Iubirea nemuritoare
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Nemuritoarea iubire este doar aceea care n-are nici măcar gândul unei atingeri trupeşti.
Adevărată şi frumoasă rămâne iubirea în noi şi între noi - numai atâta vreme cât ea n-a ajuns la nimic trupesc.
Atâta vreme cât ne atingem de ea doar cu sufletul înfiorat şi sfânt.
2 - Iubirea adevărată este ca acea minunată floare care, neatinsă străluceşte de frumuseţe şi curăţie,
dar care în clipa când o atingi, se ofileşte, se strânge, se urâţeşte şi moare.
Ceea ce mai rămâne din ea după atingere, nu mai este iubirea.
Este ceva cu totul nevrednic de ceea ce era.
Şi de ceea ce trebuia să rămână.
O, ce durere zdrobitoare şi ce pierdere de neînlocuit, rămâne apoi în locul ei pe totdeauna.
3 - Adevărata iubire de Dumnezeu n-are nevoie de atingeri, de dovezi, de răspunsuri văzute.
Cei care au zis: Ce semne faci Tu, ca să vedem şi să credem,
n-au crezut nici după ce au văzut semne şi minuni.
4 - Cei care şi după venirea lui Isus, după Patimile Lui şi după moartea Lui,
- Acei care şi după toate acestea, totuşi mai cer şi mai aşteaptă şi alte dovezi speciale ale acestei iubiri,
aceia nu au o adevărată iubire faţă de Dumnezeu.
Şi nici nu pot s-o aibă.
5 - Acela care nu se mulţumeşte cu cel mai mare preţ care poate fi dat, - nu mai este vrednic de el.
Pe acela nu-l va mai putea mulţumi niciodată, nimic şi nimeni.
6 - Când iubirea ajunge condiţionată de atingeri, atunci frumuseţea ei, curăţia ei, lumina ei, - s-au dus.
Valoarea ei s-a pierdut.
Fiorul ei s-a sfârşit.
Paradisul ei s-a închis.
Vasul ei scump s-a spart.
- Ceea ce mai rămâne, sunt numai nişte cioburi, nişte amintiri, nişte nostalgii care doar ne vor face să regretăm până la moarte, fericitele trăiri cereşti de dinainte de ispită.
Fericita curăţie de dinainte de cădere.
Ca din Paradisul ceresc al primilor oameni, de dinainte de cădere.
7 - Ce fericită erai tu iubirea mea, când toate rugăciunile mele către Isus nu erau decât adoraţie şi slavă.
Mulţumire şi încredere.
Bucurie şi îmbrăţişare,
fără nimic altceva pământesc.
Când nu ceream nimic lumesc, trupesc, firesc...
Când în toată inima mea nu era nici o temere, nici o îngrijorare, nici o dorinţă.
Când n-aveam nevoie să cer nici pâine, nici libertate, nici minuni.
Când îmi era de-ajuns fiorul şi lacrimile, tăcerea şi sărutul...
Când nu doream un loc, o stare, un timp anume,
când oriunde, oricum şi oricât, Tu îmi erai întreagă şi îndeajuns.
Nici n-aveam nevoie, nici nu mă gândeam că aş mai putea avea nevoie de altceva.
Nici nu bănuiam că poate exista nevoie vreodată de încă ceva pe lângă tine...
8 - O, suflete al meu, ascultă cea mai înspăimântată şi mai sfâşietoare rugăciune a adevăratei tale iubiri:
- nu mă atinge!
O, dacă mă adori cu adevărat,
dacă mă preţuieşti cu adevărat,
dacă vrei să-ţi rămân pe totdeauna fericită şi frumoasă,
- nu mă atinge, nu mă înjosi, nu mă întina...
9 - Nu-mi prăbuşi nădejdea,
nu-mi atinge fiorul,
nu-mi zdrobi lumina,
nu-mi pune la îndoială credinţa,
nu-mi închide paradisul
lasă-mă în lumină, după cum sfinţenia este lumină, pentru a nu mă pierde niciodată.
Pentru a nu cunoaşte niciodată gustul amar al căinţei, al răcelii, al urâtului pe care îl aduce atingerea păcătoasă!
10 - Cine s-a simţit chemat pe nume de Hristos, acela a devenit îndată un trimis al Său.
N-a fost nimeni din cei chemaţi, să nu fi fost şi trimişi.
Acesta este chiar scopul chemării: ca să mergi să aduci roade - şi roadele tale să rămână.
Să aduci chemaţi - şi chemaţii tăi să rămână.
Să-L aduci pe Hristos în suflete - şi El să rămână în ele.
