Staul, portar și hoț
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoț și un tâlhar. Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul îi deschide și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate afară din staul” (In 10, 1-3).
„Știu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase... ” (Fapte 20, 29-30).
„În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Lc 2, 8).
Slăvit să fie Domnul!
Aceste cuvinte ne sunt atât de bine cunoscute tuturora dintre noi! Eram copil în clasa a V-a când am fost într-o piesă cu Ghiță Brebenel. Atunci Îl aflasem pe Domnul. Și s-a citit în această piesă aceste cuvinte din Păstorul cel Bun.
De-atunci a trecut o vreme lungă, dar cuvintele acestea mi-au rămas neuitate. Și cred că și frățiile voastre cunoașteți tot atât de bine despre Păstor, despre oi și despre ușă. Atât de drag ne-a fost acest Păstor, încât am vrut să spunem și noi ca și David cel tânăr, altădată: „Domnul este Păstorul meu și nu voi duce nici o lipsă!” Atunci nu mai duci nici o lipsă, frate, când Domnul este Păstorul tău. Atunci poți răbda, atunci poți iubi, atunci poți tăcea, atunci poți să-i ierți pe toți, când Domnul este Păstorul tău.
Ne-am bucurat că Domnul Iisus este Ușa. Că Domnul Iisus este Păstorul. Și că El ne duce la „pășuni verzi și la ape de odihnă” și „ne înviorează sufletele”, că El ne „povățuiește pe cărări drepte”, din pricina Numelui Său.
Dar mai departe, versetul vorbește și despre „staul” și despre „portar”. Vorbește și despre „hoț”. Eram copil atunci și n-am înțeles de ce și „staul”? De ce și „hoț”? De ce și „portar”?
Ca să înțelegem aceste lucruri oarecum mai binișor, cu prilejul întâlnirii noastre de aici, că suntem la o nuntă, dar nu putem să vorbim despre nunta aceasta, pentru că ne vedem cu frățiile voastre atât de rar... și am vrea să ne legați rănile noastre - și frățiile voastre, iar, să vă simțiți legați de noi și ușurați, ca, întăriți cu toții, să ducem lupta sfântă și curată, și biruitoare.
Spune Evanghelistul Luca în capitolul 2, versetul 8, că în Betleem „erau niște păstori care stăteau noaptea de strajă împrejurul turmei lor”.
A fi păstor, frații mei dragi, este un lucru foarte greu! Spune poetul nostru drag:
„De dragoste și milă, are
nevoie orice om sărac;
acela care nu iubește,
păstor să nu se facă-n veac!”
Numai acela care iubește, numai acela care are milă. Păstorii din jurul Betleemului erau niște păstori care iubeau, care aveau milă de turma lor.
Iubirea îi făcea toată ziua să-și păstorească turmele, să le ducă la izvoare de odihnă și la pășunile cele verzi. Iubirea nu-i lăsa să stea să doarmă liniștiți, nu-i lăsa. Iubirea îi făcea să se scoale de dimineață. Iubirea îi făcea să stea până noaptea târziu, să-și pască turmele la pășunile cele verzi, să nu le ducă oriunde, ci numai la izvoarele de odihnă să le adape.
Iubirea și mila! Noaptea trebuia să stea de strajă împrejurul turmei lor.
Orișice om, orice muncă ar depune el în timpul zilei, când vine noaptea are și el dreptul la odihnă. Numai un păstor nu se poate odihni!
Numai voi, dragi păstori, când vă veți odihni? Dragostea v-a făcut ca toată ziua să munciți, ca să vă purtați oile la pășuni verzi și la izvoare de odihnă. Și acum noaptea cum să le lăsați singure? Căci dacă le lăsați numai singure, vine noaptea și mâine dimineață nu veți mai avea nimic.
