Scopul - şi mijloacele lui
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Un pom are numai valoarea de a fi un mijloc prin care Dumnezeu dă roade, umbră sau căldură cuiva.
Un cuvânt are numai valoarea de a mijloci lumină, mângâiere, fericire pentru cineva.
Un trup este numai învelişul unui suflet.
Un trup văzut este învelişul unui trup nevăzut, duhovnicesc.
Şi viaţa aceasta este învelişul prin care se pregăteşte forma şi soarta vieţii celeilalte.
E o atât de strânsă legătură între aceste două jumătăţi ale aceluiaşi întreg, încât nici unele nu se pot înţelege fără celelalte.
Dacă n-ar fi aşa cum sunt cele dintâi, n-ar fi aşa cum sunt nici cele din urmă.
2 - După cum nu există umbră fără corp, tot aşa nu există nici corp fără umbră.
Dacă nu ne-am grăbi să trecem pe lângă toate, - am vedea că în fiecare destin există o taină,
că în fiecare lucru există un adevăr
şi că în fiecare întâmplare există un înţeles.
3 - Graba şi uşurătatea tot mai mare, fac acum pe cei mai mulţi oameni să nu le afle pe nici unele din acestea niciodată.
O, dacă ne-am putea apropia şi noi ca Bunul Samaritean de fiecare semen, de fiecare lucru, de fiecare întâmplare. Cât de adânc am vedea ranele vieţii - şi cât de duios am căuta să le alinăm.
4 - Lacrimile celui care aude dar nu face rămân fără nici un folos, pentru că el niciodată nu ia hotărârea cea bună ca fiul cel pierdut care l-ar aduce curând în mijlocul celor care îl aşteaptă cu dor până la moarte.
Înduioşarea trecătoare la auzirea chemării Domnului, nu foloseşte la nimic, - dacă nu ne aduce înapoi acasă, de unde am plecat.
5 - Sunt unele inimi care s-au rupt de dragostea familiei duhovniceşti în care s-au născut şi au crescut până la o vreme.
Ei au rămas undeva la marginea dintre sate.
Nici aici, nici acolo. Nu locuiesc nici cu lumea, nici cu credincioşii lui Dumnezeu.
Ce stare nefericită este aceasta!
6 - Dealurile de îndoieli, de neînţelegeri, de bănuieli şi de temeri îi despart pe unii de fraţii lor.
Inima le sângerează uneori de durerea singurătăţii şi lacrimile de dor le aduc pe obraji frumoasele amintiri de demult.
Dar ambiţia deşartă a inimii lor sau lipsa de voinţă sau de iubire, - nu-i lasă a face întoarcerea şi apropierea de „neamurile din care s-au născut”.
Astfel iarba creşte şi se îndeasă pe cărările dragostei lor de demult, până ce ei nu mai ştiu şi nu mai pot afla cărarea întoarcerii înapoi, la fraţii cu care au crescut.
Ei mor, fără a mai avea pe nimeni şi fără a mai fi nicăieri.
7 - Fiecare adevăr cu cât îl afli mai târziu cu atâta îl plăteşti mai scump.
8 - De atâtea ori vine Satana cântându-ne şi încântându-ne cu laudele minunăţiilor lui.
Se preface înger de lumină şi cu vorbiri dulci şi uimitoare vine să înşele inimile celor lesne crezători, care au uitat de orice înştiinţare primită mai dinainte de la cei care cunoşteau vicleşugurile lui.
Şi se lasă cu uşurinţă uimiţi de gura lui plină de prefăcătorie.
Ce pradă uşoară pentru Satana sunt aceştia!...
9 - O Doamne ai milă de noi căci de atâtea ori vin în mijlocul nostru unii dintre slujitorii vicleanului, care se prefac în slujitori ai neprihănirii şi care cu talentul făţărniciei lor, înfăţişate ca şi cum ar fi „daruri duhovniceşti”, farmecă sufletele, adorm minţile şi înşală inimile. Şi vând pe cei care i-au crezut şi primit.
