Iubirea nemuritoare
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Nemuritoarea iubire este doar aceea care n-are nici măcar gândul unei atingeri trupești.
Adevărată și frumoasă rămâne iubirea în noi și între noi - numai atâta vreme cât ea n-a ajuns la nimic trupesc.
Atâta vreme cât ne atingem de ea doar cu sufletul înfiorat și sfânt.
2 - Iubirea adevărată este ca acea minunată floare care, neatinsă strălucește de frumusețe și curăție,
dar care în clipa când o atingi, se ofilește, se strânge, se urâțește și moare.
Ceea ce mai rămâne din ea după atingere, nu mai este iubirea.
Este ceva cu totul nevrednic de ceea ce era.
Și de ceea ce trebuia să rămână.
O, ce durere zdrobitoare și ce pierdere de neînlocuit, rămâne apoi în locul ei pe totdeauna.
3 - Adevărata iubire de Dumnezeu n-are nevoie de atingeri, de dovezi, de răspunsuri văzute.
Cei care au zis: Ce semne faci Tu, ca să vedem și să credem,
n-au crezut nici după ce au văzut semne și minuni.
4 - Cei care și după venirea lui Isus, după Patimile Lui și după moartea Lui,
- Acei care și după toate acestea, totuși mai cer și mai așteaptă și alte dovezi speciale ale acestei iubiri,
aceia nu au o adevărată iubire față de Dumnezeu.
Și nici nu pot s-o aibă.
5 - Acela care nu se mulțumește cu cel mai mare preț care poate fi dat, - nu mai este vrednic de el.
Pe acela nu-l va mai putea mulțumi niciodată, nimic și nimeni.
6 - Când iubirea ajunge condiționată de atingeri, atunci frumusețea ei, curăția ei, lumina ei, - s-au dus.
Valoarea ei s-a pierdut.
Fiorul ei s-a sfârșit.
Paradisul ei s-a închis.
Vasul ei scump s-a spart.
- Ceea ce mai rămâne, sunt numai niște cioburi, niște amintiri, niște nostalgii care doar ne vor face să regretăm până la moarte, fericitele trăiri cerești de dinainte de ispită.
Fericita curăție de dinainte de cădere.
Ca din Paradisul ceresc al primilor oameni, de dinainte de cădere.
7 - Ce fericită erai tu iubirea mea, când toate rugăciunile mele către Isus nu erau decât adorație și slavă.
Mulțumire și încredere.
Bucurie și îmbrățișare,
fără nimic altceva pământesc.
Când nu ceream nimic lumesc, trupesc, firesc...
Când în toată inima mea nu era nici o temere, nici o îngrijorare, nici o dorință.
Când n-aveam nevoie să cer nici pâine, nici libertate, nici minuni.
Când îmi era de-ajuns fiorul și lacrimile, tăcerea și sărutul...
Când nu doream un loc, o stare, un timp anume,
când oriunde, oricum și oricât, Tu îmi erai întreagă și îndeajuns.
Nici n-aveam nevoie, nici nu mă gândeam că aș mai putea avea nevoie de altceva.
Nici nu bănuiam că poate exista nevoie vreodată de încă ceva pe lângă tine...
8 - O, suflete al meu, ascultă cea mai înspăimântată și mai sfâșietoare rugăciune a adevăratei tale iubiri:
- nu mă atinge!
O, dacă mă adori cu adevărat,
dacă mă prețuiești cu adevărat,
dacă vrei să-ți rămân pe totdeauna fericită și frumoasă,
- nu mă atinge, nu mă înjosi, nu mă întina...
9 - Nu-mi prăbuși nădejdea,
nu-mi atinge fiorul,
nu-mi zdrobi lumina,
nu-mi pune la îndoială credința,
nu-mi închide paradisul
lasă-mă în lumină, după cum sfințenia este lumină, pentru a nu mă pierde niciodată.
Pentru a nu cunoaște niciodată gustul amar al căinței, al răcelii, al urâtului pe care îl aduce atingerea păcătoasă!
10 - Cine s-a simțit chemat pe nume de Hristos, acela a devenit îndată un trimis al Său.
N-a fost nimeni din cei chemați, să nu fi fost și trimiși.
Acesta este chiar scopul chemării: ca să mergi să aduci roade - și roadele tale să rămână.
Să aduci chemați - și chemații tăi să rămână.
Să-L aduci pe Hristos în suflete - și El să rămână în ele.