Voi trebuie să vegheați toată noaptea împrejurul turmei voastre! Acel care are o inimă... acel care are o turmă... el nu poate dormi! Dragostea îl face să muncească toată ziua pentru turma dragă. Iar mila îl face să stea de veghe toată noaptea și să nu doarmă. Cum ar putea dormi? Ce s-ar alege de turma lui, dacă noaptea ar lăsa-o pradă tâlharilor și lupilor?
Nu! Un păstor nu poate!
Un păstor nu are băț, ci inimă! Acel care are numai băț, în curând nu va mai avea turmă...
Poetul nostru drag spunea despre Blândul Păstor:
„Pe-o oaie ce căzuse jos,
a ridicat-o El frumos...
Pe alta, care la pământ
zăcea cu piciorușul frânt,
El o lega mângâietor...”
Așa va face un păstor: el va simți cu fiecare, va înțelege pe fiecare, va suferi cu fiecare, va plânge cu fiecare.
În ținuturile acelea erau niște păstori... Frații mei dragi, și în ținuturile noastre erau niște păstori minunați. În ținuturile noastre erau niște păstori cum n-au fost alții pe toată fața pământului. Ei au trăit, au iubit, au muncit cu multă hărnicie și osteneală. Oamenii aceștia aveau ceva deosebit în toată ființa lor. Cine i-a văzut așa a spus: „Nu știu dacă sunt îngeri sau sunt oameni veniți din cer!”
Prin credința și munca lor cinstită și prin curăția lor au agonisit în scurt timp o turmă foarte numeroasă. Și turma aceasta a umplut țara întreagă. N-a fost niciunde așa turmă ca și turma lor. Dar păstorii aceștia din ținuturile noastre, deși toată ziua munceau, ei toată noaptea lor vegheau... Frații mei dragi, ei erau niște păstori săraci. N-aveau avere pământească. Averea lor erau lacrimile și dragostea. Aveau acești păstori o inimă largă. O casă primitoare.
Casa lor era deschisă pentru oricine.
Oricine venea, nimeni nu-l întreba.
Oricine pleca, nimeni nu-l întreba.
La mesele lor bogate prin hărnicia lor, putea oricine veni să se sature... Toți se hrăneau, iar la plecare mai duceau și în traistele lor.
Nu era portar și nimeni nu-i întreba pe cei ce veneau și plecau. Ei îi socoteau pe toți frați. Nu se puteau gândi că cineva avea viclenie sau gând de furat. Mesele lor erau bogate și au avut o turmă cum n-a mai fost alta ca a lor.
Averea lor erau lacrimile și dragostea, munca și credința. Aceste comori le-au lăsat moștenire urmașilor lor. Dar turmele lor, fiindcă ei erau oameni săraci, și le hrăneau pe un pământ care nu era al lor. Turmele lor le păstoreau pe un pământ străin, iar stăpânii pământului aceluia cereau un tribut greu pe care ei trebuia să-l plătească. Ei, de dragul turmelor lor, s-au hotărât să-l plătească oricât le cerea, oricât i-ar costa, chiar și viața lor. A trebuit să plătească greu și lor nu le părea rău!
Dar atunci a trebuit să-și lase turmele lor dragi care umpluseră țara noastră și să meargă să le plătească celor ce le cerea prețul.
Au lăsat turmele aproape singure! Au lăsat turmele doar pe niște copii necrescuți și câte un bătrân ici și colo.
Iar după ce au plecat ei, au venit mulți la turme... Cum ușile erau mereu deschise și mesele erau mereu întinse... de acest prilej s-au folosit hoții, tâlharii și lupii... Și știți ce au făcut? Prefăcându-se că sunt frați, au furat, au jefuit, au junghiat fără milă oițele și mielușeii necrescuți. Au pustiit și nimicit frumoasa turmă crescută și agonisită cu multe sudori și lacrimi... Prefăcându-se că li-i milă de păstorii plecați, le-au luat mielușeii, alții au luat oițele, alții au luat și oi...
