Tatăl te așteaptă...
Pr. Iosif Trifa - Fiul cel pierdut
Vino acasă, suflet pierdut!...
De câte ori va fi suspinat tatăl din pilda evangheliei, gândindu-se la fiul său și întrebându-se: „Oare se va mai întoarce scumpul meu copil acasă?… Oare îl voi mai vedea vreodată?” Fără voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era copilul lui, era sânge din sângele lui.
Sărmanul tată! Au trecut atâția și atâția ani de când nu și-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întorcându-se? Îl dorește neîncetat și îl așteaptă neîncetat.
Așa e și Tatăl ceresc față de noi. Oricât de păcătoși am fi, Tatăl ceresc ne urmărește cu dragostea Lui și cu durerea Lui. Ticăloșia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu Se leapădă de tine, pentru că, ori cum ai fi, ești fiul Lui, ești făptura Lui. Oricât de păcătos ai fi, Tatăl te așteaptă, Tatăl ceresc așteaptă întoarcerea ta.
Undeva am citit duioasa istorie a unui fiu care a părăsit pe tatăl său și casa părintească. După 20 de ani și după ce și-a risipit averea trupească și sufletească, s-a întors acasă bolnav și prăpădit.
A ajuns noaptea târziu. „Poarta va fi încuiată” - și-a zis fiul, apropiindu-se; și a încercat să deschidă. Dar, o minune, poarta era descuiată.
A intrat și s-a apropiat cu sfială de ușa casei. „Ușa, desigur, va fi încuiată” - și-a zis în sine fiul; și a dat să deschidă. Dar, o minune, și ușa era descuiată. Și-a luat îndrăzneala și a intrat.
- Cine-i? întrebă un glas stins și abătut.
- Eu sunt, tată dragă, copilul tău cel rău și blestemat! Am intrat, căci am aflat toate ușile descuiate... Altcum n-aș fi cutezat să intru. Desigur, ați uitat în noaptea asta ușile descuiate. Tată dragă, te rog, iartă-mă, tată dragă, sunt flămând și bolnav; te rog... iartă-mă...
- Ah, scumpul meu copil! Vino în brațele mele... Tata te iartă!… Tata te-a așteptat mereu... Tata se topește de dorul tău... Noi n-am uitat ușile descuiate, scumpul nostru. Din ziua în care ai plecat, ușile le-am ținut mereu descuiate, ca să te poți întoarce oricând... Ușile au fost descuiate pentru tine, scumpul meu copil.
Fratele meu! Poate și tu ești undeva, departe, în calea pierzării. Află, dragul meu, că Tatăl te așteaptă... Află că Tatăl te iubește și așteaptă întoarcerea ta.
Află, fratele meu, că Tatăl ceresc n-a încuiat ușa în urma ta. De când ai plecat în calea pierzării, să știi, fratele meu, că ușa iertării stă mereu descuiată. Tatăl te așteaptă cu toate ușile descuiate.
Istoria păstrează numele unui tată îndurerat din Franța, care, timp de 10 ani și-a așteptat fiul plecat în lume, ieșind în fiecare zi de trei ori la gară, în nădejdea că îl va vedea reîntorcându-se. Dacă dragostea unui tată pământesc a făcut acest lucru - cât de mare trebuie să fie dragostea Tatălui ceresc!
De când ai plecat în căile pierzării, să știi, fratele meu, că Tatăl ceresc se uită în fiecare zi să te vadă întorcându-te, te așteaptă în fiecare zi, în fiecare clipă...
O, nu mai zăbovi, fratele meu! Destul ai stat slugă la diavolul și porcii lui; la diavoleștile patimi și păcate. Întoarce-te îndată acasă. Întoarce-te, până ușile sunt deschise, pentru că pe urmă (la moarte) ușile se vor închide și atunci va fi prea târziu, prea târziu...
O, nu mai zăbovi, fratele meu! Tatăl te așteaptă. Dragostea Lui te așteaptă, iertarea Lui te așteaptă. Vino acasă, suflet pierdut! Tatăl te așteaptă. Vino acasă! Vino!