Ostaşii au venit deci, şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El.
Cei care sufereau lângă Mântuitorul desigur nu erau nevinovaţi. Suferinţa lor de pe cruce era urmarea faptelor nelegiuite pe care le săvârşiseră şi pe care acum trebuiau să le ispăşească.
Privind la ei, trebuie să ne cutremurăm la gândul că nu există nici o faptă rea, care să nu-şi primească odată răsplata pe măsura dreptăţii.
Este cineva care ne vede pretutindeni, pe fiecare, şi ne controlează, cântărind tot ce facem.
De ochii acestei Dreptăţi şi Răsplătiri nici întunericul, nici depărtarea, nici ascunzişurile nu ne mai pot feri.
Oricât de îndelungă este aşteptarea pocăinţei, tot vine odată vremea ispăşirii. Şi chiar dacă uneori intervine pocăinţa, când e prea târzie întoarcerea - ea ne scapă numai de chinurile sufleteşti. De cele trupeşti, nu. De cele trupeşti am fi fost scăpaţi numai dacă noi ne-am fi ferit de orice păcat.
Totuşi, ce cumplit de greu trebuie să fie plătit păcatul oricând vine ziua să-l plătim.
De suferinţa pentru păcat n-a scăpat şi nici nu scapă nimeni. Păcatul este o crimă împotriva Numelui lui Dumnezeu, împotriva voii lui Dumnezeu, împotriva Sfinţeniei lui Dumnezeu, împotriva dreptăţii, luminii, curăţiei şi iubirii lui Dumnezeu.
Fiecare păcat este o palmă dată peste Faţa lui Dumnezeu şi un scuipat în faţa Sfinţeniei Lui.
Este o murdărie aruncată cu dispreţ, sau cu încăpăţânare, sau cu ură înspre Faţa bunătăţii Lui. O rană provocată Inimii Lui. O suliţă, un cui, un spin - împlântat în trupul Lui.
Şi, o, atâţia dintre noi ne revoltăm cu durere împotriva celor care au pălmuit atunci, au scuipat, au rănit, au străpuns, au chinuit pe Domnul şi Mântuitorul nostru Cel Nevinovat, dar nu ne revoltăm mai degrabă cu ruşine şi cu durere împotriva noastră înşine, care săvârşim din nou şi din nou aceste nelegiuiri împotriva Lui, prin fărădelegile noastre zilnice.
Orice păcat este fărădelege - spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, înştiinţându-ne pe fiecare că odată va trebui ispăşit (1 Ioan 3, 4).
Păcătosule şi frate, priveşte la aceste cruci pe care ispăşirea este atât de cumplită.
Dintre toţi cei care sufăr, cel mai greu suferă Cel Nevinovat, pentru că El suferă nu pentru Sine ci pentru toţi. El nu poartă numai păcatul unuia ca fiecare din ceilalţi - ci toate păcatele tuturor.
Şi dacă pentru păcatele unuia singur, preţul suferinţelor a fost atât de amar - cât de amar trebuie să fi fost cel dat pentru toţi?...
Păcătosule şi frate, stai!
Stai aici şi nu pleca până ce nu ţi se luminează bine judecata ta şi asupra acestui lucru.
- Şi tu va trebui să ispăşeşti!
Te înfiori ce cumplită este suferinţa aceasta, a Domnului Isus şi chiar a tâlharilor răstigniţi?
Ţi se strânge inima când vezi cum vin soldaţii nemiloşi cu ciomegele grele şi izbesc genunchii celor răstigniţi, zdrobindu-le oasele vii de lemnul cioturos al crucii?
Îţi întorci cu spaimă faţa, şi îţi închizi îngrozit ochii?
Nu mai poţi să suferi priveliştea aceasta înfiorătoare?
Îţi astupi urechile să nu auzi vaietele, urletele, gemetele celor ale căror dureri trebuie să fie neînchipuit de mari după fiecare izbitură?
Nu poţi vedea carnea vie spânzurând zdrenţuită în chipul cel mai oribil?
- Priveşte, totuşi! Ascultă, totuşi! Nu pleca, totuşi!
Pentru că dacă nu te întorci la Dumnezeu, să ştii că începând din nu ştii care clipă, tu însuţi va trebui să vezi, să auzi şi să trăieşti veşnic nişte chinuri neînchipuit mai mari ca acestea, în focul fără scrum!
Căci adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu care înştiinţează pe toţi despre plata păcatului, care este moartea (Rom. 6, 23; Matei 13, 41-42; 25, 41; Luca 13, 2-5).
Nu neexistenţa - ci moartea existând.
Şi dacă nu poţi suferi nici să priveşti şi nici să asculţi acum chinurile acestea trecătoare şi ale altora - cum crezi că vei suferi atunci ale tale şi veşnice?
De aceea, nu pleca de aici cât încă lângă tine este Isus Mântuitorul căruia poţi să-ţi mărturiseşti cu lacrimi amare păcatul tău. Căruia încă mai poţi să-I ceri şi de la care, Singurul, încă mai poţi să primeşti iertare. Zdrobeşte-ţi inima acum în pocăinţă, tu, înainte de a-ţi fi zdrobită în iad, de călăul veşnic cu ciocanul cel fără milă şi fără capăt.
Slavă veşnică Ţie, Isuse Doamne, Purtătorul păcatelor lumii întregi şi Jertfa de ispăşire pentru noi toţi.
Cu inimile zdrobite de durere pentru chinurile pe care a trebuit să le suferi şi pentru fărădelegile noastre, ne prăbuşim la picioarele Crucii Tale şi-Ţi cerem iertare Sângelui Tău ispăşitor.
Curăţeşte de peste conştiinţele noastre, de peste ochii noştri şi de peste auzul nostru urmele oribile ale păcatelor noastre.
Şi dă-ne izbăvirea nu numai de chinurile lor ci şi de priveliştea şi de amintirea acestora.
Astăzi şi veşnic.
Amin.
+
Îngrozeşte-te de plata faptelor la vremea lor
şi-ngrijeşte-te din vreme, cum să-ţi fie mai uşor.