11 - Învierea Domnului Isus Hristos din morți, este și rămâne mereu marea și unica putere a creștinismului,
- mai presus ca a tuturor celorlalte religii ale pământului.
Prin pătimirile Sale și prin moartea Sa, pentru învățătura Lui, Mântuitorul a arătat toată valoarea Adevărului Evangheliei Sale.
Prin Învierea Sa Dumnezeiască, El a arătat puterea Lui, mai presus ca oricare alta.
12 - Propovăduitori înțelepți au mai avut și alte credințe,
martiriu au mai suferit și alți întemeietori de religie,
minuni au mai putut săvârși și alții,
- dar învierea din morți, dovedită și adevărată atât de minunat, n-a mai putut avea decât Isus Hristos,
Dumnezeul și Întemeietorul mântuirii noastre.
13 - Acest unic și cutremurător fapt, le-a dat tuturor celor mărturisite și lucrate de Isus, valoarea supremă de unic adevăr,
de unică Autoritate
de unică mântuire.
Aceasta arată că tot ce a spus El este întocmai așa, că tot ce a făcut El este de neschimbat.
Că tot ce a promis El, se poate împlini negreșit,
și că puterea Lui dovedită mai presus decât atotputernicia Morții, este autoritatea care le garantează pe toate câte le-a spus El.
14 - Puterea să-și dea viața au mai avut mulți.
Dar puterea să și-o ia iarăși, n-a mai avut-o decât Hristos.
Puterea să ia viața altora, o au mulți. Dar puterea să o dea iarăși nu o are decât El, Domnul Dumnezeu.
15 - Hristos a dovedit și dovedește mereu că El este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, prin multele minuni și daruri strălucite.
Dar cea mai mare și unică minune a Dumnezeirii Sale și a Slavei Sale - este că El Singurul poate da viață și înviere oricui crede în El și oricui vrea El să-i dea.
16 - Un creștin fără o moarte și fără o înviere duhovnicească nu este și nu poate fi al lui Hristos (Ioan 3, 3; Rom. 8, 9).
Hristos chiar această condiție a și pus-o la început, fiecărui urmaș al Lui - cine nu-și dă viața pentru Mine - nu este vrednic de Mine (Matei 10, 39).
Pentru că cine nu-și dă viața cea veche, n-o poate nici lua pe cea nouă dată de Hristos.
17 - Cine nu moare nu poate să învieze.
Cine nu se leapădă de sine însuși, nu poate deveni un rob al lui Isus.
Va trebui să treacă prin ea, dar va trece nevătămat de ea,
așa cum a trecut și Hristos, Domnul nostru.
18 - Pe când ușile erau încuiate de frică, a venit Isus la ucenicii Săi cei strâmtorați și într-o încăpere amenințată.
Pe când ușile erau încuiate de amenințări, a venit și Duhul Sfânt peste credincioșii Învierii, împuținați de către prigonitorii lui Isus (Fap. Ap. 1, 14 și 2, 1).
Pe când ușile erau atât de încuiate, de disperare, de slăbiciune și de silnicie
- a venit Isus de atâtea ori aducând eliberarea, bucuria și biruința tuturor apăsaților Lui,
în ceasul când ei nici nu se așteptau, și în felul în care ei nici nu se putuseră gândi.
Așa a venit și la noi în trecut. Așa va veni și în viitor.
19 - Minunile lui Dumnezeu s-au petrecut totdeauna pe neașteptate și pe negândite.
Din momentul când noi credem în Hristos, trebuie să credem și în minuni.
Credincioșii cred în minuni fiindcă cred în Hristos.
El are nu numai puterea de a le face, ci are și dorința și bucuria de a le săvârși,
pentru izbăvirea alor Lui, - când orice alte uși par închise,
și când orice altă izbăvire pare pierdută.
20 - Oricât de închisă ar fi o ușă,
oricât de puternică ar fi o mână care o închide și care o ține închisă,
oricât de greu să fie zăvorul care apasă și împiedică deschiderea ușilor noastre spre libertate, spre lumină, spre bucurie,
- suflete al meu și fiule al lui Isus nu dispera.
Nu-ți pierde încrederea.
Nu-ți îngropa nădejdea!
Hristos a Înviat! Hristos e Viu! Hristos e Atotputernic!
- și Hristos are nu numai puterea ci și plăcerea de a trece prin aceste uși încuiate, ca prin nimic.
Și să ni le deschidă larg și nouă.
Adevărat a Înviat.
Slavă veșnică Lui.
Amin.