Din turma cea binecuvântată, strânsă și câștigată cu sudoare și lacrimi de păstorii dragi din ținuturile noastre, a rămas un pustiu. Când s-au întors păstorii dragi înapoi, după ce și-au achitat datoria lor, când și-au văzut turma lor risipită și jefuită, au plâns lacrimi amare...
O, frații mei tineri, hai să plângem și noi cu ei de durere și milă, căci ei au muncit și alții au prădat fără milă și fără frică...
„Să le plătească Domnul
cum merită, la toți,
că nu li-e templu casa,
ci-i peșteră de hoți.”
Ce jale și durere! O, frații mei tineri! Unde erați voi atunci? Priviți la părinții voștri care au muncit cu greu și au asudat... și au crescut o turmă... Fie-vă milă de ei când îi vedeți pe urmă iarăși săraci!
„Doamne, unde este turma pentru care noi am muncit? Au venit hoții, au venit furii, au venit lupii... Cu ce am mai rămas?”
Astăzi ne dăm noi seama bine de ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: „După plecarea mea, vor veni între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vă vor învăța lucruri stricăcioase”.
Cum spunea un crescut răsfățat, zicând: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, dar când am crescut om mare am lepădat ce era copilăresc”. Adică: „Atunci când eram copil, mergeam cu mama la biserică și făceam cruce, dar acum am crescut mare și nu mai merg la biserică și nu mai fac cruce!”.
Iată, frații mei, cum se scoală oameni care învață lucruri stricăcioase! Iată cum interpretează Cuvântul Domnului! În loc să spună: „Când eram copil, mai greșeam, mai alunecam, mai cădeam și veneam plângând la mama, să mă spele sau să mă lege, dar acum, prin harul Domnului, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. El poate totul! Poate birui, poate ierta, iubi și ierta”.
Așa se crește să se ajungă la statura plinătății lui Hristos!
Da, și noi am făcut o greșeală, pentru că noi nu ne-am adus aminte de lucrul acesta; că după ce plecăm noi vin alții.
Acuma, dragii noștri, lăsăm, căci Dumnezeu știe și cunoaște... N-am vrut osteneala nimănui! N-am intrat în munca nimănui! Dar ne vom pune iarăși pe lucru și Dumnezeu ne va ajuta iarăși cum i-a ajutat și lui Iacov timp de șapte ani, când și-a crescut o turmă cu mult mai frumoasă decât a lui Laban.
Și dragii noștri păstori s-au pus iarăși pe muncă, rugăciune și jertfă, chemând în ajutor pe cei care aveau o inimă. Și au început dregerea gardurilor, paza ușilor. Părinții s-au pus pe lucru! Dar au spus așa: „Fraților, iubiților, cei care simțiți în inimile voastre, ajutați-ne!
Frații mei tineri, ajutați-ne de acum să facem un nou staul! Nu vom lăsa oile noastre singure. Suntem bătrâni, istoviți, suntem munciți... Ziua am muncit, noaptea nu am putut veghea! Frații noștri tineri, ajutați-ne să refacem staulul. Pentru că staulul ne va fi de folos. Pentru că peste staul nu va putea oricine, orișicând să sară și orișicum.
Frații noștri tineri, ajutați-ne! Dacă noi, cei dinainte, am muncit - și știe Dumnezeu munca noastră, truda noastră și osteneala noastră -, ajutați-ne la dregerea gardurilor! Și Dumnezeul nostru ne va ajuta! Și turma va crește mereu”.
Au început părinții noștri să facă, să amenajeze staule, să păzească ușile, ca să nu mai intre oricine și să nu mai iasă cum ar vrea. Să nu mai lase oile afară din staul, să nu mai lase mielușeii să fie sfâșiați de fiare. Dar s-au ridicat glasuri de proteste care strigau: „Dar asta n-a fost de când lumea! Dar nu-s oile toate ale Domnului? De ce le îngrădiți? De ce nu le lăsați să meargă unde vor? De ce staule? Al Domnului e pământul. A Domnului e turma. Veți răspunde de ceea ce faceți”.