Când se trezesc cei înşelaţi, pot să tot plângă. Ce este pierdut rămâne adesea pierdut pe totdeauna. Iar paguba va trebui odată s-o plătească cineva.
10 - Omul care a cunoscut odată pe Dumnezeu, iar după aceea ajunge să-şi lipească inima de lucrurile lumii acesteia,
apoi să se încreadă în ele atât de mult încât ajunge nepăsător de durerile semenilor săi şi dispreţuitor faţă de Dumnezeu,
- acela săvârşeşte toate nebuniile cu putinţă.
11 - Omul care îşi lipeşte ochii de lucrurile lumii, acela amână sau dispreţuieşte voia lui Dumnezeu.
Acela se crede stăpân veşnic pe averile acestea trecătoare şi nu face parte din ele nici unui nefericit.
Acela dispreţuieşte înştiinţările şi aruncă înapoia lui sfaturile bune, trăind în nebunia nepăsării lui.
Acela se îngâmfă împotriva lui Dumnezeu şi vorbeşte cu făţărnicie şi cu dispreţ despre lucrurile sfinte, bazându-se numai pe puterea şi pe avuţia sa. Toate acestea fac din acela cel mai mare nebun.
Şi cine face aceste lucruri săvârşeşte nebunia cea mai mare.
12 - Nu lăsa Doamne să se îmbogăţească pe pământ decât oamenii darnici şi milostivi, că aceştia nu ţin averile lor pentru ei înşişi ci ajută cu ele oriunde este nevoie.
13 - Nu lăsa Doamne să ajungă puternici şi înălţaţi pe lume decât oamenii cei smeriţi şi buni, căci aceştia nu vor asupri niciodată pe nimeni, dar îi vor ajuta cu iubire pe toţi.
14 - Nu lăsa Doamne să stăpânească lumea decât oamenii cei iubitori şi înţelepţi, căci aceştia nu vor nedreptăţi niciodată pe alţii ci vor fi plini de blândeţe, de înţelepciune şi dreptate în toate legile şi poruncile lor.
15 - Când focul ameninţă o casă, se trage clopotul, se strigă, se aleargă. Este o primejdie - şi toţi trebuie să facă totul pentru a salva casa ameninţată.
De ce oare nu se face aşa faţă de atâtea suflete ameninţate de focul veşnic?
16 - Păcatul este mai nimicitor decât focul. De foc mai scapă câte ceva, dar de păcat nu mai scapă nimic.
17 - Biblia spune că păcatul este o fărădelege, adică o încălcare a oricărei legi. Este îngrozitor cum se calcă legea cinstei prin hoţii, falsuri, mituiri. Legea curăţiei - prin desfrâu, divorţuri, adultere. Legea ascultării prin dezbinări, tulburări, certuri. Legea respectului şi recunoştinţei dispreţuind părinţii, credinţa, voia lui Dumnezeu...
18 - Să ne ridicăm contra focului ameninţător cu moartea, contra păcatului - începând cu cel de la casa şi inima noastră. Trebuie luptat până la stingerea focului, până la înlăturarea păcatului. Cât mai este o scânteie, este pericol să se aprindă iarăşi.
19 - Când ne ameninţă risipa, haideţi la economie. Când ne ameninţă lenea, haidem la muncă. Din primejdia desfrâului - fugiţi la post şi înfrânare. Din primejdia pierzării, veniţi la mântuire. Din primejdia diavolului, veniţi la Hristos.
20 - Nu lăsa Doamne pe nimeni să cadă în nebunia de a se arunca în focul păcatului, căci acesta duce totdeauna la cea mai grabnică şi mai îngrozitoare pierzare.
Ci tuturor oamenilor dăruieşte-le Doamne o minte sănătoasă şi o inimă curată cu care fiecare este fericit şi poate face fericiţi şi pe cei din jurul său, ferindu-i de păcat şi venind la Tine.
Amin.