Sufletul și viața veșnică

Cuvântul părintelui Teodor Heredea (Gavriș) la înmormântarea mamei fratelui Traian Dorz, Livada Beiușului (BH) - 24 noiembrie 1980

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

„Amin, amin grăiesc vouă, cel ce ascultă cuvintele Mele și crede Celui ce

M-a trimis pe Mine are viață veșnică.”

Preacucernice părinte, iubită și îndurerată familie, iubiți frați.

Toți câți am avut părinți și i-am pierdut putem uni acum durerea noastră cu durerea celui care își pierde mama și [a celor ce-și pierd] bunica lor, căci nimeni nu te iubește pe lumea aceasta așa cum te iubește mama. Nimeni. Mama... Pe mama noastră adeseori o prețuim numai după ce se duce. Atunci uneori, în vremi de necazuri, te duci acolo la mormânt, ai vrea să auzi un cuvânt de la mama; căci nimeni nu-ți spune un cuvânt așa cum îți spune mama, cum îți spune tata.

Deci unim și noi durerea noastră cu durerea iubitei și îndureratei familii și cu mângâierea cu care suntem mângâiați de Dumnezeu căutăm să mângâiem și să privim mai presus de toate acestea de aici din lume. Mântuitorul a spus așa: „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viața veșnică”. Deci cine ascultă de Mântuitorul și crede în Dumnezeu, Cel ce L-a trimis, are viața veșnică.

Când ne-am întreba așa, fiecare dintre noi: „Am eu viață veșnică?”. Atunci am clocoti de bucurie și am zice: „Ce ne pasă? Oricând se va sfârși viața aceasta, eu am asigurată viața cealaltă, veșnică, prin credință în Mântuitorul, prin credința în Jertfa de pe cruce a Mântuitorului, prin ascultare de El, prin credința în Tatăl cel ceresc”. Dar această ascultare, dragii mei, trebuie să fie o ascultare deplină. Atunci poți să spui că asculți și urmezi pe cineva, când faci ceea ce îți spune el. Atunci poți să spui că îți asculți părinții și îi iubești, când faci ce îți spun părinții. Atunci putem spune că ascultăm de Fiul lui Dumnezeu (cum spune: „Cine ascultă cuvintele Mele”), când căutăm zilnic să împlinim Cuvântul lui Dumnezeu. Iar această putere ne-o dă numai Dumnezeu, prin harul Său.

O, dragii mei, cât de înșelătoare e viața aceasta! Mântuitorul nostru Iisus

Hristos a spus că sufletul e mai presus de orice: „Că ce ar da omul în schimb pentru sufletul său?” Priviți la un trup neînsuflețit: ce valoare mai are fără suflet? Și totuși trupurile atât de mult le îngrijim, atât de mult alergăm după ele, atât de mult ne zbatem în lumea aceasta, încât îngrijorările din veacul acesta adesea ne abat grija cea mai înaltă [pe care ar trebui s-o avem] pentru sufletul nostru, ca să-l mântuim, să-l curățim prin ascultare de Mântuitorul, prin credință în Tatăl cel ceresc.

Ne este cunoscută poate multora istorioara aceea când o mamă, în timp ce i s-a aprins casa din ceva pricini, a început să scoată din casă bunuri ce știa ea că le are mai valoroase: începând cu bani, haine și tot ce știa că i-ar fi necesar, ce mai putea scăpa din foc. După ce le-a scos, s-a așezat pe aceste haine oarecum mulțumită că le-a putut scăpa. Dar mai pe urmă și-a adus aminte: „O, copilul meu e în leagăn în casă!...”. Și ce durere amară [a simțit atunci]... Pe toate acestea le-ar fi aruncat și ars, numai să-și fi scăpat copilul pe care-l iubea așa de mult.

Așa suntem și noi cu sufletul, dragii mei. Nu-l prețuim de-ajuns. Uitați-vă încă o dată la un trup neînsuflețit. Oricât ni-e de drag, după două-trei zile îl punem la locul lui în pământ. Iar sufletul, valoarea aceasta extraordinară, sufletul, care nu se poate răscumpăra cu o lume întreagă: „Ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?”, cum spunea Mântuitorul, pe acela îl neglijăm mereu. Sunt așa puțini înțelepți în lumea aceasta care să înțeleagă adevăratul sens duhovnicesc [al vieții] și să caute mântuirea sufletului mai presus de orice și mai întâi de toate. Toți parcă aleargă după lucrurile de aici din lume: case cât mai frumoase, cât mai aranjate, cât mai mobilate, după care trebuie jertfă multă, lucruri scumpe... Și multe, multe altele pentru care se zbate omul. Sărmanul om se zbate în viața aceasta și de sufletul său uită adesea să-l îngrijească.

O, dragii mei, să nu mai uităm de suflet... să nu uităm de suflet. Căci atunci ar fi tot așa ca și cu mama aceea care și-a uitat copilul în foc și a ars acolo, [în timp ce] ea a trudit după niște zdrențe. Așa facem și noi: ne trudim după niște lucruri de aci din lumea aceasta. Sunt bune și ele, ne trebuiesc, sunt necesare, dar să nu uităm de suflet, dragii mei.

