Sfințenia, smerenia, ascultarea
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
,,Copilașii mei pentru care simt iarăși durerile nașterii, până când va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).
Slăvit să fie Domnul!
Suntem aici cu prilejul nunții, a sărbătorii celor doi tineri ai noștri, și ne bucurăm din inimă și dăm slavă lui Dumnezeu, Care ne-a dat acest prilej și această sărbătoare.
Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru tinerii care sunt ascultători chiar din copilăria lor și pot să facă pasul acesta al nunții cum trebuie făcut, chemându-L pe Domnul Iisus chiar de la începutul căsniciei lor și al călătoriei vieții lor. Dar ne și îndurerăm când [vedem că] mai sunt și tineri care nu-i ascultă pe frații și părinții lor, pornind fără de Domnul Iisus pe drumul vieții.
Ar trebui, cu prilejul acesta, să vorbim mereu despre nuntă, să fie date sfaturi tinerilor cum trebuie să umble în viața aceasta, să trăiască, să muncească, să creadă, ca să fie ascultători Domnului. Dar, pentru că ne întâlnim așa de rar, avem nevoie să mai vorbim și alte lucruri, care atât de mult ne interesează pe fiecare dintre noi.
Spunea poetul:
„Cântăm copilăria la anii ei de-atunci,
dar plângem pe bărbații rămași la minte prunci...”
Și, fiindcă mai sunt și cazuri de acestea, avem nevoie, cu prilejul acesta minunat al nunților, să vorbim și despre Nunta cealaltă: Nunta Mielului. Și atunci nu am vrea niciunul dintre noi să fim dezbrăcați, să ne fie rușine și să fim scoși afară.
Aici am venit că am avut o invitație și Dumnezeu ne-a ajutat să ne vedem frații. Iar dacă am făcut un strop de jertfă, Domnul ne răsplătește înmiit, chiar astăzi, dacă am venit la această sărbătoare... Dar pentru Nunta cealaltă... pentru acolo ne trebuie mai mult. Acolo ne va trebui haina neprihănirii și Chipul lui Hristos.
Trei sărbători deosebite există în viața fiecărui om: nașterea, nunta și moartea, adică plecarea din această lume.
Când ne-am născut, când am venit în această lume, noi am fost trimiși, nu am venit niciunul de capul nostru. Creatorul, Stăpânul, a găsit cu cale așa și nu ne-a întrebat pe noi: „Vrei tu?... ” Ci ne-a trimis să ne naștem.
Când vom pleca din această lume, la fel, nu vom fi întrebați: „Vrei tu să pleci acum?” Sau: „Vrei să mai stai?” Ci ne va chema așa cum vom fi.
Ce scurtă-i clipa aceasta între venire și plecare! Este numai „un lat de mână” - spunea psalmistul. Iar Iov spune: „Zboară mai iute decât suveica țesătorului...”.
Între aceste două sărbători, a venirii și a plecării, se sărbătorește Nunta. Nunta se sărbătorește între Naștere și Moarte! Dar niciodată, nici o nuntă, nici un tânăr și nici o tânără dintre cei care își sărbătoresc sărbătoarea nunții nu au sărbătorit-o înainte de a-și sărbători sărbătoarea Nașterii.
Întâi vine nașterea și apoi vine nunta.
Dar întrebarea cea mai mare este alta: nașterea cea de Sus, nașterea din Dumnezeu când vine? Cum stăm cu ea? Și ea trebuie să vină!
Aseară eram la sărbătoarea unui frățior tânăr care își sărbătorea ziua nașterii. De acolo am venit încoace. Binecuvântați sunt tinerii care au astfel de sărbători, care s-au născut de Sus, care s-au născut din Dumnezeu. De aceștia ne bucurăm.
În zadar ne-am născut numai de jos.
În zadar privim la atâția tineri frumoși și talentați!
