Temelia Oastei Domnului
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - La temelia Oastei este îngropată - prin Jertfa lui Hristos, jertfa sfântului Său trimis, în toată frumusețea cerească a dăruirii sale desăvârșite.
Suferința și munca prin care el s-a curățit dăruindu-se Domnului și nouă, i-au înălțat pentru totdeauna, încă de pe când trăia, în sufletele noastre, o statuie mai nemuritoare decât marmora. Și mai scumpă ca aurul...
2 - Hristos, Stăpânul nostru ceresc, luptă să-i înnobileze pe oameni ca să-i facă pe fiecare să-i semene Lui și să le imprime ființei și vieții tuturor și fiecăruia o frumusețe veșnică...
Stăpânii lumii luptă să-i tâmpească spre a-i face pe toți la fel ca să le semene lor - și clipei scurte peste care ei vor să-și imprime chipul tiranic și nesuferit.
Hristos dă valoare fiecărui om și fiecărei inițiative în parte. Lumea dă numai tuturor în bloc, în gloată, în grămadă...
3 - Aceluia ce ne poate cuceri prin dragostea inimii lui, prin frumusețea minții sale și prin puterea harului din el, noi nu numai că îi datorăm, dar nu putem să nu-i dăm din tot sufletul toată admirația și ascultarea noastră.
Dar celor care vor să ne facă robi prin silnicie, - inima noastră le refuză totdeauna și total dragostea și atașamentul ei.
4 - Aceluia care prin lumină, face sufletele noastre mai libere, mai largi și mai înalte pentru Dumnezeu și pentru semeni, - cum să nu-i arătăm o veșnică dragoste recunoscătoare!
Dar ce să arătăm oare față de cei care ne urâțesc sufletele și ni le îngustează prin vreo ură de orice fel?
5 - Dragostea lui Hristos cea vie și adevărată, dintr-o lucrare sau dintr-o inimă, este totdeauna inventivă și binefăcătoare. Un sfânt neastâmpăr cuprinde sufletul iubitor și o continuă căutare de noi căi îl frământă pentru revărsarea binefacerilor sale în slujba Iubirii, Adevărului și a Binelui.
Ce minunat este să vezi cum îl transformă pe un om credința și dragostea lui Hristos!
Dintr-un om mai înainte nepăsător de semenii lui, nesimțitor față de binele și de frumosul adevărului, neinteresat de soarta și de durerea celor din jurul său - sufletul credincios devine prin Hristos dintr-o dată și puternic un om nou.
6 - Din clipa aceea ochiul se deschide în afară și vede durerea și trebuințele celor din jurul lui.
Urechea lui se deschide spre alții - și încearcă să audă mereu noile îndemnuri ale Duhului Sfânt, să simtă adâncile chemări ale de-aproapelui căzut.
Iar mintea lui nouă, înflăcărată de căldura inimii sale noi, caută și găsește o mie de căi necunoscute înainte, neobișnuite înainte, refuzate total înainte, - dar fericite acum, spre a aduce mai bine, mai frumos și mai adevărat, la îndeplinirea spre alții, porunca dragostei Duhului lui Hristos care îi stăpânește inima sa înnobilată și sfințită prin nașterea din nou.
7 - În esența ei, însăși Oastea Domnului era o minunată inițiativă, țâșnită ca un fluviu puternic din Stânca ce era Hristos, din dragostea Crucii și a Jertfei Lui.
Ce vii și ce puternice s-au revărsat de la început apele acestui fluviu duhovnicesc peste întinsul pustiu al vieții poporului nostru și al bisericii noastre.
Din albia lui sănătoasă, apele vii revărsate în toate părțile găsind mereu noi șănțulețe spre largurile țării prin care să curgă înviorând pe cât mai mulți...
8 - Acest popor al țiganilor s-a sporit și la noi atât de mult - dar nici o lucrare susținută nu se vede printre ei spre a fi aduși la Hristos Domnul.
Însă diavolul face între ei o lucrare atât de puternică. Printre țigani sunt atât de multe păcate încât din pricina lor se întâmplă o mulțime de nenorociri, fiindcă ei zac în cel mai greu întuneric trupesc și sufletesc. Nimeni nu se ocupă de mântuirea lor.
9 - Într-un timp se făcuse prin Moldova și între țigani puțină lucrare. - Și s-au ivit atunci frumoase și bucuroase roade... Dar și această lucrare a slăbit din cauza asprimii vremilor care s-au abătut peste noi.
10 - Între frații noștri rămași în Uniunea Sovietică, avem însă un număr frumos de frați și surori țigani. Există acolo dintre țigani și unul dintre cei mai minunați copii ai lui Dumnezeu care cu un curaj și cu o mare râvnă din Hristos, a ajuns un misionar puternic în cuvinte și în fapte pentru Evanghelia Domnului.
Prin el Cuvântul Domnului S-a răspândit și Se răspândește și azi până la mari depărtări... Doamne Isuse, ai milă și de acest popor pe care îi disprețuiesc și îi urăsc toți.
