Semnul dragostei

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz

„ Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (In 13, 34-35).

Ce minunat, într-adevăr, este înțelesul acestui verset sfânt! Mântuitorul Însuși n-a dat ca semn al recunoașterii de către lume a ucenicilor Săi nici vorbirea în limbi, nici minunile, nici semnele, nici alte calități deosebite, după care aleargă de obicei oamenii și lumea. Ci dragostea. Acesta este semnul pe care El l-a dat lumii ca să-i cunoască pe cei care sunt ucenicii Lui. „Prin aceasta va cunoaște lumea, prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste între voi.” Nu dacă veți vorbi în limbi sau veți avea daruri, sau veți face minuni, sau veți uimi lumea cu înțelepciunea voastră. Ci prin dragoste, singurul Lui semn pe pământ.

Prin aceasta L-am cunoscut și noi pe El că este Dumnezeu. Prin aceasta L-a recunoscut și Tatăl că este Fiul Său. [Apostolul Pavel] spune: „Fiul dragostei Tatălui”. El ne-a dat și nouă acest semn sfânt. Nu acei care fac minuni și vorbesc... A lăsat în sfântul Său Cuvânt înștiințarea aceasta: „Că vor veni mulți în ziua aceea și vor zice: «Doamne, n-am predicat noi în numele Tău? N-am făcut minuni? N-am scos draci chiar? N-am mâncat și am băut în fața Ta?» Și Eu le voi spune: «Adevărat vă spun: niciodată nu v-am cunoscut. Voi ați lucrat fără de lege»”. Există o singură lege a lui Hristos: legea iubirii. El a spus: „O singură poruncă vă dau, o singură lege: să vă iubiți”.

Oricine a lucrat fără de această lege a săvârșit fărădelege. El n-are decât această singură lege. Oamenii au o mie de legi. Confesiunile omenești au numai legi peste tot, de la început și până la sfârșit. Dar Hristos cel Viu și Adevărat nu are decât una singură: porunca iubirii, legea iubirii. Pentru că a întemeiat o singură împărăție: împărăția iubirii; o singură răsplată: răsplata iubirii; un singur templu: templul iubirii; un singur soare: soarele iubirii. Și oricine va fi din iubire va fi din Dumnezeu. Despre nici o virtute nu s-a spus: „Dumnezeu este răbdare” sau „blândețe”, sau „milă”. Dar s-a spus: este iubire”.

„Dumnezeu este iubire.” Iubirea nu este Dumnezeu. Dar Dumnezeu este iubire. Pentru că nu numai iubirea se cuprinde în Dumnezeu. Ci în El se cuprind toate celelalte virtuți, care au rădăcinile toate în iubire, după cum toate spițele au rădăcina în butuc.

„Eu sunt butucul”, a spus El, din care răsar și din care își iau viață toate mlădițele. El este iubire și din iubire își iau și-și au naștere și viață toate celelalte virtuți. Nu este nimic din ce este adevărat, frumos și durabil, decât ceea ce e izvorât din iubire. Și iubirea adevărată este aceea care rămâne în Dumnezeu caldă, profundă, înaltă, frumoasă, curată și fierbinte.

Ce minunat a cântat fratele... Și, în timp ce cânta, mi-am adus aminte de aceste reflecții adânci și frumoase pe care ni le inspiră totdeauna acest verset sfânt.

Ce bine dacă noi am fi niște fii ai dragostei adevărate, ai acelei iubiri din Dumnezeu care privește toate lucrurile de sus în jos, nu de jos în sus. Din viitor spre trecut, nu din trecut spre viitor. Din eternitate spre trecerea de acum. Ce minunat le-am vedea atunci pe toate, ca Dumnezeu! Atunci am vedea ce are valoare, ce are durată, ce are preț, ce are frumusețe. Și am ști să ne ridicăm atunci până la acea dragoste divină despre care mulți vorbesc, dar puțini o trăiesc și o au. Dragostea din Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dragostea în Dumnezeu, singura care ne păstrează și care ne va duce la El.

Dorim din toată inima ca acest gând sfânt să ne rămână ca o meditație la care să gândim mereu, străduindu-ne să nu fim numai cu vorba și cu buzele, ci cu fapta și cu adevărul, niște copii ai iubirii. Ai iubirii adevărate, largi, nemărginite, adânci, frumoase, curate, în care, ca într-o mare, se scufundă toate și ea rămâne deasupra puternică, înaltă, liniștită, albastră, ca cerul de deasupra.

Să ne ajute Domnul să avem o astfel de iubire și să-i îndemnăm pe toți la o astfel de iubire. Acolo nu mai sunt despărțiri, acolo nu mai sunt granițe, acolo nu mai sunt judecăți, acolo El este totul și în toți.

