Căile Domnului sunt drepte

Hristos a înviat, fraților și surorilor!

În cele 15 minute, poate voi reuși și eu să vă spun câteva îndemnuri.

Frații știu - și noi știm cu toții - nu facem o impresie de predici rare, de învățături, pentru că nu suntem aici unul mai mare sau mai mic. Cum s-a spus: „Să nu fiți mulți învățători, căci Unul Singur este Domnul și Învățătorul, iar voi toți sunteți frați”.

Două versete am să vi le explic:

„ Căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei răzvrătiți cad pe ele ” (Osea 14, 9).

„Nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? ” Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Sfânta Scriptură.

Poporul evreu, când a plecat din Egipt spre Canaan, se ținea bine trupește; dar ei, pentru a se ține mai serios cu credința, trebuiau despărțiți de egipteni, care îi țineau pe evrei mai mult ca robi, ca ei singuri să înțeleagă că trebuie să plece din Egipt. Evreii, acolo în Egipt, nu aveau o sinagogă a lor, nu aveau un altar al lor, nu aveau o adunare a lor. Ei nu aveau o patrie a lor. Erau prizonieri pe un pământ străin, într-o țară străină.

Dumnezeu îl ridică atunci pe Moise în fruntea poporului și, prin minuni dumnezeiești, îi scoate din robia Faraonului, pentru a-i duce spre Canaanul promis lui Avraam. Cine cunoștea drumul spre Canaan, mai ales prin pustie? Îl cunoștea Moise? Nu! Îl cunoștea cineva din popor? Nu! Și totuși Cineva i-a condus și le-a fost Călăuză! Le-a fost Călăuză Duhul Sfânt și îngerul Domnului. Ziua în stâlp de nor și noaptea în stâlp de foc (Exod 23, 20).

Duhul Sfânt lucra viu în inima lor și a lui Moise. În pustie li s-a terminat mâncarea, dar Dumnezeu le-a trimis mană din cer, pe care o culegeau din iarbă. Drumul spre Canaan era pentru ei o cale nouă. Pe drumul acesta ei nu mai aveau băuturi, ei nu mai aveau baluri, erau despărțiți de petrecerile lumești. Îndeobște, erau despărțiți de viața cea lumească din Egipt.

La muntele Sinai au stat aproape un an de zile. Acolo aveau preot pus de Dumnezeu. Aveau slujba lor. Cântau cântecele lui Dumnezeu, de izbăvire și de laudă Domnului.

Aveau adunarea lor, credința lor liniștită și sigură de mântuire. Erau statornici și nu doreau să se mai întoarcă înapoi niciodată. Nu doreau o altă cale, decât aceea pe care le-a arătat-o Duhul Sfânt prin nor și prin foc.

Aceasta se înțelege: „Calea dreaptă a Domnului” și ei erau „cei drepți care umblau pe ea” fără cădere.

Ei, diavolul, șarpele cel vechi, s-a luat după ei pe calea Domnului și el căuta orice [prilej de] cădere. Diavolul știe că înapoi în Egipt nu-i mai putea întoarce, dar a suflat între ei un duh de cârtire și un duh de răzvrătire... Le șoptește în inimă oamenilor: „Da, calea este bună, dar conducerea nu este bună...”.

„De ce numai Moise și Aron să proorocească?” a zis o soră de credință, nu numai de trup. Iată ce lucru rușinos, ca o femeie să înfrunte pe un bărbat credincios. Sora de trup și de credință, Maria, a căutat să-l înfrunte pe fratele ei, Moise. Ea, Maria, n-a învățat nimic de la primii oameni, cum tot femeia l-a stricat pe Adam.

N-a învățat nimic nici de la Rebeca, cea care l-a stricat pe Isaac. Maria a râvnit numaidecât să proorocească, dar n-a cunoscut ce fel de duh o însuflețea acum. Până n-a lovit-o Dumnezeu cu lepra și cu rușinea!

Citiți în Cartea Numeri, capitolul 16, întreg capitolul. Trei bărbați s-au răzvrătit, că: de ce numai Aron să fie preot? De ce să nu fie și ei? Oare numai Aron știe să țină cădelnița în mână? Ce repede încolțește și se prinde rătăcirea de om și cât de greu se înțelege Adevărul! Acești oameni, aceștia trei, i-au mai stricat [și pe alții], că au tras de partea lor încă 250 de suflete care vorbeau contra preoției și nu cunoșteau de ce duh erau conduși. Doreau șefia, doreau scăunelul, doreau întâietatea... Dar cum le-a împlinit Dumnezeu dorința? Le-a dat o pedeapsă chiar pe calea Domnului, că s-a deschis pământul sub ei și i-a înghițit pe toți de vii - cum scrie la (Numeri 16, 31-35).

