După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă, și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!
Binecuvântat să fie Domnul care are milă de slăbiciunile noastre, care nu ne lasă mult în locurile întunecoase,
care nu îngăduie să fim încercați peste puteri,
și care aduce o clipă de ieșire din orice încurcături chinuitoare pentru lucrătorul Său și Lucrarea Sa.
Trecuseră opt zile de la Înviere, opt zile de când Mântuitorul Iubit li Se arătase ucenicilor atât de minunat, umplându-le inimile de bucuria Sa, de Duhul Sfânt și de pacea pe care le-o revărsase, după zbuciumul cumplit prin care trecuseră.
Ce săptămână luminată fusese aceasta pentru ei! Cu câtă bucurie se vor fi întâmpinat unii pe alții în aceste zile spunându-și între ei:
- Hristos a Înviat, - și răspunzându-și:
- Adevărat a Înviat!
Cu acest salut fericit l-au întâmpinat ei pe Toma când l-au văzut, dar el, acum necrezător și neîncrezător, ca atât de mulți și azi, - a răspuns:
- Eu nu cred. Eu nu pot să cred decât ceea ce văd eu cu ochii mei și pipăi cu mâinile mele.
O, ce fericit lucru este să crezi în Învierea lui Isus, în Slăvita Înviere care este temelia întregii noastre mântuiri și a tuturor fericitelor noastre nădejdi.
Pe temelia Învierii lui Hristos este așezată Biserica și puterea Evangheliei.
Pe temelia Învierii ne bizuim noi neclintita încredere că și noi vom învia,
apoi că vom moșteni Locul Slăvit al unei Eterne Fericiri, împreună cu Domnul nostru care S-a dus la Tatăl să ne pregătească acest loc, Acolo la El,
că Acolo o să fim totdeauna cu El și cu cei preaiubiți ai Lui și ai noștri,
izbăviți pe totdeauna de orice rău
și înconjurați pe totdeauna de o negrăită bucurie.
O, ce fericit lucru este să crezi că Hristos a Înviat,
Că El a murit ca să răscumpere păcatele noastre, dar a Înviat ca să ne învieze și pe noi.
Și să garanteze împlinirea tuturor făgăduințelor pentru care a venit și pe care ni le-a făcut nouă, celor care credem în tot Cuvântul Lui, și în toată puterea Sa.
O, ce fericit lucru este să poți avea o voioasă credință și o neclintită încredere în acest mare și fericit fapt al Învierii lui Hristos!
Cu câtă siguranță îți umple credința asta inima în fața vieții!
Cu câtă pace în fața morții.
Cu câtă mulțumire în fața greutăților.
Cu câtă răbdare în fața încercării.
Cu câtă despăgubire în fața nedreptăților
și cu câtă veșnicie în fața nestatorniciei!
O, ce nefericit lucru trebuie să fie a nu putea crede în Înviere. Și a nu le avea toate aceste daruri ale ei.
Duminica Tomii a rămas ca o veșnică amintire a unui har deosebit arătat de Isus față de ucenicul Lui, căzut într-o grea ispită sufletească.
Petru fusese cernut înainte de moartea Domnului, Toma fusese după Învierea Lui.
Petru nu putea crede în moartea lui Isus, Toma nu putea crede în Învierea Sa.
Domnul i-a salvat însă pe amândoi pentru că motivul necredinței lor nu era trufia ci slăbiciunea.
Nu era răutatea, dușmănia și vânzarea purtată în inimă îndelung ca la Iuda. Ci era o neașteptată și grea încercare venită peste ei dintr-o dată.
Fără credința în moartea lui Isus pentru iertarea păcatelor, nu poate fi nici credința în Învierea Lui pentru viața veșnică.
Credința în Înviere este condiționată de credința în moarte.
Hristos nu putea să învieze decât după ce trebuia să moară mai întâi.
Slava Lui nu putea să vină decât după moartea Lui.
Pentru noi care credem în Hristos lucrurile nu pot fi decât tot așa.
Trebuie să murim duhovnicește față de păcat, ca să înviem față de neprihănire.
Trebuie să murim sufletește pentru lumea aceasta ca să înviem pentru lumea viitoare.
Trebuie să murim trupește în forma aceasta pentru pământ, ca să înviem în forma cealaltă pentru cer (1 Cor. 15, 42-54).
Nu se poate ajunge acolo decât prin unica ușă a morții.
Așa a ajuns și Hristos.
Și așa vom ajunge, sigur, pe urmele Lui și noi, care Îl iubim și-L urmăm pe El până la moarte.
Hristos așteaptă și după Toma.
Hristos nu așează deplin masa bucuriei nici pentru ceilalți până ce sosește și cel întristat. Pentru că numai atunci bucuria este deplină când nu mai lipsește nimeni.
O, aici este vorba despre tine suflet credincios care acum nu mai ești, cum erai cândva, cu frații tăi.
Este vorba despre tine care ai început să umbli fără frații tăi, sau umbli demult fără ei. Despre tine care te întorci mereu cu păreri străine de ale lor, printre ei.
Care ai ajuns să nu mai poți crede și simți la fel cu ei.
Hristos te așteaptă să vii iarăși și tu între ei.
Vino suflete drag, căci Domnul îți va reda și ție iarăși primele tale încredințări fericite. Dar numai între ei. Ca ei. Și cu ei. Hristos va avea o milă deosebită și de tine, dar numai între frații tăi, dacă vii cu adevărat între ei. Dar rupt de ei, Satana te duce sigur la moarte.
Slavă Învierii Tale Isuse Doamne, slavă Ție.
O, cât de bună este Inima Ta, Bunul nostru Mântuitor
- și câtă înțelegere milostivă ne-ai arătat Tu, fiecăruia dintre noi.
De câte ori au avut și unii dintre noi deosebiri de păreri, dar Tu n-ai lăsat ca acestea să nimicească unitatea noastră și Lucrarea Ta, dacă ei au fost sinceri și smeriți.
Atâția dintre noi au avut păreri diferite de frați, pentru că n-au rămas mereu numai între ei, că adesea au mers dintre ei la alții, iar de acolo s-au întors cu păreri străine de încredințările cele adevărate, tulburându-se.
Te rugăm Doamne, redă-i pe toți, până la urmă la fericitele încredințări pe care ni le-ai dat la început prin Învierea Ta.
Și la părtășia noastră frățească dintâi.
Iar dacă cei duși nu vor vrea să întoarcă, - sau întorși nu vor vrea să părăsească învățătura străină și purtarea neascultătoare și trufașă, Te rugăm Doamne ai milă de Lucrarea Ta și de unitatea alor Tăi, și izbăvește-o cum vei ști Tu, de uneltele și uneltirile dezbinării și rătăcirilor.
Ajungă Doamne cât rău și tulburare au făcut între ai Tăi.
Amin.