Tânărul ca fiu

Fiindcă dorim cu tot dinadinsul ca această carte să fie ca un îndreptar de învăţătură sănătoasă pentru toți frăţiorii noştri și toate surorile noastre cele tineri, aşa cum am mai spus, vrem ca ei să ajungă să-şi poată înţelege deplin misiunea pe care o au de la Dumnezeu, Care le-a dat viaţa. Şi să şi-o îndeplinească cu o conştiinţă totdeauna trează a datoriei lor faţă de toţi, potrivit stării în care sunt puşi.

După datoria faţă de Dumnezeu, prima şi cea mai mare datorie faţă de oameni ne este datoria de fii faţă de părinţii noştri.

Avraam, omul lui Dumnezeu, a avut un fiu credincios, pe Isaac, fiul făgăduinţei Dumnezeieşti. Se va vorbi totdeauna de ascultarea credincioasă şi smerită a acestui fiu, căci din pricina acestei ascultări a lui a fost binecuvântat şi el şi urmaşii săi...

Desigur, a iubi şi a asculta pe nişte părinţi buni şi credincioşi, sub lumina dragostei cărora te-ai trezit la viaţă şi ai crescut în Hristos ca o floare sub razele dulci ale soarelui, e lucru foarte uşor şi foarte plăcut. Dar astfel de părinţi sunt atât de rari şi atât de puţini pe pământ.

Mai mulţi sunt părinţii lumeşti, care deşi îşi iubesc fiii cu o dragoste înnăscută în inima omenească, totuşi le dau de cele mai multe ori o creştere nefericită. Pilda vieţii şi îndemnurile cuvintelor lor, duc sufletul şi viaţa fiului crescut de acestea, de multe ori, la trăirea fără Dumnezeu.

Totuşi, chiar şi pe astfel de părinţi, fiul bun trebuie să-i iubească şi să facă totul pentru a ajunge şi ei să-L cunoască pe Hristos, ca să afle mântuirea şi viaţa în El.

Desigur, sunt de multe ori în viaţă prilejuri când nu numai fiii greşesc împotriva părinţilor, ci şi părinţii fac greşeli faţă de fiii lor. În aceste cazuri, oricât de nevinovat ar fi un fiu și oricât de greu ar greşi un părinte, cel dator spre iertare şi împăcare rămâne tot fiul.

Prin starea sa de fiu el este dator în veci faţă de părinţii săi. Şi niciodată fiul nu va fi scutit de a ierta totul părinţilor săi şi de a nu-i judeca niciodată. Oricât de căzut ar fi un părinte, el va avea totdeauna ceva sfânt în el, pentru fiul său.

Tinerilor li se pare totdeauna că bătrânii au ceva exagerat în sfaturile şi înştiinţările lor faţă de ei. De aceea cei tineri iau prea puţin în serios bunele îndemnuri şi îndrumări părinteşti.

Dar tu, fiule credincios, nu uita niciodată că părinţii tăi au trecut prin viaţă, dar tu încă n-ai trecut. Tu nu cunoşti primejdia de care te înştiinţează ei, dar ei o cunosc. De aceea, fiule, supune-te şi ascultă, chiar dacă ţi se pare prea de tot ce-ţi spune tatăl tău şi mama ta.

Supune-te, chiar dacă, uneori, îi vine greu firii tale pământeşti să se supună. Până la urmă vei vedea că mai bine a fost aşa, că te-ai supus şi ai ascultat.

Cantonierul bătrân pune bariera mai devreme. Mai bine cinci minute mai înainte decât o secundă mai târziu. Căci dacă rabdă şi tace nu moare nimeni. Dar dacă n-au răbdat şi n-au tăcut, au murit foarte mulţi.

Părinţii credincioşi fac totdeauna cum face cantonierul bătrân: prevăd nenorocirea mai devreme şi te înştiinţează mai înainte să te fereşti de ea. Niciodată nu-i bine să nu-i asculţi, căci obişnuindu-te cu neascultarea în cele mici, vei ajunge să nu-i asculţi nici în cele mari.

