Tâlcuirea istoriei lui Iosif, fiul lui Iacov (6)

Cât de duioasă este istoria vieţii lui Iosif. Şi îndeosebi, pruncia lui.

Iosif era un copil bun şi cuminte. Ducea merinde la fraţii lui. Era urât de ei, pentru că era iubit de tatăl său mai mult decât fraţii lui.

Dar în ura fraţilor lui Iosif, mai era o pricină pe care n-am spus-o încă. Ne-o arată Biblia în cuvintele: Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele (Geneza 37, 2).

Cuvintele acestea spun foarte mult. Din ele se vede că fraţii lui Iosif erau nişte copii răi. Ei nu păşteau oile cum trebuie. Poate că se şi certau între ei; se înjurau şi vorbeau vorbe urâte. Iar Iosif îi spunea la tatăl lor. Îi spunea din dragoste pentru îndreptarea lor. Dar fraţii îl urau pentru asta. Îi urau pentru că Iosif îi conturba în traiul lor cel rău şi în năravurile lor cele rele.

Lui Iosif îi era milă de oi, pentru că fraţii lui nu le îngrijeau cum trebuie. Această dragoste pentru ei şi sănătatea lor, îi făcea să-i spună la tatăl lor, pentru a-i îndrepta.

Dar tocmai pentru această dragoste curată şi sfântă, pe Iosif când nici nu se gândea - ca drept răsplată - îl aştepta groapa şi vânzarea. Ce frumos a pus poporul nostru această duioasă istorie în versurile din poezia, Cântarea lui Iosif!

Abia ani şaptesprezece

număram în vârsta mea

când din fraţii mei unsprezece,

cei zece mă pizmuia.

Duioasa istorie a lui Iosif ne aduce aminte şi de istoria Oastei Domnului. Istoria Oastei se aseamănă atât de mult cu istoria lui Iosif din Biblie.

Ca un vis s-a ivit şi Oastea Domnului în ţara asta; ca un copil minune, ca un păstor minune, care din fluierul său fermecat a început să cânte oilor doina Golgotei.

A început să se intereseze de sănătatea oilor şi fraţilor. Îi era drag de fraţi şi de oi, dar tocmai pentru această dragoste a început să fie urât.

Căci din dragoste şi milă pentru fraţi şi mântuirea lor, acest Iosif - Oastea Domnului - a început să-I spună pe fraţi Părintelui ceresc, şi a strigat pe ei că nu e bine ceea ce fac!...

A început să le spună că nu e bine să-L înjure pe Bunul Dumnezeu; nu e bine să-şi bea banii, mintea şi sufletul; nu e bine să se certe, să vorbească vorbe rele şi să trăiască în păcate şi fărădelegi.

Pentru asta, fraţii au început să-l urască pe aces Iosif. Şi îi strigau lui: Cine te-a pus poruncitor peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi? (Geneza 37, 8).

Iar pe lângă asta, în acest Iosif, în Oastea Domnului, s-a nimerit să mai fie un Iosif, care îi spunea la Tatăl ceresc pe unii din fraţii lui (preoţii), că n-au grijă destulă de oi, că nu le păşunează bine şi nu fac bine ceea ce fac. Îi spunea din dragoste pentru mila oilor şi pentru îndreptarea lor. Dar fraţii lui au început să-i urască pentru aceasta şi căutau prilej să scape de el.

Şi astfel acest Iosif - Oastea Domnului - era pândit pentru a fi vândut şi omorât.

Şi tocmai ca în istoria lui Iosif din Biblie şi în cântarea lui - după 14 ani i se caută şi acestui Iosif o groapă. După 14 ani e vândut de fratele lui, Iuda. După 14 ani e legat în lanţuri şi trebuie să apuce drumul Egiptului, drumul calvarului!...

Dar facă Domnul să se împlinească şi cu acest Iosif, ceea ce s-a împlinit cu Iosif, fiul lui Iacov, din Biblie!

Iosif Trifa.