Auzi glasul hoțului care se preface frate? Vorbește de turma Domnului, vorbește de oi în numele Domnului, ca să-și poată ascunde viclenia, să poată înșela și fura, și junghia slobod.
Dar din experiența amară a părinților noștri - că au fost prea largi la inimă și i-au crezut frați și pe hoți, și pe tâlhari -, vom drege staulul și vom păzi ușile, să nu mai intre hoțul cum vrea el.
Fraților tineri, voi aveți o moștenire bogată de la părinții voștri. Dacă simțiți în inimile voastre cum ați simțit și până aici, dacă ați rămas credincioși legământului sfânt pe care l-ați făcut de la început, atunci nu stați nepăsători.
Ajutați-i pe părinții voștri! Ajutați-i la munca grea cu staulul și cu ușile. Veți cunoaște străinul, că mereu va striga: „Să nu mai fie uși! Să nu mai fie gard! Să fie slobozenie, că așa zice Duhul!...”
Încă nu am ajuns să pască lupul cu mielul. Până atunci păstorii răspund în fața Domnului de turmă și de tot ce s-a furat și pierdut!
Ajutați-vă părinții obosiți, dragi tineri, cum au ajutat Aron și Hur mâinile lui Moise, că ei au nevoie de ajutorul vostru.
Fraților bătrâni, și frățiile voastre aveați niște miei cândva. Unde sunt ei acum? Puteți dormi voi liniștiți?
Părinții noștri ne-au lăsat o moștenire câștigată cu multe osteneli, lacrimi și jertfe! Păziți avutul rămas de la părinți! Mesele noastre sunt pline cu cele mai scumpe daruri ce le are Dumnezeu.
Cântări cum nu au mai fost de când e pământul. Sunt lacrimile și jertfele părinților noștri. Păziți-le, să nu se mai bucure străinul de munca părinților noștri.
Spuneți la oițe, mielușei și la porumbeii nevinovați, ca să știe și cei ce nu știu, că staulul e pentru hoți și ușile pentru lupi.
Spuneți acestor ființe nevinovate că sunt și colți de lup și sunt și tâlhari. Căci ființele acestea nu se pot nici gândi la așa ceva. Ele nu au coarne, ca să împungă - ele nu se pot gândi că cineva împunge. Ele nu au dinți să muște - nu se gândesc că cineva poate mușca. Ele, care nu au copite să lovească, nu se gândesc că cineva poate lovi. Ele, care nu au otravă sub limbă, nu se pot gândi că cineva are otravă.
Cu ele am vrea să stăm de vorbă, cu aceste ființe nevinovate. Le atragem atenția și tragem un semnal de alarmă, cum zice poetul: „Am fost clopot de alarmă, trist sunând în dungă, să vă pot trezi din vreme, foc să nu v-ajungă.”
Poate unii vă vor spune: „La staule trebuie și portari!”
Portarul trebuie să vegheze cine intră și cine iese. Fiți voi aceia, scumpii noștri frați tineri, fiți voi aceia! Stați la porți și păziți. Să vedeți totdeauna cine intră. Să vedeți cine iese.
Dacă vă aduceți aminte din rânduielile Bisericii noastre, înainte de Simbolul Credinței se spune: „Ușile! Ușile! Cu înțelepciune să luăm aminte!” Și apoi se rostește Crezul acela, simbolul acela puternic: Cred în Dumnezeu... Creatorul (...), cred în Fiul... Care a venit și S-a întrupat din Sfânta Fecioară (...), cred în Duhul Sfânt (...), cred în înviere (...), cred în viața veșnică...” Atunci când se spunea acest Crez, ușile trebuia păzite, ca nimeni din cei ce nu credeau exact așa să nu fie înăuntru.
Frații mei dragi, am vrea ca și ușile noastre să fie păzite.
