Foto Traian Dorz

Te așteptăm Isuse

Traian Dorz - Răsplata Ascultării

Te-așteptăm Isuse, după cum ai spus
când Te-ai dus la Tatăl nostru Cel de Sus,
să ne pregătești la El un loc în rai
și apoi veni-vei iarăși să ne iai.
Vino, vino, vino
Preaiubit Isus,
fiii Tăi Te-așteaptă
după cum le-ai spus.
Te-așteptăm Isuse, - cum ai zis plecând
dulcea Ta Venire o chemăm plângând
Dulcele Tău Nume Îl șoptim cu dor
vino, vino, vino, - Scump Mântuitor.
Te-așteptăm Isuse, - vremea s-a-mplinit
vestea mântuirii toți au auzit,
copt e rodul lumii,
vecii-s la apus,
vino, vino, vino,
Mult Dorit Isus! ...
Articol 12 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare