Testamentul Domnului

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Slăvit să fie Domnul!

Unul dintre cele mai scumpe cuvinte ale Domnului și Mântuitorului nostru preaiubit Iisus Hristos a fost ca un testament dulce și scump lăsat tuturor preaiubiților Săi, întregii Sale Biserici, de la cea dintâi zi a ei și până la cea din urmă de pe pământ. Cuvântul dulce și testamentul Său sfânt [este]: „Oriunde doi sau trei vor fi adunați în Numele Meu, și Eu voi fi în mijlocul lor”. [Domnul], la despărțirea de ucenicii Săi - [scrie] Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28, versetele 19 și 20 -, spune așa: „Mergeți în toată lumea, propovăduiți Evanghelia aceasta la orice ființă, botezați în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor. Amin”.

Cu acest „Amin” sfânt, care este ca o pecete dumnezeiască pe acest testament veșnic, se încheie mărturia aceea eternă și fericită a Mântuitorului și Dumnezeului nostru, făgăduindu-ne tuturor, de la început până la sfârșit, că în toate zilele, în toate veacurile, în toate împrejurările, în toate stările El va fi cu noi, va fi între noi. Să avem această încredere neclintită, pentru că tot cuvântul Său este Adevărul. Și mai mult decât toate adevărurile Sale, acest Sfânt adevăr cu care a încheiat El Evanghelia Sa, făgăduința Sa, profețiile Sale, învățătura Sa, îndrumările Sale este mai valabil și mai prezent între noi decât oricare dintre celelalte.

Prezența Sa este tot ceea ce ne lipsește nouă în orice împrejurare. Vedem noi din viața noastră cât de mult dorim ființele pe care le iubim și pe care Dumnezeu le-a legat pentru totdeauna de viața noastră. Când sunt departe de noi, când suntem departe de ele, cât de multe simțim că am avea să le spunem! Și când, în sfârșit, ajungem să fim împreună, parcă tot ce aveam să spunem a încetat. Prezența celui iubit a acoperit totul; nu mai avem nici de spus, nici de întrebat nimic. Prezența lui Hristos în mijlocul nostru umple orice gol și răspunde la orice întrebare. Trebuie numai ca noi să credem Cuvântul Său și să ne bizuim pe făgăduința Sa. Pentru că tot ce a spus El este adevărat. Și, decât toate adevărurile Sale, mai adevărat este acesta: vostru” „Oriunde doi sau trei veți fi adunați în numele Meu, Eu voi fi în mijlocul vostru”

Noi stăm acum aici și asistăm la prezența a două feluri de miri. Acești preaiubiți scumpi ai noștri pe care îi vedem cu ochii noștri trupești sunt mirele și mireasa, obiectul sărbătorii, felicitărilor și bucuriilor noastre cu această ocazie. Dar [mai] este un Mire aici și [mai] este o Mireasă aici. Mai de preț decât oricare, acest Mire prezent permanent și această Mireasă sfântă, care este Mireasa Sa, e Mirele Hristos și Biserica, Mireasa Sa. Oriunde asistăm la o nuntă duhovnicească, noi vedem în mirii cei trupești pe acei miri permanenți și eterni, duhovnicești: Mirele Hristos și Mireasa, Biserica Sa.

Aici e un mire și o mireasă. Îi binecuvântăm în numele Domnului, privind la ei ca la niște comori neprețuite, dar în mijlocul și în jurul lor și în mijlocul nostru este Mirele cel iubit; și noi toți, în jurul Său, alcătuim Mireasa Sa. Noi suntem Biserica cea vie, Mireasa cea dulce a lui Hristos pentru care El a venit, Și-a dat viața și a răscumpărat-o cu sângele Său. Și noi, toți cei care ne-am predat Lui, care am venit la adăpostul Său, care am făcut un legământ sfânt cu El, alcătuim logodnica, alcătuim mireasa Lui sfântă și eternă, al cărei Mire dorește El să fie și al cărei Mire Se laudă și Se bucură El că este.

