Tâlcuirea istoriei lui Iosif, fiul lui Iacov (1)

Istoria lui Iosif, începe cu ura fraţilor săi. Fiii aceluiaşi tată se urau. Şi de ce această ură? Ne spune Biblia. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească (Geneza 37, 3-4).

Ura fraţilor lui Iosif, o întâlnim şi azi prin atâtea case şi familii. Între fiii aceluiaşi tată, se iveşte şi azi pizma şi ura când între ei este unul mai bun, pe care părinţii îl iubesc mai mult. Cei răi întotdeauna au urât şi vor urî pe cel mai bun dintre ei.

Dar ura fraţilor lui Iosif, are şi un înţeles duhovnicesc mai adânc.

Toţi oamenii sunt creatura şi făptura lui Dumnezeu. Toţi oamenii fac oarecum parte din marea familie a lui Dumnezeu. Dar numai o mică parte din ei sunt cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, trăind în ascultare de El. Iar pe aceştia, lumea i-a urât întotdeauna şi îi va urî până la sfârşit. De ce? Pentru că pe aceştia Dumnezeu îi iubeşte mai mult decât pe ceilalţi, iar lumea întotdeauna urăşte pe cei pe care îi iubeşte Dumnezeu.

Ceea ce s-a întâmplat în casa lui Iacov, se întâmplă, duhovniceşte şi azi. Când te-ai întors la Dumnezeu şi Îl iubeşti din tot sufletul şi din tot cugetul tău, şi El te iubeşte pe tine, atunci chiar fraţii tăi vor începe să te urască, împlinindu-se ce spunea Mântuitorul că pentru El vor fi dezbinaţi cei din aceeaşi casă (Matei 10, 36).

Grijiţi, iubiţi tineri, căci prin sita aceasta trec toţi copiii lui Dumnezeu, trec toţi cei ce vor să apuce mântuirea. Şi trebuie să treceţi şi voi. Până aţi trăit în lume, până când aţi alergat cu fraţii cei din lume la acelaşi potop de răutăţi (1 Petru 4, 3-4) - nu v-a urât nimeni. Aţi avut pace cu fraţii cei din casă şi cu cei din sat. Dar îndată ce v-aţi întors la Dumnezeu şi aţi intrat în dragostea Lui, lumea a început să vă urască şi vă va până la sfârşit.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Până când trăieşti în pace cu păcatul, ai pace cu oamenii. Şi te iubesc toţi oamenii.

Îmi tot aduc aminte de sfatul ce mi-l da lumea, când m-am ales preot la ţară. Ca să te faci plăcut la popor şi să ai votul lui - zicea lumea - trebuie să te bagi cu oamenii la cârciumă; să închini cu ei şi să bei cu ei, căci altcum poporul zice că eşti mândru şi domnos şi nu te alege popă!...

Adică lumea îmi cerea să mă pun mai înainte bine cu diavolul, cu păcatul, ca să fiu iubit de popor şi să pot ajunge preot...

Aşa e lumea. Dacă nu păcătuieşti la rând cu ea, zice că eşti trufaş şi îngâmfat.

Dragi tineri, nu uitaţi şi voi: din clipa în care aţi devenit copiii lui Dumnezeu, lumea vă urăşte şi vă va urî până la sfârşit. Dar tocmai ura aceasta este semnul cel mai sigur că aţi apucat pe calea mântuirii.

Iosif Trifa.