Tatăl te cheamă...
Pr. Iosif Trifa - Fiul cel pierdut
Vino acasă, suflet pierdut!...
Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”.
Și în câte chipuri și feluri ne cheamă!
În ziare am citit o știre despre cum s-a prăpădit, la București, un tânăr apucat cu patima beției. A fost aflat dimineața mort în fața unei cârciumi. Percheziția poliției a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la țară. Tatăl înțelesese despre căderea lui și îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. S-a prăpădit, purtând scrisorile în buzunar.
În chipul acesta sunt toți cei care trăiesc și mor în păcate și în nepăsare de cele sufletești. Ei trăiesc și mor, purtând sute de „scrisori” de la Tatăl ceresc. Ei mor, purtând cu ei scrisorile cele dulci prin care Tatăl ceresc îi cheamă acasă. Vai, ce lucru grozav este acesta! În ziua Judecății, tocmai aceste scrisori vor mărturisi contra lor. „Scrisorile” se vor deschide atunci și vor începe a grăi. Una va zice: „Adu-ți aminte, omule, de necazul cela și cela, de boala ceea și ceea; ele erau chemările Tatălui ceresc, dar nu le-ai ascultat... Predica ce te-a fulgerat la inimă atunci și atunci era chemarea Tatălui ceresc, dar tu n-ai ascultat-o... Biblia ce ți-a îmbiat-o un ostaș al Domnului atunci și atunci era scrisoarea Tatălui ceresc, dar tu ai aruncat-o în foc și ai batjocorit pe cel ce ți-a adus-o... De atâtea și atâtea ori te-am chemat acasă, dar tu n-ai ascultat chemările Tatălui ceresc...”.
Răspuns nu vei avea în fața Judecății.
Oricât de căzut și de decăzut ai fi tu, dragă suflete, află că Tatăl ceresc te iubește, te iartă și te așteaptă cu brațele deschise.
Copilul unui tată căzuse într-o fântână. Tatăl alerga să-l scape, strigând disperat:
- Oh, dragul meu copil, oare mai trăiești tu?
- Tată, eu am murit, răspunse copilul din fântână.
Oare îl durea pe tatăl acest răspuns? Nu, ci, dimpotrivă, îl bucura. Tocmai aceste vorbe, „eu sunt mort”, îi dădea tatălui nădejdea că fiul său trăiește.
Așa e și cu cel păcătos. Tocmai strigătul păcătosului: „Eu sunt pierdut... Vai mie, păcătosului, căci sunt pierdut...”, este un semn de viață sufletească. Tocmai strigătul acesta îi place mai mult și-i face mai multă bucurie Tatălui ceresc.
Luați aminte și grijiți: încercările ce ni le trimite Tatăl ceresc, prin care ne cheamă să ne întoarcem acasă, diavolul umblă să le atragă în apele lui, în apele deznădejdii.
O legendă spune: Cică odată diavolul și-a scos la vânzare lucrurile sale. A ținut cu ele licitație. Între obiectele scoase la vânzare erau: ura, minciuna, pizma, înșelătoria și alte răutăți.
La fiecare, diavolul îi pusese un preț. Prețul cel mai mare îl avea deznădejdea.
- Cum se poate, diavole, întrebau cumpărătorii, de ai pus deznădejdii prețul cel mai mare?
- Pentru că ea îmi aduce cele mai multe suflete în iad, răspunse diavolul râzând.
O legendă cu mult adevăr în ea.
Gazetele sunt pline de știri despre cei ce se sinucid din disperare. Cei mai mulți păcătoși mor în brațele deznădejdii, în brațele diavolului.
Dragă cititorule! Încercările și necazurile nu vin asupra ta ca să te arunce în brațele deznădejdii, ci vin din depărtarea și din dragostea Tatălui ceresc... Ele vin să te atragă în brațele Sale.
Fratele meu! Tatăl te cheamă „acasă”. Oricât de căzut și de decăzut ai fi, află că Tatăl te iubește și așteaptă întoarcerea ta.
O, nu mai zăbovi, fratele meu. Tatăl te cheamă, dragostea Lui te cheamă, iertarea Lui te cheamă, ospățul Lui te cheamă.
Vino acasă, suflet pierdut, vino acasă... Vino!
Și rugăciunile noastre ajută întoarcerea fiilor pierduți
Aici vom spune că și rugăciunile noastre ajută întoarcerea păcătoșilor.
O minunată pildă în privința asta aflăm în viața Fericitului Augustin.
În tinerețile sale, Fericitul Augustin era un tânăr copleșit de duhul cel rău al lumii. Era și el un fiu pierdut.
Mama lui, Monica, o femeie credincioasă, se ruga neîncetat, cu lacrimi fierbinți, pentru îndreptarea lui. Dar anii treceau și rugăciunile ei păreau zadarnice. Monica și-a vărsat necazul în fața episcopului Ambrosie din Milano.
„Femeie, nu te teme, i-a răspuns episcopul, copilul atâtor lacrimi și rugăciuni nu se poate pierde... Un copil pentru care s-au făcut atâtea rugăciuni și s-au vărsat atâtea lacrimi nu se poate pierde...”
Și așa a și fost. Din tânărul cel stricat și pierdut s-a ales un om mare, un sfânt. Dintr-un vas necurat, Domnul a făcut un vas ales, un sfânt.
Toți cei întorși la Domnul să ne rugăm pentru întoarcerea celor pierduți!