Logodna închipuie legământul nostru cu Hristos. Dar nunta, adevărata nuntă și unirea noastră cu Hristos va avea loc Acolo, în ziua și în starea în care va veni Domnul. Căci noi mereu vorbim despre venirea Domnului ca o nădejde sfântă a Bisericii. În Crezul pe care îl mărturisim de fiecare dată în bisericile noastre sau în adunările noastre, zicem: „Și iarăși va veni cu mărire, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va mai avea sfârșit”.

La venirea aceasta a Lui, El Și-i va lua pe ai Săi, după cum a spus Cuvântul Său. Și, ducându-i în Împărăția Sa veșnică în care le-a pregătit un loc fericit, acolo știm că va avea loc Nunta cea veșnică și fericită, adevărată, a tuturor celor care - de pe pământ, prin legământul și hotărârea lor de a se întoarce la El și prin nașterea din nou - s-au logodit cu Hristos și au devenit astfel o mireasă candidată la Nunta cea strălucită și fericită din cer.

De aceea, în mijlocul acestei nunți noi avem nu numai un mire trupesc și o mireasă trupească, ci Mirele cel sfânt al nostru, al tuturor, Hristos, Care este în mijlocul nostru; și Mireasa Lui, pe care o alcătuim noi toți care credem, care ne-am logodit cu El prin legământul și prin hotărârea pe care am pus-o la nașterea noastră din nou, după cerința Sfântului Cuvânt; și care, prin părtășia noastră la ascultarea Lui, prin urmarea noastră pe urmele Lui' prin atașarea noastră și prin legământul nostru puternic cu El, ne păstrăm această legătură, păstrăm această logodnă curată și, trecând prin toate încercările și verificați prin toate aceste încercări, noi dovedim până la capăt că suntem credincioși Aceluia căruia I-am făgăduit logodna noastră și cu care am pus legământul nostru să-I fim credincioși până la Nunta care va avea loc la venirea Lui la noi sau la plecarea noastră la El.

Ce dulce este această nădejde! Dacă aici s-au spus atâtea cuvinte - începând cu cel dintâi care s-a rostit, despre dragoste -, în toate aceste cuvinte a fost glasul Domnului, al dulcelui și dragului nostru Mire Ceresc, care a venit să petreacă și dorește să petreacă totdeauna cu bucurie acolo unde doi sau trei, douăzeci sau treizeci, două sau trei sute, două sau trei mii de suflete care Îl iubesc s-au adunat să asculte, să spună, să-I cânte și să plângă de dragostea Lui în mijlocul nostru.

Suntem fericiți că Domnul Iisus e aici în mijlocul nostru. Toate cuvintele pe care le-ați auzit, toate cântările, toate textele poeziilor sau ale rugăciunilor au fost rostite de buzele Lui, prin buzele celor care le-au rostit și care nu erau decât niște difuzoare care duceau mai departe, amplificând, glasul lui Hristos. El este Cel care a vorbit. Numai cuvintele noastre, unele mai slabe, altele mai timide, n-au reușit poate să redea atât de cald, atât de scump, atât de dulce cum am fi vrut să ne vorbească El.

Suntem încredințați însă că, dincolo de cuvintele mai slăbuțe sau mai puternice, mai deschise sau mai tainice, fiecare a simțit în inima sa un fior trimis de inima cea dulce a Domnului, de dragostea Lui care a vrut să se adreseze inimilor noastre în așa fel încât, dincolo de cuvinte, noi să simțim puterea Duhului Său străpungându-ne inima, învăluindu-ne sufletul nostru și încălzindu-ne tainele inimii noastre cu făgăduințele Sale, cu șoaptele Lui, cu dorința Sa.