Ce le-a folosit lor că au părăsit Egiptul, lumea, dacă pe calea Domnului s-au răzvrătit și au cârtit? Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, spune destul de clar: „Cine este înțeleptul, să ia seama la aceste lucruri? Cine este priceputul, să le înțeleagă? Căci căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei răi cad în ele” (Osea 14, 9).

Cine nu umblă drept, acela umblă nedrept și Dumnezeu îngăduie și această umblare a unora, căci zice: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe. Cine este întinat să se întineze și mai departe” (Apoc 22, 11 ).

Omul e liber să facă ce vrea cu sufletul lui.

Cei hotărâți și statornici, în frunte cu Iosua și Caleb, au mers înainte și au ajuns în Canaan.

Frați iubiți, întâmplări bune și rele cum s-au petrecut în acest popor al lui Dumnezeu se repetă asemănător și în istoria întoarcerii noastre la Dumnezeu. Și pe noi Dumnezeu ne-a scos din lume, din robia păcatului și a lui Faraon-diavolul.

Bunul Dumnezeu, prin Duhul Său Cel Sfânt, a ridicat și a ales un slujitor de altar care, prin sunetul deslușit al Evangheliei și al scrierilor sale, a trezit în noi același dor de plecare spre Patria Canaanului nostru Ceresc, desprinși de lume și de poftele ei. Duhul Sfânt ne-a luminat și arătat această cale pe care nu trebuie schimbate credința și tainele ei.

Evreii nu și-au schimbat credința când au ieșit din Egipt. Și noi la fel! A trebuit numai să ne schimbăm viața cea veche, omul cel vechi din noi.

Moise a scris ce trebuie respectat din tainele credinței. Duhul Sfânt la fel i-a inspirat Părintelui Iosif să scrie - cum la 17 august 1930 a scris un articol că: „Biserica e Casa de rugăciune și nu trebuie părăsită ca pe o cârciumă; ci trebuie cercetată cu aceeași râvnă a lui David și a Domnului Hristos când a zis: Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă și pe Mine!” (Ps 69, 9; In 2, 17).

Despre cum trebuie să ne purtăm în Biserică a scris Părintele Iosif la 10 august 1930 și fratele Ioan Marini la 24 aprilie 1938.

Despre botezul copiilor mici, că e valabil odată pentru totdeauna, s-a scris la 16 noiembrie 1930.

Tăierea împrejur, El a făcut-o și-i valabilă la 8 zile, în Vechiul Testament.

Despre Împărtășanie s-a scris că se ia numai de la Biserică, s-a scris la data de 16 iulie 1930, un articol întreg.

Despre Spovedanie, iarăși s-a scris, la 20 aprilie 1932.

Despre cinstirea Maicii Domnului s-a scris la 17 august 1930, la 18 septembrie 1932 și la 15 august 1936.

Despre cinstirea Crucii s-a scris la 23 martie 1930: „Dacă Hristos a fost Jertfă, Altarul a fost Crucea! Dacă Jertfa este sfântă - și altarul este sfânt.”

În Vechiul Testament se făcea o slujbă de șapte zile, o slujbă divină de sfințire a altarului și cine se atingea de altar era sfințit și el. Citiți în Exod 20, 24.

La fel se sfințesc și cei ce se ating de Altarul lui Iisus Hristos.

Despre cinstirea duminicii în loc de a sâmbetei s-a scris la 2 noiembrie 1930, că e „Ziua Învierii”. Apoi Duhul Sfânt a înfrățit oamenii și femeile în adunări de dragoste. Duhul Sfânt a turnat atâta învățătură clară, care era și este mana cerească în marea Oaste creștină din țara noastră, din satele noastre, care au pornit spre Împărăția lui Dumnezeu.

La 10 ani de călătorie, erau multe zeci de mii de frați și de surori. Astăzi avem în față atâția frați care și-au dezgropat talantul, știu să cânte, să se roage, să vorbească...

Iisus cel Răstignit și Jertfa Lui era și este vestirea și miezul mărturisirii fraților. Toți erau mulțumiți, nimeni nu dorea o altă cale, altă călăuză și alt duh.

Mulți au depus legământul în Oaste, ca și soldatul în armată. Și erau siguri de mântuire prin ceea ce a făcut Hristos pentru mântuire, nu prin ceea ce face omul.

Eu unul, frații mei, așa am văzut că era la început dragostea dintâi a fraților. Oastea cea dintâi a fost dragostea cea dintâi.

