Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.
Calea vieţii omeneşti, ne-o ştim cu toţii...
ştim cum începe fiecare prin naştere, cum continuă prin copilărie, prin tinereţe, prin bărbăţie, până la bătrâneţe - cine le poate avea,
şi cum sfârşeşte, la fiecare, până unde putem ajunge.
Calea morţii pământeşti la fel, o ştim cu toţii.
Am văzut şi vedem zilnic, cum pornesc pe calea morţii pământeşti, rând pe rând ai noştri, sau străinii, cei de lângă noi şi cei departe de noi.
Calea mântuirii de asemenea o ştim, fiindcă neîncetat tot auzim despre ea, şi putem auzi fiecare. În conştiinţa noastră chiar, ne este pusă de către Dumnezeu, lumina deplină asupra acestei căi, aşa că nici unii dintre noi nu ne putem dezvinovăţi că nu ştim calea ei (Rom. 1, 19-20),
şi calea pierzării o cunoaştem foarte bine, fiindcă ea este zilnic sub ochii noştri. Zilnic vedem cum se nefericesc mergând pe ea, mulţimi de suflete. Noi înşine mergem sau am mers destul pe ea.
Dumnezeu ştie bine că noi ştim bine toate acestea. Ştie bine că noi le cunoaştem destul de bine, atât Calea Binelui, dacă vrem s-o urmăm, cât şi Calea Răului dacă nu vrem. Ştie dacă nouă ne place sau nu ne place pe una sau pe alta dintre aceste două căi.
Domnul Hristos ştie că noi ştim calea ascultării de El, pentru mântuirea sufletului nostru. Şi dacă dorim calea aceasta cu adevărat - de asemenea ştie El.
El ştie că noi ştim ce-i voie şi ce nu-i voie să facem, dacă Îl iubim pe El cu adevărat şi dacă dorim să ajungem la El cu bine, făcând voia Sa.
Nimeni deci nu va avea nici o dezvinovăţire că n-a ştiut.
Nimeni din cei cărora Dumnezeu le-a dăruit o pricepere clară, o minte normală, o putere şi o libertate de voinţă, întreagă...
- nu va putea avea nici o dezvinovăţire că n-a făcut ceea ce ştia că trebuie,
ştia că poate
şi ştia cum cere şi cum aşteaptă Dumnezeu de la el.
Deci nici tu frate şi nici eu, nu vom avea nici o dezvinovăţire, dacă nu împlinim, cu fapta noastră, porunca ascultării de tot Cuvântul lui Dumnezeu!
Iată: ştim calea unei iubitoare convieţuiri în familia noastră. Cu soţul sau cu soţia, cu părinţii sau cu copiii, cu fraţii sau cu rudeniile, cu prietenii sau cu străinii...
Ştim calea unei dulci şi iubitoare umblări în Lucrarea Domnului şi unitatea frăţească, cu ascultare sinceră, cu smerenie neprefăcută, cu cuget curat.
Cum umblăm noi în toate acestea?
Umblăm noi cu o blândeţe înţelegătoare? şi îmbrăcaţi totdeauna peste toate, cu dragostea fierbinte care acopere? (1 Petru 4, 8; 1 Cor. 13, 6)
- sau umblăm cu asprimea care, plină de nerăbdare şi de nervozitate, este gata numai de judecăţi, de critici şi de certuri, de neascultare şi interpretări?
Ştim calea unei cinstite vieţuiri între ceilalţi oameni, în tot ce este datoria noastră, de cum am ieşit pe poarta casei noastre şi până când am întors din nou după ea...
Ştim cât de cinstit trebuie să muncim acolo de unde ne câştigăm pentru noi pâinea şi pentru ai noştri! Cât de cinstiţi, de harnici, de ordonaţi, - trebuie să fim.
Ştim cât de respectuoşi şi de drepţi, trebuie să fim cu toţi semenii noştri şi chiar cu cei ce ne fac rău.
Ştim cât de punctuali şi de corecţi trebuie să fim în tot ce avem datoria să facem şi să vorbim oricând şi oriunde.
Ştim cât de binevoitori şi de gata trebuie să fim de a da ajutor celor lipsiţi!
Ştim cât de supuşi legilor şi cât de îndatoraţi binefăcătorilor noştri trebuie să ne simţim totdeauna.
Ştim cât de înfrânaţi să fim de la tot ce-i rău şi cât de gata să fim la tot ce-i bine!
... Da, toate acestea le ştim fiecare din noi foarte bine şi le putem şti fiecare...
De aceea răspunderea mare şi întreagă, pentru împlinirea lor, rămâne numai asupra sufletului nostru al fiecăruia.
Atât înaintea judecăţii oamenilor cât şi înaintea Judecăţii lui Dumnezeu.
Şi tot aşa, marea şi scumpa răsplată a împlinirii ascultătoare, sau şi grozava osândă a neîmplinirii - rămâne la fel ştiută, fiecăruia dintre noi.
O, Doamne Dumnezeule Adevărat şi Drept, slavă Ţie pentru dreptatea judecăţilor Tale.
Tu nu vei judeca pe nimeni pentru că n-a ştiut Doamne, fiindcă Tu ne ştii pe fiecare ce am ştiut şi ce nu...
Dar nici nu vei dezvinovăţi pe acela care a ştiut, - dar n-a voit să facă, ceea ce ştia şi putea face.
De aceea Te rugăm ajută-ne fiecăruia din noi să umblăm în tot ce ştim că este bine.
Şi să ne ferim cu grijă neîncetat, de tot ce ştim că este rău.
Ajută-ne fiecăruia dintre noi Doamne, în măsura în care ne-ai descoperit Calea spre împlinirea voii Tale, ajută-ne să umblăm cu toată curăţia de inimă şi cu toată smerenia adevărată.
Pentru ca la capătul ei, să ajungeam la Tine, în fericirea adevăratei mântuiri. Şi la răsplătirea adevăratei ascultări credincioase.
Amin.
+
Nu răspunde cu ocară, când ocară vei primi
de nu te-njoseşti tu singur, nimeni nu te va-njosi
nici nu poate să-ţi păteze numele şi cinstea ta
- căci ocara nu te-ajunge, de nu te cobori la ea.