Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este.
Cei care iubesc păcatul şi trăiesc în păcat, doresc să ştie pe Dumnezeu cât mai departe de ei,
pentru că ştiindu-L pe El cât mai departe, ei pot face ce vreau şi pot umbla cum le place.
Spunând că Dumnezeu a vorbit numai lui Moise, iudeii dispreţuiau pe toţi ceilalţi proroci
şi nesocoteau tot Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin ei.
Tot aşa făcuseră şi părinţii lor. Pentru că recunoscând Adevărul, ar fi fost obligaţi să se pocăiască adânc,
iar ei erau şi prea mândri şi prea nesimţiţi pentru aceasta.
Recunoscând că Dumnezeu a mai vorbit şi altora, ar fi fost obligaţi să recunoască şi pe ceilalţi proroci
şi ar fi fost obligaţi să-L recunoască şi pe Hristos, măcar ca pe un proroc.
Dar cel mândru, mai degrabă se leapădă de orice lucru sfânt, decât să se lepede de păcatul său.
Omul mincinos spune lucrurile nu numai cum nu sunt, ci şi cum ar vrea el să fie.
Aţi vrea voi fariseilor ca să nu mai fie vorbit Dumnezeu nimănui altuia, decât lui Moise, şi apoi să fi tăcut...
Pentru ca apoi să vă lase să faceţi tot ce vreţi şi să nu mai aveţi nici o frică de nimic şi de nimeni.
Aţi fi vrut voi să nu se nici pomenească de un Cuvânt al lui Dumnezeu Viu, lucrător, judecător şi totdeauna prezent!...
Aţi vrea voi să nu vă fi vorbit Dumnezeu vouă şi pentru voi.
Să vorbească El numai lui Moise, iar pe voi să vă lase în pace.
Aţi fi vrut voi, dragi farisei graşi şi blestemaţi, să nici nu existe nişte trimişi vii şi puternici care să vă spună un cuvânt viu şi mustrător al lui Dumnezeu niciodată. Ce liniştiţi aţi fi asuprit voi pe alţii şi cum fără nici o teamă de ruşine aţi fi trăit atunci.
Să nu-l ştie nimeni Adevărul, ca să nu umble nimeni cu lumina lui prin ungherele ascunse ale nelegiuirilor voastre,
ca să vă puteţi face fărădelegile cum vă place în toată spurcăciunea, fără să le cunoască atâţia şi atâţia, şi fără să-l aibă oamenii lui Dumnezeu, ca să vină să le daţi voi ce vreţi din El şi cum vă convine...
Dar slavă veşnică lui Dumnezeu Tatăl şi Fiului Său, care n-a lăsat Cuvântul Său numai pe mâna voastră.
Dumnezeu a mai vorbit şi mai vorbeşte încă mereu şi mereu, până la sfârşit.
El a vorbit nu numai prin Moise sau prin prorocii din Vechime.
Ci mult mai puternic, mai minunat şi mai apropiat ne-a vorbit El prin Domnul nostru Isus Hristos şi prin apostolii Săi şi prin martirii şi Sfinţii Părinţi, în Biserica şi în Evanghelia învăţăturii ei.
Ne vorbeşte prin Sfânta Scriptură pe care o aveţi nu numai voi în mâinile voastre, ci slavă Lui că o avem acum şi noi.
Ne vorbeşte prin conştiinţa noastră care este glasul Lui în noi, conştiinţa este glasul Lui şi în voi, dar voi nu-L ascultaţi.
Ne vorbeşte prin credincioşii Săi, care sunt şi în faţa voastră, dar voi în loc să-i ascultaţi, umblaţi să-i omorâţi.
Hristos i-a trimis şi îi trimite fiecărei generaţii de oameni, Cuvântul Adevărului Său Sfânt, fiecărui popor,
şi fiecărei limbi,
şi fiecărei cetăţi,
iar când vor tăcea toţi aceştia, pietrele vor începe să strige (Luca 19, 40). O, ce grai înfricoşat va fi graiul pietrelor.
Dar Dumnezeu tot va vorbi în vreun fel, osândindu-le nelegiuirile.
Va tăcea numai după ce vă va fi înghiţit iadul pe toţi,
căci numai în iad veţi scăpa de glasul Lui, care vă vorbeşte acum cu atâta răbdare dinafara voastră.
În iad însă vi se va trezi glasul dinăuntrul vostru, conştiinţa, pe care v-aţi ucis-o. Şi ea apoi nu vă va mai tăcea niciodată, niciodată...
Puteţi voi oare înţelege că aceste înştiinţări sunt chiar pentru voi?
Iar dacă le-aţi înţeles, - puteţi voi să le primiţi, sau ele vă vor face încă şi mai răi?
O Dumnezeul nostru Slăvit,
fii binecuvântat pe vecie pentru bunătatea şi stăruinţa cu care ne vorbeşti mereu,
despre cea mai mare trebuinţă a noastră a fiecăruia: mântuirea sufletului nostru.
Te rugăm nu tăcea o Doamne, ci ne vorbeşte mereu,
până când fiecare din noi vom auzi şi vom înţelege Cuvântul Tău chiar şi cei mai împotrivitori şi răi,
şi ne vom întoarce la Tine cu pocăinţă sinceră şi adâncă
nu numai odată la naşterea din nou, ci în fiecare zi şi de fiecare dată până când mai este vremea pocăinţei şi a mărturisirii,
spre a ne putea bucura de iertarea şi mântuirea Ta deplină şi veşnică cu toţii, chiar şi acei care Îţi mai sunt şi acum tot vrăjmaşi şi potrivnici. Ai Doamne milă şi de ei, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt orbii cei mai nefericiţi.
Amin.
+
Oastea Domnului nu este altceva decât întoarcerea noastră la trăirea frumoasă a fraţilor şi surorilor din epistolele sfântului apostol Pavel.
Şi cum aceia au dus în mijlocul neamurilor păgâne lumina învăţăturii şi vieţii lui Hristos,
tot aşa trebuie să arătăm şi noi în mijlocul stricăciunii şi păgânismului de azi, frumuseţea unei vieţi cu adevărat după voia lui Dumnezeu şi după porunca lui Hristos.
Căci nu trebuie schimbată învăţătura ci viaţa. Nu cultul nostru ci inima noastră.
Păr. Iosif Trifa.