
Toți vom învia, dar în douã tabere
Pr. Iosif Trifa - La Învierea Domnului
Cei ce au făcut cele bune vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (In 5, 29).
Ziua Învierii este ziua bucuriei. Prin învierea Domnului, prin moartea și învierea Lui, toți am primit făgăduința și darul de a învia și noi din morți. Moartea nu ne va mai putea ține în mormânt. Scrie așa de frumos despre aceasta Apostolul Pavel la 1 Corinteni, capitolul 15!
Toți vom învia - aceasta e parola de bucurie a Paștilor. Numai că parola aceasta aduce și un cuvânt greu. Toți vom învia - dar în două tabere. Iar aceste două tabere le-a arătat Însuși Mântuitorul: „Amin, amin zic vouă că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu… și cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (In 5, 25-29). În una din aceste două tabere vom fi și noi - așa după cum trăim în viața aceasta.
Pentru cei ce trăiesc o viață fără Dumnezeu în lume, pentru cei ce trăiesc în lume și în desfătările ei, ziua Învierii ce le-ar putea altceva aduce decât sinistra aducere-aminte că vor învia pentru judecată? Clopotele Învierii la unii le cântă de viață, la alții de moarte.
Ferice de cel care trăiește o viață cu Domnul. El va muri în Domnul, va învia în Domnul și va trăi cu El în vecii vecilor.
Amin.