Scopul - și mijloacele lui
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Un pom are numai valoarea de a fi un mijloc prin care Dumnezeu dă roade, umbră sau căldură cuiva.
Un cuvânt are numai valoarea de a mijloci lumină, mângâiere, fericire pentru cineva.
Un trup este numai învelișul unui suflet.
Un trup văzut este învelișul unui trup nevăzut, duhovnicesc.
Și viața aceasta este învelișul prin care se pregătește forma și soarta vieții celeilalte.
E o atât de strânsă legătură între aceste două jumătăți ale aceluiași întreg, încât nici unele nu se pot înțelege fără celelalte.
Dacă n-ar fi așa cum sunt cele dintâi, n-ar fi așa cum sunt nici cele din urmă.
2 - După cum nu există umbră fără corp, tot așa nu există nici corp fără umbră.
Dacă nu ne-am grăbi să trecem pe lângă toate, - am vedea că în fiecare destin există o taină,
că în fiecare lucru există un adevăr
și că în fiecare întâmplare există un înțeles.
3 - Graba și ușurătatea tot mai mare, fac acum pe cei mai mulți oameni să nu le afle pe nici unele din acestea niciodată.
O, dacă ne-am putea apropia și noi ca Bunul Samaritean de fiecare semen, de fiecare lucru, de fiecare întâmplare. Cât de adânc am vedea ranele vieții - și cât de duios am căuta să le alinăm.
4 - Lacrimile celui care aude dar nu face rămân fără nici un folos, pentru că el niciodată nu ia hotărârea cea bună ca fiul cel pierdut care l-ar aduce curând în mijlocul celor care îl așteaptă cu dor până la moarte.
Înduioșarea trecătoare la auzirea chemării Domnului, nu folosește la nimic, - dacă nu ne aduce înapoi acasă, de unde am plecat.
5 - Sunt unele inimi care s-au rupt de dragostea familiei duhovnicești în care s-au născut și au crescut până la o vreme.
Ei au rămas undeva la marginea dintre sate.
Nici aici, nici acolo. Nu locuiesc nici cu lumea, nici cu credincioșii lui Dumnezeu.
Ce stare nefericită este aceasta!
6 - Dealurile de îndoieli, de neînțelegeri, de bănuieli și de temeri îi despart pe unii de frații lor.
Inima le sângerează uneori de durerea singurătății și lacrimile de dor le aduc pe obraji frumoasele amintiri de demult.
Dar ambiția deșartă a inimii lor sau lipsa de voință sau de iubire, - nu-i lasă a face întoarcerea și apropierea de „neamurile din care s-au născut”.
Astfel iarba crește și se îndeasă pe cărările dragostei lor de demult, până ce ei nu mai știu și nu mai pot afla cărarea întoarcerii înapoi, la frații cu care au crescut.
Ei mor, fără a mai avea pe nimeni și fără a mai fi nicăieri.
7 - Fiecare adevăr cu cât îl afli mai târziu cu atâta îl plătești mai scump.
8 - De atâtea ori vine Satana cântându-ne și încântându-ne cu laudele minunățiilor lui.
Se preface înger de lumină și cu vorbiri dulci și uimitoare vine să înșele inimile celor lesne crezători, care au uitat de orice înștiințare primită mai dinainte de la cei care cunoșteau vicleșugurile lui.
Și se lasă cu ușurință uimiți de gura lui plină de prefăcătorie.
Ce pradă ușoară pentru Satana sunt aceștia!...
9 - O Doamne ai milă de noi căci de atâtea ori vin în mijlocul nostru unii dintre slujitorii vicleanului, care se prefac în slujitori ai neprihănirii și care cu talentul fățărniciei lor, înfățișate ca și cum ar fi „daruri duhovnicești”, farmecă sufletele, adorm mințile și înșală inimile. Și vând pe cei care i-au crezut și primit.
Când se trezesc cei înșelați, pot să tot plângă. Ce este pierdut rămâne adesea pierdut pe totdeauna. Iar paguba va trebui odată s-o plătească cineva.
10 - Omul care a cunoscut odată pe Dumnezeu, iar după aceea ajunge să-și lipească inima de lucrurile lumii acesteia,
apoi să se încreadă în ele atât de mult încât ajunge nepăsător de durerile semenilor săi și disprețuitor față de Dumnezeu,
- acela săvârșește toate nebuniile cu putință.
11 - Omul care își lipește ochii de lucrurile lumii, acela amână sau disprețuiește voia lui Dumnezeu.
Acela se crede stăpân veșnic pe averile acestea trecătoare și nu face parte din ele nici unui nefericit.
Acela disprețuiește înștiințările și aruncă înapoia lui sfaturile bune, trăind în nebunia nepăsării lui.
Acela se îngâmfă împotriva lui Dumnezeu și vorbește cu fățărnicie și cu dispreț despre lucrurile sfinte, bazându-se numai pe puterea și pe avuția sa. Toate acestea fac din acela cel mai mare nebun.
Și cine face aceste lucruri săvârșește nebunia cea mai mare.
12 - Nu lăsa Doamne să se îmbogățească pe pământ decât oamenii darnici și milostivi, că aceștia nu țin averile lor pentru ei înșiși ci ajută cu ele oriunde este nevoie.
13 - Nu lăsa Doamne să ajungă puternici și înălțați pe lume decât oamenii cei smeriți și buni, căci aceștia nu vor asupri niciodată pe nimeni, dar îi vor ajuta cu iubire pe toți.
14 - Nu lăsa Doamne să stăpânească lumea decât oamenii cei iubitori și înțelepți, căci aceștia nu vor nedreptăți niciodată pe alții ci vor fi plini de blândețe, de înțelepciune și dreptate în toate legile și poruncile lor.
15 - Când focul amenință o casă, se trage clopotul, se strigă, se aleargă. Este o primejdie - și toți trebuie să facă totul pentru a salva casa amenințată.
De ce oare nu se face așa față de atâtea suflete amenințate de focul veșnic?
16 - Păcatul este mai nimicitor decât focul. De foc mai scapă câte ceva, dar de păcat nu mai scapă nimic.
17 - Biblia spune că păcatul este o fărădelege, adică o încălcare a oricărei legi. Este îngrozitor cum se calcă legea cinstei prin hoții, falsuri, mituiri. Legea curăției - prin desfrâu, divorțuri, adultere. Legea ascultării prin dezbinări, tulburări, certuri. Legea respectului și recunoștinței disprețuind părinții, credința, voia lui Dumnezeu...
18 - Să ne ridicăm contra focului amenințător cu moartea, contra păcatului - începând cu cel de la casa și inima noastră. Trebuie luptat până la stingerea focului, până la înlăturarea păcatului. Cât mai este o scânteie, este pericol să se aprindă iarăși.
19 - Când ne amenință risipa, haideți la economie. Când ne amenință lenea, haidem la muncă. Din primejdia desfrâului - fugiți la post și înfrânare. Din primejdia pierzării, veniți la mântuire. Din primejdia diavolului, veniți la Hristos.
20 - Nu lăsa Doamne pe nimeni să cadă în nebunia de a se arunca în focul păcatului, căci acesta duce totdeauna la cea mai grabnică și mai îngrozitoare pierzare.
Ci tuturor oamenilor dăruiește-le Doamne o minte sănătoasă și o inimă curată cu care fiecare este fericit și poate face fericiți și pe cei din jurul său, ferindu-i de păcat și venind la Tine.
Amin.