Faptul că în această seară noi ne putem bucura aici într-un număr atât de frumos de Sfintele Cuvinte ale lui Dumnezeu este o dovadă hotărâtă și clară că prezența Domnului este aici în mijlocul nostru și că puterea Lui cea mare și veșnică este aceea care insuflă această lucrare, care răspândește acest sfânt Cuvânt și care își arată această tainică și cerească iubire față de poporul nostru, față de Biserica noastră, pentru credința și statornicia părinților, a înaintașilor noștri sfinți care, de la nașterea poporului nostru, s-au bizuit pe Dumnezeu și L-au avut însoțitor de-a lungul istoriei noastre, prin toate împrejurările grele și vitrege prin care a trecut zbuciumata noastră istorie până astăzi.

Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră - așa cum spune sfântul profet și psalmist într-unul din psalmii săi în care nu știe cum să-și arate recunoștința față de puterea și ocrotirea lui Dumnezeu... El spune: „Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum... Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, de când ne-ar fi înghițit de vii? S-ar fi prăbușit peste noi munții: ne-ar fi năpădit apele și șuvoaiele? Dar pentru că Domnul a fost de partea noastră, munții s-au prăbușit și noi am rămas; șuvoaiele s-au împrăștiat și noi am rămas”. Istoria noastră întreagă este o dovadă plină de putere și de lumină că prezența lui Dumnezeu a fost ocrotirea noastră, însoțirea noastră, apărarea noastră și ajutorul nostru.

Noi, chiar dacă n-am avea Sfânta Scriptură, să vedem din ea minunile prin care a salvat Dumnezeu pe poporul Israel de la nașterea lui și până astăzi, prin toate încercările prin care a trecut acest popor; chiar dacă n-am avea Sfânta Scriptură, să recunoaștem puterea lui Dumnezeu din felul minunat în care S-a purtat [El] cu acel popor pe care l-a numit al Său pentru că l-a avut lângă inima Sa și acest popor a căutat să-L păstreze pe Dumnezeu lângă el prin toate încercările sale... - și aceasta a fost taina izbânzilor și supraviețuirii sale. Zic, chiar dacă n-am cunoaște Sfânta Scriptură, să vedem din ea minunile prin care a izbăvit Dumnezeu poporul Său, dacă ne cunoaștem cu adevărat istoria poporului nostru, jertfele înaintașilor noștri, felul minunat în care Dumnezeu ne-a izbăvit pe noi din toate încercările de-a lungul celor două mii de ani de istorie zbuciumată, chinuită și frumoasă prin care ne-a trecut, ar fi de ajuns să recunoaștem puterea lui Dumnezeu și minunile Lui arătate direct față de noi și față de poporul nostru.

Și chiar dacă n-am citit scrierile celor patru Evangheliști și ale tuturor celor care au scris epistolele din Noul Testament despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu arătate poporului Său, dacă citim scrierile cronicarilor noștri, vedem din ele aceleași mari și minunate lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut față de poporul nostru, cum scriu Evangheliștii și profeții că le-a făcut Dumnezeu față de poporul Său de-a lungul zbuciumatei și frumoasei lui istorii.

Avem, de-a lungul și de-a latul patriei noastre, semnele dragostei de Dumnezeu ale părinților noștri: nenumărate mănăstiri, troițe, cruci ridicate în toate părțile, care fiecare ne amintește de o izbândă a lui Dumnezeu și de o recunoștință a părinților noștri care au văzut în acea izbândă puterea minunată a Lui care ne-a izbăvit.

La Călugăreni... la Podul Înalt... la Rovine... la Putna, în atâtea locuri pe care înaintașii noștri le-au însemnat cu semnul veșnic al recunoștinței lor, ei și astăzi doresc să ne spună: „Urmașii noștri, nu-L uitați pe Dumnezeul nostru care ne-a izbăvit. Am fost în primejdii, au năvălit peste noi vrăjmașii din toate părțile, ne-au copleșit cu numărul lor, dar până la urmă nu brațul nostru a învins, ci puterea lui Dumnezeu ne-a salvat”. Și atât de mulți dintre cei care au trecut ca tăvălugul de foc peste istoria [noastră au pierit, însă pe noi Dumnezeul nostru ne-a ocrotit, ne-a apărat și ne-a păstrat aici]. (...)