Tâlcuirea istoriei lui Iosif, fiul lui Iacov (7)

Să înaintăm mai departe cu tâlcuirea istoriei lui Iosif din Biblie.

Când a ajuns Iosif la fraţii lui, ei voiau să-l omoară. Dar la intervenţia lui Ruben, au hotărât să-l arunce într-o groapă. Şi astfel când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui cea pestriţă pe care o avea pe el, l-au luat şi l-au aruncat într-o groapă. Groapa aceasta era goală, nu era nimic în ea (Geneza 37, 20-24).

Şi astfel, Iosif a fost cel dintâi ales al Domnului care a gustat din groapa pieirii (Psalm 39, 2). Iar după el au urmat alţii şi alţii care au gustat şi ei din această groapă. Toţi aleşii Domnului, toate vasele pe care Domnul le-a folosit în Lucrarea Sa, au trecut prin diferite gropi. Groapa lui Iosif era goală, a lui Daniel era plină cu lei, a lui Ieremia era plină cu noroi. Dar nici o groapă n-a avut puterea să-i omoară pe aleşii Domnului. Domnul i-a scăpat din groapa pieirii (Psalm 39, 2).

Toţi aleşii Domnului care au avut o misiune în această lume, au avut şi câte o groapă sau o temniţă. Iar pe urmă, când a venit în lume Cel care a avut misiunea misiunilor, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, El a fost aruncat în groapa cea mare, în mormântul din care a ieşit Învierea şi viaţa noastră.

Această groapă mare şi sfântă ne-a scăpat pe noi, copiii Lui, de toate gropile din această lume. Nu mai este în lumea aceasta nici-o groapă care ar putea omorî pe un copil al lui Dumnezeu. Şi nu este în lumea aceasta nici-o groapă care ar putea ţinea adevărul îngropat în ea. Căci adevărul a fost totdeauna îngropat, dar el totdeauna a înviat biruitor.

Deci fraţii mei, când ne iese şi nouă în cale câte o mică groapă, să nu ne speriem de ea. Căci groapa n-are putere. Fie că e goală, fie că e plină de lei sau noroi, ea nu are putere.

După ce l-au scos din groapă, fraţii, la propunerea fratelui Iuda, l-au vândut pe Iosif unor negustori egipteni, iar pe Ruben l-au trimis acasă la tatăl lor cu o minciună: să spună că pe Iosif l-au mâncat fiarele şi drept dovadă să-i ducă cămaşa lui cea pestriţă pe care o muiaseră în sângele unui ied. Iacov, tatăl lui Iosif a plâns cu amar când a văzut cămaşa lui Iosif pătată cu sânge (Geneza 37, 29-35).

Prin urmare, la păcatul vânzării, fraţii lui Iosif au mai adăugat păcatul minciunii. Un păcat zămisleşte totdeauna alte şi alte păcate. Despre aceasta vom continua mai departe în nr. viitor.

Iosif Trifa.