În zadar privim la nunțile lor și visăm un viitor fericit pentru ei! În zadar!... Dacă nu au nașterea de Sus, nașterea din Dumnezeu, în zadar sunt toate!
O, mamă! O, soră! O, frate! Mai bine nici nu ai fi avut niște copii răi, mai bine nici nu s-ar fi născut!
Apostolul Pavel le scrie Galatenilor: „Copilașii mei pentru care simt iarăși durerile nașterii, până când va lua Hristos chip în voi...”.
Orice naștere este însoțită de durere. Nu există naștere fără durere. Dacă noi ne bucurăm aici și ne vedem fețele la această sărbătoare, ne putem îmbrățișa cu lacrimi și ne putem spune „Slăvit să fie Domnul!” unul la celălalt, apoi să ne gândim, fraților dragi, că dureri s-au plătit pentru nașterea noastră, pentru răscumpărarea noastră.
Iisus a fost răstignit pe Cruce, a fost spânzurat între cer și pământ și pus în numărul celor fărădelege, pentru că noi am fost vânduți robi păcatului. Noi de bunăvoie ne-am înjugat cu moartea. Dar Dumnezeu, în mila și în bunătatea Lui, S-a gândit să vină El și să plătească în locul nostru toată datoria noastră. Și-a dat viața Lui, pentru ca noi să avem iarăși viață. De la Jertfa de pe Cruce și până la nunta aceasta, au fost atâția care au spus plângând ca și Apostolul Pavel către Galateni: „Copilașii mei, iarăși simt durerile nașterii, până când va lua Hristos chip în voi”.
Chipul lui Hristos... Orișice născut, după ce se naște, primește un chip, primește chipul părinților din care s-a născut. Unii copii așa de bine seamănă cu părinții lor; alții nu prea seamănă.
Și chiar dacă chipul acesta firesc mai seamănă... o, cât de departe este chipul cel duhovnicesc! Trăirea cea duhovnicească, cât de departe este, în viața multora, de a părinților lor!
Sfântul părinte Pavel le spunea Galatenilor... El, Pavel, le spunea, cel care așa de mult s-a bucurat când au venit ei la credință, când s-au născut ei de Sus, când voia ca în fiecare zi să vadă Chipul lui Hristos pe fețele lor. Și îndurerat spunea că nu prea vede Chipul lui Hristos - și de aceea el simțea durerile nașterii.
Ne aducem aminte de marele om al lui Dumnezeu, de profetul vremurilor noastre, Părintele Iosif. El așa spunea: „Mă uit peste fronturile Oastei și nu prea Îl văd pe Iisus cel Răstignit”...
Nu-L prea vedea pe Iisus cel Răstignit așa cum trebuia să fie El. Și erau îngrijorați sfinții noștri părinți de dinainte! Și era îngrijorat Sfântul Pavel din pricina aceasta. Câte nopți nedormite, câte lacrimi nu a vărsat el în așternutul lui, gândindu-se la fiecare dintre aceia la care el le-a vestit Cuvântul lui Dumnezeu, care au spus că s-au întors la Dumnezeu, care au spus și că s-au născut de Sus, din Dumnezeu... ca nu cumva... nu cumva să se piardă pe cale...
Spunea el galatenilor... spunea el corintenilor: „Mă tem... așa de mult mă tem ca, după cum șarpele a amăgit-o pe Eva, să nu se strice curăția și credincioșia voastră”.
Să nu se strice... Să nu se abată de la Harul care este în Iisus Hristos. Cu grija aceasta pentru toate Bisericile, prin toate luptele, prin toate greutățile, el a dus această solie dulce și scumpă până când, din unii în alții, a ajuns și până la urechile noastre. Și astăzi putem să ne bucurăm și noi în această sfântă Lucrare în care Domnul ne-a chemat și în care ne-am înrolat de bunăvoie fiecare dintre noi; și putem spune [aceasta] cu atâta dragoste.
