
Știi tu câți sunt?
Traian Dorz - Hristos - Mântuitorul nostru
Știi tu câți sunt cei ce se roagă
alăturea de tine când
spre ceruri, inima întreagă
ți-o nalți, de sânge picurând?
Știi tu câți sunt cei ce se luptă
alăturea de tine când
cu-nsângerare ne-ntreruptă
rămâi neclătinat luptând?
Știi tu câți sunt cei care-aleargă
alăturea de tine când
- pe urma lui Hristos să meargă
se cere pe genunchi urcând?
Știi tu câți sunt cei care-așteaptă
alăturea de tine când
cu duh zdrobit ți se îndreaptă
privirile spre Cer chemând?
Știi tu câți sunt cei ce suspină
alăturea de tine când
ești răstignit pentru Lumină
și mori biruitor, iertând?
Știi tu câți sunt cei ce-o să-nvie
alăturea de tine când
la slava Lui pe veșnicie
Hristos vă va chema-n curând!
+
Nu ni-s date nouă-n lume fericirile depline -
totdeauna vor fi-n inimi dor sau temeri sau suspine
asta-i soarta tuturora; primind tot cu mulțumire
noi afla-vom numa-n ceruri o deplină fericire.