - să ne schimbe Dumnezeu, să ne transforme, să ne înnoiască.

Fraților dragi, avem copii. Acești copii sunt odrasle binecuvântate. Am văzut adineaori, când încă nu erați toți aici, o bătrânică plină de ani cu un nepoțel de mână. Știți cât m-a impresionat lucrul acesta? Dacă toți bunicii și dacă toți părinții i-ar atrage după ei pe copilașii lor, pe nepoțeii și pe nepoatele lor, atunci n-ar mai fi crâșmele pline și n-ar mai huidui pe stradă toți și n-ar mai da cu piciorul la minge pe-acolo... ci ar veni să învețe și ei un lucru bun, un lucru sfânt, un lucru curat aici, la această școală a Duhului Sfânt. De aceea, fraților, luați aminte.

„Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” Frații mei și scumpe surori, dacă tu îți iubești copilul tău sau pe fratele tău, îi faci tu vreun rău? Nu! Îi faci numai bine. Pentru că tu îl iubești. Și această dragoste pe care o ai tu nu te lasă să faci păcatul. Deci, frate! Dacă vrei să fii scăpat de păcate, de patimi, umple-te de această dragoste a lui Dumnezeu și vasul tău să fie plin ras, ca să se reverse de această mare binecuvântare a lui Dumnezeu, dragostea. Toate virtuțile rămân aici pe pământ, dar dragostea trece în veșnicie. De ce? Pentru că Dumnezeu este dragoste și cine iubește este din Dumnezeu. Cine nu iubește nu-i din Dumnezeu. Cine urăște e de la cel rău, fraților.

„Dacă vorbește cineva, să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu. Și dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu. Pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Iisus Hristos, a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor.”

Iubiții mei frați, multe, foarte multe ar fi de vorbit. Dar, vorba fratelui de adineaori, mai sunt atâția frați care și ei trebuie să se descarce... căci noi suntem ca niște motoare care am înmagazinat în sufletul nostru curentul acela puternic, ca o baterie, și-i musai să iasă acum. Căci zice: ,,...din prisosul inimii vorbește gura”. Dar mă limitez la timpul acesta scurt pe care mi-l acceptați, ca să le putem face rând și celorlalți frați care mai au de vorbit.

Dați năvală, fraților! Ați văzut vreodată - și cred că nu numai o dată, ci de mai multe ori - când se aduce ceva la magazin (brânză, cașcaval, ceva bun... carne sau mai știu eu ce), oamenii, cum aud unii de la alții, fuga, fuga, ca să prindă rând cât mai în față, ca să ia cât mai repede, ca să prindă ceva. Fraților dragi, și Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Dați năvală”. Cine dă năvală pune mâna pe Împărăția lui Dumnezeu. Fraților! Dacă, lumește vorbind, lumea dă năvală, apoi cu atât mai mult noi să dăm năvală la această școală minunată în care să promovăm an de an și să creștem duhovnicește. Să nu mai rămânem niște piperniciți, niște oameni din aceia pitici în care n-ai nici o bază. Când îl vezi că-i un mărunțel, așa, zici că-i un copil. Dar dacă-l vezi că e un bărbat în toată puterea, atunci parcă ai bază în el.

Și duhovnicește, fraților, să ne întărim în omul dinlăuntru, în omul cel nou, care trebuie să semene cu Stăpânul. Deci, năvală, fraților, ca să punem mâna pe Împărăția lui Dumnezeu !

Ce școală minunată am învățat noi aici! Ce minunate lucruri! Dacă numai o clipă stați, o să auziți bâzâitul unei muște sau albine care ar trece pe-aici, atât e de atent fiecare, atât e de conștient, atât e de limpede la minte și înregistrează fiecare cuvânt, care nu cade alături, ci cade chiar acolo unde trebuie, în pământul cel bun, ca să aducă roadă binecuvântată. De ce? Așa-s copiii lui Dumnezeu. Ei sunt liniștiți, pașnici, sârguincioși, harnici, muncitori și pun mâna pe premiul alergării care ne stă în față, fraților.

O, câte lucruri n-am învățat noi aici la Oastea Domnului! Am învățat, în primul rând, să ne rugăm, fraților. Am învățat să-I cântăm Domnului, nu Satanei. Am învățat că, atunci când mergem la biserică, să nu ne uităm la rochia sau la pantalonii, sau la haina, sau la pălăria vecinei sau vecinului nostru. Acestea sunt lucruri pământești, firești, care se duc și „pier o dată cu întrebuințarea lor”. Ci urechea noastră este permanent atentă la cuvintele preotului, ale stranei, la predică, la Apostol, la Evanghelie și la cazania care se citește în multe biserici. Deci am învățat ceva. Nu ca atunci când mergeam și nu știam nimic...

-Măi Ioane, ai fost la biserică?

- Da, am fost...

- Ce Evanghelie a fost?

- Știu eu?... Nu știu...

- Marie, da' tu ai fost azi la biserică?

- Am fost.

- Dar ce Apostol a fost?

- Nu știu.

- Dar părintele a vorbit?

- A vorbit frumos tare...

- Dar ce-a spus?

- Nu știu...

