Smerenia și curăția
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Singura cauză a rătăcirii unui suflet de la Adevăr și a căderii din credința lui dintâi, - este păcatul primit în inimă și stricarea cugetului de la curăția dragostei și ascultării de Domnul și de frați.
Pe sufletele nevinovate și smerite, Duhul lui Dumnezeu nu le lasă să cadă în păcatul prefăcătoriei ca să rătăcească de la învățătura sănătoasă, nici în ispita îngâmfării, ca să cadă din credința dreaptă.
Numai sufletelor care părăsesc Adevărul și Dragostea, îngăduie Dumnezeu să le fie trimise încredințări străine și credințe false, drept pedeapsă și osândă veșnică pentru acest mare păcat.
2 - Cel ce are ochii duhului curați,
și cel ce are priceperea de Sus,
- oricând se uită bine și cu băgare de seamă
poate vedea și cunoaște cu ușurință încă de mai înainte pe acel suflet care are în el un vierme de păcat ascuns și o sămânță de boală duhovnicească.
După rătăcire, toți pot vedea începutul ei.
3 - Păcatul ascuns este singura cauză a rătăcirii.
Dumnezeu nu îngăduie ca suflete curate să rătăcească. Pe aceste suflete adevărul le-a făcut slobode, adică biruitoare, prin statornicia și credincioșia lor.
Slobozenia biruitoare îi face robii dragostei, în smerenie și în lucrare. Iar acestea nu-i lasă niciodată să se rătăcească.
4 - Nimeni nu se poate face un rob al lui Hristos, dacă n-a ajuns mai întâi un slobod față de toți oamenii așa ca Domnul Isus.
Dar mai întâi un slobod față de eul său firesc și față de dorințele sale firești.
5 - Față de orice păreri și idei rătăcite slobod, poate fi numai acela care este robul Dragostei și slujitorul Adevărului, între frații și surorile sale.
Numai această dulce robie îl ține pe om cu adevărat liber.
Și numai această slujire frumoasă, îl odihnește cu adevărat.
6 - Slobozi față de orice slăbiciune și minciună pot fi numai acei ce sunt robii curăției.
Slobozi față de orice abateri și dezbinări sunt numai cei ce pot fi robi ai statorniciei și luminii.
Slobozi față de orice frică și mustrare sunt numai robii datoriei liber-conștiente și ai sfintei rânduieli frățești.
Cine cade din aceste sfinte cetățui duhovnicești, ajunge iarăși prizonierul diavolului - și el îl duce la moarte.
7 - Numai Dumnezeu cunoaște ce mijloace și ce căi alege de fiecare dată Adevărul și Dragostea Sa, pentru a învia și mântui o ființă omenească prin înnoirea minții și inimii sale, adică prin nașterea din nou a sufletului aceluia.
Căci față de fiecare suflet ori ceasul, ori felul, ori locul a fost altul decât la celelalte. Aceasta arată că fiecare suflet are un preț unic în fața lui Dumnezeu.
8 - Mintea și inima omenească au fost create de la început de către Dumnezeu în așa fel încât fiecare să poată cuprinde Adevărul și Dragostea Lui.
Și fiecărei minți și inimi omenești, Dumnezeu îi vorbește în așa fel încât ea Îl poate înțelege și cuprinde.
Numai dacă vrea.
9 - Adevărul cuprins de noi în chip mântuitor, este și Miezul și Forma învățăturii și a Credinței, prin care Duhul și Cuvântul Sfânt fac în noi nașterea din nou.
Și prin care face în ființa noastră cea nouă mărginită, desăvârșirea firii duhovnicești, tot așa de minunată și de cuprinzătoare, ca și în Marea Sa Biserică nemărginită.
Cu o singură condiție: să-L ascultăm pe Dumnezeu.
10 - Partea Adevărului care nu poate fi pătruns cu mintea - trebuie să fie crezut cu inima, fiindcă el nu poate fi explicat omenește. Credința aceasta a inimii trebuie să fie întemeiată pe credincioșia Autorității Dumnezeiești Eternă și necuprinsă, care ne garantează temeinicia Întregului Său Adevăr.
Iar partea Adevărului care poate fi pătruns cu mintea fiind explicat în Biserica vie și limpezit de către slujitorii lui Dumnezeu, - trebuie primită și urmată fără abatere cu credință de către fiecare dintre noi.
Ceea ce putem cunoaște și înțelege, trebuie să ne conducă liniștit spre ceea ce nu putem cunoaște și înțelege decât prin Credință (Evrei 11, 1-3).