În Lucrarea Oastei sfinte în care Dumnezeu ne-a chemat și v-a chemat și pe voi, iubiții mei frați tineri, să faceți măcar slujba aceasta: păziți măcar ușile! Faceți-vă slujba aceasta și Dumnezeul nostru vă va binecuvânta. Voi sunteți binecuvântați cu o comoară ce o avem, cu o bogăție, cu o avere cum n-a mai fost pe pământul acesta. O, părinte Pavel! O, părinte Iosif! O, părinte Marini! Ce frumos ați luptat voi și ați pus jertfa voastră în slujba lui Hristos!
Nu demult, un frate - părinte ostenitor - vorbea cu un fost prieten al său care zicea că nu mai poate lucra, că-l doare inima. Și fratele l-a întrebat:
- Poți dormi noaptea?
- Pot, zicea el.
- Atunci nu te doare inima... Eu nu pot dormi, mă apasă grija Lucrării și mă tem! Și mă tem! Mă tem ca galatenii să nu primească o altă evanghelie, un alt duh, un alt Iisus! Mă tem de corinteni să nu facă partide, să nu zică: „Eu sunt al lui Pavel. Eu sunt al lui Apolo. Eu sunt al lui Chifa”. Mă tem să nu pună bază mai mult pe limbi decât pe dragoste! Mă tem să nu se ocupe cu descoperirea păcatelor altora, și nu cu pocăința lor. Mă tem, mă doare inima și nu pot dormi.
Domnul să ne ajute să învățăm din experiența părinților noștri și să ne păzim staulul și ușile, să învățăm oițele să deosebească păstorul de hoț. Să-și cunoască staulul unde s-au născut, pășunea unde s-au hrănit, mâna ce le-a legănat, brațele ce le-au purtat. Să cunoască și mielușeii mirosul de lup și să nu iasă din staul. Și porumbeii să cunoască cine i-a hrănit și cine caută să-i fure, ca apoi să-i junghie.
O, Părinte Iosif, și tu ai fost vândut de frații tăi, dar astăzi vin țările și cer bucate de la tine!
Fii binecuvântat, Iisuse, Marele Păstor al oilor! Binecuvântează și păstorii Tăi de care Tu Te-ai folosit și cu care Tu ai fost - și lumea întreagă a putut să vadă lucrul acesta. Ce lucruri mari ai putut să faci, Doamne!
Da, acum, frații mei cei tineri, aveți o comoară lăsată de la păstorii voștri... Păstrați-o măcar! Păziți măcar ușile, ca să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat altădată.
Pentru că un păstor pe care dragostea nu-l lasă să doarmă, pe care mila nu-l lasă să nu vegheze, el a câștigat prin dragoste și prin muncă, și prin durere ceea ce avem noi astăzi.
Putem să avem din belșug, dar să păzim cu scumpătate ceea ce avem noi de la părinții noștri. Pentru ca la capătul călătoriei noastre să spunem și noi că am fost de folos, măcar după ce am venit la o bogăție așa de mare.
Măcar acum să fie păstrată!
Cineva spunea: „Am rămas de la părinții mei sărac... Și a fost un timp când n-am avut nici lingură. Și a trebuit să ne luăm toate din munca noastră. Dar hărnicia și credința ne-au ajutat și astăzi am o casă, am o familie, am de toate lucrurile, cu ajutorul lui Dumnezeu!”.
O, frații mei dragi, și sufletește așa au fost părinții noștri... Ei au început de jos, ei n-au avut nimic, dar au adunat pentru astăzi adevărate comori atât de scumpe și de rare... Păziți-le și păstrați-le!
O, ziua de astăzi, binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a rânduit să ne mai întâlnim cu El și cu frații noștri dragi.