Toți câți am venit în lume vom pleca din ea. Vom merge în fața Mântuitorului și vom da socoteală: L-am ascultat sau nu L-am ascultat? Am crezut în Dumnezeu sau n-am crezut din toată inima? Va trebui să dăm socoteală fiecare.

Sfântul Ioan Teologul, în cartea Apocalipsa, zice: „Ferice de acum de morții care mor în Domnul. Ei se duc la odihnă și faptele lor îi urmează”. Cine ascultă de Dumnezeu face fapte vrednice de Dumnezeu, singurele care îl însoțesc în această călătorie spre veșnicii pe cel care pleacă din lume. Faptele făcute în adevăr, făcute în Hristos. De acestea sunt tot mai rare, sunt tot mai puține. Din pricina înmulțirii fărădelegii din lume, dragostea celor mai mulți se răcește. Lucrurile lumii caută să ne amăgească și să ne abată de la adevărata țintă a mântuirii sufletului nostru prin Iisus Hristos.

Am văzut fiecare dintre noi foarte mulți [oameni] îmbolnăvindu-se de tineri și trebuind să-și lase fiecare toată munca și truda lui... și atunci așa îi pare de rău - mai ales celui credincios, celui pe care Dumnezeu l-a înștiințat și căruia i-a spus, i-a făcut cunoscută taina Evangheliei Sale - și zice: „De ce oare n-am făcut mai mult pentru Dumnezeu? De ce n-am iubit mai mult pe Dumnezeu? De ce n-am căutat mai mult mântuirea sufletului meu? De ce nu m-am rugat mai mult, de ce n-am făcut fapte bune mai multe?”.

Dragii mei, să ne venim în fire cum se cuvine și cu prilejul acesta când o petrecem pe sora noastră Maria spre cele veșnice. Să ne venim în fire și să credem în Iisus Hristos, să avem deplină încredere în El, să ascultăm cuvintele Sale, cuvintele Sfintei Evanghelii, cuvintele pe care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, le-a adus de sus de la Tatăl; căci El spunea: „Ce am auzit de la Tatăl Meu v-am făcut cunoscut”. Ne-a făcut cunoscut aici în lume ce a auzit și ce a văzut la Tatăl cel ceresc; tot timpul vieții Sale pământești, Mântuitorul despre cele sufletești a vorbit, despre cele veșnice; și niciodată despre cele de aici de jos, de aici de pe pământul acesta.

Dragii mei, Dumnezeu știe cât Îl iubim sau cât nu-L iubim; cât Îl ascultăm sau nu-L ascultăm. Să ne cercetam și noi fiecare, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, mai ales că știm și simțim că suntem și noi străini și călători pe pământ. Ca mâine, va fi și locul nostru într-un sicriu, stând înconjurați de cei dragi ai noștri. Dar dacă sufletul este curat prin jertfa Domnului Iisus Hristos, dacă am căutat cu toată puterea noastră să facem voia lui Dumnezeu, să ascultăm de Mântuitorul și să păzim Cuvântul Lui, plecarea din lumea aceasta pentru noi va fi o bucurie. Vom fi gata să zicem ca Sfântul Apostol Pavel: „Aș vrea să mă mut, că mi-ar fi cu mult mai bine”. Însă aceasta [poți să o spui] doar atunci când îți vei fi pus în rânduială viața cea duhovnicească, sufletul tău fiind curățit.

Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor să nu uităm de suflet și să credem puternic că ascultând de Mântuitorul și crezând în Tatăl ceresc avem viată veșnică. Și având-o, e chiar așa cum ai poseda un lucru. Când știi că e al tău, zici cu siguranță: „Da, îl am!” Or, despre viața veșnică tot așa putem afirma? Ai viață veșnică? Aceasta pământească știm că o avem, dar credința și ascultarea de Hristos ne face să avem încrederea deplină că avem și cealaltă viață. Și atunci trecerea noastră din lumea aceasta e trecerea din moarte la viață. Acolo va fi adevărata odihnă, adevărata mângâiere. Aici nu ne înțelege nimeni... Așa de puțin sunt înțeleși aici în lumea aceasta cei ce-L ascultă și Îl iubesc pe Dumnezeu. Nu sunt înțeleși... Atunci va fi odihna noastră, mângâierea noastră, bucuria noastră veșnică. Vom fi împreună cu Mântuitorul nostru pe vecii vecilor, împreună cu toți cei dragi care s-au dus înaintea noastră. Și vom moșteni împărăția lui Dumnezeu, unde nu va fi nici tânguire, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Doamne, ajută-ne și dă-ne credință deplină și ascultare deplină de Fiul Tău, pentru ca să putem avea un sfârșit frumos, să putem pleca cu nădejde deplină în viața cealaltă, veșnică, pe care să o moștenim împreună cu toți sfinții în împărăția cea de sus. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt.