Semnele Lui...
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Crucea și lacrimile sunt semnele dinăuntru ale Hristosului Celui Adevărat.
Jertfa, curăția și smerenia sunt semnele Lui dinafară.
2 - Acest Hristos este Singurul Adevărat. Hristosul Cel Răstignit este Hristosul nostru, pentru că L-am cunoscut și L-am recunoscut în cuptorul suferinței,
arzând cu noi și pentru noi, cum noi ardem cu El și pentru El.
3 - Acesta este Isus Cel prigonit pentru Adevăr și Neprihănire, Isus Cel flămând după acestea. Isus Cel lepădat de toate oficialitățile lumii,
Isus Cel închis pentru Evanghelia dragostei curate, Cel disprețuit pentru simplitatea smereniei duioase. Cel urmărit pentru neformalizarea și neîmpăcarea cu tot ce e străin de Dumnezeu...
Acesta a fost, este și rămâne Isus Hristosul nostru.
4 - După aceste semne ale Lui Și-a ales El pe toți ostașii Săi luptători.
Și numai pe acei care și-au însușit și și-au păstrat pe totdeauna aceste semne și însemne ale Lui, și I-a socotit și îi va socoti El cu adevărat ai Lui.
5 - În cuptorul de foc am aflat că orice lucrare a noastră dacă nu are de la o anumită cantitate de căldură și strălucire în sus, - ea nu poate avea nici putere, nici durată, nici valoare.
6 - Orice rugăciuni ale noastre, dacă nu au de la o anumită măsură în sus - foc în ele, nu au nici un răspuns, nici rod.
Nu vor duce nimic în cer și nu vor aduce nimic de acolo.
7 - Noi înșine trebuie să avem în noi un foc care să ardă necurmat ca pe un altar (Levitic 6, 12-13).
De mărimea și continuitatea acestui foc depinde nu numai curăția întregului nostru lăuntric, ci și armonia întregului nostru dinafară.
8 - Gradațiile acestui foc sunt treptele duhovnicești pe care trebuie neapărat să le urcăm spre stările și roadele Duhului Sfânt...
Și spre împlinirea omului nostru duhovnicesc, singurul admis în Împărăția Dumnezeului nostru - spre care năzuim și alergăm.
9 - Numai în cuptorul acesta ne ard cu adevărat toate legăturile negre ce le avem înapoia noastră.
Și legăturile cenușii cu cele de jos.
Rămânându-ne doar o singură legătură cea strălucită cu cele de Sus și fericită cu cele eterne.
10 - În toate celelalte locuri din lume ne este foarte grea alegerea dintre Adevăr și prieteni.
Numai aici în cuptor ne este ușoară.
11 - În toate celelalte stări din viață ne mai pot chinui și teama de moarte și dorințele după ușurătate sau mulțumiri lumești,
- dar aici nu.
12 - În toate celelalte împrejurări și vremuri mai pot fi clipe de îndoială, de ceață, de rătăciri, de ispitire, - dar aici nu.
Aici totul este luminat, limpezit, încredințat, luminos...
13 - Pe orice drum al vieții am umblat, am mai avut și umbră și umbre - dar în drumul prin cuptor, nu mai este nimic din așa ceva. Acolo umbră nu există nicăieri, fiindcă este peste tot numai lumină.
14 - Umbra există numai afară, sau când lumina îți vine numai dintr-o parte - depinde de orientarea spre sursa ei...
Când mergi spre lumină, când ai lumina în față, atunci umbra este în urmă, cu atât mai scurtă cu cât te apropii mai mult de soare.
15 - Când te întorci dinspre Lumină, atunci îți ai în față umbra. Și ea îți crește cu atât mai mare cu cât te depărtezi de Izvorul Luminii tale.
16 - Dar în cuptor, fiind lumină pretutindeni, nu este loc pentru nici o umbră nicăieri.
Ești ori luminos, ori nu mai ești deloc.
17 - Fiind numai foc pretutindeni, nu mai este loc pentru gunoi nicăieri.
Ori ești aur și reziști, - ori arzi și te nimicești.
Hristos fiind foc pretutindeni, devii ori una cu El - ori dispari.
18 - ... Și totuși firea noastră omenească are ceva ciudat și aparte al ei. Se poate preface atât de desăvârșit încât să o crezi moartă de tot - și ea totuși să nu fie, ci numai să pară.
Sau dacă la un moment dat a fost ca moartă într-adevăr, îndată ce s-a văzut scăpată din foc, își revine din nou. Și devine întocmai ceea ce fusese înainte de a fi aruncată acolo.
19 - Firea pământească este ca un burete care în apă nu se topește, iar în foc nu arde.
Când este strânsă - și constrânsă - se preface că se supune puțin, că se leapădă de tot ce avea în ea...
Dar îndată ce este lăsată ceva mai slobodă, ea devine repede cum era și însetează să se umple iarăși de ceea ce lepădase înainte.
Într-adevăr, au fost și astfel de credincioși în cuptoare.
20 - Trecerea acestui fel de credincioși prin cuptorul focului n-a lăsat pe adevărata lor viață nici o urmă salvatoare. Îndărătnici fuseseră înainte de foc, îndărătnici au devenit iarăși și după ce au ieșit din el.
Fără nici un preț lăuntric fuseseră înainte de încercarea focului și tot fără preț au rămas și după el.
Într-o clipă, în clipa de vârf a focului, s-a părut că și peste fața lor trece o zare de lumină, că a ajuns și sufletul lor la punctul alb al sudurii cu veșnicia și cu frații,
- dar îndată ce a trecut acest punct alb peste ei, - au început să-și recapete iarăși culoarea neagră de zgură. Și felul îndărătnic dinainte.
Și cât de fără folos au pierdut ei unul din cele mai mari haruri ale lui Hristos, care le-a fost dăruit și lor, - harul de a suferi.
Dumnezeule al Milei, ai milă de toți.
Amin.