Foto Pr. Iosif Trifa

Și vor fi semne în soare și în lună (Lc 21, 25)

Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice

Un astronom anunță că se va rupe luna în opt bucăți
O veste mare a colindat lumea, ziarele au publicat știrea de mai jos:
„Ziarul «Le Matin» anunță din Londra că sir Jeans, Președintele Societății Naționale de Astonomie, a declarat că în curând vom asista la un fenomen de fărâmițare a lunii.
«Avem motive foarte serioase, a declarat domnia sa, să afirmăm că în curând Luna va trece printr-o zonă primejdioasă pentru ea și că rezultatul va fi o bucătățire a ei.
Se vor desprinde întâi două părți din ea, apoi 4 și în urmă 8 bucăți, care se vor așeza în jurul Lunii ca inelul din jurul lui Saturn.
După această catastrofă a Lunii ar urma, după sir James Jeans, ca, în toate nopțile, Pământul să aibă lună plină»”.
Firește, această știre a stârnit pe tot locul o mare curiozitate. Și au început îndată discuțiile în jurul ei. O parte dintre astronomi spun: „Ceea ce spune colegul nostru din Londra nu e un lucru nou. Luna e o planeta fără viață; și-a trăit traiul. Moartea și stingerea ei e de așteptat. Însă calculele noastre arată că vor mai trece câteva milioane de ani până va muri Luna cu totul. Prin urmare, lumea poate fi în pace. Și își poate vedea în liniște de treburi” (de păcate).
Alți astronomi spun: „Ei, și ce are să fie dacă s-ar rupe Luna în opt bucăți? Asta nu înseamnă nici o primejdie pentru Pământ. Chiar dacă ar fi să cadă pe pământ unele dintre acele bucăți, iacă, se vor sparge câteva case și câteva capete și atât! Prin urmare, lumea își poate vedea liniștită de treburi” (de păcate)!
Alții zic, iarăși: „E adevărat că, în cazul unei Luni rupte în opt bucăți, pe Pământ ar urma o mare tulburare de climă, dar vom avea și farmecul nopților cu opt Luni, în care farmec «dragostele» vor spori și mai mult”.
Și iaca-așa discută învățații o problemă care stă scrisă în Biblie. Căci învățații, daca-ar citi Biblia, ar afla acolo și istoria Lunii și al sfârșitului ei.
Profețind sfârșitul veacurilor, Domnul Iisus a zis: „Iar în zilele acelea... vor fi semne în soare în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării. Oamenii își vor da sfârșitul de groază, în așteptarea lucrurilor ce vor să se întâmple (Lc 21, 25-26). Iar după aceste zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina și stelele cerului vor cădea din cer” (Mt 24, 10).
Despre când vor fi acestea, Domnul Iisus a zis numai atât: „Ele vor veni pe neașteptate și îi vor afla pe oameni cufundați în păcatele lor. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, când mâncau și beau, și se însurau... și n-au știut nimic până a venit potopul, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului” (Mt 24, 37-39).
Prin urmare, iată cum Biblia arată lămurit și istoria cu luna. Va veni o vreme când se vor arăta semne mari în soare și în lună și va fi mare necaz pe pământ, dar oamenii își vor vedea înainte de păcate și astronomii vor da comunicate să fie lumea liniștită... și să-și vadă înainte de... păcate, că nu-i nici o primejdie.
Așa a fost și pe timpul lui Noe, când astronomii îi „linișteau” pe oameni că ploile sunt trecătoare. Îi va ajunge pe oameni sfârșitul pe neașteptate, așa cum i-a prins și potopul.
Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri apocaliptice. De acum înainte, pentru cel credincios e o plăcere să vadă cum se împlinesc scripturile zi de zi.
Articol 10 din 34
Folosește săgețile ← → pentru navigare