Tot cu mai puține lacrimi

Tot cu mai puține lacrimi mă îndepărtez de-un veac

ce mă prea făcea să tremur și mă prea silea să tac

când prea jinduiam la soarta celor legănați aici

și n-aveam decât dorințe după cele mult prea mici.

Înțeleg azi tot mai tainic că pășim tărâm sfințit

unde trebuie-orice zâmbet cu sudoare ispășit

unde orice râs se cere cu un plâns răscumpărat

unde ca un fiu să-nvie este-un tată îngropat.

Și cu cât în tâmple-mi bate cineva mai des a-semn

că mi-e mai aproape vremea către care mă îndemn

cu cât văd pecetea sfântă mai pe rare mâini și frunți

mai adânc cinstesc lumina urmei drepților cărunți.

Și mă plec cu-atât mai umil și mă-nchin cu-atât mai mult

cu cât cresc încredințarea cât sunt de dator s-ascult

și cât sunt de dator să umblu în lumina care-o știu

și de care voi răspunde Dumnezeului Cel Viu!

Abateri au creștinii numai

nu Creștinismul, ne-ndoios!

creștin e-acela ce trăiește

cum se și cheamă: ca Hristos!