11 - Cine știe ce alte astfel de suflete minunate ar mai avea Domnul printre țigani, dar din pricina că noi nu ne dăm nici o osteneală ca să-i chemăm și să-i aducem la Hristos, aceste comori zac și se pierd în acel întuneric de care sunt acoperite acum.
Iată acum un ogor nou și plin de făgăduințe ca un Canaan necunoscut. Cine va veni de acolo cu primele roade pentru Dumnezeu?
Cine va asculta în sfârșit îndemnul părintelui Iosif din urmă cu atâția ani: și țiganii au nevoie de Hristos. Cea mai mare nevoie...
12 - Cu duioșie ne amintim cum aceste semne dinafară - cruciulițele de pe pieptul nostru - aveau atunci un puternic efect asupra umblării și trăirii noastre de luptători ai Domnului.
Ele nu numai că impuneau un respect din afară pentru Lucrarea Domnului și erau un mijloc puternic de chemare în lupta contra păcatului, - dar chiar și pentru cei care le purtam erau, precum am mai spus, o înștiințare permanentă și un îndemn neîncetat la o trăire tot mai evlavioasă și mai vrednică de Numele Domnului, ale cărui semne le purtam și pe trupul nostru...
13 - Dacă împrejurările ar fi îngăduit... sau ar mai îngădui vreodată, aducerea cruciuliței și a steagului în Lucrarea Oastei, ar fi un puternic mijloc de a readuce iarăși odată cu aceasta și frumosul avânt, fericita atmosferă duhovnicească, dulcea unitate și părtășie și hotărâta lucrare în aceeași gândire și simțire - pe care a avut-o Oastea Domnului atunci, la început, în vremea lor.
14 - Pe unde acest bun obicei evanghelic de a cerceta spitalele mai stăruie, Domnul binecuvântează cu mult har întreaga adunare a acestor suflete.
Dar unde „credincioșii” își văd numai de ale lor, uitând pe cei ce sufăr, acolo, - binecuvântările s-au pierdut.
Să ne întoarcem grabnic la dragostea și mila de la începutul credinței noastre, ca să revină iarăși și harul între noi.
15 - Astfel au început în țara noastră primele nunți creștinești după atâtea veacuri de necreștinism în asta.
Astăzi, după zeci de ani de la înființarea Oastei Domnului, acest fel de nunți nu mai sunt o raritate - ci un obicei binecuvântat care se poate vedea peste tot între frații ostași.
Totuși cât de mult s-ar mai fi putut face și s-ar putea face și în privința asta...
16 - ... Până în ziua de astăzi frații noștri adevărați fără alcool au făcut și așa fac, înmormântările celor ce trec la Domnul din mijlocul nostru.
Dorim din toată inima și luptăm cu toată puterea, ca din toate prilejurile vieții noastre să fie înlăturată de tot orice fel de băutură alcoolică. „Nu puteți bea și paharul Domnului și paharul dracilor” - spune Sfânta Scriptură.
Și așa și trebuie, să nu putem.
17 - Să se răspândească peste tot acest creștinesc și bun obicei: înlăturarea oricărui fel de băutură! Atât vinul cât și toate celelalte băuturi, în nici un fel de cantitate - nici măcar un pahar! - să nu mai fie folosite nicăieri între creștini.
Nici la botezuri, nici la hramuri, nici la aniversări, nici la nunți, nici la înmormântări, nici la sfeștanii, nici la parastase.
18 - Câtă dreptate a avut părintele Iosif atunci. Ce „Misiune” poate fi aceea pe care o face un „plătit”? În curând după aceea s-a umplut țara de acei minunați misionari și vestitori ai Domnului „din rândurile noastre” - care au o inimă predată Domnului și cu un avânt înflăcărat de credință și iubire au răspândit lumina mântuirii și Harul Jertfei Crucii cu atâta putere și rod!
Slăvit să fie Domnul pentru acești binecuvântați semănători de lumină. Puterea Duhului Sfânt să-i facă pe toți „o inimă și un gând” pentru ca având o viață sfântă să-L poată duce pe Hristos la tot poporul nostru - și tot poporul nostru la Hristos.
Numai pentru plata cea de Sus a lui Dumnezeu.
19 - Binele se poate face în orice vreme. Numai că nu totdeauna se poate face în același fel.
Când se putea face liber cercetarea celor din spitale sau din închisori, mulți dintre noi nu am făcut acest lucru de bună voie și cu bucurie.
Dar mai târziu a venit vremea ca mulți să fim duși acolo tot prin voia lui Dumnezeu, de nevoie. - Ca să împlinim astfel slujba de vestitori ai Domnului către cei bolnavi sau închiși nu dinafară ci dinăuntru. Fie slăvit Numele Domnului și pentru aceasta.
20 - Într-un fel sau în altul, în fiecare vreme după cum se poate, - noi nu trebuie să-i uităm pe cei care sufăr, ci să-i ajutăm după puterea noastră pe fiecare și pe toți.
Altfel, dacă uităm acel lucru, Domnul poate să ne trimită și pe noi acolo între ei - ca astfel să ne învețe prin suferință ceea ce n-am învățat prin iubire.
Doamne Isuse ajută-ne să nu uităm marile noastre datorii față de Tine și față de aproapele.
Amin.