Dar, după cum noi ne bucurăm azi la așa minunate și așa de mari prilejuri, oare părinții noștri, care prin așa jertfe și dureri ale nașterii ne-au născut, ei oare cum se pot bucura? A ajuns oare Chipul lui Hristos în ființa noastră, în viața noastră, după ce ne-am născut? Sau am rămas numai niște copii pitici la suflet și născuți fără să mai primim Chipul lui Hristos pe care trebuia să-l primim și noi?
Chipul lui Hristos în noi!...
Atunci Se va bucura Hristos! Atunci se va bucura Cerul!
Atunci se vor bucura cei care v-au născut prin jertfe și prin dureri mari!... Atunci când se va vedea în voi Chipul lui Hristos.
Ne aducem aminte cum odată Mântuitorul mergea din loc în loc făcând bine și propovăduind săracilor Evanghelia și cum veneau și Îl ispiteau unii și alții. Veneau fariseii: „Ce zici Tu?... Că, uite, Moise așa spune...” .
Cum a știut El să biruie ispita! Cu câtă putere i-a înfruntat și le-a trezit și lor conștiința, celor ce veneau și ziceau că nu este nici înger, nici înviere! Că erau și de aceștia și în vremile acelea - și totuși erau și ei oameni care se duceau la Templu, oameni care ziceau că sunt și ei credincioși, dar ei veneau cu problema aceea de ispitire, cu femeia aceea care a avut ca bărbați pe șapte frații...
Tot felul de oameni au venit să-L ispitească pe Dumnezeu.
Irodianii au spus: „Învățătorule, ce zici Tu? Se vorbește pe aici că Tu vei fi mâine ca împărat... Ce să facem noi? Să mai plătim bir sau să nu mai plătim?...”
În dosul lor era Satana; dar Domnul le-a cunoscut gândul. Și, la venirea ispitei, le spune: „Aduceți-Mi un ban”...
Binecuvântat să fie Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut sărac, pentru ca să ne îmbogățească pe noi! Atât de sărac a fost, că nu a avut un ban în buzunar. Nu știu care dintre noi am fi chiar așa să nu avem nici un ban în buzunar?! El, Fiul lui Dumnezeu, așa a fost: nu a avut nici un ban și le-a cerut lor un ban:
- Al cui e chipul de pe ban? i-a întrebat. Ale cui sunt semnele acestea de pe ban? i-a mai întrebat pe ispititori...
- Ale cezarului i-au răspuns ei.
- Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, iar lui Dumnezeu, cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care totdeauna a știut să lucreze cu înțelepciune, să dăm cezarului ce suntem datori.
Cât de bine ne amintim că, mai târziu, Sfântul Pavel vorbește la fel, pentru că și el purta Chipul lui Hristos! Și el spunea odată în fața fariseilor, în fața iudeilor, în fața celor ce l-au prins: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului”.
Iată! Așa au fost oamenii lui Dumnezeu! Așa au trăit oamenii lui Dumnezeu, așa au umblat ei. Nu a fost ușor lucru. Lucrul acesta a fost mare!
Pavel, cel plin de râvnă pentru religia iudeilor, pentru râvna lui, a făcut el prăpăd în Biserica Domnului. Și, după ce s-a întors la Domnul, el voia să nu păcătuiască față de religia lui în care trăise până atunci și pentru care făcuse atâta rău Bisericii lui Hristos.
Mare lucru este să nu păcătuiești nici împotriva religiei iudeilor, să nu păcătuiești nici împotriva Templului, să nu păcătuiești nici împotriva cezarului.
„Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului!” Pentru că e chipul cezarului pe ban, pentru că sunt semnele cezarului pe ban, dați-le cezarului, pentru că sunt ale lui. Dar nu uitați că trebuie să-I dați și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Nu scrie să dați întâi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu Ci a spus limpede: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului . Ori în ce mâini ar fi. Nu numai în mâinile iudeilor, ci în orice mâini ar fi, pentru că poartă Chipul cezarului și slovele cezarului.
Și apoi numai, cu dragă inimă, să-I dați lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
„Chipul lui Hristos în voi”... Aceasta a fost dorința Sfântului Pavel.
Aceasta a fost dorința părinților noștri: „Chipul lui Hristos în voi...”.
„Mă duc și unde-s frații
iubirea-n veci m-ar ține,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine”.
Chipul Tău pe fețele lor... Câți oameni nu am întâlnit până ce am ajuns aici... De ce nu ne-am oprit cu ei? Pentru că pe frățiile voastre v-am căutat. Pentru că am nădăjduit ca pe fețele frățiilor voastre să vedem Chipul lui Hristos.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru cei ce poartă Chipul lui Hristos! Ca mâine vine cealaltă Nuntă și se spune:
„Că doar pe cei care avea-vor
curată Fața Ta în ei,
în cer, la Nunta Ta măreață,
când Tu veni-vei, o să-i iei...”.
Cine va ajunge acolo? Cei ce au purtat semnele și Chipul lui Hristos! Se va spune de departe: „Dați-i lui Hristos, pentru că sunt ai Lui. Uite-i că au Chipul Lui! Și cum seamănă cu El... Uite Numele Lui scris pe viața și pe trăirea lor pe pământ”.
Cerul întreg se va bucura atunci pentru cei ce vor purta Chipul lui Hristos. Fiecare întâlnire a noastră, fiecare nuntă a noastră nu face altceva decât să ne asemănăm și mai bine cu Hristos. Să ne întipărească pe ființa noastră Chipul Lui. Trăim pentru El, trăim ca și El.
Mi-aduc aminte de [când eram în] casa părinților mei cum, când mă duceam cu vitele la câmp, vedeam o floare care seamănă cu soarele și are numele de soare. Și, fiindcă mereu își întoarce fața după soare, și-a primit și o înfățișare ca și a soarelui. Petalele ei sunt galbene ca și razele soarelui...
Când mă duceam dimineața cu vitele, când încă nu era răsărit soarele, priveam la planta aceasta, la toate florile soarelui cum erau întoarse cu fața la răsărit, ca să aștepte pe Mirele, Iubitul, Dragul, Scumpul - Acela de la care primeau viața și lumina.
Privea după soare. Și, când soarele se întorcea, se întorcea și ea cu fața spre soare. Și, când soarele apunea, ea era cu fața întoarsă spre apus.
Când mă întorceam cu vitele acasă, lăsam această floare privind spre apus, parcă plângând după soare: „Unde te-ai dus, soare? E noapte, nu te mai văd!... Ce să mă fac în noaptea aceasta fără de tine?...”
Și dimineața mă sculam din nou și mă gândeam: „Aseară a rămas cu fața la apus... Să vedem dacă este cu fața tot la apus!”. Dar ea era întoarsă cu toată fața spre răsărit... Când s-a întors și cum s-a întors?
O, binecuvântată floare! Tu ai dorit soarele, tu ai privit mereu la el, tu l-ai adorat și l-ai privit numai pe el și de aceea ai primit un chip și ai primit o înfățișare, și ai primit un nume: floarea soarelui.
Frații mei dragi! Copii ai lui Dumnezeu, care, în răsăritul privirilor voastre, în dimineața, în zorii tinereții voastre, ați privit la Soarele-Hristos, voi, care v-ați întors privirea după El în tot timpul vieții voastre! La apusul acestei vieți, El o să vă aștepte pe toți acei care ați privit mereu spre El, pe toți acei care L-ați iubit, pe toți acei care L-ați urmat, pe toți acei care L-ați mărturisit și ați trăit numai pentru El.
Chipul lui Hristos în viața fiecărui copil născut! ...
Chipul lui Hristos în voi, fraților!
Doamne, oare nu cântarea?... Ba da, cântarea ne-a stors atâtea lacrimi de atâtea ori și ne-a mișcat inima, și ne-a fermecat ființa. De multe ori noi am gândit că nu mai suntem pe pământ când ne-ai trimis, Doamne, cântări din Cer, cântări din veșnicie cum nu erau altele pe fața pământului.
Da, Cântarea!... Dar nu ea, ci Chipul lui Hristos, care e mai mult decât Cântarea! Doamne, nu vorbirea, nu predicile (deși predicile, de atâtea ori, ne-au stors lacrimi, de-atâtea ori am plâns în hohot când am auzit Cuvântul Tău vestindu-se de către ai Tăi).
„Dacă vorbește cineva, să vorbească Cuvintele lui Dumnezeu!” Puțini sunt aceia care vorbesc Cuvintele lui Dumnezeu!
Și sunt mulți care vorbesc orice, numai Cuvintele lui Dumnezeu nu! Căci „Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci stă în putere”.
Chipul lui Hristos să-L avem, fraților!
Chipul lui Hristos - nu predici, nu cântări! Chipul lui Hristos se cere întâi de toate, [căci el] face loc și celorlalte.
„Doamne, dar oare care-i Chipul lui Hristos?”
Chipul lui Hristos este Sfințenia, Ascultarea, Smerenia. El a putut să spună în fața vrăjmașilor Lui: „Cine din voi Mă poate învinui că am păcat?”.
Sfințenia!... Oare câți dintre vorbitorii de astăzi pot să spună acest lucru? Spunea cineva odată: „Avem mulți vorbitori care pot să vorbească în locuri necunoscute, dar între vecinii lor nu pot să spună o vorbă, pentru că imediat îi vor arăta cu degetul: «o, tu... acela care ai furat, care ai zis, care ai trădat, care ai făcut rău...».
Dacă nu-i sfințenie, în zadar sunt toate celelalte lucruri. Domnul așa a putut să spună în fața vrăjmașilor Lui și nici unul nu L-a putut învinui că are păcat, pentru că El era fără păcat.
Ascultarea!... El a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce. Ascultarea face mai mult decât jertfele. Tu, care te-ai născut din Dumnezeu și vrei să ajungi la starea când Chipul lui Hristos să se întipărească pe ființa ta, până unde ai ajuns tu să asculți? Până la cântare? Până la Biserică? Până la adunare?...
Când vom ajunge oare să fim ascultători ca El? Ascultători până la moarte!
Pentru că au mai fost unii care au spus: „Da, noi ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu ascultăm de oameni!...”
Dar cei care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt [numai] oameni, ci sunt trimișii lui Dumnezeu. Aceștia sunt sfinții lui Dumnezeu, aceștia sunt copiii lui Dumnezeu, aceștia sunt „îngerii” lui Dumnezeu.
Cine nu ascultă de ei, de Dumnezeu nu ascultă!
Ce groaznic se înșală rătăciții care spun că ei nu ascultă de oameni, ci că ei ascultă [numai] de Cuvântul lui Dumnezeu! Căci Cuvântul lui Dumnezeu nu-i învață să strice Lucrarea, să-i dezbine pe frați, să mintă, strâmbând adevărul sfânt, să aducă o altă Evanghelie, străină...
Ce groaznic și amar își vor primi osânda, veșnic și veșnic, toți aceia care nu au ascultat de trimișii lui Dumnezeu! Oare cum poți să asculți Cuvântul lui Dumnezeu când calci pe aceia care îți aduc Cuvântul Sfânt?
Smerenia!... „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima”.
Smerenia, frate dragă! Smerenie îți cere Hristos! Smerenia este Chipul Lui ! Oriunde vezi un suflet smerit, apropie-te de el, roagă-te cu el, iubește-l, îmbrățișează-l, că e chipul lui Hristos.
