Slava şi răsplata
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Dacă voi veţi dărui toată slava lui Hristos, El vă va acoperi şi pe voi cu toată slava Sa.
Lumina lui Dumnezeu trecând prin Hristos spre voi, vă va face şi pe voi strălucitori.
2 - Când cineva face voia lui Dumnezeu, a spus Mântuitorul, va ajunge să cunoască dacă învăţătura care i se dă, este de la Dumnezeu, sau nu.
Oamenii trăiesc în încurcătura unor învăţături rătăcite numai din pricină că nu doresc din toată inima şi cu tot dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.
3 - Cei mai mulţi oameni umblă numai după speculaţii vrăjitoreşti sau după interese sectare, când cercetează Biblia
şi după curiozităţi biblice sau misticism bolnăvicios,
şi după lucruri „senzaţionale” sau distracţii religioase
- şi nu caută cu dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.
De aceea nici nu înţeleg adevărul Bibliei.
4 - Mulţi oameni cercetează Biblia numai ca să afle în ea roduri de discuţii şi de certuri cu alţii,
numai ca să afle pricini de combatere şi de învinuire, a unora împotriva altora
şi ca să afle voia lui Dumnezeu cu dorinţa de a o împlini. Şi de a o trăi în faptele şi în vieţile lor.
De aceea ei trăiesc în orbia sufletească.
5 - Când omul voieşte şi stăruieşte cu tot dinadinsul să împlinească ceea ce cunoaşte din voia lui Dumnezeu,
atunci Dumnezeu i-o descopere mai departe tot mai mult pe măsură ce sufletul are nevoie să o cunoască.
Şi în măsura în care sufletul omului o poate iubi şi primi.
6 - În omul care caută slava oamenilor, nu poate locui Adevărul, nici Lumina, nici Puterea
fiindcă oamenii aceştia nu iubesc pe Acela care le spune ce este adevărat despre ei.
De aceea cine caută slava pe care o dau oamenii, nu le poate spune decât ceea ce le place oamenilor, adică minciuna.
7 - Îngâmfatul va vorbi linguşitor, făţarnic şi amăgitor, oricine i-ar putea face un plocon, un cadou, un hatâr.
Va fi neîngăduitor cu cei care au altă părere, când aceştia sunt mai slabi ca el
dar îndată va fi de acord cu aceia care sunt mai tari decât el.
8 - Cine caută slava oamenilor nu este om adevărat ci târâtoare.
Cine caută slava unor principii şi a unor sisteme înguste şi fireşti, ale oamenilor lumii,
- este un nedrept pentru că va judeca necruţător pe oricine care are alte păreri decât ale lui.
9 - Cine caută slava lui însuşi, nu este om adevărat, fiindcă iubindu-se numai pe sine, ajunge cel mai mare mincinos şi înşelător.
Nici cine caută slava pentru partida sa îngustă şi pentru părerea lui îngâmfată, nu este un om adevărat,
căci înfăţişând-o ca pe singura cale de mântuire şi ca pe singura autorizată de Dumnezeu,
- el este părtinitor şi greşit.
Fereşte-te totdeauna de el, urmaşul meu.
10 - Oamenilor le place doar să-şi laude legile lor dar nu să le ţină.
Le place numai să-şi laude credinţa, dar nu s-o trăiască.
Le place numai să-şi laude satul lor, neamul lor, oraşul lor şi ţara lor,
dar nu să le facă cinste prin purtările lor.
Căci de obicei cei care se laudă mai tare, aceia fac cel mai puţin pentru ceea ce laudă ei.
11 - Nu cei care se laudă cu legea lor sunt ceva, ci aceia cu care legea lor se poate lăuda:
nu cei ce se laudă cu credinţa lor, sunt vrednici de laudă, ci aceia pe care îi poate lăuda credinţa cea adevărată şi vie.
12 - Nu cei ce se folosesc de biserica lor, sunt oameni de preţ. Ci sunt oameni de preţ şi de cinste numai acei cu care se poate făli o biserică, un sat, o adunare, sau un neam.
Dar acel fel de oameni nu se laudă pe ei înşişi niciodată.
13 - Oamenii care sunt cu adevărat, ţin chiar legea dată de oameni, sunt drepţi, cinstiţi, iubitori de bine, conştiincioşi şi oameni de omenie.
Cu atât trebuie să fie mai mult aşa, aceia care ţin - şi vor să ţină legea lui Dumnezeu.
14 - Împotriva lui Hristos se ridică totdeauna peste tot numai oamenii care nu ţin nici o lege.
De aceea ei vor fi vinovaţi nu numai faţă de Har ci chiar şi faţă de Legea lor pe care n-o ţin.
Şi vor fi osândiţi de amândouă.
15 - Mânia este cel mai rău sfătuitor.
Cine vorbeşte sub îndemnul ei scoate din gura sa cuvintele de care s-ar îngrozi şi demonii şi vorbele pe care nici diavolul n-ar îndrăzni să le rostească.
Cine lucrează sub stăpânirea mâniei, săvârşeşte adesea într-o clipă, ceea ce nu mai poate îndrepta nimeni niciodată.
Nici cu veacuri de muncă, nici cu râuri de lacrimi.
16 - Roadele mâniei sunt cruzimile care au băgat groază până şi în lucrurile de care se atinge cel mânios.
Roadele mâniei sunt cuvintele care ard ca fierul topit, chiar şi piatra peste care se varsă.
17 - În toate celelalte păcate omului îi mai rămâne mintea, oricât de stricată ar fi, mintea cu care să cumpănească şi să judece, într-o oarecare măsură, nelegiuirea pe care o face.
Dar în mânie mintea omului este nimicită de tot, iar omul lucrează şi vorbeşte fără minte, căzut de tot numai sub stăpânirea miilor de demoni ai pasiunii din el răzvrătiţi şi înverşunaţi.
18 - Diavolul strecoară în inima omului întâi bănuiala apoi îndoiala, şi apoi împotrivirea, faţă de Hristos.
După aceea uşor se ajunge la ceartă, apoi la mânie şi în urmă la crimă.
Când lucrurile au ajuns aici, diavolul nu mai lucrează nimic, ci doar stă şi se înfioară ce vorbeşte şi ce face unealta lui întocmai aşa cum priveşte un nebun sau un criminal îngrozit, la focul pus de el, când vede cum arde satul aprins şi casele mistuite de vâlvătăi.
19 - E destul ca vrăjmaşul să arunce neghina! Mai departe creşte ea singură.
E destul ca nebunul să arunce chibritul aprins, mai departe arde focul singur.
E destul ca diavolul să aţâţe mânia, mai departe nimiceşte mâniosul singur.
20 - În mânia lui, aţâţată de vrăjmaşii lui Hristos norodul loveşte şi-şi îndepărtează pe Unicul său Binefăcător, înfruntându-L.
Iar mânia aceasta, stârnită de diavolul, va clocoti apoi mereu, înveninând sufletul norodului, până când va ajunge să săvârşească cea mai fioroasă crimă, de care s-a îngrozit vreodată pământul: crima de pe Golgota. Şi crimele contra Bisericii lui Hristos.
O, biet norod nefericit, dacă ai avea atâta minte câtă putere ai!
Doamne, ai milă şi dă-i-o.
Amin.