Tot cu mai puţine lacrimi
Traian Dorz - Hristos - Învierea noastră
Tot cu mai puţine lacrimi mă îndepărtez de-un veac
ce mă prea făcea să tremur şi mă prea silea să tac
când prea jinduiam la soarta celor legănaţi aici
şi n-aveam decât dorinţe după cele mult prea mici.
Înţeleg azi tot mai tainic că păşim tărâm sfinţit
unde trebuie-orice zâmbet cu sudoare ispăşit
unde orice râs se cere cu un plâns răscumpărat
unde ca un fiu să-nvie este-un tată îngropat.
Şi cu cât în tâmple-mi bate cineva mai des a-semn
că mi-e mai aproape vremea către care mă îndemn
cu cât văd pecetea sfântă mai pe rare mâini şi frunţi
mai adânc cinstesc lumina urmei drepţilor cărunţi.
Şi mă plec cu-atât mai umil şi mă-nchin cu-atât mai mult
cu cât cresc încredinţarea cât sunt de dator s-ascult
şi cât sunt de dator să umblu în lumina care-o ştiu
şi de care voi răspunde Dumnezeului Cel Viu!
+
Abateri au creştinii numai
nu Creştinismul, ne-ndoios!
creştin e-acela ce trăieşte
cum se şi cheamă: ca Hristos!