Singura Speranţă
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Pentru lumea aceasta omul poate avea multe speranţe,
dar pentru lumea viitoare nu există decât o singură speranţă: Isus.
Pentru ziua de azi tu poţi avea multe speranţe şi poţi alerga după mulţi salvatori.
Dar pentru noaptea de mâine,
pentru moartea apropiată,
pentru întunericul ce vine,
- nu există decât o singură speranţă: Isus.
2 - Speranţe înşelătoare pot fi multe.
Speranţe vremelnice pot fi multe.
Şi speranţe deşarte la fel.
- Dar fericită şi veşnică şi adevărată nu există decât o singură speranţă.
Şi aceasta este Hristos.
3 - Suflete al meu, Cel care stă în faţa ta, nu este „grădinarul”,
nu este străinul,
nu este vrăjmaşul,
- ci este Isusul tău, Preaiubitul tău, Doritul tău, Aşteptatul tău, Hristosul tău.
Aşa cum era în Dimineaţa Învierii pentru Magdalena.
4 - Preaiubit şi Scump Isus al meu, de câte ori mi s-a părut şi mie că înaintea mea eu văd prevestiri rele,
duhuri primejdioase,
făpturi vrăjmaşe,
- dar erai Tu, Scumpul meu Purtător de grijă, Păzitorul meu Cel Puternic, Mântuitorul meu Cel Dulce.
Slavă veşnică Ţie!
5 - Ochii mei, îngroziţi atunci de valuri şi împiedicaţi de temeri, nu Te-au putut desluşi pe Tine,
inima mea apăsată de amărăciuni,
şi gândurile mele tulburate de mâhniri,
- se opresc numai la părerea înşelătoare sub care Te ascundeai Tu.
Dar după ce valurile s-au liniştit,
după ce întunericul s-a dus, după ce vânturile s-au îndepărtat,
- o, ce limpede Ţi-am auzit glasul Tău: „Eu Sunt!”
şi ce luminoasă Ţi-am văzut Faţa Ta - Tu erai!
6 - Tu, numai Tu erai în toate cele ce veneau spre mine, ce treceau peste mine,
ce apăsau şi frământau biată inima mea,
pentru ca astfel să mă ţii nedespărţit de Tine.
Temerile mele, îngrijorările mele, durerile mele, - nu erau decât mijloacele prin care Tu mă făceai să Te caut, să Te doresc, să Te cuprind...
tot mai mult şi tot mai alipit de Tine Isuse,
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
7 - Aflarea lui Hristos este rodul unei clipe cereşti.
Drumul spre această clipă poate uneori să dureze ani de urcuş greu,
ani de stări apăsătoare cu îndurerate şi deznădăjduite căutări,
ani de amare şi întunecate jertfe,
- dar aflarea însăşi, este tot rodul unei clipe,
a clipei când împrejurul tău fulgeră o mare lumină,
când auzi un puternic glas
şi când te auzi strigat într-un mare, unic şi dulce fel, pe nume, pe numele tău intim.
8 - Dintre toţi câţi au trecut prin naşterea din nou, nici unii n-au putut explica puterea care a venit în ei
şi peste ei,
în clipa aceea, transfigurându-i total.
Dar fiecare a simţit că acea clipă a fost hotarul veşnic între toată noaptea lor trecută
şi toată inima lor viitoare.
9 - O, cât de multe înţelesuri pot încăpea într-un anumit cuvânt,
spus într-un anumit fel
şi într-o anumită împrejurare
- de anumite buze!
Numai Cuvântul lui Hristos ne poate linişti şi învia.
Iar acest cuvânt trebuie să fie spus cu atâta simţire şi căldură încât să poată pătrunde până atât de adânc, cât a pătruns durerea,
şi cu o iubire atât de puternică, pe cât este pierderea după care plângem.
Şi cu o lumină atât de mare, pe cât este întunericul durerii încercate.
- Un astfel de cuvânt nu poate fi altul niciodată, decât al lui Hristos, al iubirii Lui Unice.
10 - De marile dureri, pe care le dă moartea, nu poate mângâia nici un alt cuvânt, decât Cuvântul dragostei lui Hristos.
Numai în acest Cuvânt există credinţă şi nădejde.
Numai în El este iubire şi înviere.
Şi nădejdea în ajungerea fericirii acestora.
11 - Nimeni altcineva de pe lume, nu ne-a mai putut spune:Eu sunt Învierea şi Viaţa! Cine crede în Mine nu va muri niciodată, - cum Isus i-a spus Martei din Betania (Ioan 11, 25).
Numai Hristos i-a putut ei spune: nu plânge, fratele tău va învia!
- umplând astfel inima ei golită de moarte şi pustiită de întuneric, cu strălucirea speranţei, ca şi cu o înviere.
Aşa cum a şi fost.
12 - În grelele încercări, e uşor să-ţi pierzi credinţa şi nădejdea.
Chiar şi unii din cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, iată că şi ei şi le-au putut pierde.
Numai Hristos a fost Cel Desăvârşit - şi El nu Şi le-a pierdut niciodată!
13 - Suflete al meu, să nu te tulbure nici teama de marile tale încercări viitoare!
Se poate să mai vină din nou vreo altă noapte de încercări şi peste tine, aşa cum au mai venit şapte,
se poate să mai trebuiască să mai bei încă o dată din cupa amară a suferinţei, din care ai mai băut, de şapte ori,
se poate să fii din nou aruncat în vreo groapă sau în cuptorul de şapte ori încălzit precum ai fost,
sau să înduri vreo pierdere zdrobitoare, cum ai mai îndurat
ori să încerci sfâşierea unei amare singurătăţi, ca şi cele prin care ai mai trecut,
- dar să nu te temi! Isus va veni iarăşi şi te va salva, cum a venit şi te-a salvat şi până acum!
14 - Să nu deznădăjduieşti inima mea, niciodată.
Şi să nu-ţi pierzi credinţa ta în Acela care te-a izbăvit din toate cele prin care ai mai trecut şi până acum.
Păstrează în inima ta cu înverşunare sămânţa iubirii şi focul ei: încrederea în Puterea lui Hristos şi în grija Lui scumpă.
Hristos e Viu şi va fi Viu în vecii vecilor.
Dacă această încredinţare va fi vie şi statornică şi în tine inima mea, niciodată nu vom rămânea prăbuşiţi.
Nici nu vom alerga plini de temeri.
Nici nu vom tremura plini de îndoieli.
Ci vom aştepta cu încredere clipa fericitei întâlniri, care va veni neapărat.
Va veni ea înspre noi dacă nu vom mai putea merge noi spre ea.
Cum a venit şi spre Maria.
15 - Mie nu-mi este greu să cred că, după cum cea dintâi care a ştiut despre Naşterea lui Hristos a fost Maica Lui Sfântă,
tot aşa şi cea dintâi care a ştiut despre Învierea Lui, trebuia să fi fost tot ea.
Îngerul minunat care a vestit mai târziu Naşterea lui Isus altora, - va fi vestit această bucurie cu mult mai devreme ei, - înaintea tuturor altora.
De ce atunci să nu cred eu şi acum acest lucru,
de ce să nu cred că acolo, în odăiţa ei singură, Fiul ei Preaiubit i Se va fi arătat Maicii Sale în Dimineaţa Învierii Lui, mai înaintea tuturor celorlalţi?
Ea a crezut pe când încă nimeni nu crezuse, tot ce trebuia să fi crezut, pe când încă nimeni nu-L putuse vedea.
16 - Când ştiu cât de iubitor şi de milostiv este Fiul ei Sfânt,
de ce să nu cred că poate chiar îngerul Gavril a fost acela pe piatra mormântului, şi că chiar el se va fi dus, înaintea tuturor celorlalte inimi iubitoare - pentru ca ei, - Sfintei Lui Mame - să-i spună vestea Învierii Fiului şi Dumnezeului ei - cea mai dintâi?
17 - De ce să nu pot crede asta, când dragostea lui Isus era atât de atentă şi dulce?Şi când ştiu că dragostea atentă şi dulce, are atâtea căi şi feluri spre inima pe care o iubeşte!
Când ştiu cât de aproape este El de cel cu inima cea mai zdrobită
şi cât de grabnic este El spre sufletul cel mai singur şi mai amărât, - de ce să nu pot crede eu că El sau îngerul Său apropiat, a dus chiar Mamei Sale cea dintâi bucurie a Învierii, fericirea revederii Lui, mângâierea iubirii celei mai mari, a bunătăţii Sale?
18 - Căci care inimă poate fi mai zdrobită şi mai singură şi mai vrednică de milă pe lumea aceasta, decât inima unei văduve şi Mame, rămasă fără Singurul ei Fiu?
O, dragoste a lui Dumnezeu, cât de neînţelese pot fi căile Tale
şi cât de mişcătoare grija Ta, pentru sufletul care te are!
19 - Adevărata credinţă n-are nevoie de atingerea materială.
Adevărata nădejde nu se întemeiază pe lucruri pipăite.
Adevărata iubire nu este aceea care caută atingeri trupeşti.
20 - Adevărata nădejde este aceea care trece peste înfrângerea prezentă, peste slăbiciunile de acum, peste starea jalnică de astăzi,
- la siguranţa biruinţei viitoare, la Venirea strălucită a lui Hristos de mâine, la negrăita răsplată veşnică de curând...
O, Dumnezeul Mângâierii noastre, Duhule Sfinte, condu-ne prin acestea - spre dragostea Ta nemuritoare şi strălucită.
Amin.