Frumos spunea Sundar Singh despre cei care au ajuns odată în Împărăția dragostei lui Dumnezeu și au trecut din existența aceasta în cealaltă existență. Și spune El ce minunat i-a [văzut] într-o vedenie pe acei minunați copii ai lui Dumnezeu care au iubit cu o iubire din Dumnezeu. Zice: „Nemărginită și nenumărată era firea lor. Din toate părțile însă, ei vedeau Fața lui Iisus. Și Fața lui Iisus se reflecta peste toate fețele lor în așa fel, încât fiecare avea o față ca a Lui. Toți semănau cu El și toți semănau între ei”.

Dacă pe pământ ar fi așa, ce minunată ar fi realizată Împărăția lui Dumnezeu și pe pământ!

Dar chiar dacă trupește nu vedem acest lucru, cu ochii noștri aceștia, duhovnicește, acest lucru este o realitate. El are nespus de mulți copii ai Săi, copii ai iubirii Sale în toată lumea, în toate cetățile, în toate limbile, în toate neamurile, în toate locurile. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt născuți din iubire seamănă cu Hristos și atunci seamănă și unii cu alții. Dacă noi am avea ochii duhovnicești deschiși și credința noastră puternică, ușor am putea vedea acest lucru, cum Duhul Sfânt îl realizează pe pământ. Pentru că lucrarea lui Dumnezeu este acuma lucrarea Duhului Sfânt, a ultimei Persoane din Sfânta Treime. Și așa cum un constructor minunat zidește un templu și are în jurul clădirii schele și moloz, așa este și cu Biserica adevărată astăzi. Duhul Sfânt o zidește pretutindeni, dar în afară nu se văd decât schelele felurite, separate și adeseori numai moloz. Lucrarea cea tainică este înăuntrul acestor schele și Constructorul lucrează. Când lucrarea va fi gata, toate schelele vor fi înlăturate și tot molozul. Și atunci se va vedea ce a lucrat Duhul Sfânt chiar acum, când nouă ni se pare că numai schele felurite sunt și nu mai este o lucrare adevărată a lui Dumnezeu pe pământ. Vedem numai molozul, grămezi de moloz și de pietre aruncate; unele colțuroase: oamenii certăreți; unele umflate: oamenii îngâmfați; unele crăpate: oamenii nestatornici. Că aceștia apar adeseori în jurul construcției. Construcția adevărată se vede numai atunci când ai ochi să vezi printre schele și după moloz. Atunci vezi ce lucrează Duhul Sfânt acum în mijlocul acestei creștinătăți așa de împrăștiate și de felurite; și în mijlocul acestor grămezi de moloz de care sunt pline adeseori adunările și bisericile creștine. Înăuntrul tuturor acestora, Duhul Sfânt lucrează o construcție mare, pe temelia lui Hristos: aur, argint și pietre scumpe. Cernerile vor arăta ce frumoși copii are Dumnezeu și a avut El nu numai în trecut și în prezent, ci și în viitor.

Va veni o zi când construcția va fi gata. Atunci toate schelăriile acestea care se văd la suprafață: organizații, culte și diferite alte despărțituri lumești vor fi înlăturate. Și molozul. Și atunci se va vedea ceea ce a fost viu, aur, argint, pietre scumpe zidite de puterea lui Dumnezeu în această construcție văzută numai de ochii Lui. Cât de mult ar trebui să ne rugăm noi neîncetat și să ne străduim să fim niște pietre scumpe și pietre vii, așa cum spune Sfântul Petru, pentru ca locul unde ne-a așezat Dumnezeu în această construcție slăvită și eternă să-l împodobim frumos. Iar când lucrarea va fi trecută prin foc, să piară acolo numai zgura, numai rezidurile și să rămână tot ce a fost frumos, nobil, curat și etern în sufletele noastre. Pentru ca prin toate, Numele Domnului să fie slăvit și binecuvântat. Așa cum, cu gura, spunem din toată inima, să ajutăm și cu fapta, și cu trăirea, și cu tot ceea ce suntem noi la această realizare strălucită. Atunci când Hristos va fi totul în toți, ce minunat va fi El în noi și noi în El!

Așa vă dorim din toată inima, fiecăruia, să ajungeți. Fiecare în locul unde ne-a așezat El sau ne va trimite El, să strălucim ca niște lumini, cum a spus El. Și, la vremea când El va încerca cum a fost lucrarea fiecăruia, focul încercării să arate că a fost cu adevărat frumoasă, curată (...).

Îi mulțumim pentru bucuria aceasta. Și ne rugăm ca Domnul să ne facă pe toți să fim așa, pentru ca, la ceasul cel mare al răsplătirii, noi să vedem cu bucurie Fața Lui și El să vadă cu bucurie [fețele noastre]. Amin.