Dar unde nu se vede smerenia... unde este mândrie, unde este îngâmfare, depărtează-te plângând cu lacrimi, că acolo nu e Chipul lui Hristos. Pot avea oamenii orice chip; dacă nu au Chipul lui Hristos - nu sunt nimic.
Se spune că există o pasăre care cântă. Nimic nu face altceva, decât numai cântă, cântă, cântă mult. Cântă toată vara, dar ea nu scoate pui. Pentru ca să scoată pui, trebuie durere, trebuie post, trebuie rugăciune, trebuie jertfă. Și ea atunci își pune ouăle în alte cuiburi.
Cineva făcea o asemănare: o rândunică și-a aflat în cuibușorul ei câteva ouă în plus. Și s-a bucurat rândunica că a găsit cu câteva ouă mai mult în cuibul ei, cum ne bucurăm și noi când vedem mulțime.
Și biata rândunică, harnica rândunică, curata rândunică, cinstita rândunică s-a pus pe jertfă. Și a trebuit mult post și multă osteneală până când din ouăle din cuibul ei să iasă puișorii; să iasă viață și din aceste ouă.
S-a bucurat totuși, chiar dacă a avut mult de suferit când a văzut că iese viață și din acele ouă. S-a bucurat... Dar în curând bucuria ei s-a vestejit. Puișorii care au ieșit din ouăle străine nu semănau cu ea. Puișorii care au ieșit nu semănau cu frații lor, cu ceilalți puișori ai rândunicii.
Deși au fost crescuți într-un cuib...
Deși au fost crescuți prin jertfa aceleiași mame...
Deși au ieșit din aceleași lacrimi și sudori, și rugăciuni... ei nu semănau cu ceilalți puișori! Au fost hrăniți multă vreme, că ei aveau mereu hrană, aveau hrană din belșug, pentru că biata rândunică mergea de dimineața până seara târziu, cu nădejdea că și puii străini vor primi - dacă vor mai primi când vor crește - chipul rândunicii.
Dar pe ce trecea timpul, pe ce trecea vremea, ei, în loc să semene cu rândunica și cu frații lor, se deosebeau tot mai mult și mai mult... Până când, la urmă, au trebuit să-și ia zborul, pentru că nu se mai puteau înțelege.
Sărmană rândunică, dragă rândunică, scumpă rândunică, curată fii binecuvântată în veci de Domnul, căci și jertfa ta este ca și Jertfa Lui. Nu plânge prea mult! Căci și alții au pățit la fel ca și tine...
Părintele Pavel, Părintele Iosif și încă mulți alții așteptau mereu să vadă în cei crescuți, în cei pentru care s-au dat jertfe și care prin dureri au fost născuți, - așteptau și azi, și mâine să vadă Chipul lui Hristos. Dar mulți dintre ei s-au înșelat ca și tine, scumpă rândunică, dragă rândunică...
Dar răsplata ta, scumpă rândunică...
Răsplata ta, părinte Pavele...
Răsplata ta, Părinte Iosife... este la Mântuitorul tău, lângă Mântuitorul nostru; pentru că nici o jertfă nu poate să rămână nerăsplătită. Voi, pe lângă Jertfa Lui, ați pus și jertfa voastră, ca să nașteți copii pentru Domnul, care să poarte Chipul lui Hristos. Duceți mai departe lupta aceasta și nu descurajați, că tot ceea ce ați dorit, dacă nu pe pământ, se va împlini în veșnicie.
Cât de mult am dori ca și de la această nuntă binecuvântată să ne întoarcem, și din locul acesta, mai asemenea cu Hristos! Să căutăm să se întipărească pe fețele noastre, pe ființele noastre chipul curăției, al smereniei, al curățeniei sfinte. Pentru ca, atunci când va veni adevărata Nuntă - Nunta Mirelui Hristos, ale Cărui cununi nu se vor mai vesteji niciodată - și dimineață după care nu va mai veni o seară, și tinerețe după care nu va mai veni o bătrânețe, când vom ajunge la Nunta aceea, să se poată spune în Cer: „Uite-i, aceștia sunt ai lui Iisus! Uite-i cum seamănă cu El! Iată pe fețele lor, pe ființa lor Chipul Lui și semnele Lui!...”