Pe paginile Scripturii rămâne până la sfârșitul veacurilor capitolul 4 din Evanghelia de la Ioan, unde se vorbește despre o trezire în Samaria. În Samaria a trimis Dumnezeu o samariteancă. Nu știu dacă ne-am gândit noi vreodată ce loc era Samaria; ce oameni erau acolo. Niște oameni străini, niște oameni venetici, niște oameni aduși de departe... Și venind ucenicii amărâți, Îi spun Domnului:
- Doamne, nici pe bani, nimeni nu ne-a dat o bucată de pâine... Haidem să rugăm pe Tatăl Ceresc să trimită foc din cer și să-i ardă! Dar Domnul Iisus le zice:
- O, dragii Mei copilași pentru care m-am rugat Eu o noapte întreagă... Voi de ce duh sunteți însuflețiți când doriți să piară oameni? N-a venit Fiul Omului să piardă, ci să mântuiască ce era pierdut.
Da, Samaria, te cercetează Dumnezeu!
Și acolo în Samaria trimite Dumnezeu pe cineva și cercetează. Din mijlocul lor ridică El pe cineva, o samariteancă, și prin ea lucrează, cheamă la pocăință. O femeie stricată - și prin ea lucrează Dumnezeu la trezirea celorlalți. Prin ea a făcut Dumnezeu o trezire în Samaria.
O, frații mei dragi, o trezire s-a făcut și în Samaria noastră. Nu numai în Samaria s-a făcut o trezire, deși din mijlocul lor a luat Dumnezeu pe cineva, ca să-i trezească pe ceilalți, să trezească cetatea întreagă.
În țara noastră s-a făcut o trezire. Din mijlocul nostru, din mijlocul Bisericii noastre, din mijlocul neamului nostru a trezit Dumnezeu un om căruia i-a dat - și i-a dat cum i-a dat samaritencii aceleia, căci din inima ei izvoare curgeau și nu se mai terminau. Și n-au mai putut să spună ceilalți: „Cum, de o păcătoasă ca tine să ascultăm noi?” Nu! Pentru că nu mai era o păcătoasă, ci era o răscumpărată și o sfințită de Domnul; și-n cuvintele ei era așa putere, că toți câți le auzeau se convingeau.
Așa face Dumnezeu!
Așa a făcut Dumnezeu în țara noastră!
Așa a făcut Dumnezeu în poporul nostru!
Așa a făcut Dumnezeu o trezire în „Samaria” vieții noastre!
O, frații mei dragi, haidem să ducem mai departe această trezire!
Haideți să-L ducem pe Hristos, Apa cea Vie, la toți samaritenii, la cei care erau nevrednici, cum ziceau apostolii altădată. Haideți să-L ducem pe Hristos, să-i facem să se trezească și ei la o viață cu Domnul.
Am vrea ca ziua de azi, ca nunta aceasta să fie o trezire pentru satul acesta. Să se trezească din nou și cei care s-au pus să doarmă, și cei care nu au mai făcut nimic, și cei care au privit în lături. Să se trezească toți la o viață nouă, căci Domnul este Acela care a fost străpuns pentru păcatele lor, pentru iertarea lor, a noastră, a tuturora.
Tabloul din față, cu Mântuitorul răstignit și cu sulița străpungându-I coasta, pe care L-am văzut de aseară, ne-a cutremurat din adâncul ființei noastre... „Priviți - acesta-i prețul dat de El răscumpărare, așa ați fost voi scoși din iad, din moarte și pierzare...”
Și tu, Maria, ești acolo și te vezi și tu acolo... Și privești mereu la cruce... Și noi privim cu tine la El... Nu știu de ce a trebuit, sutașule, și tu cu sulița să străpungi inima lui Iisus.
Iisuse, Iisuse iubit, l-ai iertat și pe el! Iartă-mă și pe mine... Iartă-i și pe frații mei care Ți-au străpuns inima cu necredința, cu neascultarea, cu nesupunerea, cu nerecunoștința...
Sutașul a fost un păgân... Dar voi de ce oare, voi, creștinilor, mai străpungeți inima lui Iisus? O, dacă ați crede cu adevărat, nu v-ați mai ridica de la picioarele Crucii Celui Răstignit. Sau de acolo v-ați ridica cu lacrimi... De acolo ați cânta cu lacrimi!...