Fraților, să fim sinceri cu noi înșine. Înainte de a veni aici în Lucrarea aceasta, nu eram și noi la fel? Nu suntem cumva și astăzi tot cam... cam pe lângă aceia care ne ducem la biserică... pe-o ureche intră, pe alta iese și, dacă te-ar scutura cineva oleacă: „Ce-ai făcut la biserică azi? Ce-ai învățat tu? Cu ce te-ai ales din dusul acela la biserică? Dar la adunare?” să nu [știi ce să răspunzi]. Nu cumva să-ți meargă numai numele, că atunci ți-ai rupt opincile degeaba, dacă le-ai purtat și te-ai dus până acolo. Să căutați, fraților, esența, adică învățătura cea mai scumpă și din Evanghelie, și din Apostol, și din predica ce dezvoltă subiectul Evangheliei.

Fraților dragi, nu vă mai spun, că frățiile voastre cunoașteți toți și știți foarte bine, ca și mine, ce se petrece la nunțile lumești. Se străduiesc oamenii... aduc rachiu, aduc vin, fac mâncăruri, băuturi, muzică lumească...

Și noi avem muzică, dar Îi cântăm Domnului; și e mare deosebire între aceasta și ceea ce se cântă cu cuvinte porcoase, murdare, rele, urâte, scârboase și neplăcute. Iată, la Oastea Domnului se schimbă situația. De aici, în primul rând, am scos vinul - de rachiu nici nu mai vorbim, de bere și așa mai departe. Unii, zicând că și Domnul Iisus a băut vin la nunta din Cana, ne întreabă: „Ce fel de nuntă e aceasta la voi, ostașii, fără băutură?”. Iată, e nuntă și e binecuvântarea lui Dumnezeu, căci fiecare e limpede la cap, de la intrare și până la ieșire. Până mâine seară, când noi vom încheia această întâlnire a noastră, nici unul n-o să se clatine. Nici unul n-o să meargă pe două cărări. Dimpotrivă, toți s-au umplut de Duhul Sfânt. Acesta este rostul adunărilor noastre. Noi toate obiceiurile și datinile noastre rele pe care le-am avut le-am dat la o parte și L-am pus în frunte pe Hristos. (...)

[Părintele Iosif Trifa spunea]: „Dacă aș avea un glas de arhanghel, aș striga în gura mare să împroprietărim țara noastră cu Biblii, ca oamenii să cunoască adevărul lui Dumnezeu și să trăiască”. Și mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că astăzi avem Biblii în casele noastre cam toți cei care ne-am înrolat în Lucrarea aceasta. Dacă aș face în momentul de față un sondaj între frățiile voastre și aș întreba care aveți Biblii și care nu aveți, socotesc că 80 și poate și mai mult de 80 la sută dintre frățiile voastre ați răspunde: „Da, am Biblie”. Ce fericit este Părintele Iosif acolo în cer, unde să știți că se bucură de acest rezultat, fiindcă am împlinit dorința lui ca țara noastră să fie împroprietărită cu Biblia. Și slavă Domnului! - aceasta ne-a scos din noroi, ne-a adus aici unde suntem și ne-a luminat și mintea, și inima, și toată viața noastră.

Fraților iubiți, eu caut să închei cuvintele mele și vă rog, tinerilor miri care astăzi ați pus temelie la viața voastră pe Hristos, Care este stânca, pe voi, care sunteți începători în viața voastră, să vă fixați pentru toată viața voastră capitolul 6 de la Matei, unde se spune despre casa zidită pe stâncă. Și cine e stânca? Hristos e, frate mire și soră mireasă. Stânca acesta să fie pentru voi temelia pe care să zidiți. Veți avea în viața voastră necazuri, suferințe, greutăți, încercări, ispite. Căci viața, să nu credeți că e tot așa o floare cum e în seara aceasta și numai bucurii. Mai sunt și necazuri și greutăți. Dar voi, când veți vedea că Satan încearcă să vină pe la ușile voastre, să spuneți ca Mântuitorul: „Înapoia mea, Satano! Eu nu te ascult pe tine. Nu te primesc pe tine. N-am nevoie de tine. Eu vreau și-L am pe Hristos și cu El vreau să rămân!”.

Să ne ajute Dumnezeu la toți. Iar nașii voștri, care astăzi vă însoțesc în pasul acesta, să fie îndrumătorii voștri la care, la nevoie, să alergați și la sprijinul lor. Iar părinților voștri, care v-au crescut în frica lui Dumnezeu, cinste lor și slavă lui Dumnezeu că au crescut astfel de copii, și astăzi culeg roadele.

Mirilor, să fiți și voi dintre aceia care să nu închideți cumva izvoarele vieții, să nu vă speriați de numărul copiilor, așa cum nu s-au speriat părinții voștri și au venit pe lume toți cei pe care i-a rânduit Dumnezeu. Ci și voi să lăsați izvoarele deschise, ca Dumnezeu să-Și facă lucrarea.

Căci copilul care se naște cu binecuvântarea lui Dumnezeu și are toate calitățile acelea pe care El i le-a dat nu moare de foame, de sete și are în viață tot ce-i trebuie. Dacă Dumnezeu îi poartă de grijă și unui fir de iarbă, și unui gândac, cât de mititel, și-i dă și lui hrană și tot ce-i trebuie, cu atât mai mult îi poartă de grijă omului.

Fraților dragi, mulțumim pentru aceste cuvinte pe care le-ați ascultat Și eu vreau să ascult mai departe, de la frații care vor vorbi. Și Dumnezeu să ne ajute să plecăm de la această nuntă oameni noi, născuți din nou, transformați. Amin.