Smerenia şi curăţia
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Singura cauză a rătăcirii unui suflet de la Adevăr şi a căderii din credinţa lui dintâi, - este păcatul primit în inimă şi stricarea cugetului de la curăţia dragostei şi ascultării de Domnul şi de fraţi.
Pe sufletele nevinovate şi smerite, Duhul lui Dumnezeu nu le lasă să cadă în păcatul prefăcătoriei ca să rătăcească de la învăţătura sănătoasă, nici în ispita îngâmfării, ca să cadă din credinţa dreaptă.
Numai sufletelor care părăsesc Adevărul şi Dragostea, îngăduie Dumnezeu să le fie trimise încredinţări străine şi credinţe false, drept pedeapsă şi osândă veşnică pentru acest mare păcat.
2 - Cel ce are ochii duhului curaţi,
şi cel ce are priceperea de Sus,
- oricând se uită bine şi cu băgare de seamă
poate vedea şi cunoaşte cu uşurinţă încă de mai înainte pe acel suflet care are în el un vierme de păcat ascuns şi o sămânţă de boală duhovnicească.
După rătăcire, toţi pot vedea începutul ei.
3 - Păcatul ascuns este singura cauză a rătăcirii.
Dumnezeu nu îngăduie ca suflete curate să rătăcească. Pe aceste suflete adevărul le-a făcut slobode, adică biruitoare, prin statornicia şi credincioşia lor.
Slobozenia biruitoare îi face robii dragostei, în smerenie şi în lucrare. Iar acestea nu-i lasă niciodată să se rătăcească.
4 - Nimeni nu se poate face un rob al lui Hristos, dacă n-a ajuns mai întâi un slobod faţă de toţi oamenii aşa ca Domnul Isus.
Dar mai întâi un slobod faţă de eul său firesc şi faţă de dorinţele sale fireşti.
5 - Faţă de orice păreri şi idei rătăcite slobod, poate fi numai acela care este robul Dragostei şi slujitorul Adevărului, între fraţii şi surorile sale.
Numai această dulce robie îl ţine pe om cu adevărat liber.
Şi numai această slujire frumoasă, îl odihneşte cu adevărat.
6 - Slobozi faţă de orice slăbiciune şi minciună pot fi numai acei ce sunt robii curăţiei.
Slobozi faţă de orice abateri şi dezbinări sunt numai cei ce pot fi robi ai statorniciei şi luminii.
Slobozi faţă de orice frică şi mustrare sunt numai robii datoriei liber-conştiente şi ai sfintei rânduieli frăţeşti.
Cine cade din aceste sfinte cetăţui duhovniceşti, ajunge iarăşi prizonierul diavolului - şi el îl duce la moarte.
7 - Numai Dumnezeu cunoaşte ce mijloace şi ce căi alege de fiecare dată Adevărul şi Dragostea Sa, pentru a învia şi mântui o fiinţă omenească prin înnoirea minţii şi inimii sale, adică prin naşterea din nou a sufletului aceluia.
Căci faţă de fiecare suflet ori ceasul, ori felul, ori locul a fost altul decât la celelalte. Aceasta arată că fiecare suflet are un preţ unic în faţa lui Dumnezeu.
8 - Mintea şi inima omenească au fost create de la început de către Dumnezeu în aşa fel încât fiecare să poată cuprinde Adevărul şi Dragostea Lui.
Şi fiecărei minţi şi inimi omeneşti, Dumnezeu îi vorbeşte în aşa fel încât ea Îl poate înţelege şi cuprinde.
Numai dacă vrea.
9 - Adevărul cuprins de noi în chip mântuitor, este şi Miezul şi Forma învăţăturii şi a Credinţei, prin care Duhul şi Cuvântul Sfânt fac în noi naşterea din nou.
Şi prin care face în fiinţa noastră cea nouă mărginită, desăvârşirea firii duhovniceşti, tot aşa de minunată şi de cuprinzătoare, ca şi în Marea Sa Biserică nemărginită.
Cu o singură condiţie: să-L ascultăm pe Dumnezeu.
10 - Partea Adevărului care nu poate fi pătruns cu mintea - trebuie să fie crezut cu inima, fiindcă el nu poate fi explicat omeneşte. Credinţa aceasta a inimii trebuie să fie întemeiată pe credincioşia Autorităţii Dumnezeieşti Eternă şi necuprinsă, care ne garantează temeinicia Întregului Său Adevăr.
Iar partea Adevărului care poate fi pătruns cu mintea fiind explicat în Biserica vie şi limpezit de către slujitorii lui Dumnezeu, - trebuie primită şi urmată fără abatere cu credinţă de către fiecare dintre noi.
Ceea ce putem cunoaşte şi înţelege, trebuie să ne conducă liniştit spre ceea ce nu putem cunoaşte şi înţelege decât prin Credinţă (Evrei 11, 1-3).