Frații mei dragi, voi așa L-ați primit pe Iisus! Voi așa ați crezut în Iisus! Așa ne-au spus părinții noștri: „Iisus, Acela cu Crucea!” Spuneți tuturora să nu ia Crucea de la Iisus, căci Maria, Maica Sântă, nu-L cunoaște fără Cruce pe Iisus. Ioan nu-L mai cunoaște, nici Petru, pentru că ei așa L-au cunoscut, așa L-au văzut, cu Crucea. Așa Îl cunosc și așa vor să-L urmeze! Așa au vrut ei și așa vrem și noi.
Frații mei dragi! Mire și mireasă, Dumnezeu v-a binecuvântat cu o zi așa frumoasă de sărbătoarea nunții voastre! Și pe noi ne-a binecuvântat cu acest prilej. Îi mulțumim Domnului pentru gândul acesta înalt și frumos.
Vă dorim să-L chemați pe Dumnezeu să vă binecuvânteze pasul acesta, căci numai atunci veți fi fericiți mereu, binecuvântați mereu, când Îl veți lua însoțitor în drumul vieții voastre de la început.
Frate mire, spune Cuvântul lui Dumnezeu că „omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și amândoi vor fi un singur trup”.
Și tu ai făcut acest lucru: ai lăsat pe tatăl tău și pe mama ta, ți-ai lăsat părinții și te-ai desprins, căci Dumnezeu ți-a dat o soție credincioasă. Să o ai lângă inima ta. Să o iubești ca pe sufletul tău. Dar tu nu ai lăsat numai familia aceasta pământească... Tu trebuie să lași și celelalte lucruri pe care înainte le cunoșteai și să intri într-o familie duhovnicească. Aceasta este familia soției tale. De acum încolo vei îmbrățișa familia ei nu numai trupește, ci și duhovnicește. Vei spune și tu cum a spus Rut altădată: „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu! Poporul tău va fi poporul meu. Nimic nu mă va despărți de tine, decât moartea”.
Știm că te-ai gândit înainte și după ce ai făcut pasul acesta, când ți-ai ales, prin harul lui Dumnezeu, această soție. Știu că ai gândit la lucrul acesta! Așa te luptă și așa să dorești să-i faci bucurie soției tale; mai bine să te adăpostești la umbrele Dumnezeului Celui Viu, la aripile Lui, împreună cu soția ta pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Să-I fii drag Domnului Iisus, să-I fii ascultător, să fii un bun ostaș al lui Iisus, pentru că în această familie ai dorit să te înrolezi și să trăiești!
Scumpă soră mireasă, de asemenea, pentru soțul tău tu să fii mamă, să găsească la tine, atunci când va fi întristat, mângâiere. Tu, cu rugăciunea ta și cu dragostea ta, să-i fii sprijin și tot ce a dorit el de la tine; nimic să nu-l înșele, pentru că a lăsat familia lui. Și să poată spune tuturora: „Nu m-am înșelat! Pentru că am găsit în soția mea, în familia ei, în Dumnezeul ei tot ce îmi dorește inima și nu-mi mai lipsește nimic. Și de aceea sunt fericit! Sunt așa de fericit! Pentru că am crezut, pentru că am urmat, pentru că am iubit, pentru că m-am hotărât și pentru că vreau așa cum am spus să fiu. Și căminul meu să fie un cămin al lui Dumnezeu, în care El să-Și afle toată bucuria și dragostea”.
Să vă ajute Dumnezeu la aceasta!
Să auzim despre frățiile voastre numai lucruri bune, numai lucruri care să ne învioreze inimile că ați rămas ascultători legământului pe care l-ați făcut în fața multor martori.
Domnul să facă El ca viața voastră toată să fie o sărbătoare ca nunta aceasta fericită, până la capătul călătoriei voastre. Pentru bucuria de a vă învrednici [să fiți] la cealaltă Nuntă cu Mirele Iisus. Amin.
Slăvit să fie Domnul!