Dar diavolul, faraonul Egiptului, dușmanul de moarte al Bisericii Vii, cum a alergat în urma lui Israel, tot așa va alerga și în urma fraților și surorilor și nu se lasă până ce nu-i înșală pe unii cu același duh de înălțare, de întâietate, de cârtire.

Apostolul Pavel parcă pentru noi a scris cuvintele: „din mijlocul vostru...”; din mijlocul nostru, adică al Oastei, se vor scula oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor. Iar Duhul Sfânt completează: „Astăzi s-au împlinit Cuvintele acestea din Scriptură”. Și cum a vrut atunci o femeie să proorocească, așa și astăzi sunt femei care se ocupă să proorocească din mintea și din firea lor.

Așa s-a întâmplat cu Apostolul Pavel când lui personal îi spunea Duhul să meargă la Ierusalim (Fapte 20, 22), iar alții, mințind prin duhul lor, îi ziceau să nu se ducă (Fapte 21, 4).

Care duh spunea adevărul și care trebuia crezut? Al lui Pavel sau al ucenicilor acelora? Desigur că al lui Pavel. Ceilalți au luat Numele lui Hristos ca să mintă, cum scrie în Psalmul 139, 20.

Nu mă fac vrăjmașul nimănui spunându-vă adevărul. Sfătuim frățește pe surori să nu se amestece în conducerea Bisericii, să nu se amestece niciodată, nici în a adunărilor, cum făceau femeile din adunarea din Corint.

Să luăm mai bine exemplul de viață al Macii Domnului, căci diavolul îndeamnă la cârtire, la răzvrătire... Și cine îl ascultă, aceluia Dumnezeu îi trimite alt duh. Dumnezeu (nu altcineva), chiar Dumnezeu îi trimite un alt duh... Un duh de amețeală, care îl face pe om să nu mai știe ce-i cu dânsul. Nu mai este vesel. Nu mai este plin de bucurie, de nădejde. Se vede pe fața lui o schimbare tristă. În inimă are îndoială, iar pe alții îi privește de sus în jos.

Duhul acela de amețeală este dat de Dumnezeu și se află scris în Isaia 19, 14. La unii care nu s-au mulțumit cu cât le-a dat Dumnezeu, le-a trimis și câte un duh rău... Ca lui Saul... Citiți bine la 1 Samuel 16, 14.

Și ca lui Abimelec, în Judecători 9, 23.

Tot Dumnezeu trimite și o lucrare de rătăcire, cum scrie la 2 Tesaloniceni 2, 11 , celor ce nu păstrează dragostea adevărului. Numai prorociile mincinoase schimbă și strâmbă căile drepte ale Domnului.

Exemplu real: când Apostolul Pavel îl lămurea pe un om cum să vină la credință, iată că și un prooroc mincinos căuta ca să-l abată de la credință. Știți ce-a zis Pavel? „Om plin de toată viclenia, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?” (Fapte 13, 10).

Mergea alături de Pavel, dar căuta numai să strice.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune și azi că: „Proorocii proorocesc în Numele Meu - zice Domnul - dar Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă, ci ei vă proorocesc de la ei niște vedenii mincinoase, proorocii deșarte, născociri și închipuiri scoase din mintea lor stricată...” Exact cum spune Ieremia 14, 14.

Cu aceste cuvinte mă adresez numai fraților și surorilor noastre care mai practică învățături greșit înțelese și împotriva Bisericii. Domnul Iisus a zis: „Eu am vorbit pe față totdeauna și n-am spus nimănui în ascuns nimic” (In 18, 20).

Cineva!... Cineva o să răspundă odată pentru tot ce se strică în Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu și la noi, la Dersca, în Lozna, la Străteni.

Cum i-a oprit Dumnezeu pe Core, Datan și Abiram, să nu mai strice pe cei din vechime, tot așa i-a oprit și în zilele noastre pe unii, ca să nu se mai strice Lucrarea Oastei prin părțile noastre. Băgați de seamă, că nu din ură vă vorbesc, ci să putem lua o lecție bună. Dintre aceștia o să amintesc pe câțiva: să-l amintesc pe Haralambie Paraschiv de la Broscăuți, cum căuta să strice Oastea Domnului.

Pe Petrică Strungarul de la Dumbrăveni, care a venit și a stricat Oastea Domnului prin părțile noastre.

Pe Petrică Ilaș de la Servicești.

Pe Vasile Valin Nelu de la Rădăuți.

Și pe Andrei Buhăianu, care mai mult a fost el înșelat.

Pe fratele Silvestru Barbă, venind cu un camion plin de oameni, când cu accidentul care l-a avut; numai el a murit dintre toți.

