Semnele Lui...
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Crucea şi lacrimile sunt semnele dinăuntru ale Hristosului Celui Adevărat.
Jertfa, curăţia şi smerenia sunt semnele Lui dinafară.
2 - Acest Hristos este Singurul Adevărat. Hristosul Cel Răstignit este Hristosul nostru, pentru că L-am cunoscut şi L-am recunoscut în cuptorul suferinţei,
arzând cu noi şi pentru noi, cum noi ardem cu El şi pentru El.
3 - Acesta este Isus Cel prigonit pentru Adevăr şi Neprihănire, Isus Cel flămând după acestea. Isus Cel lepădat de toate oficialităţile lumii,
Isus Cel închis pentru Evanghelia dragostei curate, Cel dispreţuit pentru simplitatea smereniei duioase. Cel urmărit pentru neformalizarea şi neîmpăcarea cu tot ce e străin de Dumnezeu...
Acesta a fost, este şi rămâne Isus Hristosul nostru.
4 - După aceste semne ale Lui Şi-a ales El pe toţi ostaşii Săi luptători.
Şi numai pe acei care şi-au însuşit şi şi-au păstrat pe totdeauna aceste semne şi însemne ale Lui, şi I-a socotit şi îi va socoti El cu adevărat ai Lui.
5 - În cuptorul de foc am aflat că orice lucrare a noastră dacă nu are de la o anumită cantitate de căldură şi strălucire în sus, - ea nu poate avea nici putere, nici durată, nici valoare.
6 - Orice rugăciuni ale noastre, dacă nu au de la o anumită măsură în sus - foc în ele, nu au nici un răspuns, nici rod.
Nu vor duce nimic în cer şi nu vor aduce nimic de acolo.
7 - Noi înşine trebuie să avem în noi un foc care să ardă necurmat ca pe un altar (Levitic 6, 12-13).
De mărimea şi continuitatea acestui foc depinde nu numai curăţia întregului nostru lăuntric, ci şi armonia întregului nostru dinafară.
8 - Gradaţiile acestui foc sunt treptele duhovniceşti pe care trebuie neapărat să le urcăm spre stările şi roadele Duhului Sfânt...
Şi spre împlinirea omului nostru duhovnicesc, singurul admis în Împărăţia Dumnezeului nostru - spre care năzuim şi alergăm.
9 - Numai în cuptorul acesta ne ard cu adevărat toate legăturile negre ce le avem înapoia noastră.
Şi legăturile cenuşii cu cele de jos.
Rămânându-ne doar o singură legătură cea strălucită cu cele de Sus şi fericită cu cele eterne.
10 - În toate celelalte locuri din lume ne este foarte grea alegerea dintre Adevăr şi prieteni.
Numai aici în cuptor ne este uşoară.
11 - În toate celelalte stări din viaţă ne mai pot chinui şi teama de moarte şi dorinţele după uşurătate sau mulţumiri lumeşti,
- dar aici nu.
12 - În toate celelalte împrejurări şi vremuri mai pot fi clipe de îndoială, de ceaţă, de rătăciri, de ispitire, - dar aici nu.
Aici totul este luminat, limpezit, încredinţat, luminos...
13 - Pe orice drum al vieţii am umblat, am mai avut şi umbră şi umbre - dar în drumul prin cuptor, nu mai este nimic din aşa ceva. Acolo umbră nu există nicăieri, fiindcă este peste tot numai lumină.
14 - Umbra există numai afară, sau când lumina îţi vine numai dintr-o parte - depinde de orientarea spre sursa ei...
Când mergi spre lumină, când ai lumina în faţă, atunci umbra este în urmă, cu atât mai scurtă cu cât te apropii mai mult de soare.
15 - Când te întorci dinspre Lumină, atunci îţi ai în faţă umbra. Şi ea îţi creşte cu atât mai mare cu cât te depărtezi de Izvorul Luminii tale.
16 - Dar în cuptor, fiind lumină pretutindeni, nu este loc pentru nici o umbră nicăieri.
Eşti ori luminos, ori nu mai eşti deloc.
17 - Fiind numai foc pretutindeni, nu mai este loc pentru gunoi nicăieri.
Ori eşti aur şi rezişti, - ori arzi şi te nimiceşti.
Hristos fiind foc pretutindeni, devii ori una cu El - ori dispari.
18 - ... Şi totuşi firea noastră omenească are ceva ciudat şi aparte al ei. Se poate preface atât de desăvârşit încât să o crezi moartă de tot - şi ea totuşi să nu fie, ci numai să pară.
Sau dacă la un moment dat a fost ca moartă într-adevăr, îndată ce s-a văzut scăpată din foc, îşi revine din nou. Şi devine întocmai ceea ce fusese înainte de a fi aruncată acolo.
19 - Firea pământească este ca un burete care în apă nu se topeşte, iar în foc nu arde.
Când este strânsă - şi constrânsă - se preface că se supune puţin, că se leapădă de tot ce avea în ea...
Dar îndată ce este lăsată ceva mai slobodă, ea devine repede cum era şi însetează să se umple iarăşi de ceea ce lepădase înainte.
Într-adevăr, au fost şi astfel de credincioşi în cuptoare.
20 - Trecerea acestui fel de credincioşi prin cuptorul focului n-a lăsat pe adevărata lor viaţă nici o urmă salvatoare. Îndărătnici fuseseră înainte de foc, îndărătnici au devenit iarăşi şi după ce au ieşit din el.
Fără nici un preţ lăuntric fuseseră înainte de încercarea focului şi tot fără preţ au rămas şi după el.
Într-o clipă, în clipa de vârf a focului, s-a părut că şi peste faţa lor trece o zare de lumină, că a ajuns şi sufletul lor la punctul alb al sudurii cu veşnicia şi cu fraţii,
- dar îndată ce a trecut acest punct alb peste ei, - au început să-şi recapete iarăşi culoarea neagră de zgură. Şi felul îndărătnic dinainte.
Şi cât de fără folos au pierdut ei unul din cele mai mari haruri ale lui Hristos, care le-a fost dăruit şi lor, - harul de a suferi.
Dumnezeule al Milei, ai milă de toţi.
Amin.