Mai grea este ascultarea fiului credincios atunci când părinţii lui sunt necredincioşi şi neîntorși la Dumnezeu. Şi când aceştia îi cer să facă lucruri de la care îl opresc credinţa sa şi legământul său faţă de Hristos.

Sunt unii părinţii care, folosindu-se de dreptul de părinţi, îi cer fiului lor credincios să facă păcat, să calce Sfântul Cuvânt al Domnului de care s-a hotărât să asculte cu orice preţ.

În astfel de situaţii, tânărul credincios, iubind pe părinţii lui şi rugându-se pentru ei, va rămâne totuşi mai întâi ascultător de Hristos şi va rămâne credincios față de legământul său. Îşi va da toate silinţele şi va întrebuinţa toată puterea, dragostea şi înţelepciunea sa pentru a-i face pe părinţii săi să înţeleagă şi să nu-i ceară ceea ce Dumnezeu îl opreşte.

Dar dacă până la urmă tot nu-i va putea încredinţa de adevăr, atnci tânărul va lăsa totul în voia lui Dumnezeu şi va fi credincios faţă de Hristos, cu orice preţ, oricât de mult l-ar durea pentru părinţii săi. Precum este scris: „Cine iubeşte pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”, zice Domnul (Matei 10, 37).

Căci dacă fiul credincios ascultă hotărât mai întâi și totdeauna mai mult de Dumnezeu, rugându-se pentru părinţii lui, decât de ei, atunci prin ascultarea fiului mai rămâne totuşi o nădejde de mântuire şi pentru părinţi.

Dar dacă el ascultă mai mult de ei decât de Dumnezeu, atunci nu mai rămâne nici o nădejde nici pentru unii.

Credinciosul, ca fiu, va avea până în veci cel mai bun model de urmat pe Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru, ascultarea şi dragostea Sa faţă de Tatăl Ceresc. Şi grija Lui cea mare şi sfântă de a urma în totul poruncile Tatălui şi voia Lui.

Nimic nu L-a abătut niciodată pe Domnul Iisus de la calea ascultării depline de Tatăl. El a făcut totdeauna întocmai Voia Tatălui. Şi a vorbit întotdeauna întocmai Cuvintele Lui (Ioan 5, 30; 12, 49-50). De aceea a rămas până în veci nedespărţit de Tatăl, Una şi Unul de o Fiinţă cu Tatăl.

Dragă frate tânăr și soră, fiți cu deplină luare aminte asupra acestor mari îndatoriri. Fiți statornici în legământul vostru de ascultare totală şi neabătută faţă de Dumnezeu. Şi faceți totul ca şi părinţii voștri să ajungă astfel de fii ascultători ai Lui.

Iar faţă de părinţii voștri în veci să nu rămâneți datori cu nimic. Căci faţă de fiecare om pe lume aveți poate numai câte o datorie, dar faţă de părinții voștri le aveți pe toate. Din dragostea pentru Hristos, fiți totdeauna aşa încât ei să poată spune că le-ați fost fii cu adevărat.

Rugăciune

Slavă Ţie, Fiu Slăvit al Părintelui Slăvit! Slavă Ţie, Doamne Iisuse, care ai fost Fiul Cel mai Credincios şi mai ascultător (Filip. 2, 6-11). Şi de aceea ai fost înălţat mai presus de orice.

Te rugăm Doamne Iisuse să ne dăruieşti tuturor puterea de a fi plini de dragoste şi preţuire faţă de părinţii noştri, până la sfârşit.

Ajută-ne ca prin rugăciunea şi purtarea noastră după voia Ta să-i putem face şi pe părinţii noştri care nu Te cunosc încă, să vină la Tine şi să fie mântuiţi şi ei prin ascultarea Ta.

Amin.