Și Dumnezeu spune: „Ești al Meu! De vei trece prin ape și foc, te voi scăpa!” Dar pe ei nu i-a scăpat, pe niciunul.

Fraților, nu sunt lucruri de glumă! Cum le-a arătat Dumnezeu, să nu ne mai strice pe noi! I-a luat de pe pământ mai devreme, ca să nu ne mai strice pe noi. I-a luat de pe pământ mai repede, să nu ne mai strice. Moartea lor poate să fie o lecție de învățătură pentru toți cei de azi, care vor mai face la fel ca ei. Băgați de seamă și iarăși băgați de seamă voi, toți cei ce îndrăzniți să stricați o Lucrare a lui Dumnezeu și a Bisericii Lui!

Cu frații de alte crezuri nu avem nimic. Regretăm că unii dintre ei se mai dedau la atacuri neîntemeiate în contra noastră - și așa ceva este rușinos din partea lor.

Biblia nu dă voie [cuiva] să judece pe cei din afară și scrie că: „Nu este treaba voastră și nu este datoria voastră să judecați pe cei din afară, ci numai pe cei dinăuntrul vostru. Cât pe cei din afară de voi, îi judecă Dumnezeu...” Noi nu facem parte din cultul lor, și deci suntem în afară de ei... Atunci ei de ce se amestecă? Ce vor?

Cu ce drept și pentru ce ne judecă pe toate drumurile și ne critică credința noastră?

Calcă Scriptura cu toată pretenția că au Duhul lui Dumnezeu, dar Duhul lui Dumnezeu nu face atacuri de acestea de felul lupilor asupra turmelor de oi. Eu am dovezi clare [că procedează] în felul lupilor asupra turmelor de oi. Eu am dovezi clare de tot ce fac și spun ei...

Să nu uite niciodată că nu noi am plecat dintre ei, ci ei au plecat dintre noi. Asta nu le spune nimic? Nu-i frumos să fie atâta bârfeală și defăimare câtă poate ieși din gura unora, în Numele lui Dumnezeu. De credința și rânduielile evreilor, ale turcilor, ale chinezilor, ale indienilor nu spun niciodată că ar fi rele... Dar la noi nimic nu-i bun! Totul este rău...

Totuși îl putem felicita pe președintele unui cult care, într-un articol, a scris așa: „Nu este bine să se neglijeze Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie și să se călăuzească cineva după niște proorocii, vedenii și alte lucruri vestite de alte persoane...”

Noi trebuie să ne uităm la un credincios după roadele lui, și nu după darurile ce le are. Darurile lipsite de roade tot la pierzare duc. Citiți clar la Matei 7, 22.

Iar roadele, chiar lipsite de daruri, duc la mântuire. Citiți la Romani 6, 22.

„Apoi unele suflete - scrie mai departe președintele acelui cult -, mai ales femei, au crezut că pot fi proorocițe, și vai, ce mult au stricat acestea, ca și cele de la Ieremia 23, 3 și Ezechiel 3, 13!”

În încheiere, fraților, nu vreau să nu știți că cei din poporul Domnului din vechime toți au fost botezați prin nor și în mare, prin Moise; toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească dintr-o Stâncă Duhovnicească - și stânca era Hristos. Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au scris nouă ca să ne fie de mărturie, drept pilde, ca să nu poftim după lucruri rele, așa cum au poftit acei de atunci; citiți la 1 Corinteni 10, 1-6. Și mai zice Sfântul Apostol Pavel: „pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, și vă învățăm ca să nu treceți peste ceea ce este scris”.

Sfântul Pavel îi laudă și-i fericește pe cei câțiva statornici în credință, atât pe cei din vremea lui, cât și pe cei din vremea de astăzi (2 Tes 3, 4).

Azi și mâine, când vreo încercare va veni să vă cearnă și pe voi,

„Fiți statornici, fiți tari, cu răbdare,

ca niciunul să nu dea-napoi.

Nu v-abateți din calea pe care

v-ați legat și-ați pornit la-nceput,

cu credință mereu, cu răbdare,

vă urmați drumul drag cunoscut”.

Strângeți, strângeți grâul acesta duhovnicesc pentru noi, cei din Lucrarea Bisericii și a Oastei Domnului. Se întâmplă să treacă anii cei de belșug și să vină anii cei de foamete și de lipsuri duhovnicești.

Cui nu cunoaște Biblia... cui nu cunoaște nici Oastea Domnului... știu că nu-i va plăcea ce am vorbit eu, dar am spus numai adevărul.

Domnul Cerului să vă răsplătească cum știe El osteneala voastră, prezența și atenția acordată. Amin.

Slăvit să fie Domnul!