11 - Învierea Domnului Isus Hristos din morţi, este şi rămâne mereu marea şi unica putere a creştinismului,
- mai presus ca a tuturor celorlalte religii ale pământului.
Prin pătimirile Sale şi prin moartea Sa, pentru învăţătura Lui, Mântuitorul a arătat toată valoarea Adevărului Evangheliei Sale.
Prin Învierea Sa Dumnezeiască, El a arătat puterea Lui, mai presus ca oricare alta.
12 - Propovăduitori înţelepţi au mai avut şi alte credinţe,
martiriu au mai suferit şi alţi întemeietori de religie,
minuni au mai putut săvârşi şi alţii,
- dar învierea din morţi, dovedită şi adevărată atât de minunat, n-a mai putut avea decât Isus Hristos,
Dumnezeul şi Întemeietorul mântuirii noastre.
13 - Acest unic şi cutremurător fapt, le-a dat tuturor celor mărturisite şi lucrate de Isus, valoarea supremă de unic adevăr,
de unică Autoritate
de unică mântuire.
Aceasta arată că tot ce a spus El este întocmai aşa, că tot ce a făcut El este de neschimbat.
Că tot ce a promis El, se poate împlini negreşit,
şi că puterea Lui dovedită mai presus decât atotputernicia Morţii, este autoritatea care le garantează pe toate câte le-a spus El.
14 - Puterea să-şi dea viaţa au mai avut mulţi.
Dar puterea să şi-o ia iarăşi, n-a mai avut-o decât Hristos.
Puterea să ia viaţa altora, o au mulţi. Dar puterea să o dea iarăşi nu o are decât El, Domnul Dumnezeu.
15 - Hristos a dovedit şi dovedeşte mereu că El este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, prin multele minuni şi daruri strălucite.
Dar cea mai mare şi unică minune a Dumnezeirii Sale şi a Slavei Sale - este că El Singurul poate da viaţă şi înviere oricui crede în El şi oricui vrea El să-i dea.
16 - Un creştin fără o moarte şi fără o înviere duhovnicească nu este şi nu poate fi al lui Hristos (Ioan 3, 3; Rom. 8, 9).
Hristos chiar această condiţie a şi pus-o la început, fiecărui urmaş al Lui - cine nu-şi dă viaţa pentru Mine - nu este vrednic de Mine (Matei 10, 39).
Pentru că cine nu-şi dă viaţa cea veche, n-o poate nici lua pe cea nouă dată de Hristos.
17 - Cine nu moare nu poate să învieze.
Cine nu se leapădă de sine însuşi, nu poate deveni un rob al lui Isus.
Va trebui să treacă prin ea, dar va trece nevătămat de ea,
aşa cum a trecut şi Hristos, Domnul nostru.
18 - Pe când uşile erau încuiate de frică, a venit Isus la ucenicii Săi cei strâmtoraţi şi într-o încăpere ameninţată.
Pe când uşile erau încuiate de ameninţări, a venit şi Duhul Sfânt peste credincioşii Învierii, împuţinaţi de către prigonitorii lui Isus (Fap. Ap. 1, 14 şi 2, 1).
Pe când uşile erau atât de încuiate, de disperare, de slăbiciune şi de silnicie
- a venit Isus de atâtea ori aducând eliberarea, bucuria şi biruinţa tuturor apăsaţilor Lui,
în ceasul când ei nici nu se aşteptau, şi în felul în care ei nici nu se putuseră gândi.
Aşa a venit şi la noi în trecut. Aşa va veni şi în viitor.
19 - Minunile lui Dumnezeu s-au petrecut totdeauna pe neaşteptate şi pe negândite.
Din momentul când noi credem în Hristos, trebuie să credem şi în minuni.
Credincioşii cred în minuni fiindcă cred în Hristos.
El are nu numai puterea de a le face, ci are şi dorinţa şi bucuria de a le săvârşi,
pentru izbăvirea alor Lui, - când orice alte uşi par închise,
şi când orice altă izbăvire pare pierdută.
20 - Oricât de închisă ar fi o uşă,
oricât de puternică ar fi o mână care o închide şi care o ţine închisă,
oricât de greu să fie zăvorul care apasă şi împiedică deschiderea uşilor noastre spre libertate, spre lumină, spre bucurie,
- suflete al meu şi fiule al lui Isus nu dispera.
Nu-ţi pierde încrederea.
Nu-ţi îngropa nădejdea!
Hristos a Înviat! Hristos e Viu! Hristos e Atotputernic!
- şi Hristos are nu numai puterea ci şi plăcerea de a trece prin aceste uşi încuiate, ca prin nimic.
Şi să ni le deschidă larg şi nouă.
Adevărat a Înviat.
Slavă veşnică Lui.
Amin.