Am dorit mult să ne întâlnim aici! Aseară ne gândeam la voi: „Ce bine-ar fi să fim împreună...”. Și Dumnezeu ne-a dat și mai mult decât am dorit.
Dar timpul nostru zboară, timpul nostru trece așa de repede și visuri rămân din întâlnirile noastre. Dar rămân visuri așa de scumpe și de dragi, pe care nu le putem uita. Și mâine, la lucru, oriunde ne-am afla, ne vom aduce aminte cu atâta bucurie și drag de aceste sărbători sfinte! Vă simțim lângă noi și mergem să ajungem Acasă, să ne ținem de părinții și înaintașii noștri sfinți, să nu ne abatem de la cuvântul lor nici la dreapta, nici la stânga.
Doamne, de ce e timpul nostru așa de scurt?
De ce sunt numai clipe și nunțile noastre?
Abia ne îmbrățișăm și vine o altă despărțire grea...
De ce nu e timpul mai lung? De ce nu ține sărbătoarea aceasta ca să nu se mai sfârșească, cum cântăm noi la biserică: „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”? Să nu ne mai aducem aminte că trece ziua. Să nu ne mai aducem aminte că trebuie să ne întoarcem iar acasă.
Să nu ne mai aducem aminte că suntem obosiți, că suntem flămânzi, să nu ne mai aducem aminte de nimic.
Să se oprească iar soarele în loc, ca pe vremea lui Iosua, până ce a biruit Israelul, până când va birui Dumnezeul nostru în fiecare dintre noi. Până va ajunge și în noi să ia chip Chipul lui Hristos Dumnezeu.
Când, demult, mergeam pe câmpuri, îmi ziceam: „Doamne, ce bine ar fi dacă ar fi o nuntă duhovnicească! Să fie numai cântări de slavă, să fie numai rugăciuni, să fie numai vorbiri, să fie numai poezii, să fie numai lacrimi și inimi străpunse de Cuvântul lui Dumnezeu...”.
Să nu mai fie farfurii și linguri, să nu mai fie nimic firesc și pământesc, nici o inimă răzvrătită... Să nu ne mai aducem aminte că suntem pământești.
Doamne Iisuse, fii binecuvântat că ai adus zilele acestea în care să ne putem bucura împreună, să nu ne mai stingherească farfuriile, să nu ne mai stingherească mâncările în fața Domnului și a Cuvântului Său!
Nunțile noastre cu dorul după Hristos... că totdeauna ne-am dus cu dorul după frați și după Hristos.
Să binecuvânteze Domnul acest gând și pe cei care-l ascultă! Iar cei care sunt pentru pântece să-și facă mai departe nunțile lor unde să mănânce, să bea și să petreacă, pentru ca să primească binecuvântările lumii, nu ale lui Dumnezeu. Dar nu știu cum va fi atunci, la Nunta cea Mare, cu Chipul lui Hristos, dacă unii oameni vor să facă până și din prilejurile acestea minunate un prilej de distracție lumească, de desfătare a pântecelui, a păcatului neascultării.
Domnul să binecuvânteze ascultarea acelor miri care știu să asculte de frații și de părinții lor! Să-i binecuvânteze Domnul și pe cei ce nu știu sau nu vor să asculte, ca să ajungă și ei să învețe ascultarea, smerenia, ca să se sfințească printr-o viață frumoasă și curată. Pentru ca toți să ajungem să avem pe ființa noastră Chipul lui Hristos.
Ca să se vadă că pe chipul lor s-a întipărit Sfințenia, Ascultarea și Smerenia. Amin.
Slăvit să fie Domnul!