Ostașii au venit deci, și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El.
Cei care sufereau lângă Mântuitorul desigur nu erau nevinovați. Suferința lor de pe cruce era urmarea faptelor nelegiuite pe care le săvârșiseră și pe care acum trebuiau să le ispășească.
Privind la ei, trebuie să ne cutremurăm la gândul că nu există nici o faptă rea, care să nu-și primească odată răsplata pe măsura dreptății.
Este cineva care ne vede pretutindeni, pe fiecare, și ne controlează, cântărind tot ce facem.
De ochii acestei Dreptăți și Răsplătiri nici întunericul, nici depărtarea, nici ascunzișurile nu ne mai pot feri.
Oricât de îndelungă este așteptarea pocăinței, tot vine odată vremea ispășirii. Și chiar dacă uneori intervine pocăința, când e prea târzie întoarcerea - ea ne scapă numai de chinurile sufletești. De cele trupești, nu. De cele trupești am fi fost scăpați numai dacă noi ne-am fi ferit de orice păcat.
Totuși, ce cumplit de greu trebuie să fie plătit păcatul oricând vine ziua să-l plătim.
De suferința pentru păcat n-a scăpat și nici nu scapă nimeni. Păcatul este o crimă împotriva Numelui lui Dumnezeu, împotriva voii lui Dumnezeu, împotriva Sfințeniei lui Dumnezeu, împotriva dreptății, luminii, curăției și iubirii lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este o palmă dată peste Fața lui Dumnezeu și un scuipat în fața Sfințeniei Lui.
Este o murdărie aruncată cu dispreț, sau cu încăpățânare, sau cu ură înspre Fața bunătății Lui. O rană provocată Inimii Lui. O suliță, un cui, un spin - împlântat în trupul Lui.
Și, o, atâția dintre noi ne revoltăm cu durere împotriva celor care au pălmuit atunci, au scuipat, au rănit, au străpuns, au chinuit pe Domnul și Mântuitorul nostru Cel Nevinovat, dar nu ne revoltăm mai degrabă cu rușine și cu durere împotriva noastră înșine, care săvârșim din nou și din nou aceste nelegiuiri împotriva Lui, prin fărădelegile noastre zilnice.
Orice păcat este fărădelege - spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, înștiințându-ne pe fiecare că odată va trebui ispășit (1 Ioan 3, 4).
Păcătosule și frate, privește la aceste cruci pe care ispășirea este atât de cumplită.
Dintre toți cei care sufăr, cel mai greu suferă Cel Nevinovat, pentru că El suferă nu pentru Sine ci pentru toți. El nu poartă numai păcatul unuia ca fiecare din ceilalți - ci toate păcatele tuturor.
Și dacă pentru păcatele unuia singur, prețul suferințelor a fost atât de amar - cât de amar trebuie să fi fost cel dat pentru toți?...
Păcătosule și frate, stai!
Stai aici și nu pleca până ce nu ți se luminează bine judecata ta și asupra acestui lucru.
- Și tu va trebui să ispășești!
Te înfiori ce cumplită este suferința aceasta, a Domnului Isus și chiar a tâlharilor răstigniți?
Ți se strânge inima când vezi cum vin soldații nemiloși cu ciomegele grele și izbesc genunchii celor răstigniți, zdrobindu-le oasele vii de lemnul cioturos al crucii?
Îți întorci cu spaimă fața, și îți închizi îngrozit ochii?
Nu mai poți să suferi priveliștea aceasta înfiorătoare?
Îți astupi urechile să nu auzi vaietele, urletele, gemetele celor ale căror dureri trebuie să fie neînchipuit de mari după fiecare izbitură?
Nu poți vedea carnea vie spânzurând zdrențuită în chipul cel mai oribil?
- Privește, totuși! Ascultă, totuși! Nu pleca, totuși!
Pentru că dacă nu te întorci la Dumnezeu, să știi că începând din nu știi care clipă, tu însuți va trebui să vezi, să auzi și să trăiești veșnic niște chinuri neînchipuit mai mari ca acestea, în focul fără scrum!
Căci adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu care înștiințează pe toți despre plata păcatului, care este moartea (Rom. 6, 23; Matei 13, 41-42; 25, 41; Luca 13, 2-5).
Nu neexistența - ci moartea existând.
Și dacă nu poți suferi nici să privești și nici să asculți acum chinurile acestea trecătoare și ale altora - cum crezi că vei suferi atunci ale tale și veșnice?
De aceea, nu pleca de aici cât încă lângă tine este Isus Mântuitorul căruia poți să-ți mărturisești cu lacrimi amare păcatul tău. Căruia încă mai poți să-I ceri și de la care, Singurul, încă mai poți să primești iertare. Zdrobește-ți inima acum în pocăință, tu, înainte de a-ți fi zdrobită în iad, de călăul veșnic cu ciocanul cel fără milă și fără capăt.
Slavă veșnică Ție, Isuse Doamne, Purtătorul păcatelor lumii întregi și Jertfa de ispășire pentru noi toți.
Cu inimile zdrobite de durere pentru chinurile pe care a trebuit să le suferi și pentru fărădelegile noastre, ne prăbușim la picioarele Crucii Tale și-Ți cerem iertare Sângelui Tău ispășitor.
Curățește de peste conștiințele noastre, de peste ochii noștri și de peste auzul nostru urmele oribile ale păcatelor noastre.
Și dă-ne izbăvirea nu numai de chinurile lor ci și de priveliștea și de amintirea acestora.
Astăzi și veșnic.
Amin.
+
Îngrozește-te de plata faptelor la vremea lor
și-ngrijește-te din vreme, cum să-ți fie mai ușor.