11 - Adevărul dinafară se poate vedea și cunoaște cu mintea
Adevărul dinăuntru se poate vedea și cunoaște numai cu inima.
Pentru că Adevărul dinafară este Forma - și se adresează Judecății
pe când Adevărul dinăuntru este Miezul - și-l poate pătrunde numai credința.
12 - Duhul Adevărului este Duhul Sfânt - și El a rânduit în Biserica Sa cea vie feluritele Sale daruri, spre desăvârșirea celor ce vor crede (1 Cor. 12, 4, 29; Efes. 4, 11-16).
Iar prin acești dăruiți ai Săi, în măsura trebuinței și la vremea Sa - Duhul Sfânt dă tuturor celorlalți toate cele ce le sunt de folos (Luca 10, 16).
După cum Hristos a dat pâinea ucenicilor, iar aceștia norodului
și minunea s-a făcut prin chiar această împărtășire.
13 - Dreptarul învățăturii sănătoase este acela care te îndrumă spre locul sfânt și unde apoi credința te călăuzește mai departe - drept și fericit
spre felul cel nespus mai înalt de cunoaștere al acelor taine și adevăruri care depășesc puterea minții
și pe care numai prin credință le poți trăi cu inima.
14 - Mântuirea sufletelor noastre este legată chiar de ascultarea întocmai și până la sfârșit, a învățăturii primite, prin care am ajuns la credința care ne-a născut din nou în Hristos.
Cine nu o ține întocmai și până la sfârșit, - degeaba ar crede oricum altfel, este pierdut (1 Cor. 15, 1; Matei 7, 22-23).
15 - Adevărul are căile sale de ascultare și condițiile sale de mântuire, de care este legată viața noastră de acum - și viața noastră veșnică.
Cunoașterea și păzirea lor ne garantează mântuirea sufletului nostru și fericirea veșniciei noastre.
Neascultarea și lepădarea acestora ne aruncă sigur în întunericul și nefericirea veșnică.
Cine nu le crede pe acestea va vedea cu groază realitatea lor.
Dar cine le crede, va afla răsplătirea Celui care le-a așezat și rânduit.
16 - Slobozenia Adevărului te face:
- liber pe voința ta
- sigur pe învățătura ta
- sănătos în cunoașterea ta
- puternic în credința ta
- statornic în legământul tău
- cinstit în conștiința ta
- orientat deplin în gândirile tale
- ordonat și stăpân în dorințele tale
- iubit și iubitor în frățietatea ta
- mulțumit și mulțumitor în toate împrejurările tale
- curat și drept față de toți semenii tăi, adică un om după inima lui Dumnezeu...
17 - Cine cunoaște și trăiește Adevărul, acela ajunge o ființă desăvârșită, așa cum a ieșit omul din Mâinile Făcătorului Ceresc.
- Și așa cum trebuie să ajungă în Brațele Lui.
18 - Oricine nu se poartă în orice loc și în orice vreme curat și drept față de toți semenii săi,
respectând munca lor, demnitatea și conștiința lor,
sau dreptatea sau avutul său, credința fiecăruia,
- acela nu cunoaște Adevărul, nici nu-l va cunoaște niciodată, dacă va rămâne mereu așa.
Acestea sunt condițiile slobozeniei sau a robiei față de Adevăr.
19 - Cunoașterea Adevărului nu cuprinde numai starea de fericire cerească a inimii ci și harul înțelegerii acestei stări, care este suprema fericire a minții.
Cunoscând-o în amândouă aceste feluri, trăiești fericirea slobozeniei Adevărului nespus mai puternic și mai înalt decât oricare dintre cei care o trăiesc rece numai cu mintea, sau dezordonat numai cu inima.
20 - Nu cunosc nici vreun altul din Sfintele Nume și cuvinte a lui Dumnezeu care să fi fost mai rău înțeles și mai răstălmăcit decât Adevărul.
Toți înșelătorii, toți copiii dezbinărilor, toți fățarnicii și mincinoșii din trecut, din prezent și poate și din viitor s-au folosit și se folosesc cel mai mult, mai nerușinat și mai îndrăzneț - de acest nume și Cuvânt Sfânt și Scump.
În numele Adevărului se răspândesc atâtea minciuni, se fac atâtea dezbinări și se săvârșesc atâtea fărădelegi.
Dumnezeule Slăvit în veci, zdrobește odată minciuna, pune capăt dezbinării și oprește fărădelegea - care înăbușe adevărul Tău
ca să rămână pentru totdeauna biruitor și liber, numai El.
Amin.