11 - Adevărul dinafară se poate vedea şi cunoaşte cu mintea
Adevărul dinăuntru se poate vedea şi cunoaşte numai cu inima.
Pentru că Adevărul dinafară este Forma - şi se adresează Judecăţii
pe când Adevărul dinăuntru este Miezul - şi-l poate pătrunde numai credinţa.
12 - Duhul Adevărului este Duhul Sfânt - şi El a rânduit în Biserica Sa cea vie feluritele Sale daruri, spre desăvârşirea celor ce vor crede (1 Cor. 12, 4, 29; Efes. 4, 11-16).
Iar prin aceşti dăruiţi ai Săi, în măsura trebuinţei şi la vremea Sa - Duhul Sfânt dă tuturor celorlalţi toate cele ce le sunt de folos (Luca 10, 16).
După cum Hristos a dat pâinea ucenicilor, iar aceştia norodului
şi minunea s-a făcut prin chiar această împărtăşire.
13 - Dreptarul învăţăturii sănătoase este acela care te îndrumă spre locul sfânt şi unde apoi credinţa te călăuzeşte mai departe - drept şi fericit
spre felul cel nespus mai înalt de cunoaştere al acelor taine şi adevăruri care depăşesc puterea minţii
şi pe care numai prin credinţă le poţi trăi cu inima.
14 - Mântuirea sufletelor noastre este legată chiar de ascultarea întocmai şi până la sfârşit, a învăţăturii primite, prin care am ajuns la credinţa care ne-a născut din nou în Hristos.
Cine nu o ţine întocmai şi până la sfârşit, - degeaba ar crede oricum altfel, este pierdut (1 Cor. 15, 1; Matei 7, 22-23).
15 - Adevărul are căile sale de ascultare şi condiţiile sale de mântuire, de care este legată viaţa noastră de acum - şi viaţa noastră veşnică.
Cunoaşterea şi păzirea lor ne garantează mântuirea sufletului nostru şi fericirea veşniciei noastre.
Neascultarea şi lepădarea acestora ne aruncă sigur în întunericul şi nefericirea veşnică.
Cine nu le crede pe acestea va vedea cu groază realitatea lor.
Dar cine le crede, va afla răsplătirea Celui care le-a aşezat şi rânduit.
16 - Slobozenia Adevărului te face:
- liber pe voinţa ta
- sigur pe învăţătura ta
- sănătos în cunoaşterea ta
- puternic în credinţa ta
- statornic în legământul tău
- cinstit în conştiinţa ta
- orientat deplin în gândirile tale
- ordonat şi stăpân în dorinţele tale
- iubit şi iubitor în frăţietatea ta
- mulţumit şi mulţumitor în toate împrejurările tale
- curat şi drept faţă de toţi semenii tăi, adică un om după inima lui Dumnezeu...
17 - Cine cunoaşte şi trăieşte Adevărul, acela ajunge o fiinţă desăvârşită, aşa cum a ieşit omul din Mâinile Făcătorului Ceresc.
- Şi aşa cum trebuie să ajungă în Braţele Lui.
18 - Oricine nu se poartă în orice loc şi în orice vreme curat şi drept faţă de toţi semenii săi,
respectând munca lor, demnitatea şi conştiinţa lor,
sau dreptatea sau avutul său, credinţa fiecăruia,
- acela nu cunoaşte Adevărul, nici nu-l va cunoaşte niciodată, dacă va rămâne mereu aşa.
Acestea sunt condiţiile slobozeniei sau a robiei faţă de Adevăr.
19 - Cunoaşterea Adevărului nu cuprinde numai starea de fericire cerească a inimii ci şi harul înţelegerii acestei stări, care este suprema fericire a minţii.
Cunoscând-o în amândouă aceste feluri, trăieşti fericirea slobozeniei Adevărului nespus mai puternic şi mai înalt decât oricare dintre cei care o trăiesc rece numai cu mintea, sau dezordonat numai cu inima.
20 - Nu cunosc nici vreun altul din Sfintele Nume şi cuvinte a lui Dumnezeu care să fi fost mai rău înţeles şi mai răstălmăcit decât Adevărul.
Toţi înşelătorii, toţi copiii dezbinărilor, toţi făţarnicii şi mincinoşii din trecut, din prezent şi poate şi din viitor s-au folosit şi se folosesc cel mai mult, mai neruşinat şi mai îndrăzneţ - de acest nume şi Cuvânt Sfânt şi Scump.
În numele Adevărului se răspândesc atâtea minciuni, se fac atâtea dezbinări şi se săvârşesc atâtea fărădelegi.
Dumnezeule Slăvit în veci, zdrobeşte odată minciuna, pune capăt dezbinării şi opreşte fărădelegea - care înăbuşe adevărul Tău
ca să rămână pentru totdeauna biruitor şi liber, numai El.
Amin.